Arthur Rimbaud

Scuture-şi pe bulevarde capitala românească
Galbeni tei şi suie-şi slăvii inegal, semeţ contur,
Din vuirea de tramvaie şi din ud pavaj să-ţi crească
Evocarea mea frăţească, încălcit ştrengar, Arthur!

Cât de straniu sună astăzi imnurile foamei tale,
Cât de nefireşţi soldaţii, galonaţii, verzi, "piu-piu"!
Dar în ţara ta-şi mai târâie poverile carnale
Haita care-ai blestemat-o, ameţită de rachiu.

Plictisiţi de băutură, răzvrătit numele tău îl
Pomădează flaşti alcoolici în subsolul monoton,
Când din cartea ta răsare şi înalţă crunt ilăul
Cu severii ochi privindu-i ţintă, gravul "Forgeron".

Dar poporul tău şi lumea spulberă murdara crimă
De a-ţi fi târâtă faima într-al vinurilor fum,
Nu absintul, nu bohema, numai patima sublimă,
Neastâmpăr-ul tău tragic te-a-nviat aici, acum.

Coborât-ai de pe soclul statuilor funerare,
Ai pornit sub carul mare, fluierând un cântec viu.
Către tonţi rânjeşte ştirbă urma smulselor picioare,
O sfidare, de pe piatra piedestalului pustiu.

Drumurile ţării mele stau în faţa ta, şiraguri -
Amintirea ta colindă-le-n cadenţă, furtunos.
Când păşi-vom împreună, vor ieşi în negre praguri
Toţi fierarii, cu bezele fluturate din baros.

Uite-n zare asfinţitul cu aprinsa lui văpaie,
Parcă-n zări batalioane duşmănoase s-au ucis.
Flame mari de foc şi sânge parcă-n zări se încovoaie
Ca în zilele de lupte şi de chinuri din Paris.

Uite-mi inima şi ţara: de furtuni înnoitoare,
De-un balcanic neastâmpăr, zbuciumate-s inegal,
Poate-a visului tău roşu o frântură îţi apare
Prin aceste-ntinse câmpuri, prin furnale şi metal.

Să-ţi privesc obrazul palid, sub vâltori de păr rebele,
În sfârşit, de bucurie luminat, prea dornic îs -
Căci prea des, încins la glezne cu-ale timpului inele,
Ţi-ai turnat nefericirea în cascadele de râs.

Scuture-şi pe bulevarde capitala românească
Galbeni tei şi suie-şi slăvii inegal, semeţ contur.
Din vuirea de tramvaie şi din ud pavaj să-ţi crească
Evocarea mea frăţească, încălcit ştrengar, Arthur.

poezie celebră de Nicolae Labiş din volumul: Lupta cu inerţia (1958)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele tău e dulce şi încântător. Vine din Spania femeilor cu păr negru. Tu eşti din Zlataust. De unde l-ai furat? Nu, nu l-ai furat, e-al tău, cum aroma unui fruct e a lui. Numele tău e brun, cu obraji albi, ochi negrii şi buze roşii, ca şi tine. Numele tău e mlădios ca şi trupul tău, creanga mea de alun. Numele tău e tânăr ca şi tine, izvorul meu şi-al caprioarelor. Numele tău eşti tu; şi tu eşti pe buzele mele ca un cântec. Îl spun, şi-mi vine să plâng.

Ionel Teodoreanu în Fata din Zlataust
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără trup

am încercat în creşterea mea
să te străbat
dar te-am simţit atât de singură
în exilul tău pe pământ
şi n-am putut a-ţi spune strigând
că eu prin tine sunt ca firul de iarbă
înaltă
şi tu nu ştii ce sunt eu
şi că de fapt eu te înfior
când visezi fără trup

am vrut în trecerea mea prin geamătul tău
de dragoste
să te înconjur cu braţele tale
fiindcă eu eram tu
ghemuit în sângele tău
şi atunci când erai plecată cu duhul tău
să afli taina secată a pietrei
ardeam şi eu pe rug

şi iubirea ta plăpândă
parcă ar fi o rugăciune plânsă
o teamă de sfârşit de zare

şi spune-mi tu din vârful
schimniciei tale
cum să-ţi fie teamă de străfundul cerului tău
când sufletul meu e infinit
mai adânc?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai urci din când în când...

