+despre +nadejde

Muma Soarelui îi mai spuse că l-a întrebat despre bărbatul ei şi fiu-său îi răspunse că nu ştie de seama lui nimic, fiindcă, de va şedea în vro pădure deasă şi mare, vederea lui nu poate străbate prin toate colţurile şi afundăturile, ci că altă nădejde nu e, decât să meargă la Vânt. Îi dete şi acolo o găină să mănânce şi îi zise să păstreze oscioarele cu îngrijire. După ce lepădă a doua pereche de opinci, car se spărsese şi acelea, luă legătura cu oscioarele, copilul în braţe şi toiagul în mână şi porni spre Vânt. În calea aceasta întâlni nişte greutăţi şi mai mari, căci dete, una după alta, peste munţi de cremene din care ţâşnea flacări de foc, peste păduri nemaiumblate şi peste câmpii de gheaţă cu nămeţi de zăpadă. P-aci, p-aci, era să se prăpădească, biată femeie; însă, cu stăruinţa ei şi cu ajutorul lui Dumnezeu, birui şi aceste greutăţi mari, şi ajunse la o văgăună care era într-un colţ de munte, mare de putea să intre şapte cetăţi într-însa. Acolo şedea Vântul.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orologiul care a uitat să pornească timpul...

Când zilele şi nopţile nu erau încă făcute,

Timpul aflase câte ceva despre visurile ce

aveau să locuiască mai târziu în sufletele

care dădeau energie stelelor, cum şi de unde vin.

Timpul este călugărul înţelept al Universului.

Divinitatea l-a creat din ape nevăzute,

clipele curg la fel de nevăzute.

Dumnezeu a zis: să fie viaţă!

Şi viaţă s-a făcut în ceruri şi pe pământ.

Visurile au fost împărţite clipelor.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călin

Gazel

Toamna frunzele colindă,
Sun-un grier sub o grindă,
Vântul jalnic bate-n geamuri
Cu o mână tremurândă,
Iară tu la gura sobei
Stai ca somnul să te prindă.
Ce tresari din vis deodată?
Tu auzi păşind în tindă -
E iubitul care vine
De mijloc să te cuprindă
Şi în faţa ta frumoasă
O să ţie o oglindă,
Să te vezi pe tine însăţi
Visătoare, surâzândă.

I

Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim virtual

Am privit spre oameni
şi-am văzut durere,
tristeţe in ochi,
singurătate
şi neiubire.
Trecem nepăsători
pe lângă vieţi încătuşate
de neputinţe
fără să avem tăria
de a le vorbi.
Ne izolăm întro altă lume,
scriem pe bloguri despre tot şi toate
dăm sfaturi de credinţă
şi de trăire...
Avem N prieteni pe facebook,
am devenit dependenţi de liku-rile lor
ca de mângâierile celor apropiaţi.
Comunicăm şi-i iubim
fără să-i fi văzut vreodată,
le împărtăşim sentimentele,

[...] Citeşte tot

poezie de Angelina Nădejde (21 noiembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn basarabean

În codri 'nalţi de aur, s-aud din nou topoare,
Care lovesc un neam la rădăcină...
O, Basarabie – prinos de Spirit şi Transfigurare,
Logos şi Lacrimă, Rost şi Lumină...
Gură de Rai şi sublimă durere,
Mistuire de sine, Nădejde şi Har,
Leagăn de aur, cu sânge şi miere,
Câini fioroşi hămăiesc din nou la hotar...

Matcă statornică în substanţă şi formă,
Tu, Basarabie, iar sângerezi,
Rusul nu-i om să respecte vreo normă,
Iar bolşevicul nu-i om în care să crezi.

În Bălţi, la Lăpuşna, Cahul şi Tighina,
Din nou, graiul ţării îşi plânge destinul,
Între Prut şi Nistru, se stinge lumina,
Ni se fură Cerul şi Pâinea, şi Vinul...

La Bucureşti, se înfiază jivine,

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bătrân

Aplecat peste omătul troienit, pe ulicioară,
Trece lin, cu mersul moale, un bătrân cu-a lui povară.
Ţine strâns de ţolul aspru - cu vreo două legături
Făcut sac – să poată duce, din pădure, uscături.

