Copilul care merge

în mâini se uita la omul
care-şi taie venele felii
felii cu lama de bărbierit
s-a oprit de crescut
la paisprezece ani şi a început
să bea bere în biblioteca
lui taică-su care era frizer
striga morţii să-i facă un copil
la fel de nebun
vorbea vrute şi toate îl jenau
bancurile cu oamenii
de stânga îi aduceau scandal
uneori era salvat de femeia
cu cizme mari de cauciuc
a învăţat să se scarpine
cu picioarele şi multă lume
s-a zgâit la el
apoi s-au obişnuit şi cu asta

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul obişnuit

mănâncă parizer pe capota
maşinii ford prăfuită cu nisip
saharian adus pe vasele luxoase
taie felii subţiri felia groasă
de două degete murdare
cu ulei de motor şi muşcă
după ce-l apasă în borcanul
plin ochi cu muştar iute
rupe pâinea omul banal
priveşte scaieţii plimbaţi de vânt

trage un gât de bere neagră
râgâie omul obişnuit şi se uită
la fotografia femeii dezbrăcate
îi lăcrimează ochii de la firele
de nisip primite în faţă

taie felii de parizer cu briceagul
chinezesc după toate probabilităţile

omul obişnuit fumează marijuana
să calmeze iuţeala muştarului
termină sticla de bere neagră
şi se trânteşte pe nisip la umbra
bătrânului său ford hodorogit

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti băiatul

care umblă în mâini
întotdeauna în mâini
mergeai după femeia cu cizme mari
o dată te-am văzut
în picioare în frizeria tatălui tău
şi nu te-am recunoscut
am stat de vorbă de trei ori
tot în mâini erai
lumea era convinsă că eşti un copil nebun
vorbeai fără chef spuneai
bancuri despre cei de stânga
când nu umblai în mâini
nu te recunoştea nimeni

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea s-a înfiripat

dintr-un sărut furat pe înserat
sub mărturia lunii
albă de spaima corpurilor cereşti
lovite periodic de meteoriţi

aveam o teamă la început
era o sămânţă care a prins
rădăcini în sahara sufletului
udat de câteva lacrimi

apoi a crescut ca un şpan
era frumoasă şi tăioasă
o iubire ca-n poveşti

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a văzut flăcăul cu casă şi avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, şi mai nu-l prindea somnul de harnic ce era. Dintr-o parte venea cu carul, în alta se ducea, şi toate treburile şi le punea la cale singurel. Nu-i vorbă că, de greu, greu îi era; pentru că, în lipsa lui, n-avea cine să-i îngrijească de casă şi de vitişoare cum trebuie. Numai, dă! ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese şi el cu mâinile de vatră; şi câte a tras până s-a văzut la casa lui, numai unul Dumnezeu ştie. De-aceea alerga singur zi şi noapte în toate părţile, cum putea, şi muncea în dreapta şi în stânga, că doar-doar a încăleca pe nevoie, ş-apoi atunci, văzând şi făcând. Toate ca toate, dar urâtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea; se lua cu treaba şi uita de urât. Dar în nopţile cele mari, câ nd era câte o givorniţă cumplită şi se mai întâmpla să fie şi sărbători la mijloc, nu mai ştia ce să facă şi încotro să apuce.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a dus vestea că era băutor. Paradoxal pentru cei care şi-au format imaginea asta cu petrecerile lui Eminescu, poetul nu era un băutor înrăit. Bea puţin. Dar îi plăcea, în schimb, să piardă nopţile şi să fumeze. Fuma enorm. De fapt, atunci când vorbea, fuma ţigară după ţigară şi bea cafele.

citat din Gheorghe Median
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o regina

nopţii în estul îndepărtat
cu zâmbet la vedere
care a învăţat să sufere
după ce s-a scăldat în ape
tulburi în visări moarte

era o regina nopţii lângă
zidul uitării în estul îndepărtat
unde vorbea apei sihastre
despre străfundurile poeziei

