+drum +de +piatra

Răscruce

Iată locul dintre nicăieri şi niciodată
Răscrucea vieţii mele
unde niciun drum nu se opreşte
Iată eu îţi prezint trecutul
Negru cu ochi albaştrii de oţel - ura
Biciul tremură încă în mâna sa crispată
Vezi, el calcă în picioare
toate visurile mele de libertate
el îmi ară măruntaiele semănând grânele violenţei
Vezi, el destramă copilăria mea, Africa mea pierdută pentru totdeauna
Vezi, ura îi mănâncă inima, se crede atotputernic
Iată-l îndreptându-se spre noaptea refuzului meu
El mi-a violat cerul
Şi ploaia sfâşiată ce stropeşte pământul
Roşu este sângele său roşu asemenea iadului nebuniei

Şi iat-o pe bunica tremurând
de frigul urii incredibile
Neagră ca noaptea cea mai lungă
Sclava din mine ascultă tobele

[...] Citeşte tot

poezie de Nicole Cage-Florentiny (august 1999)
Adăugat de Marinela Barabula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri de nisip

Poate că nisipul din palmele mele
a fost singurătate strigată pe culmi
sau lacrimă tăcută de piatră
căzută pe un drum fără rost.

Dar nisipul a uitat.
Nu mai ştie ce-a fost.

Poate că nisipul din palmele mele
a dormit lângă o poveste de dragoste
sau l-a lovit vântul cu cetina palidă
căzută din stele undeva-n Făgăraş.

Dar nisipul a uitat.
Nu mai ştie ce vânt l-a cernut.
Şi ce paşi...

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre cele cinci romburi de piatră, înalte de câte un picior şi jumătate, care se înşirau frumos alături de mormântul părinţilor; în amintirea celor cinci fraţi ai mei, care au renunţat foarte de timpuriu să-şi mai croiască drum prin viaţa aceasta de lupte, lor le datorez credinţa că bieţii copii s-au născut cu toţii culcaţi pe spate şi cu mâinile înfundate în buzunarele pantalonilor şi că nu şi-au scos mâinile din buzunare cât timp au trăit.

Charles Dickens în romanul Marile speranţe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părăsiţi

Stinsă-i para lumânării
De pe lespedea de piatră
Şi bătrânii, bieţi, alături,
Tot mai stau uitaţi la vatră.

Luna trece şura popii,
Luminând în drum pridvorul -
Pipa moşului nu arde,
Baba şi-a uitat fuiorul.

Doar târziu, când prind mai aprig
În vecini să latre câinii,
Ei tresar, se văd în faţă
Şi plâng amândoi bătrânii.

Câtă jale le-a fost scrisă!
Doi feciori aveau la casă...
Unu-i mort de astă-toamnă,
Altul stă cu domni la masă.

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul în sus

Şi drumul se arată drept în sus,
Ca un perete care ţine cerul
Să nu-şi încurce oile oierul
Când nici lumini şi nici alţi oameni nu-s.

Rostogolite vietăţi de foc
Aprind sub tălpi zgârieturi de piatră
Doar, la Albac, un câine rău mai latră
Şi liniştea se-aşează-ncet la loc.

Deasupra, dedesubt, nimic, nimic
E numai drum nesăturat de sine,
Şi o căruţă dinspre munte vine
Cu caii mari şi căruţaşul mic!

M-agăt de iarba care dă în spic
Şi o furnică gleznele îmi ţine.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 48

Când am plecat la drum, prevăzător,
Eu după gratii pus-am orice fleac
Să pot să-l folosesc şi-n viitor,
Şi mâini perfide să nu-l aibă-n veac.
Dar tu eşti ca o piatră nestemată
Mă bucuri, dar acum mă simt mâhnit
Că fiind scump, a mea e grija toată
Să nu te fure hoţul nepoftit.
Însă pe tine-n cufăr nu te-am pus
Căci tu lipseşti, deşi te simt prezent
De parcă-n pieptul meu te ţin ascuns
Unde tu vii şi pleci în mod frecvent.

