Au fost zile şi nopţi pe care le-aş numi depline, eu hrănindu-mă din nuditatea lui absolută, uluitoare, pentru că... nu se mai acoperea, nu mai avea nicio imunitate – iar eu trăiam evenimentul sacru că-l văd pe omul acela cum nu mai fusese văzut de la naştere, adică în dezarmarea şi oferta lui cea mai totală. Într-o noapte, ploaia trecuse, luna invadase patul nostru – şi... mă mângâia. Cu palma la o mică distanţă de trupul meu, conturându-l în aer, ca o pasăre, ca un satelit pe o misterioasă orbită, plutind, neatingându-mă decât cu emanaţia acelei mâini.

Nina Cassian în Memoria ca zestre, Clipe petrecute cu Marin Preda
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea cu motor

uite o pasăre cum
nu s-a mai văzut – în zbor –
scoate
un zgomot aşaaa...
de parc-ar avea un piţigoi – de motor –
ea ridică
praful de pe ochii celor ce văd
că pasărea-n zbor
ar avea
o altă pasăre – mai mică
mai vioaie în ea!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-ar fi crezut?

Cine-ar fi crezut că, de la o zi la alta,
voi rămâne fără vechile, statornicele mele bijuterii,
lanţul acela întunecat de care spânzura
un ochi preţios,
brăţara aceea de seminţe,
inelul acela cu pasăre?

Goală şi săracă am rămas, Doamne,
furată şi batjocorită sunt.
Cine mă va mai împodobi de-acum înainte?
Nici ploaia, nici grâul,
nici marea nu mă va mai împodobi,
nici trista lumină de stea.

Oare eu am lăsat deschisă
cutia cea mare a lumii,
eu să fi fost păzitorul ei,
de nimeni numit, el însuşi neştiutor
de grandioasa-i misiune,
şi plătind acum, nevinovat,
cu tot ce-a avut?

poezie de Nina Cassian din colecţia Poezii pentru copii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iepurele

Iepurele care şi-a inventat acel ţipăt
ca să stârnească mila vânătorului -
dar nici vânătorul, nici câinele lui
n-au renunţat vreodată să-i înşface
trupul, ca pe o mănuşă de blană,
caldă încă de purtare -

iepurele care n-a inventat nimic decât un ţipăt
mai puternic decât alcătuirea lui,
ca să-şi facă intrarea în moarte,
iepurele care nu are altă imagine
despre solemnitate, decât sfâşietorul,
ridicolul ţipăt al lui...

poezie de Nina Cassian din Suave (1977)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai frumos lucru de azi

Nu a fost ploaia mică şi lungă
dintr-un nor imprudent
foarte bine ascuns
în inima golului,
nu au fost nici cozile de ceapă verde
din grădina de fum,

nu a fost reflecţia ta
în ochii mei,
nici reflecţia mea în ochii contemplării
şi nici contemplarea
în ochii mişcării,

nu a fost limba de ceas stricată
care m-a salvat
de mai multe ori de la moarte,
cum nu a fost nici strigătul
propriului meu
eu
din inima pădurii
ca din interiorul durerii,

cum nici plapuma mamei,
aşezată grijuliu
peste trupul meu obosit de arte,
nu a fost şi nu au fost
nici ochelarii prin care am văzut
o dimineaţă Electră*,

ci un poliţist care m-a oprit la semafor
cu un semn de carte.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt zece ani de când am fost pentru întâia oară la Eminescu acasă. El sta pe-atunci în Podu Mogoşoaii, deasupra unei tapiţerii, într-o odaie largă în care avea un pat simplu, trei scaune de lemn, o masă lungă de brad, pătată de cerneală, cărţi multe, ticsite pe nouă poliţe mari ca de vreo patru metri, o maşină de cafea pe sobă, un lighean de pământ într-un colţ, în alt colţ un cufăr vechi; pe pereţi, nicio cadră. Poetul era singur, într-un surtuc lung peste cămaşa de noapte. Prietenul cu care venisem îl cunoştea din copilărie, îşi ziceau tu. Am stat aproape o oră, în care eu n-am vorbit nimic. I-am ascultat pe ei discutând asupra telepatiei. Sfiicios mă uitam la Eminescu. Eram aşa de fericit că-l văd. Mi se părea un zeu tânăr, frumos şi blând, cu părul lui negru, ondulat, de sub care se dezvelea o frunte mare, palid la faţă, cu ochii duşi, osteniţi de gânduri, mustaţa tunsă puţin, gura mică şi-n toate ale lui o expresie de-o nespusă bunătate şi melancolie. Avea un glas profund muzical, umbrit într-o surdină dulce, misterioasă, care dădea cuvintelor o vibrare particulară, ca şi cum veneau de departe, dintr-o lume necunoscută nouă.

