Pajul Cupidon...

Pajul Cupidon, vicleanul,
Mult e rău şi alintat,
Cu copii se hârjoneşte,
Iar la dame doarme-n pat.

De lumină ca tâlharii
Se fereşte binişor,
Pe fereşti se suie noaptea
Dibuind încetişor;

Cordeluţe şi nimicuri,
Iată toate-a lui averi...
Darnic când nu vrei nici una
Şi zgârcit dacă le ceri.

În volumul ros de molii
Cauţi noaptea adevăr
Şi-ntâlneşti lipită-n file
Viţa-i galbănă de păr.

El dă gânduri nenţelese
Vrâstei crude şi necoapte,
Cu icoane luminoase
O îngână-ntreaga noapte.

Când de-o sete sufletească
E cuprinsă fata mică -
A dormit cu ea alături
Ca doi pui de turturică.

E sfios ca şi copiii,
Dar zâmbirea-i e vicleană;
Dară galeşi îi sunt ochii
Ca şi ochii de vădană.

Gât şi umere frumoase,
Sânuri albe şi rotunde
El le ţine-mbrăţişate
Şi cu mânile le-ascunde.

De te rogi frumos de dânsul,
Îndestul e de hain
Vălul alb de peste toate
Să-l înlăture puţin.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1884)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatul se duse la împărat şi ceru şi dânsul să-i păzească fetele, într-o noapte. Împăratului i se facu milă de tinereţele lui şi-l sfătui să-şi caute mai bine de treabă, decât să se răpuie. El stărui. Împăratul primi. Acesta nici că bănuia măcar a fi argatul de la grădinărie; aşa de mult se schimbase. Când îl arătă fetelor şi le spuse împăratul ce voieşte, nici ele, vezi, nu-l cunoscură. Numai cea mică, fiind cu cuiul la inimă, îl cunoscu şi începu a tânji de dragoste. Noaptea următoare, când plecară ele la joc, îl luară şi pe dânsul. El ştia ce i se pregăteşte, dară se feri ca de oala mălaiului să nu dea în clapcă. Ajunseră la palatul vrăjit, jucară până despre ziuă, apoi se puseră la masă. I se aduse şi lui băutura din care băuse toţi cari veniseră înaintea lui, băutură care trebuia să-l facă a-şi pierde minţile şi simţirea, băutură care să-l piarză şi pe dânsul ca pe ceilalţi.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândro, mândro

Mândro, mândro, vrei nu vrei
Un inel şi doi cercei,
Dă-mi să-ţi sărut ochii tăi;
De vrei roche de mireasă
Cingătoare de mătase,
Părul să-ţi încurc mă lasă;
De beteală o cunună
Vrei pe fruntea ta cea jună,
Dă-mi o gură, numai una!
Iar de vrei un bărbăţel
Să-l iubeşti, să crezi în el,
Nu-l căta - că iacătă-l!

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise

Am trăit un aşa vis
Era frumos ca în paradis,
Am trăit aşa o clipă
Una frumoasă, dar cam mică
Pacat ca am trăit atat
Întru-un vis cam amărât,
Dar puternic şi frumos
Resimţit pâna la os
Resimţit cu duioşie
De prea marea mea mândrie
De a trăii un frumos vis
De a trăii ca în paradis.

Visul ce cu noaptea vine
Îmi arată a lui iubire
Falnica lui putere
În plăceri şi în durere
În iubire şi speranţă
În credinţă şi aroganţă
Iar când ochii se deschid
Păreri de rău ce mă cuprind
Îmi induc o stare tare
De regrete şi ardoare,
Că al meu vis s-a terminat
Cu durere, ce păcat.

poezie de Florin Dumitru
Adăugat de Florin Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciune de grădină

Decît orişice lumină
mult mai rodnică e taina.
Dacă vrei, visul să-ţi vină,
peste nud întinde haina.

Chiar trecutul să ţi-l pui
sub pecete. Te fereşte
să-l descoperi, să-l descui,
dacă vrei ca să-ţi rodească.
E aceasta o firească
' nţelepciune de grădină.

Ce ne-nvaţă pomul sfînt?
Cine are în adînc
pe la morţi vreo rădăcină,
să şi-o ţină sub pămînt,
neatinsă de lumină.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Laudă poeziei eminesciene

Poezia ta, Eminescu, e-o floare albă, înflorită,
De-obicei ca o toamna-ngălbenită.
De dragoste şi uneori atât de tristă,
Sfântă poezie, Eminescu te-a facut artistă!