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dracul, în linii mari

e ceva ce nu se manifestă
decât prin contradicţii.
acest ceva nu este divin,
căci pare lipsit de raţiune,
nu este uman,
căci e lipsit de inteligenţă,
nu e drăcesc, căci nu e binefăcător,
nu e îngeresc,
căci arată plăcerea răutăcioasă
de a produce oarecare rău.
Napoleon era demonic,
ducele de Weimar era demonic,
doar Mefisto nu era demonic,
căci era o fiinţă mult prea negativă,
dracul e inteligent ca filosof,
dar, cam mărginit, în soluţii
şi s-a apucat dracul să facă treabă
a ajuns să pună mâna pe cărţi
dinadins s-a transformat în om
să scoată rodul omenesc din toată răutatea,
mai întâi, a împeliţat cuvântul
cel dinainte de veci în firea omenească,
apoi s-a împrietenit cu omul
sau cu forţele drăceşti din om
diavolul pierde dacă omul e năzdrăvan
când omul ajunge la dracul cu cărţi
el trebuie să-l gonească şi de acolo
şi să-i ia cărţile din mână
doar omul a ştiut să-i preia
şi să-i umanizeze mai toate rosturile
luându-i cărţile din mână
dracul a rămas să stea ca şi fără rost,
undeva prin ţara nimănui,
adică pe la hotare
dar, aşa izgonit de peste tot din lume,
de ţi-e mai mare mila
el ştie dintr-o dată să se întoarcă
în inima lucrurilor
şi dacă nici asta nu e ispravă de drac,
înseamnă că nu există de fel diavol în lume

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iepurele se ţine de trucuri

În lumea de dinaintea acestei lumi erau de toate pentru toţi,
Asta până când cineva n-a mai respectat regulile;
Cică Iepurele-ar fi păcălit lumea folosindu-se de lut şi de vânt.
Toţi erau sătui de trucurile lui şi nimeni nu voia să se joace cu el.
Era singur pe lumea asta.
Aşa că Iepurele s-a gândit să inventeze o persoană.
Şi când a suflat în gura acelei creaturi primitive,
Curios să vadă ce se va întâmpla,
A apărut omul de lut.
Iepurele i-a arătat omului cum să fure un pui de găină.
Omul de lut s-a conformat.
Apoi i-a arătat cum să fure grâne.
Omul de lut s-a conformat.
Apoi i-a arătat cum să fure nevasta altuia.
Omul de lut s-a conformat.
Iepurele s-a simţit important şi puternic.
Omul de lut s-a simţit important şi puternic.

Şi-odată ce omul de lut s-a pornit, n-a mai putut fi oprit.
Odată ce-a înhăţat prima găină, el a vrut toate găinile.
Şi,-odată ce-a pus mâna pe nişte grâne, a vrut toate grânele.
Şi-odată ce a furat o soţie, el vrut toate soţiile.
Era mereu flămând.
Apoi a prins gust pentru aur şi a dorit tot aurul din lume.
Apoi pentru pământ şi pentru orice altceva vedeau ochii lui.
Dorinţa-l îl împingea să dorească mai mult.
Curând au venit la rând fel de fel de ţări – şi-apoi tot comerţul.
Dorinţa a infectat planeta.

Noi am pierdut noţiunea scopului şi rostul vieţii.
Noi am început să ne uităm cântecele. Să ne uităm poveştile.
Nu-i mai puteam vedea şi auzi deloc pe străbuni,
Nici vorbi cu cei de partea cealaltă a mesei din bucătărie.
Pădurile-au fost pretutindeni puse la pământ
Şi Iepurele nu mai avea niciun loc de joacă.
Trucurile Iepurelui s-au întors împotriva lui.

Iepurele a încercat să-l aducă pe omul de lut pe calea cea bună,
Iar cum omul de lut nu voia deloc să-l asculte
Iepurele a realizat că făcuse un om de lut fără urechi.

poezie de Joy Harjo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcea în părul ei

cu buzele, cu nasul
toată fiinţa lui o gusta
o mirosea, o pipăia
era ca un vânt nebun
îi descifra enigmele
citea povestea ei
venele gâtului se zbăteau ca un val
pielea ei era un amestec fin de poezie şi jazz
muzică de jazz
rătăcea cu buzele, cu nasul
pe gât, pe umeri
pe sâni
îi şoptea secrete
vorbe dulci
era copilăresc, suav
fierbinte
se contopeau şi toate alea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi mari învăţaţi

Odinioară în anticul oraş Afkar trăiau doi mari învăţaţi
care se urau şi care-şi luau în râs unul altuia învăţăturile,
iar asta pentru că unul dintre ei nega existenţa zeilor,
în vreme ce celălalt era un credincios.

Într-o zi cei doi s-au întâlnit în piaţă şi, în mijlocul susţinătorilor,
au început să conteste şi să argumenteze foarte convingător
existenţa sau non-existenţa zeilor.
După îndelungi dispute s-au despărţit.