Alexandru Vlahuţă în Versuri şi proză, Amintiri despre Eminescu, 1889 (1971)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar Vega, ca şi Arcturus, e un soare enorm, mult mai mare decât Soarele nostru. Are o strălucire de o sută de ori mai mare şi dacă Soarele nostru s'ar afla acolo unde se află Vega acum, l-am vedea ca o stea mai mică decât mărimea 5, adică mai mică decât ε din Lira.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai sinistru a fost cultul personal al lui Ceauşescu.

Nina Cassian în Dialogul vântului cu marea. Nina Cassian în conversaţie cu Carmen Firan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

După Auschwitz

Furia,
incisivă ca o cange,
pune stăpânire pe mine.
Zilnic,
fiecare nazist,
ia, la ora 8:00 A. M., un copil
şi îl prăjeşte pentru micul dejun
la tigaie.

Iar moartea, obişnuită cu aş ceva, priveşte impasibilă
şi îşi curăţa mizeria de sub unghii.

Omul este esenţa răutăţii,
spun asta în gura mare.
Omul este o buruiană
care trebuie arsă,
spun asta în gura mare.
Omul
este o pasăre plină de mâl,
spun asta în gura mare.

Iar moartea, obişnuită cu aş ceva, priveşte impasibilă
şi se scarpină în cur.

Omul cu degete roze la picioare,
cu uimitoarele lui degete de la mâini
nu este un templu,
ci o magherniţă,
spun asta în gura mare.
Fie ca omul să nu mai ridice niciodată ceaşca lui de ceai.
Fie ca omul să nu mai scrie niciodată o carte.
Fie ca omul să nu-şi mai încalţe niciodată pantofii.
Fie ca omul să nu-şi mai poată ridica niciodată privirea
într-o noapte blândă de iulie.
Niciodată. Niciodată. Niciodată. Niciodată. Niciodată.
Rostesc aceste lucruri în gura mare.

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Noi nu suntem de pe când poveştile, ci suntem mai dincoace cu vro două-trei zile, de pe când se potcovea purecele cu nouăzeci şi nouă de ocă de fer la un picior şi tot i se părea că-i uşor. Cică era odată un om însurat, şi omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de ţâţă, era cam proastă; dar şi soacră-sa nu era tocmai hâtră. Întru una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-şi scăldă copilul, îl înfăşă şi-i dete ţâţă, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă şi-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puţin pe gânduri ş-apoi începu a se boci cât îi lua gura: "Aulio! copilaşul meu, copilaşul meu!"

începutul de la Prostia omenească de Ion Creangă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada câinelui

... în balada lui tristeţea e fatală
şi dragostea de om, la nebunie
nu poate fi o aşteptare mai totală
decât căneasca asta melodie...

şi între noi şi lumea animală
există absoluta armonie
nu poate fi o aşteptare mai totală
decât câinească asta melodie

chiar dacă era noastră-i dijitală
chiar dac-acced roboţii la domnie
nu poate fi o aşteptare mai totală
decât câinească asta melodie

când va veni şi clipa lui brutală
şi se va stinge-n lînă agonie
divinităţi pentru iubirea lui totală
au să-l ridice, cred la rang de omenie...

