Răscruce

Iată locul dintre nicăieri şi niciodată
Răscrucea vieţii mele
unde niciun drum nu se opreşte
Iată eu îţi prezint trecutul
Negru cu ochi albaştrii de oţel - ura
Biciul tremură încă în mâna sa crispată
Vezi, el calcă în picioare
toate visurile mele de libertate
el îmi ară măruntaiele semănând grânele violenţei
Vezi, el destramă copilăria mea, Africa mea pierdută pentru totdeauna
Vezi, ura îi mănâncă inima, se crede atotputernic
Iată-l îndreptându-se spre noaptea refuzului meu
El mi-a violat cerul
Şi ploaia sfâşiată ce stropeşte pământul
Roşu este sângele său roşu asemenea iadului nebuniei

Şi iat-o pe bunica tremurând
de frigul urii incredibile
Neagră ca noaptea cea mai lungă
Sclava din mine ascultă tobele
dar rămâne surdă la chemarea lor
Oarbă fiind
Neştiind să spună decât "Da... da stăpâne"
în vreme ce în sufletul ei cugetă:
"Ura mea să-ţi străpungă inima!"
Şi ura este un fruct prea copt
care picură sânge
Vezi cum tremură de frică viermele pământului, strivit sub piciorul stăpânului
Iat-o pe mama mea, iat-o pe sora mea, iată-l pe copilul meu blestemat
Iată-i pe cei doi copii ai mei blestemaţi - izvor al descendenţei mele
dar povară prea grea pentru umerii mei umani
Destul mi-am aplecat spinarea
Destul mi-am umflat pieptul, crezând
că întreg cerul încape în ochii mei
Iată deşirate cele două lumi ale mele la răscruce de drumuri.
Eu chem ploile cerului
ape vii salvatoare peste capetele lor ude
Iată-i pe cei doi copii ai mei în umbră cerşind puţină dragoste
Că numai dragostea mai poate spăla atâta ură
Foc, ştrangulare, biciuri în erecţie şi cuţite îndreptate
trestii arzând şi nebunie umană
După foc pământul meu e de reconstruit istoria mea sugrumată

Iată cele două feţe ale nebuniei mele
O, Doamne, prinde-le cu mainile tale vindecătoare
Extrage oţelul din albastrul ochilor mei
şi piatra de sânge care îmi apasă inima
Împinge viermele pământului spre focul solar
rinichii mei vindecaţi de alintul ofensator
Ajută-mă să privesc fără să tremur
azurul cerului şi albastrul mării
Ia în palmele tale noua mea Africă
Şi fă din mine până la finele Timpului
O vibraţie a iubirii!

poezie de Nicole Cage-Florentiny (august 1999)
Adăugat de Marinela Barabula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renunţând la mine

Renunţ la ochii mei care sunt ouă de sticlă.
Renunţ la limba mea.
Renunţ la gura mea care-i constantul vis al limbii mele.

Renunţ la gâtul meu care-i mâneca vocii mele.
Renunţ la inima mea care-i un măr în flăcări.
Renunţ la plămânii mei, copaci care n-au văzut niciodată luna.
Renunţ la mirosul meu de piatră călătorind prin ploaie.
Renunţ la mâinile mele care-s zece dorinţe.

Renunţ la braţele mele care oricum voiau să mă părăsească.
Renunţ la picioarele mele care numai noaptea-s amanţi.
Renunţ la bucile mele care-s jumătăţile de lună ale copilăriei.
Renunţ la scula mea care-n şoaptă încurajează coapsele.

Renunţ la hainele mele care-s uşi bălăgănindu-se-n vânt
şi renunţ la stafia care trăieşte-n ele.
Renunţ. Renunţ.

Iar tu n-o să rămâi cu nimic pentru c-o iau de la început
iarăşi fără nimic.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de ură

Te urăsc. Din toată inima.
Totul din mine urăşte totul din tine.
Fiecare mişcare a încheieturii mâinilor mele te urăşte.
Felul în care îmi ţin creionul te urăşte.
Sunetul făcut de oscioarele mele, parcă strivite-n dinţii unui ţipar, te urăşte.
Fiecare corpuscul din mine cântând în capilarul lui te urăşte.

