La poarta mea

A bătut uşor la poarta mea
În amurg de seară fericirea
Îmi era pe-atunci inima grea
Întâlnisem doar dezamăgirea.
N-am deschis, nu înţeleg de ce
Şi a dispărut ca o nălucă,
Scriau de ea atâtea cântece,
Cum de-am lăsat-o să se ducă?
A venit apoi la poarta mea
Cu trandafiri de dor iubirea,
Printre petale îmi surâdea
Dar m-am ferit să-i văd privirea.
Şi m-am ascuns după un geam
Deşi doream nespus s-o întâlnesc
Plângea o pasăre pe ram
Spunându-mi că din nou greşesc.
A revenit atunci la poarta mea
Într-un amurg dezamăgirea
Din cerul negru fără nici o stea
Ea îşi vesti din nou sosirea...
Plângeam cum n-am plâns niciodată.
Durerea ei prea bine o ştiam.
Dar visul s-a sfârşit si deodată
Lumina soarelui intră pe geam.
***
De ce să plângi o viaţă-ntreagă
Când fericirea e aproape
Şi-oricine poate să aleagă
Între drum lin sau tulburi ape....

Dorina Omota (25 februarie 2017)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Se făcea o câmpie,
crescând din ape de Dunăre.
Un lotus alb îmi stă deschis în palme.
Deasupra, mult deasupra foii,
creştea poezia ca o cruce a mea.
Eu, m-am întors cu faţa spre înapoi.
Mănăstire, cuib de raze,
inima mea trăia cu poarta deschisă.
Atunci m-am trezit.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi văd din nou chipul

Am adormit iar în gândurile mele,
Lăsând în urmă un suflet drag
Şi ajung din nou să privesc la stele
Şi nu m-aşteaptă nimeni în prag.

Încerc să găsesc în mintea mea,
Cum arăta a ta ultimă privire
Şi uneori noaptea e atât de grea,
Dar cred că am încă o mare amăgire.

Caut apoi umbra ta, a paşilor pierduţi,
Şi vreau să ţin mintea mea trează,
Dar noaptea e plină de năluci
Şi merg la geam unde inima mea oftează.

Se vede apoi o stea căzătoare
Şi o dorinţă încă aş mai avea,
Ca în lumina ei să-ţi văd chipul tău oare,
Şi să rămâi mereu în mintea mea.

poezie de Eugenia Calancea (6 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte sau viaţă?

În hăuri de smoală
Încet mă scufund
Cu inima goală
Şi gând muribund.

Chiar dacă lumina
Mă cheamă spre ea
Şi îmi iartă vina
Desenând perdea

Pe trecutul negru
Şi însângerat,
Florile de-alegru
Iar s-au scuturat.

Doar pământul rece
Îmbrăcat în dor,
Paşii mi-i petrece
Câştigând la scor.

Şi-mi lasă doar poarta
Iadului păgân
Ca să-mi ducă soarta
Unde-i el stăpân.

Gemete de gheaţă
Urlă cu tăceri
Şi-mi aruncă-n faţă
Crivăţ de dureri.

Calc cu talpa arsă
Pe-amintiri de fum
Dar fac cale-ntoarsă
Când văd numai scrum.

Şi totuşi limanul
E pe undeva,
Să-i schimb sorţii planul
Voi putea cumva?

Zorii dimineţii
Îmi răspund că da,
Când coşmarul nopţii
Prinde a ceda.

Cerul îmi surâde
Nu e niciun nor
Şi-a răului gâde
Pleacă-'ncetişor.

Văd din nou lumină
Spun un mulţumesc
Clipei ce-o să vină
Şi-nvăţ să zâmbesc!

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seceta desfrânată

O secetă plângea lâng-o fântână
Şi se ruga cu foc lui Dumnezeu:
"Mai lasă-mă, Părinte, doar o lună
Cu soarele vărsat în pieptul meu!"...

