+pe +drum +de +seara

Ninotchka: Cel mai aproape de o şampanie am fost la o ştire. Soţia nu ştiu cărui preşedinte o arunca la plecarea unui vas de luptă.
Leon: Aduce noroc să desfaci o şampanie la începuturi de drum... fie pentru un vas de luptă sau pentru o seară.
Ninotchka: E ciudat când privesc în urmă. Eu am crescut cu lapte de capră. În armată aveam o raţie de votcă şi acum, şampanie.
Leon: De la capre la struguri. Aşa mai zic şi eu.
Ninotchka (după ce gustă pentru prima dată, se strâmbă puţin, apoi zâmbeşte): E bună. (Dă paharul pe gât.) Din ce am citit, credeam că şampania e o băutură tare. E fină de fapt. Se îmbată cineva de la asta?
Leon: Au fost cazuri. Dar durerea de cap de dimineaţă merită dacă ai băut cu cine trebuie. (Închină paharele.) Pentru noi, Ninotchka!

replici din filmul artistic Ninotchka, după Melchior Lengyel (6 octombrie 1939)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărturăreasa

— Uite, ai un dar în casă,
Vorbe bune, cu temei
De la dama cea de verde,
Dar să te fereşti să-l iei.
Pentru că nu minte cartea,
Ea ghiceşte orice gând,
Vezi, cu dama cea de tobă,
Ceartă, lacrimi pe curând.
Dragoste pe drum de seară
Cu un crai de ghindă, şi
Gând la gând cu bucurie,
Chiar o veste vei primi...
Serioasă, visătoare,
Cu ochi negri şi cuminţi,
A rămas privind, copila,
Gura babei, fără dinţi...
— Cum e crai de ghindă, babo?
— Nalt şi oacheş, fata mea.
— Şi cu ochii mari şi umezi,
Şi cam palid, nu-i aşa?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrie-mă din nou

rămân în astă seară
în pragul uşii tale
cu colţul meu de casă
în braţe
mormanul de-ndoieli
m-am căutat prin umblet
şi nu-s decât absenţă
prin locurile toate
şi nu mai pot să merg.
am nopţi prin buzunare
şi zvon de drum
pe tălpi
mă iartă de-oboseală
şi scrie-mă din nou

poezie de Iuliana Şerban
Adăugat de Maia Dulcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de omăt

Tu nu ştii... A fost odată
O căsuţă fermecată
Şi-n căsuţă-o fată mică,
Un pisoi şi o bunică.

Şi-ntr-o iarnă, într-o seară,
Fata s-a uitat afară
Şi-a văzut cum prin perdea
Stelele râdeau de ea...

Dar pe drum cotit şi nins,
Umbra sură s-a desprins:
Un voinic abia de-o şchioapă
Înota-n omăt ca-n apă.

Şi proptindu-se-n toiag,
Un toiag mai nalt ca el,
A-nceput să cânte-n prag,
Tremurat şi subţirel...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În anul secetos

Groaza cu ochii de apă
S-a deghizat într-o fată
Cine o vede o dată
De sărutare nu scapă.

Muma cu sapte feciori
Nu-i lasă seara pe drum
Groaza cu ochi mîncatori
Trece şi fluieră fum.

Laptele scade-n hîrdau
Pîinea în mîini e fărîmă
Cel mai sălbatec flăcau
Poarta de lemn o dărîmă.

Colo-n culcuş de urzici
Sade Frumoasa pe brînci
Nara nu-i roşie nici
Precît sînt ochii de-adînci.

[...] Citeşte tot

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pentru tine

Cândva
ne potriveam palmele
una peste alta
voiam să ştim
dacă zvâcneşte între ele
acelaşi drum
fierbinte şi liber
ca un şarpe cu aripi…
plutind în vazduh

Eram tineri atunci
zorile veneau prea repede
şi am uitat
să ne călcam unul altuia
pe urme, cuminţi