Fii atent! La toate cele petrecute! Te urăsc!

Scama albăstrie de la ciorap, prinsă sub unghia degetului mare, te urăşte.
Amintirile brelocului de la cheie te urăşte.
Oftatul meu meu de dincolo, în vreme ce tu mănânci alune, te urăşte.
Peştişorul de aur al inteligenţei mele te urăşte.
Aorta mea te urăşte. La fel, străbunii mei.

O fereastră închisă este o fereastră închisă şi un simbol evident că te urăsc.

Vocea mea aspră ca o cămaşă grosolană din cânepă: furie.
Ezitarea mea când mă inviţi la o plimbare cu limuzina: furie.
Tandra mea urare " bună dimineaţa": furie.
Ştii cum, în somn, îmi strecor capul sub braţul tău: furie.

Albul ochilor mei rosteşte ură, iar farmecul meu o subliniază.
Sânii mei, relaxaţi în cupele lor, de dimineaţa până seara te urăsc.
Straturi, straturi de ură – parfait.
În orele lungi după ultima noastră dispută, ochi scânteind de furie.
Te disec celulă cu celulă, astfel pot s-o urăsc pe fiecare în tihnă, una câte una.
Plămânii mei, gemeni duplicitari, extind o ură care nu te va cuprinde niciodata-n întregime,
Cu sufletul la gură, ca doi idealişti într-un submarin defect.

poezie de Julie Sheehan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fereşte-mă, Doamne, de ura cea mare, de ura din care izvorasc lumi. Domoleşte-mi tremurul agresiv al corpului şi descatuşează-mă din încleştarea fălcilor mele. Fă să dispară acel punct negru ce se aprinde în mine şi se întinde în toate membranele, născând în arderea nesfârsitului negru al urii o flacără ucigătoare. Scapa-mă de lumile născute din ură, eliberează-mă de nesfârşirea neagră sub care mor cerurile mele. Deschide o rază în această noapte şi fă să răsară stelele pierdute în ceaţa deasă a sufletului meu. Arată-mi calea spre mine, deschide-mi poteca în desişul meu. Scoboară-te cu soarele în mine şi începe lumea mea.

Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva: Iată mama Ta şi fraţii Tăi stau afară, căutând să-Ţi vorbească.
Iisus Hristos: Cine este mama Mea şi cine sunt fraţii Mei? (Întinzând mâna către ucenicii Săi) Iată mama Mea şi fraţii Mei. Că oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate şi soră şi mamă.

replici din Sfânta Evanghelie după Matei, Spicele de grâu smulse sâmbăta. Tămăduirea făcută sâmbăta. Hula împotriva Sfântului Duh. Cine este adevărata rudă. - 12:47-50 de Sfântul Matei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paris, octombrie, 1936

Dintre toate care-s aici, sunt singurul care pleacă.
Plec de pe-această băncuţă, din pantalonii mei,
dintr-o situaţie-a mea particulară, din acţiunele mele;
din câtimea mea, despicată-n două,
sunt singurul care pleacă.

Pe Champs Elysées, în vreme ce
strania alee-a Lunii face un viraj,
moartea mea se îndepărtează,
iar leagănul mă părăseşte
şi, înconjurată de întrega lume, singură, de capul ei,
alcătuirea mea umană se întoarce
şi-şi distribuie umbrele – una câte una.

Iar eu mă despart de toate, în vreme ce toate
rămân pentru a îmi crea un alibi:
pantofii mei, ochii lor şi şireturile, noroiul de pe ei
şi chiar încreţitura de la cotul
cămăşii mele cu butoni.

poezie de César Vallejo, 1892-1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă bucur enorm de toţi cei pe care-i iubesc, de soţia mea, de copiii mei, de părinţii mei, de prietenii mei. Mă bucur de muzica mea, de cărţile din biblioteca mea, de computerul meu, de casa mea plină de flori. Da, toate astea mă calmează, mă ajută să traversez locurile rele care îmi provoacă vertijuri.

citat din Mircea Cărtărescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul aflat în poziţia mea

Ascultă cu atenţie cuvintele mele;
Unele nu sunt spuse
De mine, ci
De omul aflat în poziţia mea.