În acea seară necredinciosul a mers la templu
şi s-a închinat înaintea altarului,
şi-a rugat zeii să-i ierte rătăcirile de până atunci.

În aceeaşi oră celălalt mare învăţat,
cel care ţine zeii în mare cinste, şi-a ars cărţile sfinte.
Iar asta pentru că devenise un necredincios.

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia de cuvânt

la început a fost cuvântul, şi era atât de singur încât s-a despărţit în silabe
cea de sus s-a numit cer şi rai şi nori şi vânt şi ploaie şi absent
iar cea de jos s-a numit pământ şi iad şi umbră şi tărie
şi pentru că mai rămăseseră sunete
a zidit omul cu toate florile şi toate animalele
dar omul era singur, nu avea cu cine să vorbească
şi atunci, din unu a făcut doi şi femeia a strâns cuvântul la sân
şi cuvântul nu a mai plâns. a suspinat doar
şi a crescut fără teamă de întuneric, de ură, de micime
dar toate acestea şi-au dat mâna şi i-au pus gând rău ţintuindu-l
în cea mai neagră tăcere
iar cuvântul a murit şi a înviat
pentru că omului îi era greu fără de cuvânt
şi cuvântului îi era greu nerostit
mâna care mângâie, umărul care sprijină, gura care suspină
sunt demne de umbra şi duhul cuvântului
iar frazele se înlănţuie scriind toată istoria lumii
în aceleaşi eterne cuvinte
de început

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora H

Compozitorul era de doi bani,
compoziţia lui este de două Universuri-
se poate cânta
la două mâini,
la nouă mâini,
şi chiar la nouăzeci şi nouă
de mâini.-
după toate preferinţele.
Arată ca un cercetător
de sub movila lui Iov
în clipele sublime ;
când îşi dezleagă spiritul
din lanţurile obişnuite.
printre notele lui
mai vorbea de şoarece.
în somn-
mi-a spus mie,
când eram mic,
s-a cununat cu o viperă;
de aici i s-au tras toate,
chiar pământul l-a înghiţit
din cauza aceasta.

poezie clasică de Constantin Dracsin din Poezii şi desene (2001)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găleata goală

era plimbată de biata femeie
nebună se uita la cerul noros
clătina găleata goală în stânga
şi apoi în dreapta o ducea
la o fântână cu minţile pierdute
revenea la bloc ţinând găleata
goală ca o geantă vuitton
se oprea la câţiva metri de intrare
privea disperată în jur

găleata goală era plimbată
întâi în mâna stângă până la puţul
unde clipocea apa cu bucurie

găleata goală era plimbată
în mâna dreaptă la fel de delicată
la altă fântână la fel de plină

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată

în nord pe coasta de vest
a finlandei cea cu oamenii blonzi
în ostrobotnia secolului 18
doi fraţi care o iubesc
pe aino cea blondă

a fost odată în nord
o tradiţie potrivit căreia
primul născut primeşte totul
iar restul descendenţilor
sunt de-a dreptul ghinionişti

dar legea a fost desconsiderată
în mai multe zone
şi bărbaţii apelează la cuţite
lama controlează totul
în nordul finlandei

lama cuţitului taie frate taie
sperie primarul şi notarul
îl taie pe taică-său îl taie
pentru a schimba testamentul
care nu-i lasă nimic

aino îl iubeşte pe matti
matti are un frate
şi esko foloseşte lama
cuţitul lui taie frate taie tatăl
undeva în nord se tăiau

seamănă cu un western
dar e în ostrobotnia
se bea vodcă şi puşcăria
e în mama siberie
nu în arizona sau connecticut

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se gândi la ceea ce învăţase, la ceea ce fusese ea odată şi la ce devenise acum. Era o femeie care primise sfaturi de la omul pe care îl iubise, pe care le urmase şi încercase din răsputeri să se vindece. Era o femeie care făcuse greşeli, care uneori plângea lunea dimineaţa sau singura noaptea în pat. Era o femeie care se plictisea adesea de viaţa ei şi care găsea dificil să se dea jos din pat dimineaţa pentru a merge la serviciu. Era o femeie care avea destul de des zile când era prost dispusă, care se privea în oglindă şi se intreba de ce nu se ducea la sala de gimnastică mai des; era o femeie care se întreba uneori care naiba era rostul ei pe această lume. Era o femeie care uneori încurca lucrurile. Pe de altă parte, era o femeie care ştia ce înseamnă iubirea adevărată şi care era gata să trăiască intens, cu mai multă iubire, şi să-şi facă amintiri noi. Indiferent dacă asta urma să se întâmple în zece luni sau peste zece ani. Indiferent ce o aşteptă mai departe, ştia că trebuie să-şi deschidă inima şi să o urmeze oriunde o ducea. Între timp trebuia doar să trăiască.

