+m-am +resemnat

Nu sunt ce par a fi

Nu sunt ce par a fi -
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!...
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu...
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât... Cel care sunt!...

Sunt cel din urmă strop de vin
Din rustica ulcică de pământ
Pe care l-au sorbit pe rând
Cinci generaţii de olteni -
Cei mai de seamă podgoreni,
Dintre moşneni
Şi orăşeni -
Strămoşii mei, care-au murit cântând:
"Oltule... râu blestemat...
Ce vii aşa turburat"...
Dar Oltul i-a plătit la fel

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini şi umbre

Ai ochii negri, mincinoşi şi răi
Fântânile cu ape moarte-ascund
Pupile negre licărind în fund,
Ce mă atrag spre-adânc ca ochii tăi.

Când vreau să plec, mă ţii în loc cu un cuvânt
Aşa se zbat copacii în furtună;
Ca pentru fugă crengile-şi adună,
Dar rădăcina-i leagă de pământ.

De azi încolo n-am să-l mai iubesc...
Dar când îi văd privirile păgâne
Şi zâmbetul copilăresc,
Mă jur că n-am să-l mai iubesc - de mâine.

Pe zi ce trece-ţi semăn tot mai mult;
Aşa izvorul ce se-aruncă-n baltă,
Se-nvăluie cu mâlul laolaltă
Şi-n loc să-i spele apele verzui, îşi tulbură izvorul apa lui.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monologul puiului de vulpe

Albastru sunt, în ferma cenuşie,
Şi, pentru asta, bun de abator,
În cuşcă de metal ţinut -vai mie!-
Nu-s împăcat că trebuie să mor.

M-aş jupui de viu, să scap de-această
Nobleţe grea. Aş năpârli pe loc.
Dar albăstriul meu, ca o năpastă,
Trimfă-n blana mea fără noroc.

Năpraznic urlu şi mă iau la trântă
Cu cerul, trâmbiţând spre stele reci,
Ca să implor ori libertatea sfântă,
Ori blana năpârlită-n veci de veci.

Un domn străin, cum vin pe-aici tot anul,
M-a imprimat cum urlu. Ce nebun!
Dar cum ar urla şi el, sărmanul,
Numai o clipă-n locul meu să-l pun.

[...] Citeşte tot

poezie de Evgheni Evtuşenko (1967)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamei

... când ai plecat mijea de zori
şi orizontul sângeriu la răsărit
împrăştia rafale de fiori
peste pământ de noapte ostenit

eu am ieşit afară pe furiş
şi văd că tata plânge lângă prag
zgârcit şi ţărăneşte şi pieziş
şi sprijinit pe-o coajă de toiag

s-a prăbuşit tot cerul peste tot
şi cerul meu intern s-a prăbuşit
şi tu acolo, undeva, pe eşafod
te mai luptai în gândul meu cu: "N-ai murit"

şi brusc am încetat să te mai simt
şi brusc m-am resemnat cu: "Nu mai eşti"
la fel de brusc în spaţiu şi în timp
s-a stins un Soare mic şi omenesc

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (3 ianuarie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş... la propriu

E plină lumea de necazuri,
Golită de femei, bărbaţi
Prin puşcării închişi; din nazuri
De procurori, de juji... legaţi

Atâţi nevinovaţi spăşesc;
Sunt pedepsiţi pentru nimicuri
Şi-o ţară-ntreagă mi-o găsesc
În cumpănă de ştiri, de plicuri.

... Iar un pungaş, escroc penal
Ce-a păgubit de miliarde
Şi-al tău moral şi material...
E plâns de hoţi de-ai lui, în hoarde.

Ah Doamne, oare acestă ţară
-Sau nu ea este vinovată,
E Doamne acest popor- povară
Dreptăţii-n lume, blestemată?!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resemnare

Şi simt cum că greşesc ca niciodată
Mai amăgit de mine nici c-aş vrea,
Să cred că ea n-o să se facă vinovată
De dragostea pe care şi-o dorea.

Pe ale noastre gene greu apasă
Acel curaj de-a mai privi direct,
Totuşi mă vrei pe mine şi nu-ţi pasă
Că sunt sau nu iubitul tău secret.

De undeva auzi că ai chemare
Acum e rândul tău să faci la fel
Să nu-ţi amâni iubirea râvnitoare
Ci fii o dată sau deloc cu el.

Eu sunt absent de mine să te caut;
De unde să încep întâi a te găsi...
Am fost la ghicitore să te laud
Şi am găsit-o-n mine zi de zi.

[...] Citeşte tot

poezie de Elvis Constantin Marangoci
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineaţalia! (de la fereastra mea)

Bună dimineaţa, drag pământ!
Da, m-am trezit şi azi,
Nu stiu ce motoare nevăzute
(Dumnezeieşti cred eu)
Se incăpăţânează
Să mă ţină pe drumul vieţii,
(Pe care, să fiu sinceră,
Nu îl credeam prea lung).
Am deschis, cu teamă, ochii
Şi i-am lasat sa fugă puţin pe geam,
Atârnând-mi de ei sufletul,
Ca un zmeu în firesc urcuş către cer,
Să verific în grabă, pe nerăsuflate,
Dacă am azi
Ceea ce ieri nu aveam.

Bună dimineaţa, drag pământ!
Sunt trează de-a binelea de-acum;
Simt deja cum se reinstalează nevralgia zilei de azi,
Incep să realizez că nu am nici azi

[...] Citeşte tot

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună seara!

Iubita mea-i plecată printre stele,
Nu am nici "bună seara" cui să-i spun,
Căci nu sunt încă una dintre ele,
Nici soare nu-s, măcar să pot s-apun.

Iubita mea, ce tristă-i fără tine
Singurătatea mea numită viaţă,
Privesc pe cer în zilele senine
Şi-n mine însumi când e nor şi ceaţă.

Nu văd nimic. Doar noaptea mi te-arăţi.
N-ai, ziua mea, se pare, cum să fii,
Spunându-mi de nenumărate dăţi
Că numai prea târziu poţi să devii.

Te cred. M-am resemnat. Aştept să mor,
Să ne iubim definitiv, nebun;
Cât încă-s viu, mai am un ultim dor,
Iubito, "bună seara" cui să-i spun?

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (30 mai 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet arzând...

De câte ori n-am suspinat,
După ale tale gânduri reci...
De-atâtea ori m-am resemnat,
Din inimă să nu-mi mai pleci.

De câte ori nu am strigat,
La stelele ce mă-nconjoară...
Ca tu să-mi fii inveterat,
Cu inima ca o vioară...

De câte ori n-am vrut să-mi stai,
În braţele ce te-au iubit...
De-ai fi ştiut, azi îmi erai
Un trandafir neofilit...

Şi zbucium vast străpunge seara,
Când gândurile se adună...
Ca florile din primăvara
Unei iubiri ce-a fost nebună...

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a doua venire

mereu mi s-au împlinit presimţirile.
vă vorbeşte un om născut acum o sută de ani
ce speră mereu iubirea să-i facă o rană urâtă
pentru a se întoarce acasă.

nu-mi doream nimic altceva
decât să fiu un copil greu de minţit;
aşadar m-am umflat de plâns.

nici măcar nu puteam să spun că mi-e frică.
sufeream cumplit după apă,
iar apa spumega în scoarţa copacilor desfiguraţi de durerea
pe care doar o secetă lungă sau focul ţi le poate produce.

i-am spus unui preot catolic:
mama ţine în cameră tabloul cu tata.
lumina din stradă,
lumina maşinilor ce virează îi schimbă privirea.
uneori este rea,
alteori pare a unui om resemnat cu faptul

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!