chipurile

Stele, cântece, chipuri

Adună stelele, dacă asta ţi-e dorinţa.
Adună cântecele şi păstreză-le.
Adună chipurile femeilor.
Adună-le şi păstrează-le pentru ani şi ani.
Apoi... desfă-ţi mâinile, lasă-le să plece şi spune adio.
Lasă stelele şi cântecele să plece.
Lasă chipurile şi anii să plece.
Desfă-ţi mâinile – spune adio.

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către seară, mă aşez la picioarele tale...

aş vrea să ies la plimbare, şi ea, răsturnată adânc
în fotoliul de unde priveşte, prin neştiutoarea fereastră,
chipurile, în vremea din faţa ei, să mă urmărească
trecând, pe străzi bântuite de ploaie. şi cu ochiul stâng

eu urmărindu-i atenţia, oarecum întretăiată, mereu
zvâcnită înainte, spre ceea ce crede ea că este mai important
în jocul realităţii, pe care îl vede dincolo. – eu
însă, în timpul oprit, de dincoace, mocnind aberant,

pe genunchii ei, alăturaţi cast, şi pe care
ea îi acoperă uneori cu mâna, încet.
(semn că-mi simte privirea, desigur)... şi iară

aş vrea să merg, tot mai departe de ea, cu un umblet
apăsat de ploaie, şi vântul care îi bate
ei în fereastră să-i amestece chipurile acestea toate.

poezie clasică de Mircea Ivănescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipurile mele împietrite

n-am să pot fi niciodată
mai drept
şi mai frumos decât un scaun
mai nobil
fi mai împietrit decât o coasă
mai zvelt
şi mai melodios decât o vâslă
mai economic
şi mai adunat decât o bardă
mai gînditor
şi mai tăcut decât o masă
mai concentrat
şi greu decât un clopot
mai împăcat
şi visător decât o scară de grădină
mai limpede
şi fascinant decât o roată
sunt lucrurile
chipurile mele împietrite
mai palide şi mai încete

[...] Citeşte tot

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel iernatic (II)

Prin surpături, pe după negre case,
Zăpezile-şi cresc fagurii chirciţi...
Tăcerile vuiesc, cu chipurile trase,
Ca sfinţii în icoane-ncremeniţi...

poezie de Mihai Bogdan Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măştile voastre

De la geamurile pline de sudoare îmi zâmbiţi.
mă încurajaţi să merg mai departe,
să nu mă opresc la prima adiere de singurătate.
Voi, cu chipurile voastre, veţi merge cu mine,
până la primul bar, să vă fac cinste.

În parc, chipurile vesele poluează băncile.
Unul mă cheamă să iau loc,
să descopăr noi prieteni plictisiţi,
ce aşteaptă să le împrumut idei,
dar, de fapt, nu vor decât pe drumul lor să merg.

Acasă, îmi zâmbeşti din pragul uşii,
mă pui să-ţi ascult inima înnebunită,
mă iei de mână ş mă ameţeşti
cu săruturi pline de iubire.
Vrei să mă tulburi cu dragostea ta.
Privindu-te în ochi, te văd.
Îţi văd inima, şi buzele, şi iubirea.
Tot ce aştepţi e să mergem undeva noi, noi doi,

[...] Citeşte tot

poezie de Bogdan Marcel Hirja
Adăugat de Bogdan Marcel Hirja
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ne
hotărâm păcatele sub făptura milei
nu stăm înaintea ruşinii
nu ne vestim răzvrătirea

aproape-o tăcere neizbavită

iată,
genunchii-s aievea plecaţi

chipurile noastre, nişte ramuri
ţinute în loc
de-o rădăcină bine fixată

părtaşi la îndurare
ne stăpânim neprihănirea
printr-un îndemn la întuneric

poezie de Emanuel Pătrăşcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugă fatală

Întâi pe două,
Apoi pe nouă,
Din mai repede,
Din frunţile netede,
Căzură chipurile,
Ochii şi buzele,
Prin muşuroaiele
Cu termitele.
Frunţile-s iuţi,
De-a mâncatelea,
Se joacă doar cine
Nu are coatele
Bune de fugă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhitecţii Morţii

cuvintele lor aspre
chipuri în zigurate negre
închide aerul încărcându-l
cu febrilitatea gesturilor
inutile ce pot desparţi imaginile
după culorea neagră
odihneste faptele
acoperind cu beznă chipurile
de arhitecţi ai morţii,
umbrele li se adună să cânte
în corul ucigaşilor fără simbrie

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lebedele

La intrarea în parc,
pe apa lină a lacului
în a cărui oglindă
se reflectă chipurile noastre, tremurânde,
dovadă peremptorie
că suntem vii,
vâslesc necontenit lebedele ninse
sfidând gerul iernii
şi spintecând, semeţe,
pojghiţa de gheaţă,
o infimă stavilă
în drumul lor spre lumină,
într-o desăvârşită tăcere.

poezie de Dumitru Gherghina din Confesiuni de-o clipă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuiri

Chiar dacă este amiază
sunt oameni întunecaţi
ce visează. Fără umbre
plimbaţi de la o oglindă la alta
certaţi
cu chipurile altora
ce-şi închipuiesc
gări cu gene şi difuzoare ochioase
pajişti de cai cu potcoave păscând
case cu ferestrele curioase
ascultând
oamenii întunecaţi ce nu îşi vorbesc
nu trăiesc
şi nici unul pe altul nu se privesc.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!