+pe +drum +de +seara

Scrie-mă din nou

rămân în astă seară
în pragul uşii tale
cu colţul meu de casă
în braţe
mormanul de-ndoieli
m-am căutat prin umblet
şi nu-s decât absenţă
prin locurile toate
şi nu mai pot să merg.
am nopţi prin buzunare
şi zvon de drum
pe tălpi
mă iartă de-oboseală
şi scrie-mă din nou

poezie de Iuliana Şerban
Adăugat de Maia Dulcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de omăt

Tu nu ştii... A fost odată
O căsuţă fermecată
Şi-n căsuţă-o fată mică,
Un pisoi şi o bunică.

Şi-ntr-o iarnă, într-o seară,
Fata s-a uitat afară
Şi-a văzut cum prin perdea
Stelele râdeau de ea...

Dar pe drum cotit şi nins,
Umbra sură s-a desprins:
Un voinic abia de-o şchioapă
Înota-n omăt ca-n apă.

Şi proptindu-se-n toiag,
Un toiag mai nalt ca el,
A-nceput să cânte-n prag,
Tremurat şi subţirel...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În anul secetos

Groaza cu ochii de apă
S-a deghizat într-o fată
Cine o vede o dată
De sărutare nu scapă.

Muma cu sapte feciori
Nu-i lasă seara pe drum
Groaza cu ochi mîncatori
Trece şi fluieră fum.

Laptele scade-n hîrdau
Pîinea în mîini e fărîmă
Cel mai sălbatec flăcau
Poarta de lemn o dărîmă.

Colo-n culcuş de urzici
Sade Frumoasa pe brînci
Nara nu-i roşie nici
Precît sînt ochii de-adînci.

[...] Citeşte tot

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ştie cât a rămas el acolo, până s-a dezmeticit din ameţeala ce-i veni căzând. Când se pomeni, el era tot cu cartea în mână. Mulţumi Domnului că l-a scos din mâna duhurilor rele şi că este viu; dară alt necaz acum! nu ştia unde se află. Se scoală el d-acolo, şi o porneşte la drum. Şi aide, şi aide până ce d-abia ieşi din prăpastie. Apoi o luă într-acolo unde mila Domnului l-o duce. Şi apucând spre soare-scapătă, se duse, se duse, zi de vară până-n seară, fără să dea de vrun sat şi fără să vază pui de om; şi mai mergând ce mai merse, dete de un copaci şi mase acolo. Nemâncat şi nebăut nu putea să doarmă. Şi luptându-se cu foamea, cu setea şi cu nesomnul, se socotea unde s-ar duce, ca să iasă la lume. A doua zi o apucă iarăşi spre soare-scapătă, după cum plănuia el, până ce dete peste nişte grămezi de căpăţâni şi oase de oameni.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-aceasta împăratul fu poftit la o altă nuntă de împărat, unde nu voi să se ducă, fiindcă inima lui nu era de veselii, ci se îngrija mai mult de fiul său. Dară daca văzu că fiul său atâta stăruieşte, îi făcu voia. Acesta porunci la nişte credincioşi ai săi ca să aibă pregătit la îndemână câteva cazane cu smoală, să le fiarbă în ziua nunţii şi când va fi înde seară să aştearnă pe drum smoală. După ce puse la cale toate astea, se duse la nuntă. De cum începu hora, fata cea frumoasă şi necunoscută veni ca din senin, şi iară se prinse lângă dânsul. De astă dată era gătită şi mai frumos, avea nişte haine de la soare te puteai uita, dar la dânsa, ba. Juca feciorul de împărat şi se uita la dânsa ca la un cireş copt. Şi de astă dată o întrebă şi ea îi tot răspunse cam în doi peri. Îi făgădui şi acum că se va lăsa să o ducă acasă. Când fu înde seară la hora cea mai din urmă, pieri ca o măiastră de lângă dânsul.

