izbucnire

Întoarcere

Întoarcere
la vremea copilăriei,
umbra mea,
când totul era
să se întâmple.

Întoarcere la naşterea
cuvintelor.

Eu sunt această tăcere
înainte de izbucnire.

Eu sunt acest vulcan
care aşteaptă.

poezie de Enrique Solinas, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izbucnire de ură

Piei drace!
Lasă-mă-n pace!
Pleacă de-aici
Nu ştii ce zici.

Du-te la dracu
Că îţi iau capu'
Capu îţi cade
Gura mea râde.

Eu însă fug
Tu arzi pe rug
Eu însă scap
Tu nu mai ai cap.

Eu urc în rai
Tu de iad dai
Eu te blestem
Tu baţi în lemn.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Manea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm III

Lui Dumnezeu: să-i iluminezi pe toţi oamenii. Începând
cu Skid Road.
Fie ca Vestul şi Washingtonul să se transforme într-un
loc mai nobil, plaza eternităţii.
Iluminează sudorii pe şantierele navale cu strălucirea
lămpilor lor.
Fie ca macaragiul să-ţi arunce braţele-n sus de bucurie.
Fie ca ascensoarele să scrâşnească&s[ vorbeasc[, să
urce şi să coboare pline de veneraţie.
Fei ca mila să pogoare asupra ochiului unde-i sălaşul
florii. Fie ca floarea hetero să fie dovada raţiunii de a fi
hetero-căutarea luminii.
Fie ca floarea homo să fie dovada raţiunii de a fi
homo-cutarea luminii.
Fie ca hetero şi homo să fie dovada luminii.
Fei ca Puget Sound să fie o izbucnire de lumină.
Mă hrănesc cu Numele tău ca un găndac cu o firi-
mitură de pâine-gândacu-acesta e sfânt.

poezie de Allen Ginsberg (iunie 1956), traducere de Domnica Drumea
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pian

În amurg se aude o voce blândă, o femeie cântând
Pentru mine. Mă întorc în trecut derulând filmul anilor, până când
Văd un copil aşezat sub pian, în clinchetul corzilor vibrânde,
Lipit de piciorul mamei care, în timp ce cântă, surâde.

Deşi nu vreau, farmecul insinuant al acelei muzici
Mă învinge, iar inima îmi cere să plecăm de aici
Spre serile Duminicii de-acasă, gătite cu zăpezi de altădată,
Cu cântece în salonul primitor, acolo unde pianul ne aşteaptă.

Astăzi zadarnic marele tenor urcă octavă după octavă
Într-o izbucnire apassionado. Armonii vechi se revarsă-n mine ca o lavă.
Zilele copilăriei nu au început şi nici sfârşit, adultul care sunt
Se pierde-n mareea amintirii – şi plâng ca un copil după trecut.

poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trimisă la Vama...

Îţi iubesc fiecare poem pe care-l scrii

fără să ştii ce e aceea poezie
dimineaţa pe cearşaful ud
trasezi cu mâna cercuri uriaşe
în care mă înveţi să rămân
ca într-un cântec absolut perfect
ştiu
trăim o poveste absurdă
numai suflet şi atât
îţi iubesc fiecare cuvânt şoptit
ca un ritual zilnic
între a fi şi a înţelege
cum două trupuri
stau rezemate de gloria lumii
iar sufletele
dansează goale
pe o bucată de pământ fertil
îţi iubesc fiecare izbucnire nervoasă
înţepenită între trecut şi prezent

[...] Citeşte tot

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căpitanului de pe Meteor*

Singur în singurătatea singurătăţii din această lume –
Navigator! Un om de veghe în viforniţa talazurilor în spume
Lângă Capul Furtunilor**, meditând, urmând vechi cutume,
Înfruntând marea sălbatică, atât de rar prietenoasă.

Aici, noi ne gândim la tine suflând din pahare, lângă foc,
Spuma miedului efervescent – fulgi de ninsoare luminoasă.
Ne gândim la tine şi strânşi în jurul mesei dăm noroc;
Bem pentru cel care tunde lâna oceanului lovit de-amoc***
Şi pentru revenirea velierului Meteor acasă.

*Această poezioară-toast a fost scrisă de Melville pentru fratele său, Thomas, căpitan pe velierul american Meteor
** Capul Furtunilor sau Capul Bunei Speranţe (Cape of Good Hope), dar, în extenso, poate semnifica şi orice alt loc de trecere periculos de pe oceane.
***În cazul de faţă, o izbucnire violentă, furie inexplicabilă.

poezie celebră de Herman Melville, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trifoi cu patru foi

Eram la vârsta când mâinile mele căutau fără odihnă în câmpurile
şi colinele pline cu iarbă vestitul trifoi aducător de noroc, precum
căutătorii de aur pulberea galbenă pe fundul nisipos al râurilor.
Aceasta se întâmpla de fapt într-o vreme, într-o anumită
vreme a existenţei mele, căci pe atunci vârsta mea nu se număra
în ani ‒ lucrul acesta părându-mi-se lipsit de orice importanţă.
Nu am găsit niciodată vestitul trifoi, însă am găsit greieri,
splendide lăcuste, flori de câmp, apa răcoroasă a râului,
adâncă pe alocuri, micile plaje cu nisip fin şi tufe sălbatice,
frumoşii peşti pe care-i pescuiam cu undiţa de trestie şi cu
gândacii de Colorado de prin bostănăriile ce fierbeau
în arşiţa soarelui.

În acest timp în care degetele mele se înverziseră, iar pielea
îmi mirosea a râu, oraşul, cumplit malaxor, duduia, se hrănea
cu nefericitele vieţi pentru a-şi salva viaţa lui de balaur
cu mii de ochi luminoşi, măcina între piesele lui infernale praful,
betonul, vacarmul atâtor şi atâtor existenţe. Aici timpul se măsura
precis, în generaţii, ani, ore şi secunde. Am auzit mai apoi că
oamenii aceia, în definitiva lor tristeţe, nici nu mai vedeau uneori

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu (2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!