Ce drept are el
să-mi foloseasca gura? Ȋl urăsc
când te atinge
cum nu trebuie.

Totuşi, şi el te iubeşte,
Străinul acesta îngrozitor
Care face din ochii mei ferestre;
Pe care tu îl vezi mereu stând de veghe.

Până când într-o zi moare
din pricina iubirii mele pentru tine.
Ascultă cu atenţie cuvintele mele –
pentru că... cine vorbeşte acum?

poezie clasică de Norman MacCaig din Omul aflat în poziţia mea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supoziţii

Poate că secunda aceasta
îmi e dată numai de probă.
poate că fără de mine
mâinile mele
pipăie obiectele
autorevelându-se
aceşti doi ochi ai mei
aceste două urechi ale mele
privesc aud fără de mine
luând uneori chipul
şi asemănarea sufletului meu
mi-am astupat urechile
şi le-am spus timpanelor
Auziţi-mă!
M-am legat la ochi
şi le-am spus
Vedeţi-mă!
O, voi picioare, duceţi-mă unde vreţi
pe un drum pe care-l alegeţi
numai să ajungem
la sine!
Dar dacă această existenţă
îmi e dată numai
de probă?!

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cod roşu de furtună în suflet

tu ştii că sufletul meu
trage de sforile sângelui,
să bată clopotul inimii?

tu ştii că sângele meu
e râul ce se varsă
în Marea Singurătăţii?

tu ştii că Moartea
îşi ascute coasa
cu inima mea împietrită
de durere?

tu ştii că inima mea
îşi face munca silnică
în ocnele de sare
ale durerilor mele lăuntrice?

tu ştii că cerşesc amintiri
pe strada copilăriei pierdute?

tu ştii că pot găsi într-o lacrimă
mai multe perle
decât în toate mările
şi oceanele lumii?

tu ştii că mă-nvârt
în jurul aceleiaşi inimi,
până rămân fără lacrimi?

tu ştii că inima mea
e fântâna pentru toate speranţele
alungate de seceta plânsului?

tu ştii că lacrima mea
este singurul cer ce încearcă
forma inimii?

tu ştii că-n lacrimă mea
se află cântecul abandonat al inimii?

tu ştii că şi pietrele de pe fundul apei
visează să asculte cântecul inimii mele?

tu ştii că inima mea
este o pioneză pe harta lumii?

tu ştii că inima mea bate
ca o toacă scufundată în beznă?

tu ştii că până şi umbra
are nevoie de paşi să respire
o bătaie de inimă?

tu ştii că inima mea
este şi vie şi moartă,
pe jumătate înşelată
de propriul ecou?

tu ştii că jungherul
acela sălbatic numit dragoste,
odată intrat în inimă,
nu mai iese decât
cu maşina de găurit visuri?

tu ştii că atunci când iubesc
îmi strâng speranţele
în cămăruţele inimii,
iar când nu sunt iubit
îmi strâng tristeţea în podul palmelor?

tu ştii că inima mea s-a născut
într-o colivie de oase,
dar nu se teme de cerul ochilor tăi?

tu ştii că inima mea
este o batistă împăturită
iar când o despăturesc, e cât cerul?

tu ştii că inima mea
e sala de aşteptare pentru
toate trenurile iubirii?

tu ştii că iubirea mea
e un imens continent
scufundat în sânge,
lăsând la suprafaţă doar rana,
o insulă pe care naufragiază
oamenii singuri?

tu ştii că alerg
în labirintul de sânge
după muze pierdute?

tu ştii că este mai uşor
să dormi cu mortul în casă,
decât cu muza în inimă?

