+despre +oameni +rai

Legenda legendelor de Prof. Dr. Cornelia Păun Heinzel

Legenda legendelor de Prof. Dr. Cornelia Păun Heinzel
Într-o zi, Dumnezeu chemă la el pe Sfântul Petru şi îi spuse:
- Sfinte Petru, aş dori să mergi prin lume şi să afli ce mai fac oamenii. Le-am dăruit Biblia plină de învăţăminte spre a le fi de călăuză şi exemplu în viaţă; le-am adus pe pământ scriitori talentaţi care să creeze basme pentru copii, povestiri şi poveşti religioase sau istorice, inspirate din istoria popoarelor lor; le-am trimis poeţi care să-i încânte pe toţi cu magia versurilor lor; le-am creat muzicieni care să-i farmece cu acordurile melodiilor lor; le-am dăruit rapsozi şi cântăreţi cu har care să glăsuiască şi să interpreteze minunat creaţiile acestora; le-am oferit actori care să performeze cu dăruire şi talent creaţiile dramaturgilor. Doresc să ştiu, dacă oamenii se bucură de aceste daruri ale mele şi dacă toate acestea făcute pentru ei din suflet, le-au schimbat într-adevăr viaţa în bine iar munca mea nu a fost în zadar.
Sfântul Petru porni imediat la drum lung. Urcă din greu pe cele mai înalte vârfuri muntoase, unde ascultă doinele, baladele melodioase şi istorisirile minunate ale păstorilor, coborâ pe plajele cu nisip auriu şi fin ale apelor, întinse şi adânci, auzind cântecele şi snoavele pescarilor, străbătu oraşe şi sate, încântat de înţelepciunea proverbelor şi a zicătorilor populare şi privi alături de oameni reprezentaţiile actoriceşti, participă la serbările organizate în lume cu diferite prilejuri, fiind fermecat de bogăţia spirituală a ceremoniilor organizate, îi însoţi pe oameni la biserici, la slujbele religioase, participând cu aceştia la rugăciuni şi călătoria sa ajunse la sfârşit.
Se întoarse direct în Rai şi pentru că avea multe de povestit, despre cele văzute, se prezentă aşa cum trebuia, înaintea Domnului.
- Sfinte Dumnezeu, am cutreierat lumea în lung şi-n lat, am ascultat versurile minunate ale oamenilor şi melodioasele lor cântece, am mers şi m-am rugat alături de ei în biserici, am privit scene de teatru impresionante şi am participat la sărbători fermecătoare. Am ascultat snoave, poveşti şi povestiri care bucură urechea şi mintea oricărui ascultător. Am citit cu plăcere basme pentru copii, poveşti de tot felul - magice, fantastice, istorice, filozofice, religioase, romantice, satirice... Am totuşi o nedumerire. Nu ştiu ce fel de povestiri sunt acelea care conţin elemente fantastice sau miraculoase, brodate pe fondul unui motiv istoric sau al unei închipuiri mistice, prin care se explică geneza unui lucru, a unei fiinţe, caracterul aparte al unui eveniment istoric, al unui erou mitic sau al unui fenomen. Pentru că sunt deosebite de celelalte, ar trebui să aibă un nume special.
- Adevărat grăieşti, Sfinte Petru. Şi eu m-am gândit de mult timp la acest lucru. Am meditat îndelung şi doresc ca începând de astăzi, aceste povestiri deosebite să se numească "legende", spuse Dumnezeu.
- Doamne, atunci aceasta va fi cu siguranţă "Legenda legendelor", pentru că narează tocmai apariţia legendei, glăsui Sfântul Petru.

poezie de Cornelia Păun Heinzel din The Alternative (2017)
Adăugat de CORNELIA PAUN
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a dat şi are; dar eu?

(Ioan 3,16)

Minunată-i şi adâncă, Doamne, Sfânta Ta Scriptură!
Cât de plină e de taine şi de sfântă-nvăţătură!
Cât de minunat e Duhul pe care ni L-ai trimes
Să descuie-a' ei mistere, să ne dea nouă acces
La comoara cea ascunsă, la Domnul Isus Hristos,
Ca s-o facă pentru oameni de efect şi de folos.
Cât de plin e fundul mării şi-al oceanelor de ape,
Aşa ne-nconjori Tu, Doamne, cu Isus prin Sfânta Carte.
Dar ce trist, să vezi mulţime printre noi atât de seci,
Ca şi piatra care seacă-i de-o ţii-n apă pentru veci.