Mai urci din când în când ca o lumină,
adânc şi verde, încă, te respir,
iar mânile-mi te scriu cu elexir,
căci n-ai plecat din fantezia-mi plină.

Şi-mi sorb din tine focul şi vâltoarea
şi-mi sorb din ochiul tău blândul izvor,
când picuri roua dulcelui amor
suspină lira şi glasuie chemarea!

Prin tine versuiesc fantasmul vieţii,
şi-i cald adâncul verdelui tău pur,
când beau din sânul cald al dimineţii

din pieptul tău inspir cântec azur!
Cu zorii te sărut prin dansul ceţii
Şi-mi rătăceşti prin cer cu-al tău contur!

poezie de Aurel Petre (2 ianuarie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Margine de sat

uitarea

eşti strop de viaţă
şi prea multā moarte
eşti lacrima de pe obrazul ţării
eşti zâmbetul copilăriei noastre
steaua care se stinge printre astre

la pieptul tău au cugetat poeţi
la masa ta prea mulţi s-au ospătat
din palma ta s-au ridicat cetăţi
pământul ţi-e cu sânge amestecat

din vinul tău băut-au toţi bărbaţii
de furca ta boierii s-au temut
în patul tău s-au zămislit soldaţii
acestui neam
umil
sărac
tăcut

te-au părăsit nepoţii
şi copiii
vorbeşti mai des cu morţii
nu cu viii
şi Dumnezeu te vizitează rar
de Crăciun parastase şi de Paşte
cu o prescură şi colive-n dar
atunci lumina-n candelă-ţi renaşte

eşti strop de viaţă
şi prea multā moarte

poezie de Vlad Gil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pune-mă în palma Ta

Doamne în Numele Tău

Vreau Isuse să trăiesc

Să-mi fii Domn şi Dumnezeu

Despărţit de orice rău

Viaţa eu să-ţi dăruiesc

.

Al Tău Nume Doamne vreau

Să îmi fie o cunună

Ţie dar să mă predau

Şi la masa Ta să stau

Până viaţa o să-mi apună

.

Numai Ţie o Isus

Vreau să-ţi dau a mea fiinţă

Rob să-ţi fiu — să-ţi fiu supus

Să-ţi cânt slava Ta de sus

Trăind dar sfânta credinţă

.

Pentru veci de veci eu vreau

Isuse să-mi fii stăpân

Ţie Însuţi să mă dau

Căci în Tine ochii mi-au

Găsit Doamne doar sprijin

.

Pune-mă în palma Ta

Viaţa Doamne să-mi trăiesc

Pe Tine a te avea

Isus în inima mea

Ţie numai să-ţi slujesc

.

Legământul Tău Divin

Să îmi fie o comoară

Eu de Tine să fiu plin

Şi cu sufletul senin

Să-ţi dau a mea inimioară

.

Pentru Tine dar să-mi bată

Inima Isus în piept

Viaţa mea în veci curată

Să mi-o faci Doamne îndată

Cu duhul mai înţelept

.

Pune-mă de acum să-ţi cânt

O Isus a Ta Fiinţă

Prin al Tău măreţ Cuvânt

Şi prin Duhul Tău Cel Sfânt

Ca să am dar biruinţă

.

Fă-mă să-ţi fiu o cântare

Uin imn Doamne pe vecie

Căci îmi eşti Isus cărare

Şi un munte de-ndurare

Slăvit Numele îţi fie

10-01-2021 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată, Ţie mă închin

Tată Sfânt îţi mulţumesc
pentru planul Tău cel Sfânt
prin care şi eu trăiesc
rezemat de-al Tău Cuvânt

ţi-aduc astăzi mulţumiri
Dumnezeule Prea Înalt
pentru a Tale împliniri
din Cuvântul Tău curat

Ţie Tată mă închin
şi ţi-aduc în veci onoare
căci prin Fiul Tău Divin
ne oferi pururi salvare