Gingaşă, tânără crăiasă,
Cu ochii lacrimânzi de vise,
Oricine-n noapte să te citească,
Când stelele-s aproape stinse!

Căci sigur una dintre-acele stele,
E Eminescu, al tău ilustru creator,
Îndreaptă-ţi, cititorule, ochii spre ele!
Împrăştiind ale lui versuri, în lungul zbor.

Şi poate, citind acele tainice rânduri,
Steaua lui Eminescu etern va străluci
Şi ne va trimite-n dar o lume de gânduri,
de versuri şi sute de poezii!

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E noaptea suavă şi osânda plăcută

E noaptea aproape-nspre orele două,
Când visele strâng nectarul din sâni
Şi scutură pulberi albastre prin rouă
Privirea-ndrăzneaţă din ochii păgâni.

E noaptea atinsă... de o vie chemare,
Când coapse nebune... şi albe mă vor,
Adânc a pătrunde în miezul de floare,
Năvalnic... ca apa, semeţ... ca un zbor.

E noaptea plăpândă, sfioasă şi plină,
Când clipe rebele în cupe se ascund
Şi fluturi ce aleargă spre clipa divină
Turna-vor în tine... amorul... profund.

E noaptea suavă şi osânda plăcută,
Când fulgeră gânduri şi astrele cad
La porţi de izvoare, iar luna-i tăcută,
Ca cetina verde... sfinţită... de brad.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să scrii frumos despre iubire

Să scrii frumos despre iubire,
În versul toamnei dor să pui,
Posibilul argint din fire
Să îţi imaginezi că nu-i.

Trec deznădejdile nomade
Şi Cupidon e expirat,
Cuvintele din cânt sunt fade
Nici n-au rămas, nici n-au plecat.

Volumul dorului redus
Pe undeva, la jumătate
E-aproximat şi doar dedus
Din poezii cu margini plate.

Deşi sunt lucruri alandala
Şi toate s-au întors pe dos,
Să întreţii cumva spoiala,
Despre iubiri să scrii frumos.

Să pui imaginile-n carte,
Ce dacă e o născocire?
Ce dacă visele sunt sparte?
Să scrii frumos despre iubire!

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care sunt femeile pe care dorim să le posedăm? Acelea care sunt tinere, vitale, sănătoase, având vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani. O femeie bătrână, incapabilă de a mai avea copii, nu mai are farmec, nu mai atrage. Instinctul ascuns care ne conduce se vădeşte în intenţia de a avea copii. Apoi, vedeţi fata sau femeia care, după calendarul ei, când natura o face fecundă caută un bărbat. Reciproc, atracţia noastră scade în ochii sexului frumos după perioada proprie germinaţiei sau când conceperea este mai mult sau mai puţin depărtată.

Arthur Schopenhauer în Viaţa, amorul, moartea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri noi

Era o-nvălmăşeală de secvenţe
în mintea sa, pe drumul din pădure,
încât îi provocau incoerenţe
în logica gândiri lui mahmure.

Vedea cum paşii săi strivesc în umbre
a razelor de soare veselie,
iar sunete venite din penumbre
îi cântă, prin copaci, o simfonie.

Voia, în ochii tulburi, limpezire,
în suflet, printre gânduri şi în viaţă,
mergea pe vechiul drum, dar n-avea ştire
de ţinta lui în noua dimineaţă.

Îşi aminteşte noaptea cea din urmă,
de ea, de-o fericire nepereche,
dar, dincolo de asta, chiar de scurmă,
nu poate da de-o amintire veche.

Trecutul i s-a scurs ca printr-o sită
cu ochiuri mari, prin care poate trece
chiar timpul însuşi, viaţa osândită
să poarte-un suflet care vrea să plece.

