+ganduri +frumoase

E şcoala-n sărbătoare (elevilor de la Liceul din Tinca, Bihor)

Trimit mesaj din pagină de carte,
În miez de toamnă-n clipe mai aparte,
Pitagora, Esop şi Eminescu,
Jack London, Blaga, Iorga şi Enescu.
E pieptul şcolii-n plină sărbătoare,
Zâmbesc complice săli şi coridoare

Iar clopoţelul sună mai vioi
Plăcutele arpegii, ritmuri noi.
Elevi şi dascăli, minunat decor
În cânt şi dans la sărbătoarea lor...
Octombrie ia chipul pitoresc
Brânduşele-n poiană se-oglindesc.

Spre astrul zilei pleacă lin în zbor
Frumoase gânduri pentru viitor
Ce an de an fac toamna luminoasă
De ziua şcolii-n clipa cea aleasă.
De bucurie înfloreşte-n dar
O crizantemă albă în orar.

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Fântâna cu sori (2011)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e niciodată singur cel ce e în tovărăşia unor gânduri frumoase.

citat celebru din Arthur Schopenhauer
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea nouă

Oana a primit o carte;
Pozele-s frumoase foarte.

Uite-un ţurţur, o albină,
O broscuţă, o tulpină,

Uite-un munte, uite-un pom,
O căsuţă şi un om.

Poze sunt nenumărate-
Şi-încă toate-s colorate.

Lângă ele, nişte rânduri...
Oana noastră stă pe gânduri:

Cât mai e pân-o să crească
Şi-o să-nveţe să citească?

poezie de Nina Cassian din colecţia "Poezii pentru copii"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă poţi iubi

Nu pot. Oricât aş vrea, nu pot să uit de tine.
Mi-e capul plin de gânduri sure.
Visez că ne iubim, că mâncăm mure,
Apoi îmi spui să plec, c-aşa-i mai bine.

Înmuguresc copacii şi flori cresc prin grădini,
Culoare şi miresme. Un suflet trist şi gol
Ce speră şi visează să faci un mic ocol,
Să te opreşti, să îl priveşti. Seminţele prind rădăcini,

Vor creşte, mari, frumoase, vor rodi.
Ce bucurie pentru oameni, hrană, viaţă.
Eu suflet plâns, aş vrea să te privesc în faţă
Şi să te-ntreb. Chiar nu mă poţi iubi?

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această epistolie ţi-o scriu în cerdacul unde de atâtea ori am stat împreună, unde mata, uitându-te pe cerul plin cu minunăţii, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase... frumoase... Dar coşcogemite om ca mine, gândindu-se la acele vremuri, a început să plângă... Bădie Mihai, nu pot să uit acele nopţi albe când hoinăream prin Ciric si Aroneanu, fără pic de gânduri rele, dar din dragostea cea mare pentru Ieşul nostru uitat si părăsit de toţi. Şi dimineaţa când ne întorceam la cuibar, blagosloviţi de aghiazma cea fără de prihană si atât iertătoare a Tincăi, care ne primea cu alai, parcă cine ştie ce nelegiuire am făptuit şi noi. Ţi-as scrie mai multişor, însă a venit Enăchescu si trebuie să plec cu dânsul la tipografie.

Ion Creangă în Scrisoare către Mihai Eminescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În singurătate

E-n amurg şi dinspre vale,
În revărsare de petale
Florile răspândesc parfum;
Nimeni nu mai e pe drum...
Nici vântul nu mai adie
Şi-i linişte pe câmpie.
În acest splendid decor,
Stând pe verdele decor,
Cu cântec plin de nostalgie,
Cu zâmbet de melancolie,
Plutind pe aripi de mister,
Colind oceanul de eter,
Străbat pe drum de ochi ascuns
Şi văd ce gândul n-a pătruns.
Apoi din spaţiul infinit
Cobor în suflet pustiit...
De lume sunt departe mult,
Singur vorbesc, singur ascult,
Mă bucur singur, singur plâng,
Singur deşertul vieţii-nfrâng.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din În singurătate (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pajul Cupidon...

