enervezi

De dor

Mergând prin noaptea dimineţii
Către aroma de cafea...
Un gând ieşi din umbra ceţii:
Eu sigur vreau, dar ea o vrea?

Şi calc pedala cu putere,
Văd semafoare tot mai verzi...
Ajung şi-mi spune cu plăcere:
Ioiii!... de ce mă enervezi?...

poezie de Sufleţel şi atât... (20 octombrie 2020)
Adăugat de Sufleţel şi atât..
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halouri

eu locuiesc într-un semn
al întrebării
şi când mai moare câte o zi
în chinuri
mă enervez şi devin eu
cu picioarele pe pământ

şi îţi mai trimit câte o mirare
sensibilă pe hârtie
şi atunci tu te enervezi
sub pretextul că scrisorile sunt desuete
şi te prefaci că zâmbeşti
înrămată sofisticat
într-o poză alb-negru
ca o după-amiază pătrată
fără cuvinte
temându-te să nu regret şi eu
dintr-un halou cenuşiu
spânzurat
pe undeva prin casă,

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

vitralii promise

ferestre curate înseamnă uneori pură
singurã tate

mă uit de vreun ceas
la o fotografie – este ca o fereastră

pari moartă
suspendată ca o muscă
pe o panglică lipicioasă atârnând
de tavan
nu respiri, nu ai miros
nu clipeşti – de fapt, nici eu aici
nu te enervezi – ca mine acum…

vai cât de singuri mai suntem…

O, cum vom face noi
curând
ample, vii şi luminoase vitralii…
ascunzând toate fotografiile

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia cu vise

În corabia cu vise ce te poartă liniştit
ia-ţi iubirile promise: să iubeşti, să fii iubit!
Şi cu degetul pe hartă urmăreşte spre zenit
suflul vântului cum poartă nava ce-ai împodobit.
Vânt la prova te îmbie, din pupa alt vânt te poartă,
iar tu constaţi cu mânie: derivă, ai puntea spartă!
Spiritul le aranjează, nu te enervezi deloc,
ştii că de sus te veghează steaua ce-ţi poartă noroc.
Ia-ţi iubita ce ţi-e dragă, strânge-o tare de mijloc,
spune-i ce de ea te leagă şi sărut-o cu mult foc.
Să fiţi tâmplă lângă tâmplă, cu gura împreunată,
salvarea-n duh se întâmplă, nu te lasă niciodată.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ţi-aş mânca

tocul cui de la pantofii de carton
dar mă tem să nu-mi crească
glicemia cea de toate zilele. de atâta
bunătate îmi introduc insulină
preventiv. ţi-aş mânca buzele
dulci până îmi sare iubirea direct
pe caietul cu poezii. ţi-aş mânca
ochii albaştri daţi peste cap
când te enervezi. şi o faci des.
mi-aş mânca volumele de poezii
sau pânzele pictate zeci de ani, dar
mă tem să nu-mi crească glicemia
sau colesterolul. mă mulţumesc
să te beau încet, încet, toată viaţa.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia cu vise

În corabia cu vise ce te poartă liniştit
ia-ţi iubirile promise: să iubeşti, să fii iubit!

Şi cu degetul pe hartă urmăreşte spre zenit
suflul vântului cum poartă nava ce-ai împodobit.

Vânt la prova te îmbie, din pupa alt vânt te poartă,
iar tu constaţi cu mânie: derivă, ai puntea spartă!

Spiritul le aranjează, nu te enervezi deloc,
ştii că de sus te veghează steaua ce-ţi poartă noroc.

Ia-ţi iubita ce ţi-e dragă, strânge-o tare de mijloc,
spune-i ce de ea te leagă şi sărut-o cu mult foc.

