+ochi +verzi

Idilă antică

Pe mal de râu scăldat în soare,
Visez o horă de naiade
Fermecătoare, zâmbitoare,
Cu frunze verzi în cingătoare!
Şi ochi de basme şi balade!
Prin pânza verzilor răchite,
Pândind la şolduri şi la sâni,
Văd ochi de fauni, ochi păgâni
Şi mâini şi guri nestăpânite!
Dar faunii din umbră sar
Şi joc fantastic se încinge...

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fereşte-te, stăpâne, de gelozie, căci ea e monstrul cu ochi verzi ce-şi zămisleşte de unul singur hrana cu care se hrăneşte.

citat celebru din William Shakespeare
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 33

Ce multe dimineţi în viaţă am văzut
Cum cu un ochi stăpân ating creste trufaşe
Şi cum pe pajişti verzi pun auriu sărut
Şi poleiesc cu aur alchimic pârâiaşe.
Apoi, josnicii nori îi lasă ca să vină
Cu hâdul lor alai pe faţa lor cerească
Şi chipul şi-l ascund de lumea ce suspină
Şi pe furiş spre-apus încep să o pornească.
La fel şi al meu soare cândva a strălucit
Şi-a lui splendoare fruntea din plin mi-a luminat,
Dar ce păcat că numai o oră mi-a zâmbit,
Căci faţa i-a ascuns-o un nor întunecat.

Cu toate-acestea el iubirea n-o huleşte,
Dar lumea se-ntinează când soarele lipseşte.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumeţul

Mereu se sprijină noaptea albă pe deal,
Unde în tonuri argintii se înalţă plopul,
Stele şi pietre sunt.

Adormit se arcuieşte puntea peste viitură,
Un chip mort însoţeşte pruncul,
Secera lunii în prăpastia roz.

Departe păstori proslăvind. În roca veche
Priveşte dintr-un ochi cristalin o broască,
Se trezeşte înfloritul vânt, trilurile a morţilor aievea
Şi paşii înverzesc în liniştita pădure.

Asta aminteşte de pom şi animal. Domoale trepte de muşchi;
Şi luna,
Luceşte scufundată în triste ape.

Revine iar şi umblă pe meleaguri verzi,
Se leagănă pe gondole negre prin oraşul în ruină.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi verzi

Ochi verzi tulburi,
Îmi sapă flăcări în minte,
Prin sticlă de lacrimi,
Abur din zâmbetul tău îmi înceţoşează gândul,
Devreme,
Din glasul surd al primei priviri.

Arunc cuvinte cu nuci în gardul de sârmă,
Unele trec, altele atârnă.
Pe firul timpului mă clatin,
Beţiv de o mână,
Cu fruntea prinsă în fire de degete,
Într-o rană,
Nebună.

Spun, în tăcere,
tot dorul din mine,
Car lacrimi în car cu umărul drept,
Pasc viermi din trecut,
şi cu tine,

[...] Citeşte tot

poezie de Invio Nevis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenie după iubire

După ce ferocitatea toridă-a miezului de vară
S-a ars pe sine însăşi, mistuindu-se deplin
În intensitatea propriului rug, în foc şi-n pară,
Sosesc cuminţi şi blajine zilele Sfântului Martin

Smerite-n calmul toamnei, triste sub voalul ceţii opalin.
Astfel după ce iubirea care ne-a călăuzit dispare
Împovărată de propriilor obsesii şi dorinţi, de propriul chin,
Soseşte Prietenia cu ochi mari şi cu priviri odihnitoare.

Ea ne-arată calea de urmat, iar noi de-acum ne vom plimba
Prin văi verzi şi răcoroase, scutiţi de grijile trecute.
Se simte-n aer o adiere de minciuni îngheţate, mute?
De ce suntem bântuiţi de sentimentul c-am pierdut ceva?