Cecelia Ahern în P.S. Te iubesc
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara, înainte de culcare, Karl s-a dus la fereastră, s-a urcat pe un scaun şi s-a uitat prin rotocolul de pe geam. Afară începuse să ningă şi un fulg, cel mai mare, s-a prins de marginea unei cutii de flori; fulgul a crescut până s-a prefăcut într-o femeie îmbrăcată cu o rochie albă, care parcă era ţesută din mii şi mii de fulgi de zăpadă. Femeia era frumoasă şi gingaşă, dar era de gheaţă, de gheaţă sclipitoare, şi totuşi era vie; ochii îi străluceau ca două steluţe, dar nu stăteau o clipă locului. Femeia a dat din cap şi a făcut un semn cu mâna către fereastră. Băieţaşul s-a speriat şi s-a dat jos de pe scaun şi i s-a părut că la geam bate din aripi o pasăre mare.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făcea bărci

de salvare din pianul
cărat pe scări de omul
harnic care avea un spin
în inimă bun la toate
a cioplit lemnul
după ce a întins corzile
era o tehnică proprie
a întins apoi braţele
şi bărcile pluteau pe unde apucau
duse de ape tulburi
una a fost o arcă plină
cu de toate pentru noua viaţă
a dus o tulpină
s-a prins pe stânci şi a crescut
făcea mere şi atrăgea şerpi
omul care cărase pianul
ducea bărcile la mal
cioplitorul în lemn făcea iahturi
lumea începea să călătorească
se salva de cotidian şi de stres

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se pricepea să chinuie cu prea mult rafinament acest A... Văzusem un film în care un nevinovat era torturat şi apoi stropit cu apă, ca să se trezească, să fie torturat din nou. Aceasta era metoda pe care A... o folosise cu mine. De câte ori i s-a părut că mă trezesc, a luat-o de la început. La rândul meu, simţeam nevoia să-i răspund cum se cuvine... Înţelegeam, în sfârşit, ce înseamnă ura. Omul acesta m-a făcut să cunosc toate sentimentele omeneşti.

Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Garsoniera din pădurea de mărar

voi scrie despre tipa aia care a vrut
să se facă regizor de film
după ce s-a îndrăgostit de un tip
ce făcea filme
trage o sticlă de pepsi dacă te-ai hodorogit
era nonconformistă, crescută de bunici
părinţii au plecat la madrid
a fost şi ea şi nu a făcut mare brânză
scriu încă
era hotărâtă să facă regie de film
dar se simţea atrasă şi de scenă
a văzut scaunele de ionescu
făcută într-un stil mişto & s-au întâlnit în culise
nu-şi mai amintea cum o văzuse
îi răscolea amintirea
& scrie la o bere fără alcool & scrie cu stiloul
& avea în jur de douăzeci de ani
şi se strâmba caraghios
a văzut şi
astă-seară se improvizează, de pirandello
ca în cartea cu regizorul ăla întors
din franţa după 89
nu-şi amintea numele
era haios & la a doua întâlnire
a dus-o în garsoniera lui
confort doi moştenită de la o mătuşă
& poem de trecut apa
poem de trecut moldova
poem
scris cu markerul pe apă, pe nisip
un amigo para mi
un novio para ti
joder
& tipa era frumoasă în felul ei
mergea la toate filmele
dar întâlnirea cu el a bulversat-o
& acolo, în garsonieră
a început să gătească îndrumată de el
borşuri cu mărar
mâncăruri cu mărar
totul avea mărar
el crescuse cu mărar
a învăţat-o să mănânce mărar
a minţit-o că mărarul îi dezvoltă sânii
mărarul creştea în garsonieră
în pat, sub pat, pe pernă
pe coridor
afară
ea dorea să se facă regizor şi
să facă filme cu păduri de mărar
oameni de mărar

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gogyohka

camera era rece şi goală
raza a pătruns prin geam
orbea ochii obişnuiţi
odată ajunsă la picioarele ei
a început să-i picure viaţă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!