+fie +alba +fie +neagra

Scorburile

Luminile ce fug de ele
Şi famecul măreţei înfrunziri
Le chinuiesc, când ştiu că-s numai umbra
În care adăpost îşi caută
Hidoase vieţuiri.

Întunecimea lor le face totuşi
Şă fie mândre că într-una
Puterea-atâtor trunchiuri ele-o sapă,
Dar de mândria lor îşi râde codrul
Când ştie că pe el nu-l risipeşte
Nici furtuna.

Şi iarna, când frunzişul
Nu le mai turbură şi nu le umileşte,
Mai îndrăzneţ privesc, crezându-se stăpâne,
Dar strălucirea albă a zăpeziei
Le-neacă şi holbarea neagră
A lor o biruieşte.

poezie clasică de Ovid Densusianu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri descălţate

Ce stai, omule, în ruinele acestea singuratice şi plîngi?
Plîng berzele zilelor ce trec cu-o aripă neagră, cu-o aripă albă,
Plîng zilele care trec moarte,
Plîng copiii fără părinţi,
Plîng fiinţele flămînde în pădurile nopţii, fiarele, şerpii, vietăţile
crude şi blînde.

Plîng femeile înşelate, plîng bărbaţii minţiţi,
Plîng oamenii supuşi,
Plîng oamenii fără speranţe,
Plîng păsările şi vitele ucise ca să fie mîncate,
Şi-mi plîng toate multele subtimpuri pierdute,
Îmi plîng păcatele. Plîng că timpurile nu se mai întorc.
Plîng că omul se duce şi se întoarce uitîndu-se numai în pămînt,
Ca şi cum îşi caută mormîntul.
Mă plîng pe mine cel cîntat de tine.

poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980 (1960)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihaida - Fragment epic - Cântul II

............................
În case-era-ntunerec; în sus, în capul scărei,
O surdă licurire din îngânată lampă
Îşi revărsa lumina în lunga intrătură
Şi arăta vederii bătrâni, gălbui păreţii.
La uşa de intrare a salei de ospeţe
Sta un fecior din casă cu mâna sa pe cheie.
În fund, în fundul salei, un pat cât ţinea latul;
O scoarţă purpurie în late vergi florate,
Ţesută de băneasa, sta-ntinsă în tot lungul,
Şi atârna la vale stufoşi şi mândri ciucuri;
Şi laviţi prelungite în dreapta şi în stânga
Roşea într-o dimie întinsă-n ţinte albe,
Ţesută iar în casă. O tavolă rătundă
Şi mare sta la mijloc, c-o stofă belicoasă,
Cu grei de argint ciucuri; o cruce sta pe dânsa,
Cu tot, de tot de aur; o carte fericată
În smalţ şi nestimate, şi luminări trichellii,
O vargă pastorală şi sacrele vestminte,
Pontificala mitră lucea naintea crucii.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Heliade Rădulescu
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărat şi proletar

Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,
Unde pătrunde ziua pintre fereşti murdare,
Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,
Cu feţe-ntunecoase, o ceată pribegită,
Copii săraci şi sceptici ai plebei proletare.

Ah! - zise unul - spuneţi că-i omul o lumină
Pe lumea asta plină de-amaruri şi de chin?
Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă şi plină,
Murdară este raze-i ca globul cel de tină,
Asupra cărui dânsul domneşte pe deplin.

Spuneţi-mi ce-i dreptatea? - Ce-i tari se îngrădiră
Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră
Şi le subjugă munca vieţii lor întregi.