Când a venit o ploaie şi seceta fecioară
S-a răcorit de-odată din piept şi până jos;
Dar a-nceput s-o ude, şi-a început s-o doară
Şi s-a sfârşit iubirea din visul ei frumos.

Plângea şi se ruga lui Dumnezeu,
Că tocmai se trezise dintr-un vis;
I-am auzit cuvintele doar eu,
Dar niciodată-n viaţă nu le-am zis.

O scetă plângea la poarta mea
Şi se ruga să n-o spun la vecine
Că s-a ţinut cu soarele şi-ar vrea
Să vină să se ţină şi cu mine!

poezie de Marius Robu din Drumul robilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada mea

Strada mea cu nume de Luceafăr,
Mă cheamă cu atâtea amintiri,
La poarta casei, teii puşi de tata,
Au vârsta mea şi au îmbătrânit.

Dar strada şi parfumul teilor e acelaşi,
La fel ca amintirile, ce au trecut,
Aud şi-acum sâset de bucurie,
Cum aş putea uita, ce-am petrecut.

În poarta casei văd pe mama şi pe tata,
Cu ochii adânciţi în tâmple argintii,
Pe sora mea, înger între copii,
Ce-mi conduceau plecarea cu toţii trei,
Căci mă chema grăbit al meu destin.

Acum, strada, ca şi poarta, e pustie,
Doar mama între tei apare rar,
Cei dragi s-au dus chemaţi de zări pierdute,
Iar prietenii, către ale lor chemări.

Poate că într-o viaţă viitoare,
Din nou cu toţii ne vom întâlni,
Copilăria mai mult vom preţui,
Căci amintirea ei, rămâne în instinct.

poezie de Valeria Mahok (4 octombrie 2004)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să prinzi surâsul cald

Să ştii că îmi pasă foarte mult de tine,
Dar sufletul tău nu se simte prea bine,
Chiar şi când îmi zâmbeşti ai privirea tristă
Şi nu e bine în viitor să avem această pistă.
Vreau multe bucurii şi nu tristeţi,
Să ne trezim veseli în multe dimineţi,
Să prinzi surâsul cald şi dragostea-n dar
Şi vom avea împreună toate zilele din calendar.
În timpul ce trece vom consolida iubirea,
Nimeni nu mă ia de lângă tine, nu-mi va lua fericirea.
Ai aparut când îmi doream mai mult
Şi-ţi multumesc şi niciodată n-am să uit.
Să ştii că inima mea nu minte,
De asta scriu acum aceste frumoase cuvinte,
Tot ce-mi doresc e să fiu din nou fericită
Şi noi vom fi o familie reuşită.

poezie de Eugenia Calancea (20 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierzând ce n-am avut

Pe două silabe îmi odihneam ochii,
atunci când gândul mă închide în inima rece...
pecetluită cu lanţ greu eram; inima nu era a mea.
Am cutreiarat anotimpuri fără număr,
găsit, n-ai fost. Te risipeai într-un târziu...
fără să vreau, fără să ştiu.
Închisă de propriul gând, într-o inimă nărăvasă,
o inimă neîmblânzită... inima era a ta.
Surâsu-ţi în fiecare zi înflorea,
dar inima, suspina... auzeai?
După două draperii de mătase, ascundeam dragostea de tine.
Clipe umplute până la refuz în pocale cu senzuliatatea
cea fără mărginire, adunată din cauza fiinţei tale.
Nu mă doream aşa!
Simplu ar fi fost să privesc fără să văd. Însă...
nu toţi avem puterea să ne suprimăm esenţa.
Esenţa mea te descoperise pe tine,
când nici măcar tu nu te-ai fi descoperit.
Voalul unei dimineţi mohorâte
m-a dat sclava lubricului simţământ
de a mă descoperi pe mine însămi,
cum timpul tău nu-mi dăruia împlinirea.
M-am ales a fi ceea ce nici nu cunoaşteam:
o enigmă spontană, enigma mea şi...
enigma eram eu.
Încercam să mă iubesc, mai ales când vânturi atacau,
Şi grămezi de apă picurau peste mine...
Am iubit pe loc cuvintele cu care căutam să mă aflu.
Deja te uitasem...
Cât sublim ascundem în noi şi cât mister!...
Eu am spart poarta fiinţei în care m-am topit,
ca să fiu.
In odaia unde-mi plăcea să stau, acum răsună ecoul,
era obscur şi cald... acum, o fereastră deschisă primeşte vântul rece
şi-a făcut lăcaş unde obişnuiam să visez.
Uşa se deschide şi tresalt de mirare...
inima neîmblânzită este în prag...
la uşa mea, din odaia unde-mi plăcea să stau.
Era acolo aşteptând... într-o ultimă frază am spus:
"Prea târziu să fie... nu pot pierde ce n-am avut...
însă, mereu oamenii vor ce nu pot avea...
pierzând ce n-am avut vreodat'...
m-am găsit pe mine, în sfârşit..."