Tu Doamne-ai planificat
viaţa asta pe pământ
şi un suflet viu ne-ai dat
să trăim al Tău Cuvânt

Tată Tu ai conceput
planu acestui Univers
cu viaţa — al lui avut
şi vederi şi ochi şi mers

din nimic totu-ai creat
dând la toate-nfăţişare
lucruri ce le-ai aşezat
pe-a creaţiei cărare

de unde să te inspiri
nicio sursă n-ai avut
ci toate-au fost plăsmuiri
după cum ai conceput

Tu o Doamne ai creat
forme vii şi-nfăţişare
la toate faţă le-ai dat
în a Ta planificare

geniu este prea puţin
ca lucrarea să-ţi descrie
ci doar Dumnezeul viu
Cel ce e din veşnicie

numai Tu eşti Creatorul
prin Isus — El Fiul Tău
ce ne amplifică azi dorul
Tată drag şi Dumnezeu

ia-ne-n tainele Scripturii
şi ne fă să te-ascultăm
să dăm curs învăţăturii
şi inima să ţi-o dăm

Tată scump şi drag din cer
împleteşte-ne-n iubirea
celor care-n veci nu pier
căci trăiesc neprihănirea

fă-ne Doamne Tată Sfânt
Cuvântu să-ţi împlinim
viaţa-ntreagă pe pământ
pururea să te iubim

căci suntem pe veci ai Tăi
după chipul Tău creaţi
vrem din lumea celor răi
pentru veci să fim luaţi

dă-ne Tu credinţa vie
cum voieşti dar să trăim
să-ţi cântăm în veşnicie
Numele să ţi-l mărim

Dumnezeule Prea Înalt
noi acum te onorăm
căci iubirea Ta ne-ai dat
şi Ţie noi ne predăm

glorie cinste onoare
pururea o Tată Sfânt
pentru veşnica-ţi lucrare
şi al Tău iubit Cuvânt

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 decembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te legăn ...

Să te legăn pui de om,
Cum adie frunza-n pom.
Să te-adorm al meu fecior;
Ochiul să-ţi văd zâmbitor.
Să-ţi mângâi chipul senin,
Faţa ta de serafin...
Leagăn să îţi fac din mâini,
Cum e vatra pentru pâini.
Într-un balansoar s-anin,
Lângă focul din cămin,
Să îţi murmur cântec nou;
Te adoarmă-al lui ecou...
Să dormi greu, ca într-un vis
Vegheat de al meu surâs.
Să adormi în cântece,
Fără griji, ca-n pântece.
Dormi bine, copil poznaş
Cu trupşorul tău gingaş.
Zglobiu ca un fluture,
Să zbori ca un vulture.
Să te legăn prunc isteţ
Mare să creşti şi semeţ.
Să adormi cu mine-n gând
Cum e trupul în veşmânt.
Şi când te-oi trezi din vis
Mă încânte al tău râs,
Când zăreşti al mamei ochi.
Ptiu! Să nu fii de deochi...
La sân să te pun, calic
Să mănânci, să creşti voinic.
Să te legăn pui de om
Cum adie frunza-n pom.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iaşul lui Eminescu

Prin Iaşul cu multă floare de tei
Parcă se aud şi acum paşii tăi
Iar banca, veche, pe care ai stat
E tristă, de-atâta aşteptat...

Tu, trubadur cu lira-ţi sfântă
Mai vin-o dată şi colindă
Toate cărările de prin Copou
Căci, Teiul tău are un ram nou!

Vino, mai dă o raită prin Ţicău
Te-aşteaptă şi acum amicul tău
Creangă Ion, să vă-ntâlniţi
Că aveţi multe să vă povestiţi!

Şi Plopii fără Soţ au mai crescut
Ne spun de câte ori, tu ai trecut
Când aşteptai nebun, de dor, pe ea
Şi ai fi vrut, măcar un semn să-ţi dea...

Dar, nu-i nimic, ţie îţi duc dorul
Codrul, ţara, neamul şi izvorul
Pe tine te iubeşte Universul
Aşa, cum tu ai scris şi ai iubit versul.