Mâine
să-ţi pui tocuri înalte
mi-ai spus
eu am plecat în fugă

[...] Citeşte tot

poezie de Silvia Van
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ştie cât a rămas el acolo, până s-a dezmeticit din ameţeala ce-i veni căzând. Când se pomeni, el era tot cu cartea în mână. Mulţumi Domnului că l-a scos din mâna duhurilor rele şi că este viu; dară alt necaz acum! nu ştia unde se află. Se scoală el d-acolo, şi o porneşte la drum. Şi aide, şi aide până ce d-abia ieşi din prăpastie. Apoi o luă într-acolo unde mila Domnului l-o duce. Şi apucând spre soare-scapătă, se duse, se duse, zi de vară până-n seară, fără să dea de vrun sat şi fără să vază pui de om; şi mai mergând ce mai merse, dete de un copaci şi mase acolo. Nemâncat şi nebăut nu putea să doarmă. Şi luptându-se cu foamea, cu setea şi cu nesomnul, se socotea unde s-ar duce, ca să iasă la lume. A doua zi o apucă iarăşi spre soare-scapătă, după cum plănuia el, până ce dete peste nişte grămezi de căpăţâni şi oase de oameni.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La poarta mea

A bătut uşor la poarta mea
În amurg de seară fericirea
Îmi era pe-atunci inima grea
Întâlnisem doar dezamăgirea.
N-am deschis, nu înţeleg de ce
Şi a dispărut ca o nălucă,
Scriau de ea atâtea cântece,
Cum de-am lăsat-o să se ducă?
A venit apoi la poarta mea
Cu trandafiri de dor iubirea,
Printre petale îmi surâdea
Dar m-am ferit să-i văd privirea.
Şi m-am ascuns după un geam
Deşi doream nespus s-o întâlnesc
Plângea o pasăre pe ram
Spunându-mi că din nou greşesc.
A revenit atunci la poarta mea
Într-un amurg dezamăgirea
Din cerul negru fără nici o stea
Ea îşi vesti din nou sosirea...

[...] Citeşte tot

Dorina Omota (25 februarie 2017)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-aceasta împăratul fu poftit la o altă nuntă de împărat, unde nu voi să se ducă, fiindcă inima lui nu era de veselii, ci se îngrija mai mult de fiul său. Dară daca văzu că fiul său atâta stăruieşte, îi făcu voia. Acesta porunci la nişte credincioşi ai săi ca să aibă pregătit la îndemână câteva cazane cu smoală, să le fiarbă în ziua nunţii şi când va fi înde seară să aştearnă pe drum smoală. După ce puse la cale toate astea, se duse la nuntă. De cum începu hora, fata cea frumoasă şi necunoscută veni ca din senin, şi iară se prinse lângă dânsul. De astă dată era gătită şi mai frumos, avea nişte haine de la soare te puteai uita, dar la dânsa, ba. Juca feciorul de împărat şi se uita la dânsa ca la un cireş copt. Şi de astă dată o întrebă şi ea îi tot răspunse cam în doi peri. Îi făgădui şi acum că se va lăsa să o ducă acasă. Când fu înde seară la hora cea mai din urmă, pieri ca o măiastră de lângă dânsul.

Petre Ispirescu în Zâna munţilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorii de boieri nu putură mistui vorbele ciobănaşului. Îşi puseră în gând să i-o coacă şi se culcară. A doua zi ciobănaşul se sculă de dimineaţă, îşi spălă faţa la o fântână, îşi făcu rugăciunea, încălecă pe mârţoaga lui şi trei, trei, mergea singur. Feciorii de boieri şi de împăraţi se sculară târziu, se mai zbenguiră şi apoi plecară şi ei; îl ajunseră de pe urmă şi îl şi întrecură. Şi de astă dată se alegară de dânsul şi-i cătau cearta cu lumânarea. Ciobănaşul tăcu din gură şi îşi căută de drum. El ştia că cine tace merge în pace. Seara feciorii de împăraţi şi de domni maseră în marginea unei păduri. Când, tocmai târziu, hei! ajunse şi ciobănaşul, ostenit ca vai de el; se puse şi el la o parte, făcu un focşor, îngriji de cal, apoi cină şi se culcă. Feciorii de boieri, neastâmpăraţi cum erau, voiră să-şi râză de el. Aşteptară până adormi ciobănaşul, mai aţâţară focul, îi luară pălăria şi i-o aruncară pe foc.

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!