+doar +ochii +vorbesc

Aşa ar trebui să fie

Întins în pat cu ochii în tavan,
Încerc să sa dau un sens acestei nebunii,
Pretind că-s fericit, dar sunt de porţelan,
De lacrimi mă simt beat, iar tu nu vezi, nu ştii.

Mă ia gândul de tine, mă ia dorul de noi,
Şi mă gândesc că poate am procedat greşit,
Puteam să vin acolo, măcar luptam în doi,
Aici mă lupt, dar singur, şi-ţi jur c-am obosit...

Urăsc că nu te am, sunt un copil naiv,
Aşa de cald mi-era, acum simt că îngheţ,
Eram odată doi, pluteam pe portativ,
Aş vrea să mai vorbim...
Doar ştii că-s vorbăreţ.

Cred încă-n noi şi simt că nu s-a încheiat,
De -ai căuta ai şti ce mult te te preţuiesc,
Acum când visul nostru se-aşteaptă vindecat,
E timpul să -mi vorbeşti, e timpul să-ţi vorbesc...

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motive persane (fragmente)

Lângă-un fişic de ruble, la masa din dugheană
Stând astăzi cu zaraful, pornii să-l iscodesc:
Cum oare, murmurându-l în limba ei persană
Să-i spun frumoasei Lala gingaşul "te iubesc"?
................................................................

Şi mi-a răspuns zaraful prinzându-mă de haină:
În dragoste cuvântul e de prisos oricând,
În dragoste se tace sau se suspină-n taină
Vorbesc doar ochii mistuitor arzând.
................................................................

În dragoste sunt toate mireasmă si furtună
Treci beat de fericire, zaci de tristeţe supt.
"Tu eşti a mea" pot trainic doar braţele să spună
Ce şi-au cuprins iubita şi vălul i l-au rupt.

poezie celebră de Serghei Esenin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desăvârşire

Mă-mbrac cu toamnă să-mi aud foşnitul
Frunzelor ce cad, sau ce rămân...
Din anotimpul meu se scurge amăgitul
Mirajului cântat, pe care azi îngân.

Lângă ferestre albe văd păsări azurii,
Îmi zboară un oftat din dorurile multe...
Lângă ferestre, eu... cu ochii plumburii
Scăldată în lumină, dar cu aripi frânte.

Mă-ntorc la pragul meu ce nu l-am ocolit
Dincolo de el, îmi amintesc trăirea...
Să fi rămas acolo, nu am fost menit
Şi l-am păşit atunci când mi-am simţit venirea.

Vorbesc de două lumi ce eu am cunoscut;
În două nume fost-am, în ele amândouă...
Doar una am ales, sau poate ea m-a vrut,
Şi-am desluşit soarele când plouă.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua scrisoare cu destinatar necunoscut

undeva la ora asta se moare spune poetul
îndrăgostiţii împart sentimentul în doi
undeva la ora asta se naşte un copil
pe care Dumnezeu îl va legăna
pe o aşchie de lumină

toate lucrurile astea există
însă tristeţea pe care o împart la unul
sfredeleşte în mine
ca un vierme
cu rana sub piele
îmi strâng genunchii la piept
şi strig
ecoul se izbeşte de pereţi
aud un oftat
ridic ochii şi privesc atent
în cameră e cald
aerul se dizolvă
sub perdeaua
nemişcată de o vreme

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flux de seducţie

Uneori cei din jurul meu se miră
cât de deschis le vorbesc,
se miră şi nu înţeleg
că de fapt conversez cu mine,
doar cu mine însumi.
Neatent la context, la ochii exteriori.

Să văd dacă mai pot regăsi
cheia rătăcită a vechilor semnificaţii,
să văd cât se mai poate merge încă
pe drumul acesta
al lumii pline de paradoxuri.

Lipindu-mi ochii cât mai adânc
de pieptul şovăitor, urmăresc
steaua ce m-a călăuzit până la naştere.
Înfruntând pentru mine
Printre atâtea furtuni, primejdia şi nepăsarea.

poezie de Gheorghe Izbăşescu din Melodrama realului (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre gânduri

trăim în zdrenţe de speranţă
schelete vii prin hrube triste şi pustii
sparg gânduri de zidurile lumii
voi vorbiţi de mari proiecte
eu vorbesc despre săraci, despre boli, despre iubire
despre oameni cu suflete sângerânde
ochii stinşi şi goi, de trăit în noroi
ani chinuiţi, ani schingiuiţi, ani schilodiţi.
zâmbesc doar cei ce mai suspină
şi plâng pe treptele durerii acei ce nu au nici'o vină
timpul este pustiu şi gol, în mâini lacrimi şi nămol
nu mai ştiu, odată au fost vii
îmi este dor de zborul unei ciocarlii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am început acest roman într-o zi de noiembrie

Copilaria este timpul altei dimensiuni, o ţară inventată din tot ce e desăvârşit.
Ce poate fi mai desăvârşit dacă nu divinitatea?
Îmi amintesc că eram copil odată. Atât.

