Tren primordial
Venea un tren așa cu zel,
Noi îl priveam din caldarâm
Un univers ducea în el
Pe ritm acut de tâgâdâm
Dintr-un timp primordial
Trecea cu vuiet ca furtuna
În ritm alert și bestial
Trecea și huruia întruna
A apărut ca din neant
Și a crescut accelerat
Devine tot mai relevant
Și mai ales aglomerat
Căra cu sine în vagoane
Un univers fenomenal
În taină provocă frisoane
Crește la orișice semnal
Crescu intens fără oprire
Cuprinse universul vast
Țintea pe sus la nemurire
Si tot creștea entuziast
Suia acolo printre stele
Mai debordant ca ori și când
Prin universuri paralele
Cât cu viteza unui gând
Căra atâtea universuri
În drumul lui spre alt tărâm
Cât nu pot evoca în versuri
Numai pe ritm de tâgâdâm.
poezie de David Boia (3 mai 2015)
Adăugat de David Boia
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viteză
- poezii despre trenuri
- poezii despre creștere
- poezii despre versuri
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre semnale
- poezii despre ritm
- poezii despre poezie
1 Agamemnon [din public] a spus pe 3 mai 2015: |
Sunt prea multe de spus, așa că mă abțin. Important e că rimele curg adormitor, "tâgâdâm, tâgâdâm". |
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.