Dar gânduri noi, sălbatice, necoapte,
apar de pe niciunde, iar privirea
îi străluceşte; vrea o nouă noapte
în care să-i vorbească doar iubirea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare

din limba mea ascuţită
veninul aspru şi dulce
mângâie creştetul dracului
aproape de gleznă să-l culce
cu ochii mai trişti ca femeia
ce-ngroapă copiii de prunci

orfan e pământul în care
cu îngerii negri te-arunci

şi cântecul verde se-aude
în papura nopţii subţire
copilul iubirilor crude
mă prinde în horă de iele
când noaptea se numără stele
şi luna adoarme-n privire
cămaşa ţi-e plină de dude
strivite de sânii ei goi
ţăranii îşi caută oi
şi tu...

tu cauţi cu limbă de moarte
veninul meu dulce din vorbă

să pui răsăritul deoparte
să pui două lemne pe foc
din razele soarelui sparte
în iadul meu vino fă-ţi loc

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte albă

Cozile de zmeu se aprind
vântul schimbă forma focului
noaptea în care ai albit
a fost o noapte albă
ai vrut să dărâmi peretele cu palmele
însă piatra şi mortarul s-au împotrivit
ai scris pe varul proaspăt
mesaje pentru cei de dincolo
dar nu ai primit nici un răspuns
ai ros fiece literă cu unghiile
spunând rugăciuni
în limba celor ce se rugau dincolo.

Când ţi-ai lipit urechea de perete
ai auzit cum răbufniră una după alta
uşile trântite la plecare
nimeni nu rămăsese dincolo să te aştepte
nimeni nu te-a strigat pe nume
n-avea rost să mai stai aici
cu ochii larg deschişi.
Cât a fost noaptea de lungă
ai privit peretele
apoi ai trecut prin el.

Oglinda de dincolo ţi-a arătat
varul din păr
o mână albă
s-a ridicat şi a cules
fărâmele de tencuială de pe umerii tăi
coşul cu petale de trandafir s-a răsturnat peste un licurici.

poezie de Tamara Zub
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Ochii tăi sunt limpezi ca lacul liniştit
În zilele când vântul adie abia simţit
Şi sunt adânci ca marea acolo-n depărtări
Unde vapoare albe plutesc spre alte zări.

Ochii tăi sunt paşnici ca mielul alb şi pur
Ce paşte liniştit cu oile în jur
Şi parcă-s nestemate, atât sunt de frumoşi,
Iar râsul tău îi face zglobii şi luminoşi.

Ochii tăi sunt bruni ca ursul din Carpaţi,
Pe care-l vezi atunci când codrii îi străbaţi,
Dar sunt cu mult mai vii decât de obicei
Atunci când chipul meu se oglindeşte-n ei.

poezie de Octavian Cocoş (10 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crisalida

cât de adâncă
şi plină de molii
e noaptea
când eu îmbrăţişez
un arbore
gândind că-mi iau seva
din rădăcinile lui
între noi latră
câinii zăpezii
şi muşcă profund
din prima sclipire a lunii
peste un timp îngheţat
eu mă leg de acelaşi copac
şi visez cu mult mai departe
tu dormi cu ochii deschişi
într-un alt cer
sicriu-crisalidă
nepăsător
la toate durerile lumii

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 153

Stă Cupidon cu torţa în somnie
până ce iată, i-o răpi o zână
muind cu grabă gingaşa făclie
într-o fântână-a dragostei, fântână
cu pururea învăpăiat, potirul
şi-nfierbântat de flăcări dezmăţate
până ce clocotul devine irul
vindecător al bolilor ciudate.
Din ochii dragei, torţa-şi ia văpaia
iar Cupidon mă pune la-ncercare
paşii, ndreptându-mi-i, să caut baia,
ca un bolnav ce n-are alinare.
Doar ochii ei îmi pare că-mi sunt leacul,
când Cupidon îşi împlineşte placul...

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Gheorghe Tomozei
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a închis ochii toată noaptea. Nici noaptea următoare. Nici următoarea, până când... a închis ochii.

aforism de Mihail Mataringa (5 noiembrie 2011)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: "Dacă aşa au vrut cu mine părinţii şi Dumnezeu, apoi aşa să rămâie". Şi s-a apucat de gospodărie. Purcelul toată ziua muşluia prin casă, după obiceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pielea cea de porc şi rămânea un fecior de împărat foarte frumos! Şi n-a trecut mult, şi nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai era acum aşa de urât ca dintâi. La vro săptămână, două, tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-şi mai vadă părinţii; iară pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mâna să iasă cu dânsul. Părinţii, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, şi, întrebând-o despre gospodărie şi bărbat, ea a spus tot ce ştia.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec într-o aripă

bat în geam degetele cui
aducând din cer lumină?!
ochii tăi sunt ai nimănui
răscoliţi mereu de vină.