tu ştii că cele mai rezistente aripi
către Dumnezeu
sunt genunchii?

tu ştii că sufletul meu
e mâna invizibilă
care se furişează printre cuvinte
pentru a mângâia copilul din tine?

tu ştii că inima mea
îşi plânge copilăria,
când sângele proaspăt venea
direct din pântecul mamei?

tu ştii că lacrima mea
poartă spre necunoscut
ultimul zvâcnet al inimii?

tu ştii că pasărea focului
doarme în sângele meu?

tu ştii că aripi de sânge
tulbură liniştea
viselor mele?

tu ştii că sunt
o pasăre oarbă cu ciocul încovoiat
spre propria inimă?

tu ştii că în sufletul meu
răsare o Lună de sânge?

tu ştii că-n copacul sângelui meu
înfloreşte o inimă?

tu ştii că sângele meu
e un şarpe-nţelept încălzindu-se
la focul nestins al inimii mele?

tu ştii că inima mea e o stâncă vie?
tu ştii că-mi pot dona sângele
chiar şi unei statui?

tu ştii că îmi vânez speranţele
cu lasoul de sânge?

tu ştii că timpul e mut
dar sângele meu îi dă glas?

tu ştii că inima mea
e aşchia înfiptă în toracele timpului?

tu ştii că de secundarul inimii mele
atârnă greutatea tuturor amintirilor?

tu ştii că timpul trece repede
ca un birjar, dând bice inimii mele?

tu ştii că-mi pun inima-n praştie
pentru a dărâma zidul
dintre oameni şi veşnicie?

tu ştii că îmi fumez sângele
cu degete fără filtru?

tu ştii că în inima mea
renaşte un Iisus
cu plete cărunte?

tu ştii că eu sunt ICAR
căzut în sângele scurs
din propria rană?

tu ştii că rănile mele
sângerează fluvii de nemărginire?

tu ştii că viaţa mea
e-o floare ruptă din veşnicie
şi pusă într-un vas plin cu sânge?

tu ştii că sunt dispersia luminii
într-o picătură de sânge?

tu ştii că-n inima mea
cuvintele-şi caută
locul de veci?

tu ştii că poezia mea
este aurul negru din candela inimii?

tu ştii că destinul meu
e creionul ascuţit
înfipt drept în inimă?

tu ştii că-ţi pot oferi
o clipă eternă de dimineaţă
suspendată între şoaptele inimii?

tu ştii că te-am cules
frânturi de iluzii şi gânduri
şi te-am închis în inima mea
închisoare de maci?

tu ştii că sculptez
chipul lui Dumnezeu
în inima de piatră a lumii?

tu ştii că e cod roşu
de furtună
în sufletul meu?

spune-mi,
tu ştii?

poezie de Ionuţ Caragea din Cod roşu de furtună în suflet (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii

Oare fluturii vor ajunge la inima mea
Sau au îngheţat pe undeva pe drum?
Sunt singură şi în viaţa mea se simte un veşnic gol.
Poate ar trebui să văd cerul de argint, să-mi ascult inima,
Mă vizualizez la început de drum,
Sunt iubită de copiii mei dragi,
Fiul meu care nu ezită să-mi arate
În fiecare zi cât de mult mă iubeşte
Atât de cald îmi şopteşte la ureche cuvinte dulci,
Atât de suav îmi zâmbesc amândoi,
Încât mă pot topi de dragul lor, eu, înger de foc.
Atât de dragi sunt că viaţa aceasta este prea scurtă
Pentru a mă bucura de îngerii mei.
Vulcan de cuvinte mă poartă spre portalul spre rai.

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aruncă-mă în focul iadului... dacă inima mea se îndreaptă spre altcineva ...

Scumpa mea soţie,
tu eşti prietena meu eternă,
şi-ţi dăruiesc inima
împreună cu viaţa mea.

Salvează-mă din mocirla singurătăţi,
pe care o trăiesc singur şi plictisit
în cele două universuri.
Primeşte-mă şi fă din mine
un îndrăgostit adevărat.

