canon

Canon de pocăinţă

Stropi de ploaie
bat pământul
asemenea unor mătănii.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Canon

Afară din tunel
Există mai multă libertate
Şi un farmec aparte
Acolo stelele se complac
În roiuri de galaxii
Inerte la supoziţii
Şi totuşi se caută lumina
Undeva la capătul tunelului.

poezie de David Boia (8 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Canon de suflet

Vântul mă bate,
Căci am greşit:
Am trei păcate
De ispăşit.

La cel major,
Mi-e vijelie,
La cel minor,
Numai adie.

Jumate
Comis păcat:
Mă bate
Doar moderat.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (28 martie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri

Tata îi zicea babii:
- Fi-ţi-ar nărojii ai deavu, mumă.
Ori se cununau pe dealuri, ori mâncau pământ.
Ce fel de oameni eraţi?
- Ce spui tu, mă? Pe-atunci credinţa era mai tare,
Nu ca acum. Dacă avea una canon să mănânce pământ,
După ce şedea la masă şi trebuia să meargă la vreo
Prietină, îşi lua cuşmeacul de pământ cu ea şi ciocotea la el.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a treia (1980)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constituţie

Undeva pierdută-n timp
constituţia noastră strigă,
frunţile sunt prinse-n frig
şi-un mâner la o măiugă.
Cetăţenii o încalcă,
ca pe orişice canon,
mintea e căzută-n falcă,
căci minciuna-i de bon-ton.
Opţional şi recurent
textul ei e în dilemă,
iar limbajul detergent
pentru oamenii-problemă.
Astăzi, este ziua ei
şi-a trecut de majorat,
costă doar vreo câţiva lei,
o găseşti de cumpărat.

poezie de Liviu Reti (8 decembrie 2018)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale

Rupând câteva petale
Dintr-un trandafir curat
Rozele s-au pus pe jale
Spinii toţi au sângerat.

Toate florile de treabă,
Auzind sinistra veste,
S-au îmbrobodit degrabă
Şi-au dezlănţuit proteste.

După ce m-au judecat,
Chiar la porţile cetăţii,
O decizie-a luat
Doar simbolul purităţi:

''Îţi dau canon pe vecie;
(Stilul cel mai floreştin)
Iubirea veşnică să-ţi fie
Între petale plus... un spin!''

poezie de Julian Radu
Adăugat de Julian Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bilanţ

Am rugat primavara
să vină în toamna
din suflet
să-mi înflorească ghioceii
speranţei.
I-am cerut pădurii
cu împrumut
parfum de lăcramioare
să-mi împrospătez
seva lacrimilor.
Obrazului
i-am dat canon
să le numere;
cele de bucurie să le adune
de tristeţe să le scadă.
Iar inima
să-mi contabilizeze
suspinele;
din noptile cu dor
şi cele ce dor...

[...] Citeşte tot

poezie de Angelina Nădejde (5 octombrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună ostilă

Cu toată puzderia de stele ce mă loveau în piept, ne mai văzând nimic,
m-am cufundat cu spatele în cerurile de odinioară.
Împotrivă-mi complotară toţi zece regi ai toamnei.
Ştiu că îngerii şi trădările iuţesc mereu căderea.
O frunză, un om.
Şi pe orbita-ţi, lună ostilă, sângele îmi clocotea.

Salvează-mă din gheara anilor nebuloşi,
de oglinzile ce încă reflectă porturi şi pagini din vremi demult apuse,
de mâinile-ncleştate-n amintiri anoste.
Fugi.
Ne îngroapă în vântul cel ostil.

Doar că sufletului meu îi cam place să iasă din canon.

poezie clasică de Rafael Alberti din Despre îngeri (1929), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu un sonet. Deplină amăgire

Scriu un sonet. Deplină amăgire
Că prin canon mai liber mă voi face.
Dar sunt ce vreau, ce ştiu şi ce îmi place,
Modest cârpaci de vorbe şi iubire.

Un gând buimac într-un ungher îmi zace
Şi nu-i găsesc firava limpezire.
Mă prinde-n gestul lui de-mpotrivire
Şi mă aruncă-n lumile opace.

Trec voci cerşind cărarea neumblată,
Dar altele, urlând, ademenesc
Cu zarea lor etern împurpurată.

Când verbe-n cuget tainic mă sfinţesc,
Nu-mi amintesc de mine niciodată.
E semn profund că-ncep să mă trezesc.

sonet de Adrian Munteanu (5 aprilie 2004)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gurmando!

Gurmanda mea, îmi ceri întruna
Să-ţi 'stâmpăr foamea negreşit.
De-mi ceri şi soarele şi luna,
Îţi scutur cerul preaiubit.

Nu-ţi pasă de e zi sau noapte,
De anotimp nu vrei să ştii;
Eu, cu bucate gata coapte
Nu pot mereu să te îmbii.

Ţi-am oferit inima toată,
Te ospătează, draga mea!
Ea niciodată nu se gată
Oricât să iei din ea ai vrea.

De-ar fi să ştii că tinereţe
Şi viaţă fără de sfârşit
Doar în răbdare şi blândeţe
Mai pot să fie de găsit...

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!