poezie de Iurie Osoianu (27 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu ratezi vreo binecuvântare! Într-o zi un om a şoptit: "Doamne! vorbeşte-mi!" şi o ciocârlie a început să cânte, dar omul nu a auzit. Aşa că omul a mai strigat: "Doamne! vorbeşte-mi!" şi bubuitul unui tunet a răsunat de la o margine la alta a cerului, dar omul nu a ascultat. A privit în jurul lui, şi a spus: "Doamne! dă-mi voie să te văd!" şi o stea a strălucit scânteietoare, dar omul n-a observat-o. Apoi omul acela a strigat cu disperare: "Doamne! atinge-mă! ca să ştiu că eşti aici" după care Dumnezeu S-a aplecat şi l-a atins pe om. Omul însă a dat cu mâna, alungând fluturele aşezat pe umărul lui. Apoi şi-a văzut mai departe de drum. Tu nu rata vreo binecuvântare! numai pentru că nu o primeşti în felul în care o aştepţi tu.

citat din Chris Spheeris
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nina: Aiurea! Trăistaru Cămătaru e mai sănătos decât ministrul sănătăţii!
Mişu: E bolnav, dragă! A fost eliberat condiţionat! Nu suporta aerul condiţionat din închisoare...
Nina (mirată): Aer condiţionat?...
Mişu: Da, Nina! Azi, toate închisorile au aer condiţionat... Planeta s-a încălzit global, iar deţinuţii trebuie să stea la răcoare...

replici din piesa de teatru Bun de tipar, scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată ce cunoşti pătratul lui Pegas, găseşti uşor constelaţia Andromeda, mai cu seamă că am spus cum δ din Pegas e totodată α din Andromeda. Aproape la şir urmează δ, β şi γ din Andromeda; α, β şi γ sunt stele frumoase, de mărimea 2. Dintre toate aceste stele γ este cea mai frumoasă, dar numai pentru lunetă. O lunetă cât de mică dedublează pe γ într-o stea mare şi una mică, cea mare fiind galbenă şi cea mică albastră. Cu lunete mai mari, steaua cea mică se împarte şi ea în două stele, astfel că γ din Andromeda, sau Almah, cum i se mai zice, e o stea triplă.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Willie Metcalf

Am fost Willie Metcalf.
Obişnuiau să mă numească " Doctor Meyers"
Pentru că, spuneau, semănam cu el.
Acela fusese tatăl meu, după Jack Mc Guire.
Am trăit într-un grajd de cai,
Dormind pe podea
Lângă bulldog-ul lui Roger Baughman,
Sau uneori în hala cea mare.
Puteam să mă târăsc printre picioarele celor mai sălbatici cai
Fără să fiu lovit – ne cunoşteam unii pe alţii.
În zilele de primăvară vagabondam prin ţinut
Pentru a avea sentimentul – pe care îl pierdeam uneori,
Că nu eram un lucru separat de pământ.
Obişnuiam să mă pierd de mine însumi, ca în somn,
Zăcând cu ochii deschişi în pădure.
Uneori vorbeam cu animalele – chiar cu broaştele râioase şi cu şerpii –
Cu orice avea ochi în care să privesc;
Odată am văzut o piatră în lumina amiezii
Încercând să devină gelatină.
În zile de Aprilie în acest cimitir
Cei morţi se strângeau toţi în jurul meu
Şi stăteau apoi nemişcaţi, o congregaţie în rugăciune mută.
N-am ştiut niciodată dacă am fost parte a pământului
Cu flori crescând din mine sau parte mişcătoare –
Acum ştiu.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nucleul unei stele este destul de masiv, se va micşora foarte mult, până ce va avea o rază mai mică decât raza Schwarzschild. Această rază este cea mai mică pe care o poate avea un corp cu o anumită masă. Pentru Soare este de 3 km, iar pentru Pământ de 9mm. Găurile negre se produc atunci când nucleul va avea raza mai mică decât această limită. Nici o radiaţie şi nici o particulă nu poate scăpa enormei gravitaţii a găurilor negre.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Jocuri de noroc"? Eu le-aş numi mai degrabă "Jocuri ale Destinului", din moment ce "norocul" nu este decât o iluzie... Felul în care arunci zarul şi nu hazardul determină rezultatul obţinut... Nu te văita că nu ai avut noroc, ci mai degrabă ai puterea de a privi în faţă Destinul ce ţi-a fost hărăzit... Ia viaţa aşa cum este, nu aşa cum ar fi putut să fie... pentru simplul motiv că nu poate fi altfel decât aşa cum ţi-a fost scris să o ai!