Iar când soarta, prea devreme, te-a învins
Şi timpul, prea repede, s-a scurs
Luceafăr viu, de-acolo ne priveşti
Prin Codrii de Aramă, tu trăieşti!

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea din vise ...

Un dor nebun mă-mbie s-alerg în drumul tău.
Iubita mea din vise, nu o să-ţi pară rău!
Cu ochii ca smaraldul şi chipul tău angelic,
Ţi-aş săruta şi glezna şi-obrazul feciorelnic.
Şi de-aş călca pământul, păşind pe urma ta,
Aş face-o cu sfială şi-n veci te-aş alinta.
Privind pierdut în ochii-ţi, mă tot afund în ei.
Păru-ţi bălai, iubito, are parfum de tei.
Mijlocul ca de viespe, l-am strâns cu al meu braţ.
Ţi-oi da acum arvună săruturi cu nesaţ...
Pe sânul tău pun capul; miroase-a busuioc
Nu pot să mânii soarta că n-am avut noroc.
Îţi mângâi tandru părul revărsat din agrafă.
Peceţi îi pun, săruturi, în puful de la ceafă.
Buzele tale roşii pe loc s-au dăruit.
Vezi, nu era nevoie de prea mult stăruit!
Şi tu ai prins de veste de la întâia clipă,
Că dragostea-şi întinde, pe noi, a ei aripă...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă femeie

Lasă-mă, femeie, să mă închin în faţa ta,
Căci fără tine lumea un pustiu ar părea.
Lasă-mă, femeie, să-ţi sărut piciorul gol,
Căci fără tine dorul nu ar mai fi dor!

Lasă-mă, femeie, să-ţi sărut buzele tale dulci,
Căci fără tine zilele sunt prea scurte şi nopţile prea lungi.
Lasă-mă, femeie, să-ţi admir chipul tău divin,
Căci fără tine soarele ar lumina mult mai puţin.

Lasă-mă, femeie, să-ţi mângâi palmele tale moi,
Căci fără tine pământul ar fi pustiit de vânturi şi inundat de ploi!
Lasă-mă, femeie, glasul tău blând să-l ascult,
Căci fără tine începutul nu ar avea niciun început.

poezie de Vladimir Potlog (6 martie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când...

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Şi nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer şi pe pământ;
Azi nu mai eşti precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Şi ochii tăi ce străluceau mistuitor şi înfocat
Sunt osteniţi şi se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ţi fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toţi acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet aşa cald ş-adormitor nu i-ai atins,
O, şi nici unul n-a-nţeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta şi tot ce e în tine, tot ce eşti
Şi astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi eşti, orice dorinţă a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc şi, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca şi de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenuşa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaţ-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rai de trandafiri galbeni

Nu mă mai îngrijorează zilele
mi-au coborât în plămâni nopţile.
Prin fiecare respir altceva;
ieri am respirat un gutui cu florile mari,
azi un nuc din marginea drumului,
şi aşa o să-mi fac livadă.

În faţa casei am trandafiri agăţători
trec printr-un tunel din semicercuri,
cu flori de foc
aprinse de inima ta.

Nu se mai vorbeşte de tine
au pus garduri între zile şi nopţi.
Nimeni nu le mai sare
toţi aşteaptă,
un deznodământ.

Demult visez o primăvară de liliac mov,
rai de trandafiri galbeni
în vazele-clepsidră ale trupului tău,
în care Dumnezeu picură o lacrimă
mirositoare şi pleacă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfântă laşitate românească

Să loviţi în mine
Când împart cu ştabii
Două Bucovine,
Două Basarabii.

Dacă pace-nseamnă
Linişte impusă -
Plânsul meu cântaţi-l
Doar în limba rusă!

Datorită ţie stăm în umbră,
Nu mai pot valorile să crească,
Stăm de-un veac cu mâinile în şolduri -
Sfântă laşitate românească!

Şi de-atâta chin şi de durere,
Nu mai pot nici mamele să nască,
Nu primim nimic, dar ni se cere -
Sfântă laşitate românească!