Dar şi de-aici, mă tem, vei fi furat,
De-aşa odor şi-onestul e tentat.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercul

Mergeam pe drum. Era lună, aşa, toamna.
Şi mă ajunge din urmă şi trece pe lângă mine
Un cerc.
O tuturigă mare de fier. Un cerc
Care mergea singur pe linie.
M-am uitat în urmă: L-o fi aruncat cineva?
L-o fi dat de-a tuturigă
Nimeni...
Şi, la urmă, cine să-l azvârle,
Că era mare şi greu - ca o şină de roată
de car.

Mă uit înainte; cercul îşi vedea de cale.
Se-nvârtea repede, repede şi făcea praf.
Tocmai atunci vine al lui Calotă, de la deal
- Îl văzuşi, mă?
- Îl văzui. Şi începe să se-nchine.
Ce-o fi cu el, de la ce butie o fi scăpat,
Numai Spânu mai are butii de vin aşa de mari,
Plecă şi se vărsă putina...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valea Cerbului

E-o Vale ca-n poveşti, un᾽ se-mpreună munţii
Şi baţi un drum de piatră, de vrei aici s-ajungi...
Efortul e-n voinţă, ca şi-n sudoarea frunţii,
Pe şerpuite căi, ascunse şi mai lungi.

Te-ntâmpină pădurea de brazi şi de mesteceni,
Izvoare de ape repezi şi limpezi, de cleştar,
Cu braţele deschise, dar ca la vechi prieteni,
Aceste frumuseţi ţi se aduc în dar.

Când Soarele-n amiază trimite raze calde,
Iar vântul, în pădure, prin arbori doar adie,
Coboară-n zări albastre privirile, să sclade
În zbor nemărginit şi-n cânt de simfonie.

Natura neîntrecută, eternă şi bizară,
Atâtea daruri are, în mâinile-i măiastre,
Aici sunt aşezate, în acest colţ de Ţară,
De la străbuni lăsate, să fie ale noastre.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf pentru o doamnă drăguţă

Orele i-au fost firişoare-aurite de nisip
Desfăşurate-n franjuri, în vârtejuri şi-n inele;
Alunecându-i calde, anotimp după anotimp,
Din mâini; înfipte-n zidurile unor mici castele.

Zi strălucitoare peste zi strălucitoare
Rostogolite-n debandada unui curcubeu,
Pentru că ea le-a catapultat, nerăbdătoare,
Pe toate-n rigola actului extemporaneu.

Lăsaţi-i o floare pe mormânt şi vedeţi-vă de drum,
Scutiţi-o de-a milei voastre greutate;
Ea e fericită, fiindcă ştie-acum
Că ţărâna ei este frumoasă peste poate.

Puneţi-i pe mormânt un tânăr trandafir
Şi lăsaţi-o-n pace, scutită de-a milei solidaritate;
Ea e fericită, fiindcă ştie-acum în cimitir
Că ţărâna ei este frumoasă peste poate.

[...] Citeşte tot

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mintea lui îşi înjghebă planul. Să se suie pe luger în sus, să meargă, să meargă şi să meargă, până în vârf; şi de acolo, la bulgărul de aur, din care credea că se desfăcuse: o săritură – sau o vedea el ce-o face. Atunci se mişcă din nou şi, după ce trecu peste un grăunte de piatră cât un munte şi scoborî dincolo, se trezi la rădăcina crinului. Se odihni o clipă, apoi la drum, băiete! Mai întâi se rostogoli de pe tulpina lucie de câteva ori în ţărână. Văzând asta, se ridică pe picioruşele dinapoi şi, fără să ştie pentru ce, cu cele dinainte îşi făcu, moşnegeşte, cruce. Pe urmă încercă din nou, şi văzu că poate. Luciu i se păruse lujerul crinului, şi când colo avea atâtea adâncituri, atâtea ridicaturi: văi, dealuri. Dar ce mireasmă se revărsa de sus!...

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Gândăcelul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!