Mihail Mataringa (20 septembrie 2016)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut

Am văzut un Păun cu coadă de foc
Am văzut o Cometă împrăştiind smidă pic-poc
Am văzut un Nor încercănat împins de vânt
Am văzut un Stejar uriaş târându-se pe pământ
Am văzut o Furnică înghiţind o Balenă naufragiată
Am văzut o Mare furioasă plină cu Bere-nspumată
Am văzut o Cupă adâncă de Şaişpe picioare
Am văzut o Fântână plină cu lacrimi şi cu sudoare
Am văzut Viaţa ameninţată de-al flamei hanger
Am văzut o Casă mai mare şi mai sus decât Luna de pe cer
Am văzut Soarele chiar şi-n noptea cea mai întunecată
Am văzut Omul care-a văzut această privelişte minunată.

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Probleme de arcuire

Probabil

Nu aş fi simţit mai multă vigoare
dacă aş fi rămas în camera mea
citind din poeţi

aş fi vorbit despre Zen
– dacă asta ar fi fost posibil –
dacă răţoiul Donald şi Buddha ar fi băut
la uşa mea – şi le-aş fi oferit vin

mi-aş fi ascultat cuvintele
aş fi făcut o baie
dacă acel peşte pe care l-am găsit
într-o noapte
m-ar fi căutat

aş fi rămas să dorm
dacă patul meu ar fi fost ocupat
de aceste tenebre care mă invadează

aş fi putut face multe lucruri
dacă lumea nu ar fi sărit în aer ieri

Probabil.

poezie de Gaetano Longo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să trec pe lângă sentimente?

Eu nu ştiu nimic
Şi văd puţin.
Dar, mai mult simt.
Mai mult decât oricine,
Simt aerul pe care îl respiri,
Cum îmi arde stomacul,
Simt mai mult decât pământul,
Udat de un potop,
Cum mă inundă
Lacrima, din suflet, din destin,
Din al tău ochi.

Eu nu ştiu nimic.
Şi Doamne, câte mai am
De văzut, de aflat!
De simţit, de ce nu?
Să pot să simt,
Cum trece de mine
Dorul pe care mi-l laşi!
Ar fi păcat,
Ca tinereţea-mi să treacă
Fără rost,
Pe lângă sentimente,
Să nu mai pot să simt
Un aer proaspăt
Şi-o ploaie caldă
Ca pe un duş reconfortant!
Un râs puternic,
Să-mi iasă din plămâni.

Să-mi simt din nou puterea,
În mâini,
În cuget şi-n voinţă,
Să vreau să simt, că trăiesc iar!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din mare

Stăteam lângă gura sobei singură,-ntr-o sură-negurare:
Auzeam cum ţârâie ploaia şi furtuna vântură suspine,
Cineva a deschis uşa şi s-a apropiat de mine –
Băiatul meu, băiatul meu demult dispărut pe mare.

A tras zăvorul, n-a scos nicio vorbă şi nici n-a oftat:
A apăsat clanţa, a intrat şi lângă căminul cald s-a aciuat.
Bălării ude i-atârnau din călcâie până pe fruntea-naltă,
Iar pe duşumea picurau stropi de apă sărată.

A spus: "Deşi nu-i voi mai revedea niciodată acestui foc vâlvătaia,
Nu plânge mamă, mă dor lacrimile tale curgând ca toamna ploaia.
Undeva deasupra oaselor mele vârtejul valurilor e înalt nespus,
Pentru că trupul meu îi aparţine mării, iar sufletul lui Isus.

Isus care le-a cerut celor din breasla pescărească să-L urmeze,
Care-a ogoit furtuna când luna şi stelele-ncetaseră să lumineze,
Isus care-a mers pe valurile-nalte ale Galileii senin şi liniştit
Mi-a salvat sufletul pierdut din abisul mării îngheţat cumplit.

O, la mii de metri jos sub ape oasele mele-s albe ca zăpada:
Dar sufletul meu, de El salvat, e tânăr şi verde cum e zada:
Nu plânge că valurile şi vânturile bat deasupra mea, acolo sus,
Pentru că trupul meu îi aparţine mării, iar sufletul lui Isus".

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!