Mai deunăzi-ntr-o seară, cugetam cu-amărăciune
La atâta bogăţie, însă-n mine, goliciune.
Se-ntâmplă cumva atuncea să-mi răsune-n minte tare
Un verset pe care-i ştie tot creştinu-n lumea mare.
E versetul care spune despre Dumnezeu din cer,
C-a iubit cu-atât-ardoare bieţii oameni care pier,
"Că a dat...", suna în mintea-mi, tot mai clar şi răspicat.

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea III

Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă,
Ce cu-a turmelor păşune, a ei patrie ş-o schimbă,
La pământ dormea ţinându-şi căpătâi mâna cea dreaptă;
Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă.
Vede cum din ceruri luna lunecă şi se coboară
Şi s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară.
Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri;
Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri;
Codrii se înfiorează de atâta frumuseţe,
Apele-ncreţesc în tremur străveziile lor feţe,
Pulbere de diamante cade fină ca o bură,
Scânteind plutea prin aer şi pe toate din natură
Şi prin mândra fermecare sun-o muzică de şoapte,
Iar pe ceruri se înalţă curcubeele de noapte...
Ea, şezând cu el alături, mâna fină i-o întinde,
Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde:
- Las' să leg a mea viaţă de a ta... În braţu-mi vino,
Şi durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o...
Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de stele
Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieţii mele.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul III

Ea, ce-mi scălda-n iubire-odată gândul,
frumosul adevăr mi-l dezveli
în dulce chip, probând şi reprobându-l;

iar eu, spre-a m-arăta-ndreptat şi-a fi
convins, nălţai atât cât se cuvine
spre dânsa ochii gata de-a vorbi.

Ci-un lucru-mi apăru, trăgând spre sine
atât de mult întreag-atenţia mea,
că gândul de-a vorbi s-a dus din mine.

O sticlă netedă şi-ntreagă-n ea,
sau cum o apă clară şi-odihnită,
al cărei fund să-l poţi însă vedea,

redă a noastră faţă oglindită
aşa de slab, că mai cu greu ne scapă
pe-o albă frunte-o perl-a fi zărită,

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iurie Osoianu: Dar undeva acolo sus s-a hotărât Să fiu poet...

Vă las pe dumneavoastră, dragă echipă şi dragi consumatori de CITATEPEDIA
să trageţi concluziile, amintindu-vă faptul că pentru aceasă limbă (românească) au murit oameni, că nu e permis aşa ceva pe un site cultural. Nu e permis ca printre numele sonore (deja branduri) ale culturii universale să existe aşa ceva. Nu am nimic personal cu nimeni - parol...
Mulţumesc pentru înţelegere, pentru răbdarea de a citi "creaţiile jeniale şi jenante" semnate de genialul poet al timpurilor noastre, Iurie Osoianu (5871 de voturi la 532 de citate), care – cu atâta nonşalanţă - îşi promovează tâmpeniile. Repet: n-am nimic cu omul menţionat mai sus, dar cred că este infectat cu CoronaPoetika - vorbesc şi eu aşa ca opinia publică.
Scrierea incorectă, agramată, şi excesiv de proastă din toate punctele de vedere, îmi dă dreptul să iau atitudine... Nu sunt un străjer al limbii române, dar respect memoria celor care s-au jertfit în numele neatârnarii neamului.
Mulţumesc şi iertare dacă am pricinuit deranj.

Versuri de citit când ai mort în casă.
Spicuiri, câcâieli şi canonizările limbii în creaţia lui Iurie Osoianu,
în care gramatica este desfiinţată.

Ţara cu popor în begenie...
... eu am venit la tine să mă-mbăt
cu apă rece şi cu chioară taină
să răsturnăm o lume de omăt
cu tine-n doi şi ambii fără haină
... independenţa noastră-i ca o ghicitoare -
eliberarea eliberării de eliberare...
eliberarea eliberării de eliberare
în ochi ce stă pacifică... cătoare (căcătoare cu aspect de ghicitoare)
... şi iată-mă aguns la orizonturi

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alienare (versuri)

Sigur, iubita îmi spune –
Eşti un nimeni,
Sunt un nimeni,
Dar de unde vine vocea iubitei?
Iubita este în vinele mele albastre,
Ea circulă prin vase, prin inimă, prin creier,
Peste tot ea spune, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Nu mă îndoiesc nici o clipă, nu o contrazic,
De când m-am născut ştiam că sunt un nimeni,
Iubita era scaietele din curte, era drumul pustiu,
Eşti un nimeni îmi spune norul plutind precum albuşul
În crema lichidă, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Iubita pe numele ei, Mengele, Himmler sau Bormann,
Iubita este un bărbăţel în chiloţi, nu vă speriaţi, ea nu este femeie,
Ea este tot ce nu a fost feminin niciodată, ea nu este din coasta
Bietului Adam, este o mult mai veche fiinţă, fosila pe care noi
N-o vom găsi niciodată şi leagă maimuţa de om, ca răspuns
La-ntrebarea pusă de Domnul.
***
Eram păgân, aveam un munte,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru prietenia ta, omule...