Pajul Cupidon, vicleanul,
Mult e rău şi alintat,
Cu copii se hârjoneşte,
Iar la dame doarme-n pat.

De lumină ca tâlharii
Se fereşte binişor,
Pe fereşti se suie noaptea
Dibuind încetişor;

Cordeluţe şi nimicuri,
Iată toate-a lui averi...
Darnic când nu vrei nici una
Şi zgârcit dacă le ceri.

În volumul ros de molii
Cauţi noaptea adevăr
Şi-ntâlneşti lipită-n file
Viţa-i galbănă de păr.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1884)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori pentru domniţă

Flori pentru domniţă

La castelul dintre brazi, cel ce-i construit pe stâncă,
Pe sub cerul înstelat, luna-l luminează încă.
De-l priveşti din depărtare totul pare amorţit,
O bucată de poveste, numai bună de citit,
Dar dacă urmezi cărarea care duce la castel
Ai s-auzi, de te apropii, cum cântă un menestrel.
Şi acum, ca altă dată, a venit din depărtare
S-o încânte pe domniţă fiindcă azi e sărbătoare,
Mai ales că-i singurică şi pentru că e ziua sa
Ce dar poate să îi facă? El, nimic, doar i-o cânta...
Până s-o trezi domniţa şi-o ieşi iar la fereastră,
Menestrelu-şi aminteşte cum plângea domniţa noastră,
Fiindcă ani şi ani la rând zmeul cel cu vocea groasă
Îi furase tinereţea şi-o ţinea închisă-n casă.
Şi nu doar închisă-n casă, c-o-ncuiase în iatac
Şi pentru a fi mai sigur, aruncase cheia-n lac!
Astfel, anii au trecut, dar privind pe o fereastră
Ea vorbea numai cu vântul şi cu luna..., doamna noastră...

[...] Citeşte tot

poezie de Florentina Mitrică (24 aprilie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, se simţise mândră că ea e obiectul acelei pasiuni frumoase, pasiunea pură şi adevărată a unui tânăr ale cărui gânduri aparţin numai iubitei lui, ale cărui clipe îi sunt consacrate numai ei, care nu are niciun ascunziş, care se roşeşte de ceea ce şi pe femeie o face să roşească, şi care cugetă ca o femeie, pentru care nu există nicio rivală şi care i se dăruieşte fără a se gândi nici la ambiţii, nici la glorie, nici la avere.

Balzac în Femeia la treizeci de ani
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde se duc, unde se duc iubirile noastre apuse? Cine să-mi spună asta? Devin fantome, umbre, larve, zic poeţii. Dar cum, asta ca şi cum n-ar fi fost niciodată nimic? Lumea care se spulberă din faţa ochilor noştri n-a existat niciodată? Patimile sunt oare visuri zadarnice ca vedeniile plăsmuite de somn? Nu, e cu neputinţă. Visurile somnului sunt acţiunea unui eu inconştient şi necomplet. Patimile noastre sunt nu numai o acţiune fatală, ci opera voită a întregii noastre fiinţe. Însufleţirea le trezeşte, dar voinţa le urmăreşte, le cunoaşte, le desluşeşte, numindu-le şi mulţumindu-le. Patimile noastre sunt spiritul şi inima noastră, carnea şi oasele noastre, tăria noastră, intensitatea vieţii noastre intime manifestată prin viaţa noastră fizică; vor fi trunchiate, se trunchiază, se frământă, rodesc şi creează! Creează opere, fate de neînchipuit, istorii – lucruri frumoase, ca arta, de pildă, şi bune – gânduri, principii, mijloace de a cunoaşte adevărul. Creează făpturi, copii ce se nasc din nou în chip firesc ori intelectualiceşte. Prin urmare, nu sunt nici umbre, nici visuri. Lipseşte-l de patimi şi omul nu mai poate trăi.

citat celebru din George Sand
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!