Trădători cu sufletul de slugă,
Ce-au ajuns la viaţa boierească,
Au venit la sânul tău să sugă -
Sfântă laşitate românească!

Bietul nostru neam e plin de ură,
El, ce ştie-atâta să iubească,
Nu mai ştie omul câte-ndură -
Sfântă laşitate românească!

Din cuprinsul sfintei noastre ţări
Rup vecinii cu măsea frăţească
Şi ne-aşteaptă noi ameninţări -
Sfântă laşitate românească!

De-ar veni şi-aici un pic de bine,
Dictaturi să nu ne mai umbrească,
Poate-atuncea vom scăpa de tine -
Sfântă laşitate românească!

poezie celebră de Damian Ureche (1981)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi acum ce să fac

şi acum... ce să fac,
să îţi mai scriu, să nu-ţi mai scriu,
mă tot gândesc, mă-ntreb şi tac,
şi-n mine totu-i arămiu

te înţeleg şi ai dreptate,
căci cine sunt şi de ce vreau,
să îţi vorbesc gânduri furate,
din noaptea mea în care stau

şi cum de îmi permit să-ţi cer,
să te mai chem din nou aproape,
să-ncerc o floare să-ţi ofer,
cu albul ei pătat sub pleoape

te înţeleg, chiar de sunt trist,
zâmbesc în colţul meu de gură
şi resemnat n-am să insist,
să-ţi fur privirea ce mă fură

mă mulţumesc să te privesc,
din când în când în câte-o poză,
visez şi-n vis îţi mai şoptesc,
că pentru mine îmi eşti roză

mă iartă dacă am greşit,
mă iartă şi mă înţelege,
mă plec în faţa ta spăşit,
e dreptul tău de a alege

acum, în prag de sărbători,
acum când noul an soseşte,
închide ochii, să-ţi dau flori,
deschide-i mari, şi-apoi zâmbeşte

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfânta laşitate românească

Să loviţi în mine
Când împart cu ştabii
Două Bucovine,
Două Basarabii.
Dacă pace-nseamnă
Linişte impusă -
Plânsul meu cântaţi-l
Doar în limba rusă!
Datorită ţie stăm în umbră,
Nu mai pot valorile să crească,
Stăm de-un veac cu mâinile în şolduri -
Sfântă laşitate românească!
Şi de-atâta chin şi de durere,
Nu mai pot nici mamele să nască,
Nu primim nimic, dar ni se cere -
Sfântă laşitate românească!
Trădători cu sufletul de slugă,
Ce-au ajuns la viaţa boierească,
Au venit la sânul tău să sugă -
Sfântă laşitate românească!
Bietul nostru neam e plin de ură,
El, ce ştie-atâta să iubească,
Nu mai ştie omul câte-ndură -
Sfântă laşitate românească!
Din cuprinsul sfintei noastre ţări
Rup vecinii cu măsea frăţească
Şi ne-aşteaptă noi ameninţări -
Sfântă laşitate românească!
De-ar veni şi-aici un pic de bine,
Dictaturi să nu ne mai umbrească,
Poate-atuncea vom scăpa de tine -
Sfântă laşitate românească!

poezie clasică de Damian Ureche (1981)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai din lăcomie ţi-ai "sacrifica" binele tău şi pe al celorlalţi la care ţii, pentru a căpăta bogăţii în viitor. Hai să-ţi spun ceva! Acel viitor nu apare niciodată! Este subminat de către comportamentul tău chiar din clipa aceasta.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec fără cuvinte

Tot ceea ce te atinge o clipă
Se topeşte în treacăt ca neaua,
Ca neaua atinsă
De răsuflarea lui martie.

Priveşti vulturii care zboară
În cercuri largi peste munţi
Şi simţi cum toate alunecă
Din inima ta şi dispar.

Dar iată vine iarna şi din nou
Zăpada reapare peste câmpuri
Şi toate clipele prin care ai trecut
Prind iar fiinţă-n jurul tău şi murmură.