.. în trecerea timpului, cu toţii am observat că pe un drum neumblat cresc repede spinii
şi buruienile, într-o brazdă de pământ bătucită cu talpa întărindu-se o prietenie frumoasă
cum nu mai poţi să ai la fel alta chiar dacă vei lega mereu alte legături, că-ntre semeni un
om nu poate trăi singur nici atunci când ar avea-n curte o fântână să-i curgă-n găleată cu
arginţi încontinuu, pentru că, oamenii, nu vor înceta să aibă mereu nevoie unii de alţii aşa
cum sunt, buni sau răi, cuminţi-necuminţi, amicii adevăraţi valorând mai mult decât fraţii
aşezaţi printre aceia falşi şi prefăcuţi care te-nconjoară ca umbra atât cât în viaţa ta este
soare, aici pe pământ existând o singură cale să poţi avea prieteni buni, căutând tu însuţi
să fii un prieten bun semenilor, ca un sfătuitor de bine, nu ca cei care le laudă nebuniile şi
apoi râd ca netrebnicii pe seama lor, lipsiţi de ruşine... o mână ce-ţi şterge lacrima atunci
când te doare, ochii, care-ţi văd calităţile, ştiindu-ţi toate defectele, un spate care te cară-n
vremi de război rănit în spinare, vocea aprigă ce se ridică spre-a-ţi lua apărarea, căutând
pentru tine dreptăţile, e prietenul tău bun, omule, în toate dăţile... dintr-o prietenie ce nu a
înflorit în margini de drum... că-i mult în viaţă s-ai un prieten, doi, şi mai mult însemnând,
ca să ai trei, aproape imposibil fiind... un prieten, semănând cu o poartă de rai, el văzând
pentru tine ce pentru el vede într-o lume a lumii cu lumea-n vălmăşie, deficitară-n a crede,
toţi întâlnind pe cărări şi hoţi de suflete care muşcă şi fug deznădăjduindu-ne, un cerc de
prieteni, fără să-l poţi trasa cu compasul nici când i-ai alege cu dinadinsul, tu, trebuind să
afli singur că prietenia-i posibilă doar între oamenii buni şi că pe prietenii buni nu-i pierzi
niciodată, dar c-un prieten nărod ajungi să umbli din pod în pod făr-a trece peste niciunul,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viţeii cei răi

Mă uit în ZF.
Îl detest,
Dar e despre bani şi căile lor misterioase,
aşa că-l citesc.
Vreau să aflu starea vremurilor.

De fiecare dată, dau peste oameni la costum
Durdulii, rotofei, rumeni ca nişte porci la proţap,
Viţeii cei răi,
Zâmbind triumfător din costumele lor scumpe
Ca şi când au aflat secretul vieţii.

Sunt atât de plini de ei,
Plini de bullshit,
În pozele lor aprobate de PR
În birourile lor de mucava
Dând lecţii despre cum să reuşeşti
în an-tre-pre-no-ri-at.
E o competiţie de mâncat rahat
Şi oamenii din ZF sunt campioni olimpici

poezie de Teodor Burnar din Nu voi fi niciodată ce vreţi (iunie 2022)
Adăugat de Teodor Burnar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul emana

un miros de mucegai
şedea în fotoliu
şi ne spunea poveşti din ovidiu
ne ţineau cu sufletul la gură
erau poveşti cu oameni care se transformau
în animale în copaci în stânci
bâtrânul era slab şi gârbovit

noi ascultam poveştile
lui despre metamorfoze
femeile deveneau foarea soarelui
păsări şi lilieci şi păianjeni
bărbaţii se transformau în porci
în şerpi în pietre în aer

nu ştiam că erau poveşti
din ovidiu şi nu conta prea mult
poveştile bătrânului alunecau adeseori
în spaniolă sau latină
uneori ne oferea pilde sau dictoane

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea din urmă

cine judecă se poate înşela
cine iartă nu se înşeală niciodată
puteţi spune orice despre mine
că sunt un visător nebun ce ţipă pe drum
printre scaieţi şi scrum
mă alungaţi şi mă scuipaţi
şi mă răniţi, mă umiliţi
dar nu îmi furaţi
ce sunt
ce am în suflet
nu, nu aştept soarele să răsară
aici, am învăţat joc şi să dansez în ploaie
pe ţărmul mării de smarald
ştii, întinderea nesfârşită a mării este o clipă
este clipa ce va veni
cândva, într-o zi
privesc marea
i-au în palme un pumn dintr-o mare
îl deschid
mâna rămâne goală

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!