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierzând ce n-am avut

Pe două silabe îmi odihneam ochii,
atunci când gândul mă închide în inima rece...
pecetluită cu lanţ greu eram; inima nu era a mea.
Am cutreiarat anotimpuri fără număr,
găsit, n-ai fost. Te risipeai într-un târziu...
fără să vreau, fără să ştiu.
Închisă de propriul gând, într-o inimă nărăvaşă,
o inimă neîmblânzită... inima era a ta.
Surâsu-ţi în fiecare zi înflorea,
dar inima, suspina... auzeai?
După două draperii de mătase, ascundeam dragostea de tine.
Clipe umplute până la refuz în pocale cu senzuliatatea
cea fără mărginire, adunată din cauza fiinţei tale.
Nu mă doream aşa!
Simplu ar fi fost să privesc fără să văd. Însă...
nu toţi avem puterea să ne suprimăm esenţa.
Esenţa mea te descoperise pe tine,
când nici măcar tu nu te-ai fi descoperit.
Voalul unei dimineţi mohorâte
m-a dat sclava lubricului simţământ
de a mă descoperi pe mine însămi,
cum timpul tău nu-mi dăruia împlinirea.
M-am ales a fi ceea ce nici nu cunoaşteam:
o enigmă spontană, enigma mea şi...
enigma eram eu.
Încercam să mă iubesc, mai ales când vânturi atacau,
Şi grămezi de apă picurau peste mine...
Am iubit pe loc cuvintele cu care căutam să mă aflu.
Deja te uitasem...
Cât sublim ascundem în noi şi cât mister!...
Eu am spart poarta fiinţei în care m-am topit,
ca să fiu.
În odaia unde-mi plăcea să stau, acum răsună ecoul,
era obscur şi cald... acum, o fereastră deschisă primeşte vântul rece
şi-a făcut lăcaş unde obişnuiam să visez.
Uşa se deschide şi tresalt de mirare...
inima neîmblânzită este în prag...
la uşa mea, din odaia unde-mi plăcea să stau.
Era acolo aşteptând... într-o ultimă frază am spus:
"Prea târziu să fie... nu pot pierde ce n-am avut
însă, mereu oamenii vor ce nu pot avea...
pierzând ce n-am avut vreodat'...
m-am găsit pe mine, în sfârşit..."

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri pierdute în noroi

Prin ceţuri albe de tăcere
Vin amintirile-n şuvoi,
Şi sufletul din nou îmi cere,
Iubiri pierdute în noroi.

Pluteşte-n aer primăvara,
Şi ninge iar cu flori de tei,
Dar gândul meu e tot la vara,
Cu sărutări printre alei.

Şi simt în suflet grea durere,
Când dintr-o poză ochii tăi,
Mă scaldă într-o mângâiere,
Deşi acum îmi sunt călăi.

Şi nici măcar nu pot a-ţi spune,
Ce dor e în inima mea,
Sau despre jalea ce-mi răpune,
Speranţele şi dragostea.