Aruncă-mă în focul iadului,
dacă inima mea
se îndreaptă spre altcineva
decât spre tine.

Dragostea mea pentru tine
este cel dintâi portal,
prin care pot păşi în afara timpului
... trăind acum şi aici...

De aceea eu vreau
să fiu iubit necondiţionat de tine,
căci şi eu doresc
să te iubesc necondiţionat.

Căci nimeni nu ştie
de ce eu dau atâta importanţă dragostei,
de ce am o tânjire
atât de adâncă după dragoste.

Dar, fără să o cunosc bine,
nu poţ nici să iubesc, nici să fiu iubit,
întrucât dragostea
este unul din cele mai misterioase sentimente
... din univers...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Posed tot ceea ce ţine de mine: corpul meu, inclusiv tot ceea ce face acesta; mintea mea, inclusiv toate gândurile şi ideile; ochii mei, inclusiv imaginile a tot ceea ce văd ei; sentimentele mele, oricare ar fi ele: manie, bucurie, frustrare, iubire, dezamăgire, emoţie; gura mea şi toate cuvintele care ies din ea: politicoase, dulci sau aspre, corecte sau incorecte; vocea mea, sonoră sau liniştitoare; şi toate acţiunile mele, atât cele îndreptate către ceilalţi, cât şi cele direcţionate către mine însumi. Posed fanteziile, visele, speranţele şi temerile mele. Posed toate triumfurile şi succesele mele, toate eşecurile şi toate greşelile.

citat din Virginia Satir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pune semnul minus...

Nu pune semnul minus
stării mele!
Poţi să o numeşti cum vrei,
poţi să o pipăi,
poţi să o cântăreşti,
să o pui sub lupă,
poţi să o şi guşti, dacă vrei!
Poate că vei spune că e prea dulce,
că prea mult zahăr
face diabet.
Sau vei spune că lucrurile nu sunt
aşa dulci cum par,
că ar trebui să mai scormonesc puţin
în inima lor,
în plămânii lor,
în ficatul lor,
pentru că undeva,
sigur,
voi descoperi amărăciunea,
fierea lucrurilor şi a sentimentelor.
Poate vei face grimase de dezgust
pentru că am pus prea mult întuneric,
şi-mi vei scoate ochii cu lumina
pe care o vezi pretutindeni,
că aşa ar trebui să fac şi eu...
Poţi să faci ce vrei cu starea mea!
Ţi-o ofer pe tavă.
Ia-o!
Disec-o!
Poţi să fii unilateral,
multilateral,
univalent,
plurivalent,
dar să nu pui semnul minus
stării mele,
pe care o recompun
din greu,
mereu,
mereu,
din ochii tăi,
din ochii mei,
din vorba ta,
din vorba mea,
din inima ta,
din inima mea!...

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Continuitate

Iată c-ai ajuns să râzi
cu gura mea, să te uiţi cu ochii mei
la câte ţi se întâmplă,
să măsori cu respiraţia mea
Universul,
să iubeşti cu cuvintele mele,
să mori cu moartea mea,
iubito.

poezie celebră de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă las cântecele mele (cântec pentru prieteni)

Va las toate ce-au fost bune,
Dar si cele ce n-au fost,
Va las tot ce nu pot spune,
Nu mai are nici un rost.

Va las dragostea pierduta
Si tot chinul de apoi,
Gura mea nu mai saruta,
Va las dorul meu de voi.

Dar va las si bucuria
Si tot cerul meu de stele,
Va las singura avere,
Va las cantecele mele.

Va las drumul catre luna
Si copacii mei stingheri,
Va las lupta mea nebuna
Pentru viata, pana ieri.

Va las lacrima cu care
Am dormit la capatai,
Va las noptile amare
Si lumina mea dintai.

Dar va las si bucuria
Si tot cerul meu de stele,
Va las singura avere,
Va las cantecele mele.

Va las gandul de pe urma
Sa va apere mereu,
Va las iarba, cerul, marea
Va las tot ce am fost eu.