lemnul alb arde-n foc mocnit,
sângele în vene suie,
nu mai e noaptea de granit,
lacrima curge căpruie.

sar scântei, umbre se topesc,
zorile frâng zarea-n două.
alte flori pomii risipesc
peste boabele de rouă.

pasărea-n lumină zboară
ca un zvon de primăvară!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când auziră boierii de una ca asta, se temură să nu le fi jucat iarăşi vrun renghi, şi de unde să nu fie aşa, se sculară, şi când văzură cum i-a poticălit ciobănaşul, se luară cu mâinile de păr. N-avură ce zice. Cu toate, unul din ei, care era şi mai semeţ, se otărî să se ţie de capul ciobănaşului, să nu-l lase să se sfinţească. Ciobănaşul însă îşi scoase calul din nomol şi, în învălmăşeală se strecură binişor, şi pe ici ţi-e drumul; plecă şi îi lăsă cu buzele umflate, cu braţele încrucişate şi fluierând a pagubă. Boierul cel semeţ şi neruşinat se luă după dânsul, îl ajunse, şi tot cu şoşele cu momele îmbla pe lângă el. După ce sosi la cetatea împărătească, ciobanul se înfăţişe şi el la împăratul ca să ghicească semnele fetei; dară boierul nu se dezlipea de lângă dânsul, nici cât ai da în cremene. Împăratul daca văzu pe cioban, dichisit, spălăţel, cu ţoalele curate pe dânsul şi cu mustăcioara mijindă, îi plăcu şi lui; mai ales că era şi mândru şi sta înfipt înaintea lui şi cu coraj, îl priimi deci să vie să ghicească. Înfăţişându-se înaintea sfatului împărătesc, unde se afla şi împăratul cu împărăteasa şi cu fata lor...

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt zece ani de când am fost pentru întâia oară la Eminescu acasă. El sta pe-atunci în Podu Mogoşoaii, deasupra unei tapiţerii, într-o odaie largă în care avea un pat simplu, trei scaune de lemn, o masă lungă de brad, pătată de cerneală, cărţi multe, ticsite pe nouă poliţe mari ca de vreo patru metri, o maşină de cafea pe sobă, un lighean de pământ într-un colţ, în alt colţ un cufăr vechi; pe pereţi, nicio cadră. Poetul era singur, într-un surtuc lung peste cămaşa de noapte. Prietenul cu care venisem îl cunoştea din copilărie, îşi ziceau tu. Am stat aproape o oră, în care eu n-am vorbit nimic. I-am ascultat pe ei discutând asupra telepatiei. Sfiicios mă uitam la Eminescu. Eram aşa de fericit că-l văd. Mi se părea un zeu tânăr, frumos şi blând, cu părul lui negru, ondulat, de sub care se dezvelea o frunte mare, palid la faţă, cu ochii duşi, osteniţi de gânduri, mustaţa tunsă puţin, gura mică şi-n toate ale lui o expresie de-o nespusă bunătate şi melancolie. Avea un glas profund muzical, umbrit într-o surdină dulce, misterioasă, care dădea cuvintelor o vibrare particulară, ca şi cum veneau de departe, dintr-o lume necunoscută nouă.

Alexandru Vlahuţă în Versuri şi proză, Amintiri despre Eminescu, 1889 (1971)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci

Taci!
Nu vreau niciun cuvânt
De ce s-arunci în vânt
Cu vorbe.

Taci!
Iar veşnicu-ţi fior
De-o da vreun semn de dor
Eu am să-l prind din zbor.

Taci!
Şi noaptea de poveşti
Nicicând să n-o trezeşti
Cu vorbe.

Taci!
Şi lasă-ţi ochii grei
Să-noate-n ochii mei
Şi-am să-nţeleg ce vrei.

Taci!
Că-n lume n-am văzut
Nicicând un vis născut
Din vorbe.

Taci!
Cuvintele de spus
Mai mult de două nu-s
De ce vorbeşti în plus?

Taci!
Şi noaptea de poveşti
Nicicând să n-o trezeşti
Cu vorbe.

Taci!
Iar de mă porţi în gând
Şi dorul ţi-e flămând
Vreau să mi-o spui tăcând.

cântec interpretat de Doina Limbăşanu, muzica de Vasile Veselovski, versuri de Doina Limbăşanu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!