paisprezece

Voi închide Haosul în paisprezece versuri

Voi închide Haosul în paisprezece versuri
Şi-l voi păstra acolo; şi-l voi lăsa apoi să scape,
De va avea noroc; îi voi permite să se-nvârtă şi să sape,
Să fie gorilă, potop, demon şi foc – ale lui talente şi eresuri

Se vor restrânge la nimic, redus fiind la micile cuprinsuri
Ale acestui Ordin atât de dulce, unde într-un pios viol încape
Şi se comprimă esenţa-i toată, o formă-amorfă-aproape,
Până când cu Ordinul se va-mbina şi contopi în varii sensuri.

Trecute-s orele, duşi anii în care-am jucat teatru meschin,
Aroganţa lui, umila noastră servitudine pe care o reneg:
Îl am la mâna mea. El nu-i nici mai mult, nici mai puţin
Decât un lucru simplu pe care încă nu îl înţeleg;

Nici măcar nu-l voi forţa să facă o mărturisire, mă abţin;
Şi nici un răspuns nu-i cer. Îl voi face însă om întreg.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea văzută

prin balonul de săpun
semăna cu un bostan
de
piatră cenuşie des
cântată la orgă şi pian
de paisprezece miliarde de mâini
interpretând aceeaşi melodie
era lumea şlefuită şi băgată
- n balonul care sclipea
la soare omul părea hap
sân de femeie (?!) dragostea
ar putea salva lumea văzută
prin balonul de săpun
(?!) făcut în vacanţa mare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antivirus

Versul unu
versul doi
versul trei
versul patru

Versul doi
versul şase
versul şapte
versul opt

Versul şase
versul trei
versul unsprezece
versul unu

Versul doi
versul paisprezece

Costel Zăgan, Leacul Poeziei/Nobel pentru Medicină

poezie de Costel Zăgan din Leacul poeziei/Nobel pentru medicină (23 aprilie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serenada

De cu noaptea, cate toate:
Clopotul toaca si bate,
Broastele, nu stii de unde,
Calca-n clapele afunde.
Se clatesc in beregata
Cu faianta sfaramata
Si-nghit la ceasu-ntai
Cioburile ei scirtii,
Ciorile din pomi se musca,
Steaua cade, foc de pusca,
Fierastraie si randele
Rod in ciurciuvele.
Pe la trei,
Vin paduchi mititei:
Pe la cinci
Plosnitele cu opinci.
Sobolanul te miroase
Pe la sase.
Gilcile daca ti-au copt,
Doctorul vine la opt.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcurs

Se întoarce acasă, iar târziu
Şi n-are paisprezece ani
Şi ai ei îi acceptă timpuriu
-Că nu-s defel orbi- puritani,
La anacronism nelibertin,
Model de-o lume revolută,
Cum artefactul cartagin
Pictat; ruşine netemută...
Doar nu ştiu; încă-i amalgam
Ce înseamnă om pretins ştiut,
Ce stă ca fructul de pe ram...
Sublimul măr, cu altul slut!?
Şi rodul, nu se mai întoarce,
O dimineaţă oarecare;
Dus, dusă, jinduri să descarce,
Departe, mobilând trotuare!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul care merge

în mâini se uita la omul
care-şi taie venele felii
felii cu lama de bărbierit
s-a oprit de crescut
la paisprezece ani şi a început
să bea bere în biblioteca
lui taică-su care era frizer
striga morţii să-i facă un copil
la fel de nebun
vorbea vrute şi toate îl jenau
bancurile cu oamenii
de stânga îi aduceau scandal
uneori era salvat de femeia
cu cizme mari de cauciuc
a învăţat să se scarpine
cu picioarele şi multă lume
s-a zgâit la el
apoi s-au obişnuit şi cu asta

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În plămânii tatălui meu

în plămânii tatălui meu creşteau holde
şi copaci înfloriţi în mijlocul lui noiembrie
căci respiraţia este cea mai simplă
probă posibilă
dacă spicele ar coace metafore şi tata
ar tuşi sânge şi singurătate
aş şti că am respirat paisprezece ani degeaba
copacii înfloriţi s-ar culca la pământ
iar fumul de ţigară şi rugăciunea n-ar avea glas
să-l mângâie şi să-i hrănească spaima
toţi suntem într-un vis ritualic
în care n-avem picioare şi ne târâm
dar eu m-aş târî până în plămânii tatălui meu
unde cresc holde şi copaci înfloriţi în mijlocul lui
noiembrie

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mea

Singuratecă ea mă aşteaptă să-i vin acasă,
În lipsa mea ea se gândeşte numai la mine,
ea cea mai dragă şi cea mai aleasă
dintre roabele sublime.

Ei i se face rău de singurătate
ea stă şi spală tot timpul podeaua
până o face de paisprezece carate
şi tocmai să calce pe dânsa licheaua.

Ea spală zidul casei cu mâna ei
şi atârnă pe dânsul tablouri
ca să se bucure derbedeul, e-hei
căzut de la uşă-n ecouri.

Ea îşi aşteaptă bărbatul beţiv
Ca să-i vină acasă
şi degetele albe şi le mişcă lasciv
pentru ceafa lui cea frumoasă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şeriful oraşului

Când consumul de alcool a fost interzis în restaurante,
Partizanii Prohibiţiei m-au numit Şeriful Oraşului –
Şi asta pentru că pe vremea când mai eram beţivan,
Înainte să fi apucat calea bisericii, am ucis un suedez
Lângă joagărul de la Crângul Arţarilor.
Ei doreau un bărbat teribil,
Sever, drept credincios, puternic, curajos
Şi, mai ales, duşman al saloanelor şi al beţivilor,
Care să instaureze legea în oraş.
Mi-au făcut cadou bastonul
Cu care l-am lovit pe Jack McGuire –
Înainte ca acesta să scoată arma şi să ucidă.
Prohibiţioniştii şi-au cheltuit degeaba banii
Ca să-l vadă spânzurat, pentru că am apărut
Într-un vis unuia dintre cei doisprezece juraţi
Şi i-am dezvăluit secretul întregii poveşti.
Paisprezece ani de puşcarie era un preţ cinstit pentru fapta sa.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Russian Sonia

Eu, născută în Weimar
Dintr-o mamă franţuzoaică
Şi un tată german, un foarte învăţat profesor,
Orfană de la paisprezece ani,
Am devenit dansatoare, cunoscută ca rusoaica Sonia
Pe toate bulevardele Parisului,
Amanta în tinereţe a diversi duci şi conţi,
Iar mai târziu a artiştilor săraci şi a poeţilor.
La patruzeci de ani, passé, venind spre New York
Am întâlnit pe navă pe bătrânul Patrick Hummer,
Robust, cu faţa roşie, deşi trecuse de şaizeci de ani,
Care se întorcea din Germania, de la Hamburg,
Unde vânduse un caric de vite.
El m-a adus la Spoon River şi am trăit aici amândoi
Douăzeci de ani – toţi credeau ca suntem căsătoriţi.
Stejarul de lângă mine este locul favorit de hârjoană
Al gaiţelor albastre care se ceartă, se ceartă toată ziua.
Şi de ce nu? Mâna de praf care sunt acum râde
Gândindu-se la chestia plină de umor care este viaţa.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!