Va las sufletul in palme
Azvarliti-l printre fragi
Si iertati-mi voi povara
Toti cei care mi-ati fost dragi.

cântec, versuri de Tatiana Stepa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea pentru mine...

Vă intrebaţi poate
Ce este feicirea pentru mine?
E tihna in care pot admira
Frumuseţea liliacului inflorit,
Din gradina casei mele,
Intr-o dimineaţă senină de mai.

Fericirea mea...
O seară caldă de vară alături de prietenii mei,
Ascultând cântecul liniştitor al greierilor,
Ca simfonia unei orchestre.

Fericirea mea - copiii mei...
Cu frumuseţea tinereţii,
Cu optimismul lor,
Cu grijile pe care şi le fac cand se indragostesc
Crezând că in viaţă,
Te îndrăgosteşti doar o singură dată...
NU... doar dragostea adevărată vine doar o singură dată...

Fericirea mea: viaţa alături de cel drag mie,
Sărutul furat al unei dimineti grabite
Si clipele de linişte de peste zi...
Fără grija zilei de mâine,
Pentru că ştiu, că am un umar
Pe care să mă sprijin.

Fericirea mea...
Frumuseţea liturghiei de duminică
A cântului de ingeri de la strană
Si a legăturii mele cu Dumnezeu
Prin rugăciune.
Aceasta este fericirea mea...

poezie de Angelina Nădejde (15 mai 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palmele de dor

Dar numai duminica ne certăm?!
Unde sunt florile, unde e dragostea?
S-au pierdut?
Unde eşti tu, unde e noaptea?
Noaptea aceea de lut,
Când îţi acopeream ochii cu linişte
Caută-mi un puzzle!
Aşterne-mi în inima foc,
Desfă-ţi mijlocul sânilor!
Şi te voi încălzi cu palmele mele de dor
Să te cuprind în marea de foc a inimii mele
Ce stare de foc o pasăre-mi strigă
Prin munte-mi trece un vânt
Îţi deschid ochii cu dimineaţa ochilor mei
Limpezi, ca soarele, ca razele soarelui din cuvânt.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voluptatea naivităţii

Naivitatea mea urcă până la cer
şi este sublimul la îndemîna fiecăruia,
oricine poate să-şi petreacă o vacanţă
în sufletul meu şi
la adăpostul pleoapelor mele...

Ce plăcut e să mă las dominat
de naivitatea-mi des gustată
de către cei care nu cunosc încă această
splendoare a fiinţei!

Cum m-aş consola eu de violenţa
acestei lumi, dacă n-aş fi naiv?

Cum mi-aş mai deschide eu privirile
spre oameni, dacă n-aş avea
voluptatea naivităţii
şi, dacă voi nu mi-aţi tălmăci,
în scopuri nobile,
infinitul naivităţii mele?

Naivitatea mea, dragii mei,
e un fel de preludiu la orgă,
natura ei fiind însăşi inima mea...

Doamne, dacă naivitatea mea
ar avea margini,
cum, oare, m-aş mai amesteca
indisolubil cu viaţa,
cum mi-aş mai putea acoperi, Miss,
tristeţea visului final?

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina mea

Eşti aici pentru că eşti o parte din mine.
Eşti în sufletul meu.
Am nevoie de tine.
Dragoste fără sfârşit...
Ce lipseşte.....
Esenţa vieţii mele,
Raza Soarelui
Care străluceşte în cerul infinit,
Lumina mea care străluceşte.
Întuneric adânc,
Deschide-ţi inima.
Pentru dragostea mea de lumină.
Tu eşti apa pe care o bei din izvoare.
Ce mai lipseşte,
Prezenţa ta Doamne.

poezie de Eugenia Calancea (4 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Prietenul meu etern,
îţi dăruiesc viaţa mea.
Primeşte-mă şi fă din mine un
îndrăgostit adevărat.
Salvează-mă din cele două lumi.
Aruncă-mă în foc
dacă inima mea se îndreaptă spre
altcineva decât spre Tine.

poezie clasică de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!