Petre Ispirescu în Zâna munţilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorii de boieri nu putură mistui vorbele ciobănaşului. Îşi puseră în gând să i-o coacă şi se culcară. A doua zi ciobănaşul se sculă de dimineaţă, îşi spălă faţa la o fântână, îşi făcu rugăciunea, încălecă pe mârţoaga lui şi trei, trei, mergea singur. Feciorii de boieri şi de împăraţi se sculară târziu, se mai zbenguiră şi apoi plecară şi ei; îl ajunseră de pe urmă şi îl şi întrecură. Şi de astă dată se alegară de dânsul şi-i cătau cearta cu lumânarea. Ciobănaşul tăcu din gură şi îşi căută de drum. El ştia că cine tace merge în pace. Seara feciorii de împăraţi şi de domni maseră în marginea unei păduri. Când, tocmai târziu, hei! ajunse şi ciobănaşul, ostenit ca vai de el; se puse şi el la o parte, făcu un focşor, îngriji de cal, apoi cină şi se culcă. Feciorii de boieri, neastâmpăraţi cum erau, voiră să-şi râză de el. Aşteptară până adormi ciobănaşul, mai aţâţară focul, îi luară pălăria şi i-o aruncară pe foc.

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce mai merse ce merse, ajunse în nişte văi foarte frumoase de unde se întindea nişte munţi împodobiţi cu copaci şi cu o verdeaţă care desfăta inima, şi acolo dete peste un om, care nu ştiu ce tot bombănea el din gură şi când ameninţa cu toiagul ce ţinea în mână, pe dată se făcea câte o sută de păsărele. Apoi daca îl întrebă Ţugulea cu ce vitejii face el minunile astea, el răspunse că Ţugulea este viteaz care a făcut atâtea şi atâtea voinicii. Aflând omul că vorbea cu Ţugulea, s-a luat şi el după dânsul, ca şi ceilalţi. Şi merse cu toţii, merse, merse ca cuvântul din poveste ce d-aci înainte se găteşte, şi pe unde ajungea întreba de împăratul stririlor. Pe la cetăţi şi sate, pe unde mâneau ei noaptea, toţi îi conăceau şi îi găzduiau când auzeau de numele lui Ţugulea. Iară când fu într-un a din dimineţi, zăriră turnurile cetăţii unde locuia împăratul stririlor. Întinseră piciorul la drum şi când era înde seară, ajunseră şi ei la porţile cetăţii.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Chiralina ceru şi dobândi de la împăratul această voie, şi petrecu pe cerb cu mare alai pînă afară din oraş; atunci Afin lovi cerbul de trei ori în burtă şi îndată să făcu dintr'ânsul o căruţă cu doi-spre-zece cai de foc, apoi luând pe doamna Chiralina c'o mână şi pe Dafin cu alta sări într'ânsa şi se făcură nevăzuţi. Şi după ce umblară zi de vară pînă 'n seară ca cuvîntul de poveste ce d'acilea în colo se găteşte, ieşiră pe tărâmul celălalt şi ajunse în ţara lor. Împăratul cum primi ştire despre sosirea fiului să îi ieşi înainte cu mulţime de oşti, apoi îl însoţi cu Doamna Chiralina şi făcu nuntă împărătescă care ţinu trei zile şi trei nopţi. Într'o zi Doamna Chiralina şedea la fereastra palatului, şi se uită la drum, când iacă un ovrei cu cămăşi de vânzare. Doamna Chiralina îl chemă sus şi luă două cămăşi şi mai subţiri de cât pânza păiajenului şi se îmbrăcă cu una dintr'ânsele. Nu trecu mult şi se bolnăvi atât de greu în cât ajunsepe mâna morţii.

Petre Ispirescu în Omul de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul dor

Acolo unde lângă râu
Se-nşir' răchiţi bătrâne,
Se duce gândul meu ades,
Se duce azi şi mâine.

Acolo-i satu-ncununat
Cu-a nucilor verdeaţă,
Ferice-acolo am trăit
A vieţii dimineaţă.

Bisericuţa cea de lemn
Şi azi e vie-n minte-mi;
Căsuţa cu doi plopi la drum
O văd parcă nainte-mi.

Şi parcă din grădină ies
S-apuc pe ulicioara
Ce duce la ogor, ţiind
De mână surioara.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Miron Pompiliu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

Pe seară, la geamuri, un nour violet si de aramă,
Pe drum, l-aceeasi oră, se târâie un lant de fier,
Si coincidente aranjate pe-o tristă gamă --
Azi iar mi-i frică... si cred, si sper...

O zi fără anotimp si ordine militară,
Si prin vecini s-aud mici pregătiri de masă,
Însă produsele au început să dispară --
Si multi au plecat, si noapte se lasă.

Cu totii spun că bine le-a făcut
Sau că un geniu se va naste --
Iat studiul creste cu tactul tăcut...
O fiintă supremă, dintre noi, ne cunoaste.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!