Unii plini de plăcere petrec a lar viaţă,
Trec zilele voioase şi orele surâd.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1874)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dan, capitan de plai

Frunză verde de mălai;
Cine merge sus la rai?
Merge Dan, şoiman de plai,
C-a ucis el mulţi duşmani,
Un vizir şi patru hani.
Frunză verde lemn de brad,
Cine merge jos în iad?
Merg tătarii lui Murad,
C-au ucis în zi de mai
Pe Dan, căpitan de plai!
(Fragm. de cântec poporal)

I

Bătrânul Dan trăieşte ca şoimul singuratic
În peştera de stâncă, pe-un munte păduratic,
Privind cu veselie cum soarele răsare,
Dând viaţă luminoasă cu-o caldă sărutare,
Privind cu jale lungă cum soarele apune...
Aşa şi el apus-a din zile mari şi bune!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul de împărat fără stea

În vremi de mult trecute, când stelele din ceriuri
Erau copile albe cu părul blond şi des
Şi coborând pe rază ţara lor de misteruri
În marea cea albastră se cufundau ades;
Când basmele iubite erau înc-adevăruri,
Când gândul era pază de vis şi de eres,
Era pe lumea asta o mândră-mpărăţie
Ce-avea popoare mândre, mândre cetăţi o mie.

Domnea în ea atuncea un împărat prea mare,
Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea,
Şi mâna lui zbârcită, uscată însă tare,
A ţărilor lungi frâuri puternic le ţinea.
Şi tările-nflorite şi-ntunecata mare
La glasul lui puternic gigantic se mişca.
Dar nu se miră lumea de braţu-i ce supune,
Ci de a lui adâncă şi dreaptă-nţelepciune.
În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară,
Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond,
Cu arcuri ce-şi ridică boltirea temerară,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

În munţi

În munţi, în munţi, departe de-a lumei grea mişcare,
Departe de-orce zgomot, de-orce deşărtăciuni,
Şedeam cu tine dragă, în dulce-mbrăţişare,
Şi-n libera natură îţi împleteam cununi.

Cununi de flori frumosae, a căror frăgezime
Ochirea omenească încă n-a profanat,
Ca tine de frumoase, ca tine de sublime,
Flori, care pentru tine natura a creat!

Pe-a ta guriţă, dulce ca roza purpurie,
Atunci a vieţii mere voios ce culegeam,
Şi ochii tăi, puternici ca bolta azurie,
Eu în estaz ferice mai mult îi admiram.

Căci în estaz poetic de-o zi primăvăroasă
În munţi atunci cu tine ferice eram eu,
Câmpia era verde, dumbrava-adăpostită,
Şi înfocat amorul ce-ardea în sânul meu.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Dimitrie Petrino
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alienare (versuri)

Sigur, iubita îmi spune –
Eşti un nimeni,
Sunt un nimeni,
Dar de unde vine vocea iubitei?
Iubita este în vinele mele albastre,
Ea circulă prin vase, prin inimă, prin creier,
Peste tot ea spune, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Nu mă îndoiesc nici o clipă, nu o contrazic,
De când m-am născut ştiam că sunt un nimeni,
Iubita era scaietele din curte, era drumul pustiu,
Eşti un nimeni îmi spune norul plutind precum albuşul
În crema lichidă, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Iubita pe numele ei, Mengele, Himmler sau Bormann,
Iubita este un bărbăţel în chiloţi, nu vă speriaţi, ea nu este femeie,
Ea este tot ce nu a fost feminin niciodată, ea nu este din coasta
Bietului Adam, este o mult mai veche fiinţă, fosila pe care noi
N-o vom găsi niciodată şi leagă maimuţa de om, ca răspuns
La-ntrebarea pusă de Domnul.
***
Eram păgân, aveam un munte,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memento mori (Panorama deşertăciunilor)

Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopţii întunerec - înstelatul rege maur ­-
Lasă norii lui molateci înfoiaţi în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.

Mergi, tu, luntre-a vieţii mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde şi cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinţii se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos.

Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viaţa s-o-ntocmeşti, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stop cadru pe o balenă albă

desigur că într-o mare neagră
asta ca să fie chiar mai clar totul
ce spun eu totul
mai mult decât orice ar putea fi închipuit
sau chiar mult mai mult decât atât
absolut de neînchipuit
apoi
ca în mai toate filmele alb-negru şi mute
(atât de mute încât surzii
ar prefera să râmână surzi
şi atât de lipsite de culoare
încât curcubeele devin liniare)
totul se reduce în final la un singur punct

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!