Când soarele plin de căldură,
Adună-n mine umbra ta,
Apar din nou gheţari de ură
Şi-n cale nu le poate sta.

Dar ochii mei nu vor să creadă
Şi se întorc mereu spre ieri
Chiar dacă văd numai o stradă
Pe care scrie " Nicăieri "

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri pierdute în noroi...

Prin ceţuri albe de tăcere,
Vin amintirile-n şuvoi,
Şi sufletul din nou îmi cere,
Iubiri pierdute în noroi.

Pluteşte-n aer primăvara,
Şi ninge iar cu flori de tei,
Dar gândul meu e tot la vara,
Cu sărutări printre alei.

Şi simt în suflet grea durere,
Când dintr-o poză ochii tăi,
Mă scaldă într-o mângâiere,
Deşi acum îmi sunt călăi.

Şi nici măcar nu pot a-ţi spune,
Ce dor e în inima mea,
Sau despre jalea ce-mi răpune,
Speranţele şi dragostea.

Când soarele plin de căldură,
Adună-n mine umbra ta,
Apar din nou gheţari de ură
Şi-n cale nu le poate sta.

Dar ochii mei nu vor să creadă
Şi se întorc mereu spre ieri,
Chiar dacă văd numai o stradă,
Pe care scrie " Nicăieri "

poezie de Dorina Omota din Iubiţi şi nu lăsaţi să moară clipa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te văd în toate doar pe tine...

A fost un "zbor de triolete" sau amăgirea unui vis,
Când sărătându-mă cu sete, tu fericirea mi-ai promis?
Sau poate că era o joacă, iubirea ta cu flori de Rai,
Din care am ieşit săracă cu-n suflet plin de mucegai.

Şi mă întreb acum retoric, de-a meritat să te ador,
Când gândurile-mi spun ironic: -Erai precum un cerşetor,
Care cerşea seară de seară, o vorbă doar sau un surâs,
De la un prinţ croit din ceară care ţi-a luat iubirea-n râs.

Mi-e inima mult prea bolnavă şi nu mai am cum s-o repar.
Când ţi-am donat-o pe o tavă de care tu, nu ai habar.
Te văd în toate doar pe tine, şi-n gură am, un gust amar.
Şi iar mi-e dor şi mi-e ruşine, că te iubesc dar în zadar.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răpire

Şi-am să te fur în noaptea asta,
Lumina mea cu dor hai-hui,
Din visul care-mi e năpasta
De când te ştiu al nu ştiu cui.

Şi luna îmi va şti povestea
De gând anost şi întristat
Şi n-am s-o las să ducă vestea
Acelor ce m-au încurcat.

Am să te fur din lumea oarbă
Şi-am să înec amarul tău,
Cu-n braţ de flori cules în grabă
Din înfloritul câmp al meu.

Să-ţi iei cu tine haina groasă
În ea să fim, noi amândoi
Şi inima ce nu mă lasă
Să te iubesc aşa cum voi.

Să mă aştepţi ca niciodată,
Să-ţi strângi bagajul într-un şorţ,
Iubirea mea imaculată
Şi floarea mea albă de colţ.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc de prima oară când m-am îndrăgostit. Am ţinut mâna mea în a ei fără să mai vreau să-i dau drumul. Am zburat alături de ea mai uşor decât m-am simţit vreodată. I-am sărutat mâna ca şi cum ar fi fost prinţesa mea. Aveam o inimă plină de iubire, şi toată era pentru ea. Fiecare floare, cântec, nor, rază de soare, strop de ploaie era ca un dar venit din ceruri. Căci acest înger sosise ca să-i dăruiesc dragostea mea. M-am simţit iubit pentru întâia dată...

citat din Jarson Micheal Ratliff
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul

