+luna +lui +mai

Dacă vezi luna, vei vedea frumuseţea lui Dumnezeu...
Dacă vezi soarele, vei vedea puterea lui Dumnezeu...
Dacă vezi o oglindă, vei vedea cea mai bună creaţie a lui Dumnezeu

citat clasic din Charlie Chaplin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hanibal

lui Giancarlo Vigorelli

Nimeni n'avea ceea ce el avea,
superba lui trufie
şi elefanţii
şi labele lor sfărâmând vertebrele
acestor Alpi albiţi de spaimă.

Călca, de-abia să se audă, peste stânci
şi s'auzea în lună, şi

nimeni nu mai văzuse trâmbiţele
de piatră ondulândă ale acestor fiare.

Şi n'au învins.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată un alt peisaj lunar: un imens crater, un circ cu ramparturi, în mijlocul căruia se ridică un pilon. Pe Lună, deşi e ziuă, deşi Soarele luminează solul cu toată puterea lui, stelele strălucesc pe cer mai frumos decât strălucesc văzute de pe Pământ în timpul nopţii. Cauza? Luna nu are atmosferă, care iluminată de soare să împiedice lucirea stelelor.

Victor Anestin în revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modelul lui Ptolemeu dădea un sistem destul de precis pentru precizarea poziţiilor corpurilor cereşti pe cer. Dar, pentru a prezice correct aceste poziţii, Ptolemeu a trebuit să facă ipoteza că luna urma o traiectorie care o aducea în unele cazuri la o distanţă de două ori mai aproape de pământ decât în altele. Şi aceasta însemna că luna trebuia să fie în unele cazuri de două ori mai mare decât în altele. Ptolemeu a recunoscut acest punct slab, dar, cu toate acestea, modelul lui era acceptat în general, deşi nu universal.

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost zile şi nopţi pe care le-aş numi depline, eu hrănindu-mă din nuditatea lui absolută, uluitoare, pentru că... nu se mai acoperea, nu mai avea nicio imunitate – iar eu trăiam evenimentul sacru că-l văd pe omul acela cum nu mai fusese văzut de la naştere, adică în dezarmarea şi oferta lui cea mai totală. Într-o noapte, ploaia trecuse, luna invadase patul nostru – şi... mă mângâia. Cu palma la o mică distanţă de trupul meu, conturându-l în aer, ca o pasăre, ca un satelit pe o misterioasă orbită, plutind, neatingându-mă decât cu emanaţia acelei mâini.

Nina Cassian în Memoria ca zestre, Clipe petrecute cu Marin Preda
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci este noapte şi nu-l putem prinde doar pentru că strada ni se înalţă în faţă sub luna plină; în plus, poate cei doi se hărţuiesc în joacă, poate amândoi îl urmăresc pe un al treilea, poate primul este urmărit pe nedrept, poate cel de-al doilea vrea să-l ucidă şi atunci am fi complici la crimă, poate cei doi nu ştiu nimic unul de altul şi fiecare aleargă doar de capul lui, grăbindu-se să se culce, poate sânt somnambuli, poate cel dintâi este înarmat.
Şi la urma urmelor, n-avem voie să fim obosiţi după ce am băut atât de mult vin?
Sântem bucuroşi că nu-l mai vedem nici pe cel de-al doilea.

Franz Kafka în Cei care trec în goană
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieteni mincinoşi

Pe capul meu ei mâinile şi-au pus,
M-au mângâiat, au îngânat şi un descânt;
Timpul vindecă-orice rană,-au spus,
Şi timpul poate şterge orice jurământ.

Erau blânzi, compătimitori, cei care subtil
Mi-au şoptit atunci pentru-a potoli furtuna,
"Inima care se frânge în april
Se vindecă în luna mai întotdeauna."

O, pe mulţi cu inima cârpită au cunoscut...
Erau nişte bătrâni trăgând din înţelepciune un folos.
Şi le era aşa uşor să facă ce-au făcut,
Să vină şi să mă mintă-atâta de frumos!

Cine mai vrea despre luna mai să spună prostioare
Ar trebui să-întâlnească un suflet mai amar,
Pentru c-abia pe la jumătatea lui iunie, mi se pare,
Inima mea a fost intactă iar.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a spus că în opera lui Eminescu nu e aproape nimic ocazional şi special. Totul are o semnificaţie eternă.
El n-ar fi început niciodată cu: "Te-am văzut plângând aseară", ca să ne cânte un episod mărunt din epopeea lui sentimentală.
Chiar când pleacă de la motive speciale, poezia lui se înalţă până la etern şi general. "Pe lângă plopii fără soţ" nu e numai un oarecare amor stins al poetului, ci e însuşi Amorul: e aproape tot ce cuprinde mai semnificativ pentru noi acest cuvânt scris cu literă mare.
Şi această tendinţă de a se desmărgini face ca, în poeziile lui Eminescu, să întâlnim de atâtea ori şi în atâtea forme splendide ideea de infinit ("sure văi de haos"; luna "vis al negurii eterne"; "vremea cearcă în zadar din goluri a se naşte"; "din ce noian îndepărtat au răsărit în mine" etc.).

George Topîrceanu în Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia fericirii

Ploaia fericirii îmi fulgeră în suflet
Întrări de curcubeie cu chipul tău de dor,
Ropote de fluturi zboară în stomacu-mi
Tăinuind plăcere, desăvârşind fior.

Visele profunde ne cuprind pe rând,
Din coasta lui Adam ies orişicând femei
Cu fructiere pline cu mere şi venin
Dar cu iubiri aprinse în sabie de zmei.

În startul clipei care iar ne înconjoară
Tu-mi aduci izvoare cu roua cea mai pură,
Porţi soarele-ntre plete şi porţi luna
Dosită-n mierea dulce-a cuvintelor din gură.

Mă poartă aripi lungi spre o iubire nouă,
Cerul cerne fluturi în taină peste zare
Tu-i culegi belşugul plăcerii dăruite
Cu duioşie-n suflet dar şi cu nepăsare!

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos porni şi el tot pe oţopina lui. Iar după ce trecu toată oastea făcând haz de dânsul cum se muncea ca să-şi scoaţă iapa din noroi, se îmbrăcă cu hainele cele cu soarele în piept, luna în spate şi doi luceferi în umeri, îşi lăsă părul de aur pe spate, încălecă calul şi într-un minut fu iarăşi pe munte, unde aştepta să vază ce s-o întâmpla. Se întâlniră oştile, se loviră din mai multe părţi şi se tăiau unii pre alţii fără de cruţare, atâta erau de înverşunaţi ostaşii. Iar când fu către seară, când văzu că oştirea vrăjmaşe era să ia în goană pre a împăratului, unde se repezi odată Făt-Frumos din munte ca un fulger; şi unde trăsni în mijlocul lor, încât se îngroziră de nu mai ştiau ce fac. Strălucirea hainelor lui Făt-Frumos până într-atâta orbise şi zăpăcise pe vrăjmaş de nu mai ştiau oştile unde se află.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!