Să fiţi tâmplă lângă tâmplă, cu gura împreunată,
salvarea-n duh se întâmplă, nu te lasă niciodată.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piesa de puzzle

O inimă sfărâmată nu o poţi repara
Decât dacă un prieten apare-n viaţa ta
Un bun amic la care tu să ţii până mori
Pe care să-l respecţi şi mult să îl adori
S-aduni cu el acele fragmente din trecut
Să-i spui mereu "Mă bucur că noi ne-am cunoscut"
Un om ai cărui ochi să vadă chiar prin tine
Şi care să-şi dorească ceva onest şi bine.
Când îl priveşti să simţi că inima-ţi stă-n loc
Şi să ştii că trişează când vă jucaţi un joc
Dar el să se prefacă că nu-i deloc aşa
Căci vrea ca să câştigi, să râdă gura ta.
Şi-aproape el te ţine, obrajii ţi-i sărută
Puternică te face când tu te simţi pierdută.
Şi zâmbetul ţi-aduce atunci când te-ntristezi
Frumoasă el te vede chiar dacă te enervezi.
El e piesa de puzzle care se potriveşte
Acel bărbat perfect ce astăzi te iubeşte.

poezie de Marissa Sauceda, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indecenţă

Pudicul lui Rostogol,
Când "îşi dă autogol",
Tot el sare-n ofensare,
Roşu, câş şi-n balansare.

Nu ştiu cum, da l-am văzut...
Aşa cum am prevăzut,
Rătăci-n obscur, dementul,
Etajul, apartamentul.

Bâjbâie la uşa mea.
I-aş da una-n zeflemea,
Drept în nas, că are-o rană,
Însă strig ca o soprană:

- Măăă, da tu eşti dracu gol,
Şi teafăr da şi matol,
Când faci pipi şerpuit,
Ici, în colţ... - nu te-am pândit -

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima temă

De unde să ştiu în cât timp îngheaţă toată marea?
Se dau următoarele premise:
^Ştiu că marea e într-o continuă mişcare, se învolbură şi se înspumează.
Cum schimbi filtru la un acvariu şi observi că, după o noapte,
Bulele mici, care tăceau la marginea sticlei,
Se întind pe toată gura acvariului şi devin mari, se înghit una pe alta,
Doar ca să explodeze. Şi se pierd, dar se pierd curat
Culoarea apei nu se schimbă, doar se intenifică.
Peştii se rotesc, se izbesc de laturi.
Şi cel mai frumos se vede cu lumina stinsă.
Îţi dai seama cum e marea, dacă-i faci aşa ceva?
Dar cine ar avea timp să construiască un filtru atât de mare?
De la Zidul chinezesc până în Taj Mahal
Din vârf de munte, până-n câmpie.
Ştiu că marea albeşte toate scoicile, săruturi de sare
Aşa încât, dacă nimeresc pe mal, aduse de valuri
Şi le ridică vreun copil în palma lui
Să nu le poată privi fără gust, fără gustul sărat.
Sarea mării spune totul. Doar să ai timp duci scoica la ureche şi să închizi ochii.
^Mai ştiu că marea are flux şi reflux, te duce şi te-ntoarce...

[...] Citeşte tot

poezie de Claudia Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu unul

Cu frică de succes şi creierii măcinaţi de stres,
Te uiţi perplex de parcă viaţa ţi-ar fi un codex complex,
Pe care oricât te chinui să îl descifrezi, rezolvarea îţi tot scapă, nu poţi s-o vezi.
Te enervezi, iei un creion în mână şi începi să desenezi, că doar aşa te calmezi,
Şi te întrebi, cum ai ajuns să crezi ceea ce crezi?

Prietenii, familia, îţi par feţe străine,
Ce ştiu ei despre ce înseamnă să-ţi fie mai bine?
Ce ştiu ei despre lupta ta interioară, vocile care noapte de noapte numele ţi-l cheamă.
Or fi strigoi, sau poate eşti doar tu, vorbind cu tine însuţi.

Gata, ajunge, a fost picătura care a umplut paharul,
Da, paharul ăla în care ţi-ai înecat amarul, în vin,
Şi-ţi promiţi că nu te mai duci, cu gândul, acolo unde ai mai fost,
Nu are rost, ai picat de prea multe ori de prost.

Te ridici şi îţi priveşti chipul în oglinda murdară, pentru a o mia oară,
Încercând să îţi aduci aminte de când viaţa nu obişnuia să doară.
Oare în ochii arămii a mai rămas vreun strop de inocenţă?
O sclipire fugitivă în lumea asta înecată-n decadenţă?

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!