Între noi e o "poartă" înaltă,
Nu ştiu de-i închisă, deschisă...
De dor încins, aş vrea să te mângâi,
Răcoarea buzelor să ţi-o cuprind,
Zăpada sânilor să ţi-o alint.
Şi te-aş iubi, te-aş adora,
Să ne topim, dragostea mea!
Nu ştiu de "poarta-i" închisă, deschisă,
De-i translucidă, de e-o oglindă.
Şi dac-ar fi aşa,
Să ne privim în ea:
Eu din lumea mea,
Tu din lumea ta.
Atunci
Iubirea ne-ar apropia.
Ce s-a-ntâmplat, iubita mea?
Oglinda ta, te-a-ndepărtat?!
Dar eu, eu tocmai m-am apropiat!
Dar poarta se transformă-n zid,
Un rece zid...
Prin care nu mai văd nimic.
Şi când poarta se transformă-n zid,
Se-nchide drumul spre iubire...
Se naşte-n inimă un vid
Ce schimbă-n rău a noastră fire...

poezie de Floarea Carbune (22 noiembrie 1948)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intră dragostea mea

ai zis
,, pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
nici măcar nu ştiu cine sunt
iartă-mi
dezordinea asta absolută
dar
întrebările mele
stau înşirate
de la marginea patului
şi până la geam

intră dragostea mea
fii frumoasă
pune-ţi mâna în păr să-nţeleg
cum în palmele tale cuminţi
lutul meu
ar renaşte
ca o muzică veche
iar eu
m-aş simţi
dintr-o dată întreg

intră dragostea mea
intră
fii o şoaptă
sau cum vrei să fii
pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
simt
că tot ce-am trăit până acum
nici măcar n-am trăit

intră dragostea mea
intră
nu mai am nici lacrimi să plâng
fii femeie
sau cum vrei să fii
să mă simt
cu tine întreg

intră dragostea mea
intră
de-acum totul va fi tot
iar Dumnezeul din pieptul meu
ne va ajunge la amândoi
pentru drumul acesta
sublim

intră dragostea mea
intră
amândoi vom sta în genunchi''

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă pentru ziua mea

De mine câteodată-mi este dor,
o, Doamne, ce bărbat eram odată!
Treceam şi gardurile ei în zbor
de poarta rămânea nedescuiată.

Poate şi azi aş face tot la fel,
dar am găsit acolo altă poartă,
nu din uluci, ci ţepe din oţel,
cu vârfurile lor să ne despartă.

Nimic n-a mai rămas ca în trecut,
chiar gardurile toate-s mai înalte,
din tot ce-a fost, din câte am avut,
atâtea mi se par acum deşarte!...

Iar de mai trec pe-acolo uneori,
pe lângă poarta ce îmi stă în cale,
m-aş înălţa chiar dincolo de nori,
din cornul lunii să-i aduc pocale.

Din ele să îmi toarne elixir,
să mă îmbăt, cum o făceam odată,
când ajungeam în stare de delir,
trecând de poarta ei nedescuiată.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii culturale (20 martie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea cea nouă...

Cred că e foarte neplăcut şi nedrept
Să-ţi ia prin surprindere inima din piept.
Apoi te trezeşti fără a fi anunţat
Că inima ta e la cine nu a meritat.

M-am întâlnit cu el într-un bar,
Inima am reuşit s-o ascund într-un pahar,
O clipă n-am fost atentă la ea
Şi nu ştiu cum acum el o avea.

Am încercat timp îndelungat,
Inima să-mi recuperez de la cel ce mi-a luat,
Apoi l-am rugat să-mi dea inima lui,
Dar era ceva neobişnuit, din a spaţiului.

Nopţile nu am dormit pentru c-am plâns,
Cum se poate, el cu două când una e deajuns.
Gândindu-mă din nou, supărată atât de tare,
Am primit de la un înger o inimă mai mare.

Aveam acum inima împăcată
Că cealaltă era frântă toată,
Aveam încă răni şi sânge,
De data asta sper că mi-ajunge.