Copilaria mi se derulează în ochii minţii ca o lume în care îmi rescriu timpul;
era vremea când mi se deschideau toate uşile: cele reale şi cele ireale.
Toate erau dragoste, blândeţe, afecţiune şi bunătate;
iarna găseam brad în pragul lor şi poveşti din tinereţile părinţilor şi bunicilor.

Am început acest roman într-o zi de noiembrie
şi probabil îl voi termina cu un sentiment de melancolie
într-o iarnă cu ninsori pe măsura cireşilor înfloriţi
pe care i-am măsurat cu cele mai frumoase lucruri copilăreşti
ale îngerilor nevăzuţi şi neauziţi.

Pentru a recupera vârsta crudă a acelor ani
e nevoie de o primăvară inventată pe coada
unui zmeu de hârtie, e nevoie de altfel de timp.
Iar dacă-l inventez, mă întorc numai prin amintiri
şi nu aş supravieţui melancoliilor.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresie de toamnă

În acest an de stihii năpădit
Şi încărcat de ură mult prea crunt –
Nici pomii, nici iubirea n-au rodit –
Nici crizanteme, parcă, nu mai sunt.

E o toamnă tristă, plină de mâhniri,
Tristeţi rodesc în suflet şi-n grădini...
Ca-ntr-un blestem, mă–ntorc în amintiri
Şi anii mei – îi simt tot mai puţini.

Prilej de veselie nu găsesc
În acest început de veac hain...
Nici nu mai ştiu ce-nseamnă să iubesc
Şi-n inima-mi se adună mult venin.

Doar cârcotesc la fiecare pas,
Ce tot mai greu prin viaţă mi-l târşesc...
Şi vorbe de ocară, al meu glas –
Despre-al meu trup şi suflet des rostesc.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alienare (versuri)

Sigur, iubita îmi spune –
Eşti un nimeni,
Sunt un nimeni,
Dar de unde vine vocea iubitei?
Iubita este în vinele mele albastre,
Ea circulă prin vase, prin inimă, prin creier,
Peste tot ea spune, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Nu mă îndoiesc nici o clipă, nu o contrazic,
De când m-am născut ştiam că sunt un nimeni,
Iubita era scaietele din curte, era drumul pustiu,
Eşti un nimeni îmi spune norul plutind precum albuşul
În crema lichidă, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Iubita pe numele ei, Mengele, Himmler sau Bormann,
Iubita este un bărbăţel în chiloţi, nu vă speriaţi, ea nu este femeie,
Ea este tot ce nu a fost feminin niciodată, ea nu este din coasta
Bietului Adam, este o mult mai veche fiinţă, fosila pe care noi
N-o vom găsi niciodată şi leagă maimuţa de om, ca răspuns
La-ntrebarea pusă de Domnul.
***
Eram păgân, aveam un munte,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bătrân

Aplecat peste omătul troienit, pe ulicioară,
Trece lin, cu mersul moale, un bătrân cu-a lui povară.
Ţine strâns de ţolul aspru - cu vreo două legături
Făcut sac – să poată duce, din pădure, uscături.

Pe căciula-i învechită cad zăpezile de-o viaţă,
Haina roasă adunată-i cu-un cordon de zdrenţe-n faţă,
Bumbii au căzut, dar baba n-a mai fost aici, să-i coase.
Sub pufoaică stă ascunsă numai o mână de oase!

Mâinile-s înfăşurate doar în cârpe din ştergare,
Iar din cizmele de gumă ies obielele murdare,
Rupt în coate şi-n genunchii îndoiţi, străbate locul,
El cu ochii minţii vede cum îi arde-n vatră focul.

Pojghiţa sub paşi trosneşte, iar omătul cerne, cerne,
Pe cărarea cea îngustă tot mai aprig se aşterne.
Îngheţat, urmează drumul care duce spre bordeiul
Unde nu mai este pâine şi s-a terminat uleiul,

[...] Citeşte tot

poezie de Emilia Amariei din Datori cu o ţară (18 decembrie 2015)
Adăugat de Emilia Amariei
Comentează! | Votează! | Copiază!