Mamei
... când ai plecat mijea de zori
și orizontul sângeriu la răsărit
împrăștia rafale de fiori
peste pământ de noapte ostenit
eu am ieșit afară pe furiș
și văd că tata plânge lângă prag
zgârcit și țărănește și pieziș
și sprijinit pe-o coajă de toiag
s-a prăbușit tot cerul peste tot
și cerul meu intern s-a prăbușit
și tu acolo, undeva, pe eșafod
te mai luptai în gândul meu cu: "N-ai murit"
și brusc am încetat să te mai simt
și brusc m-am resemnat cu: "Nu mai ești"
la fel de brusc în spațiu și în timp
s-a stins un Soare mic și omenesc
și altul s-a aprins în eu-l meu
și de atunci suntem un tot întreg
și de atunci mă are-n pază Dumnezeu
și de atunci spre tine merg și merg
când voi ajunge nu mi-i dat să știu
cum voi ajunge încă nu mi-i dat
e pregătit internul meu sicriu
și testamentul meu, needitat
oricum, ași vrea să plec ca tine-n zori
și orizontul auriu la răsărit
sărute cununiță ta de flori
pe fruntea altui suflet mistuit...
poezie de Iurie Osoianu (3 ianuarie 2018)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zgârcenie
- poezii despre timp
- poezii despre testament
- poezii despre tată
- poezii despre sărut
- poezii despre suflet
- poezii despre spațiu și timp
- poezii despre sat
- poezii despre roșu
1 Veronica Scai [din public] a spus pe 30 aprilie 2019: |
Mama ...e unicul nostru dor...si mama rămâne mereu în inima noastră. .😢 |
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.