Te-am aşteptat din nou o vară,
Se pare c-am fost înşelată a doua oară
Şi-am alergat apoi până când inima a-nceput să doară,
O toamnă întreagă cu viaţa amară.

Când inima ţi-o ia cine nu trebuie
Afli totul de la nişte prietene
La care la fel inimile au fost luate,
Dar îngerul le-a dat inimi noi evoluate.

Cred că ar fi bine să ne ascundem inimile
Şi-n suflet şi-n inimă îngerul să ne dea iubirile,
Să ne vindece de cei ce sunt de gheaţă
Durerea şi dorul să iasă din viaţă.

poezie de Eugenia Calancea (16 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul din umbră

Mi-ai apărut, din nou, în gând,
Cum te ştiam: frumoasă;
Erai la uşa mea, sunând,
Şi te-am poftit în casă.

-De ce eşti trist? – m-ai întrebat –
Privirea ta e sumbră.
-Când te-am văzut, m-am bucurat,
Dar tu eşti doar o umbră.

-Sunt umbră, da, sunt umbra ei,
Dar ea m-a vrut la tine,
A vrut în braţe să mă iei,
A vrut să-ţi fie bine.

-Greşeala ei, greşeala mea!
De vină e uitarea,
Căci n-a venit când trebuia
Să-mi fie alinarea.

Acum şi-n gând e prea târziu,
Iar visul de iubire
E doar al tău: nu pot să-ţi fiu
Decât o amintire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu ucideţi fericirea

Să nu ucideţi fericirea
Când nori de jale vă-nsoţesc.
Luaţi în palme strălucirea
Din timpul cu Dumnezeiesc

Să nu ucideţi nici iubirea
Chiar dacă visele sunt scrum
Şi-n ploi de dor dezamăgirea,
Vrea să vă ducă pe alt drum.

Să nu ucideţi trandafirii
Când dragostea apare-n prag.
Şi chiar de e-mpotriva firii,
Nu alungaţi ce vă e drag.

Când stă la poartă disperarea
Să vă dea cupa cu pelin,
În loc să-i ascultaţi chemarea,
Gândiţi la tot ce-a fost divin.

Păstraţi în inimă speranţa
Chiar dacă sufletu-i pe jos,
Cu ea veţi inclina balanţa
Şi veţi vedea doar ce-i frumos.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea cea nouă...

Cred că e foarte neplăcut şi nedrept
Să-ţi ia prin surprindere inima din piept.
Apoi te trezeşti fără a fi anunţat
Că inima ta e la cine nu a meritat.

M-am întâlnit cu el într-un bar,
Inima am reuşit s-o ascund într-un pahar,
O clipă n-am fost atentă la ea
Şi nu ştiu cum acum el o avea.

Am încercat timp îndelungat,
Inima să-mi recuperez de la cel ce mi-a luat,
Apoi l-am rugat să-mi dea inima lui,
Dar era ceva neobişnuit, din a spaţiului.

Nopţile nu am dormit pentru c-am plâns,
Cum se poate, el cu două când una e deajuns.
Gândindu-mă din nou, supărată atât de tare,
Am primit de la un înger o inimă mai mare.

Aveam acum imima împăcată
Că cealaltă era frântă toată,
Aveam încă răni şi sânge,
De data asta sper că mi-ajunge.

Te-am aşteptat din nou o vară,
Se pare c-am fost înşelată a doua oară
Şi-am alergat apoi până când inima a-nceput să doară,
O toamnă întreagă cu viaţa amară.

Când inima ţi-o ia cine nu trebuie
Afli totul de la nişte prietene
La care la fel inimile au fost luate,
Dar îngerul le-a dat inimi noi evoluate.

Cred că ar fi bine să ne ascundem inimile
Şi-n suflet şi-n inimă îngerul să ne dea iubirile,
Să ne vindece de cei ce sunt de gheaţă
Durerea şi dorul să iasă din viaţă.

poezie de Eugenia Calancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!