expune

O burtă

nu mă enervează
că am o burtă! nu
mai
că se expune mai mult
pe partea ficatului

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul

Unic, în expansiune
Nesfârşit, plin de mister,
Infinitul şi-l expune,
Veşnic pare a dăinui...
E măreţ, de necuprins,
Rece şi provocator...
Stele multe – mii şi mii.

acrostih de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am crezut

am crezut că universul
încape într-o lacrimă
că soarele se scurge peste
blocuri
ca arborii fara frunze si-au
pierdut identitatea
ca banalitatea e starea
inimii care a uitat sa bata
ca frumosul e fluturele
care zboara
pentru a-si expune aripile
ca suntem cuprinsi intre
un zambet si o lacrima
am crezut...

poezie de Stela Cioban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa voalată

Suntem în faţa unui zid masiv. O fată trece şi se opreşte să-şi încheie pantoful. E deajuns micul ei gest, e deajuns ca, plecându-se, părul să-i atingă obrazul pentru ca din zid să izbucnească o vână groasă de apă. Nicidecum surprinsă, fata se expune şuvoiului.
Rochia udă i se lipeşte de corp dându-ne impresia fascinantă a celei mai pure nudităţi, iar zidul se deschide lent, ca un portal, spre o câmpie imensă şi goală.

poezie clasică de Dolfi Trost din Diamantul conduce mâinile (1940)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lume neutră

Mă ascund în pielea sintetică a unui obiect
care îşi expune la vedere luciul
şi mă încearcă dureros teama
peste care mă împinge curajul.

Lumea o percep ca o risipire de senzaţii
halucinant de introvertită
încât mă schimb odată cu ea.

Singurătatea-mi cade pe partea întunecată,
rupe din mine bucăţi de sentimente
pe care le cos în gânduri
de nu se mai văd marginile.

Nu mai am nimic personal
să-mi dezvăluie firea rotundă
şi rămân un muşuroi locuit de prea multe voci
care mă strigă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ISPAS (fabulă-sonet)

De Înălţarea Domnului, se spune,
Că au şi caii Paştele atunci
De-aceea n-o să-i întâlnim prin lunci
La muncă puşi, ci-s liberi prin păşune.

Un armăsar ce-i priceput la punci
Ca un boxer, dorind a se expune,
Porni-n galop spre iepe prin comune
Ce nu erau în hamuri la bihunci.

Măgarul a ţinut şi el să meargă
Pe lângă amorez spre zarea largă
Şi observând alese tinerele

Nătângul s-a şi repezit la ele
Cu-a lui grimasă şi-a stricat tot rostul...
MORALA- I: Nu plecaţi la drum cu prostul!

fabulă de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pari viu

Fixată tristă în tipicul pustiu
În care ambianţa tăinuie şi mă determină să scriu;
Şi din gând nu poate să se sfârşească
A mea, această povară aspră.

Prinsă cu căinţă şi amărăciune
În adunarea aceasta, perpetuu pustie
De care brutal mă voi despărţi
Chiar azi, la miază-zi...

Nu zic cu protest, ci doar ca îndrumare,
Căci pentru mine vei arde cu dor o lumânare
A cărei văpăi incerte îmi va expune calea,
Pe care cu algie mi-am difuzat plimbarea,
Pe care cu-nrobire şi lacrimi ca de sriclă
Liniile se retează, iar fata, draga, afirmă...

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Neski (ianuarie 2018)
Adăugat de Maria Neski
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş sacrifica

Mi-aş jertfi mii de poeme, le-aş dona cu gentileţe
Unor cerşetori de stradă, printre forfota din pieţe,
Doar să gust zburdălnicia anilor ce au trecut,
Să mai prind macii de mână într-un dans necunoscut.

Şi aş renunţa la bolta care-n nopţi catifelate
Îşi expune în seninuri stelele iluminate,
Şi aş cere-n sfiiciune doar un fir de busuioc,
Să mi-l pun - da nu spun unde - nenorocul să-l dezghioc.

Mi-aş sacrifica şi vara pentr-un boţ de fericire,
Ca să gust licoarea vieţii ce mă ţine-n amăgire;
Să cer primăveri candide cu brăţări de muguri mici,
Să alerg desculţă-n râuri să mă spăl de griji şi frici.

Mi-aş sacrifica şi cordul pentr-o zi şi un minut,
Ca să mângâi şi uitarea unui chip ce m-a durut...

sonet de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de duminică

Azi e prima dată când mi-e drag să stau cu mine
azi, chiar nu mai am chef să schimb lumea
dar e un exerciţiu ludic să-mi pot expune sufletul
în lumina unui ciob de sticlă colorată de mine...
nu mai calc desculţă demult...
dar mă-ntreb, numai! unde se ţine
concursul de frumuseţe al dumnezeirii
când fiecare zi se ascunde după cealaltă
numai eu... alerg, alerg vrând multe să uit-
celulele mele toate au memorie
toate amintirile îmi ard sub piele
numai Chopin e cântecul meu de răspuns
să-nteleg cum de mi-e drag,
azi să stau cu mine
într-un labirint launtric când cineva
încearcă să urce o scară cu susul în jos...

poezie din autor, Poezii de suflet (8 iulie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda oarbă

Fierul ruginit care-mi înmoaie oasele
Fierul forjat care-mi zgârie mâinile
Fierul înroşit care mă pătează de sânge
Fierul vechi care-mi invadează biografia

Tu ai putea crede că inima mea e nămolită
dar trecătorii sunt ţintuiţi pe trotuare
pentru că pereţii vor fi scrişi hoţeşte cu sânge
şi spaima mea va fi peste tot răspândită
o spaimă ce-mi dilată în crescendo pupilele
o spaimă ca o vorace gură căscată
sau mai degrabă ca distanţa dintre dinţii ce-mi clănţăne
şi în spatele acestei frici îmi voi expune versurile

Îmi doresc să mă priveşti ca pe o basilică
Îmi doresc să mă pipăi ca pe o orgă
Îmi doresc să mă simţi ca pe un capelmaistru
Îmi doresc să cobori, păcălindu-i pe sfinţi, din icoană

parodie de Constantin Ardeleanu, după Gellu Naum
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!