Şi ca fluxul pe plajele galbene
Îţi creşte-n suflet propriul tău trecut...
Vai, cât de rău e atuncea să nu ai pe nimeni aproape
Ca să-ţi pleci fruntea pe umărul lui.

poezie clasică de A.E. Baconsky din Fluxul memoriei (1967)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soclu narcisist

Cât te-ai purta sfios
Călcat precum un preş pe jos.
Din când în când pe perete
Repus ca nişte carpete

Să acopere goluri
Contururilor lasăte
De amăgiri plecate
Să incălzeşti vânturi

Ce te îngheată-n gânduri
Având nevoie de pare
Să te-ncălzească tare
Să pleci-n aisberguri

Topite printre vâltori
Râmând cu contururi
De vânturi în ochii goi
Amintindu-ţi-ar de noi...

Căci va veni şi aceea zi
Când marmură reci vei fi
Neatrasă de vreo ispită
Dorind doar să fi iubită

Atunci departe voi fi
Cu preşul înfipt în inimă
Ca un zmeu spre sublimă
Zare de ai fi, cui o fi..

Ce-am vrut ţi-e să-ţi fiu
Cu nacela palmelor
Focurile bătăilor
Cu balonul purpuriu..

Acum întins şi întepat
De tocul tău prea ahtiat
Să se înalte neîncetat
Pe piepturi-n dans apăsat

In soclul tău narcisist
De marmură rece şi trist

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet de tei măiastru

Ce e firesc şi ce e nefiresc?
Ce e lumesc şi ce-o fi drăcesc!
Când spini-n luturi-nfloresc
Când flori-n fum se îmbolnăvesc
Când pentru argint codrii jelesc.

Să te iubesc să nu te doresc...
Lume pe unde eu hoinăresc.
Să spun în vers teilor prea fresc
Cât de mult pe tine te iubesc
Ce-mi pictezi când mă zidesc.

În albastru de Voroneţ
Cu zâmbetul tău, mie, semeţ
Chilia smoalită a călimarei
Şi-n jerbă de cuvânt a turlei
Cu prea curată şoaptă a Mariei

Născătoare-n veci, iubirii
Îmi scalzi trupul în mir de tei
Şi să mă laşi morţii nu vrei..
Ce-as mai putea-n veci dori
Îngerul cu aripi trandafirii

Decât doar să-mi zâmbesti
Şi-n codrii de condei să-nfloresti
Teii,... cu surâsul tău prea dulce
Ce fericire-n lume-mi aduce
Când aud cum tu-mi surâzi...

Căci in lume pentru mine
Zâmbetul tău nu-mi are preţ!
Râzând cântecului de harleţ
Ce biciuie în mine hrăpăreţ
În răsuflările venine..

Când stihia e lângă mine
Legând şiretul încălţării
Când ea curge viaţa din vene..
În urletul lupilor mei albaştrii
Ce muscă din ea ca aştrii!

Să o pot săruta pentru tine
Să-i smulg o pană de inger
Negru cu miros de rece vaier..
Să le albesti a mea minune
În aripi cu lucire de genune!

Să vază o întreagă lume
Cine mi-a dat din nou nume
În iaduri pline de cutume..
Şi-l scrie mai albastru decât albastru!
Tu, zâmbet de tei măiastru

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Emily Dickinson

Du-mă spre înaltul tău
din cuvinte potrivite,
cum e stânca peste hău
şi tăcerea-n necuvinte.

Te privesc dintre milenii,
din privire îmi vorbeşti,
din arhive pământenii
cât de-a proape-acum îmi eşti.

Versul tău concis, e fală,
te descrie cu-ntristare.
Lumea-naltă şi-abisală
au fost laturi vieţii tale.

Zborul tău ca o cometă
lumea rece a brazdat-o.
Şi când n-ai mai fost secretă
lumea zise: Iat-o! Iat-o!

Bezna lumii te-a ascuns,
alte vremuri te-nălţară.
Gândul tău e-acum ajuns,
către noi, din ţară-n ţară.

Du-mă spre înaltul tău
din cuvinte potrivite
să dărui prin gândul meu
stări de bine, negrăite!

poezie de Valentin Vasile Stanescu (16 ianuarie 2018)
Adăugat de Valentin Vasile Stanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!