Nu mai vrem durerea înapoi, nici arşiţa urmată iar de sete;
Şi, totuşi, totuşi aceste zile-s parcă-s incomplete.

poezie de Ella Wheeler Wilcox, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un flăcăiandru sărman de părinţi. El argăţea pe la unii şi pe la alţii ca să-şi câştige hrana vieţii. Şi fiindcă avea darul de a fi curăţel, toţi flăcăii din sat îl pizmuiau. Ceilalţi argaţi căşunaseră pe dânsul şi-l tot luau peste picior, iară el nu lua aminte la flecăriile lor şi-şi căuta de treaba lui. Când se adunau seara şi bârfeau verzi şi uscate, el se făcea că nu înţelege vorbele aruncate în pofida lui; se arăta prostănac. pentru aceasta ei îl porocleau zicându-i căscăundul satului. Stăpânii unde slujea el erau foarte mulţumiţi de dânsul şi se băteau care de care să-l apuce. Când trecea prin sat, fetele îşi dau coate şi se uitau la dânsul pe subt sprincene. Şi ce e drept că aveau la ce se uita. El era curat la faţă şi chipeş; chica lui neagră, ca pana corbului flutura ca o coamă pe grumajii lui albi ca zăpada; mustăcioara abia mijea, de parcă era o umbră pe buza lui cea de sus; dară apoi ochii? Avea nişte ochi, neiculiţă, de băgase pe toate fetele în boale.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei învinse

Ce glas de clopot -
O!... Ce glas de clopot spart şi răguşit!...
Nu-l mai cunoşti?
E-acelaşi glas ce ţi-a urat - sunt ani de-atunci -
"Bine-ai venit!

Ţi-aduci aminte cum suna
Ca-ntr-un ajun de sărbătoare?
Suna ca-n zilele când moare
Cineva!...
Suna ca şi-azi ne'ncrezător
În viitorul morţilor!...
Ascultă-l bine -
Tu, ce porţi în păr cununi de flori crescute
Pe ţărmul mărilor străine,
Ascultă-l bine -
Tu, ce porţi în ochi opalele-ntristării
Topite-n lacrimi verzi de Mare,
Ascultă-l bine -
Tu, ce porţi pe buze purpura-nserării

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Romanţe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arthur Rimbaud

Scuture-şi pe bulevarde capitala românească
Galbeni tei şi suie-şi slăvii inegal, semeţ contur,
Din vuirea de tramvaie şi din ud pavaj să-ţi crească
Evocarea mea frăţească, încălcit ştrengar, Arthur!

Cât de straniu sună astăzi imnurile foamei tale,
Cât de nefireşţi soldaţii, galonaţii, verzi, "piu-piu"!
Dar în ţara ta-şi mai târâie poverile carnale
Haita care-ai blestemat-o, ameţită de rachiu.

Plictisiţi de băutură, răzvrătit numele tău îl
Pomădează flaşti alcoolici în subsolul monoton,
Când din cartea ta răsare şi înalţă crunt ilăul
Cu severii ochi privindu-i ţintă, gravul "Forgeron".

Dar poporul tău şi lumea spulberă murdara crimă
De a-ţi fi târâtă faima într-al vinurilor fum,
Nu absintul, nu bohema, numai patima sublimă,
Neastâmpăr-ul tău tragic te-a-nviat aici, acum.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş din volumul: Lupta cu inerţia (1958)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei mai aproape

De ce-ţi sunt ochii verzi -
Coloarea wagnerianelor motive -
Şi părul negru ca greşeala imaculatelor fecioare?
De ce-ţi sunt buzele pătate de violete trecătoare?
Şi mâinile de ce-ţi sunt albe ca albul tristelor altare
Din Babilon,
Şi din Ninive?

De ce, când plângi,
În plânsu-ţi moare o-ntreagă lume de petale
De trandafiri,
De chiparoase,
De nuferi albi
Şi crizanteme?...
De ce, când plângi,
Cu tine plânge tristeţea blondelor opale,
Iar torţele aprinse-n umbra castelelor medievale
Se sting suflate ca de groaza demoniacelor blesteme?...
De ce, când cânţi,
Cu tine cântă un infinit de armonii

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Romanţe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!