Pe căciula-i învechită cad zăpezile de-o viaţă,
Haina roasă adunată-i cu-un cordon de zdrenţe-n faţă,
Bumbii au căzut, dar baba n-a mai fost aici, să-i coase.
Sub pufoaică stă ascunsă numai o mână de oase!

Mâinile-s înfăşurate doar în cârpe din ştergare,
Iar din cizmele de gumă ies obielele murdare,
Rupt în coate şi-n genunchii îndoiţi, străbate locul,
El cu ochii minţii vede cum îi arde-n vatră focul.

Pojghiţa sub paşi trosneşte, iar omătul cerne, cerne,
Pe cărarea cea îngustă tot mai aprig se aşterne.
Îngheţat, urmează drumul care duce spre bordeiul
Unde nu mai este pâine şi s-a terminat uleiul,

[...] Citeşte tot

poezie de Emilia Amariei din Datori cu o ţară (18 decembrie 2015)
Adăugat de Emilia Amariei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu!

Scriu cât de mult mă doare şi nu pot să măsor
La cât aş vrea s-adorm în infinitul zbor!...
Scriu cât de puţin viaţa m-a alintat vreodat'
Şi câte tot ea mi-a luat...

Scriu cât de fericită-am fost plângând
Cum lacrimile s-au trasformat în rând...
Scriu cât de puţine zâmbete-am păstrat
Şi cum haina suferinţei-am îmbrăcat.

Scriu cât de mare avânt am retrăit în mine
Cât de nemilos fost-am rănită-n sine...
Şi scriu cât de puţin am fost în ochi privită
Îmbrăţişată, înţeleasă şi iubită.

Scriu cât de mult se plăteşte-un vers
Cântat de-al inimii nucleu neşters...
Scriu cât de vag şi de puţine-am strâns,
Comorile de lut ce mi s-au stins.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marina Civilă

În ciuda a tot ce-au făcut pentru noi,
Rareori le cunoaştem numele. N-au statui.
Presa-i menţionează doar ca pe nişte
"Membri-ai echipajului".
Şi, totuşi, curajul lor înarmează, îmbracă,
Echipează şi hrăneşte-n vremuri de lipsuri şi nevoi.
Ei sunt băieţii noştri care săvârşesc fapte glorioase
În orele-amare de restrişte sau de război –
Sunt oamenii Marinei Civile,-atât se ştie despre ei;
De-îndată ce simt în plămâni pulberea mărilor saline,
Indiferent de cursul navei,
Lacomă, moartea-n preajma lor se-aţine.

Moartea-i urmăreşte de la un port la altul
Din clipa-n care ridică ancora,-n bleu-marin îmbrăcaţi,
De sus, din cabina căpitanului, până jos, la cel mai tânăr mus.
Sunt marinarii care de pe navele lor, neînfricaţi,
Văd cum, de nicăieri şi nefiresc, se ivesc vârtejuri albe
Şi ştiu că-n jur pândesc hulpave submarine.

[...] Citeşte tot

poezie de Edgar A. Guest, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ne-a salvat

nu prin studii şi învăţătură
se nasc oameni pe pământ
ci se nasc după Scriptură
prin al Vieţii Sfânt Cuvânt

nu ştiinţa oameni face
nici măcar filozofia
ci Adevăru dacă-ţi place
îţi dă viaţa — veşnicia

a lumii învăţătură
uneori monştri crează
căutând altă alură
ea direcţia-şi gripează

nu ştiinţa e menirea
omului de pe pământ
ci sfinţenia — iubirea
voia sacră a Celui Sfânt

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (10 iulie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu "Ce?", ci "De ce?"

(Romani 13,14)

Ne spune apostolul Pavel că tot ce citim în Scriptură
Din ce-a pătimit Israel ni-e scris nouă spre-nvăţătură.
Deci, haideţi acuma prin Duhul, spărgând barierele vremii,
Să facem un salt în Egiptul ce zace-ngropat sub milenii.
Nu vrem să vorbim despre glie - un petic de ţarină-ngropat
Sub lespezi de veacuri şi oameni, de intemperii frământat,
Ci vrem să vorbim despre Iosif a cărui viaţă de sfânt
Rămâne-va pururi exemplu a tot ce e om pe pământ.

Scriptura arată pe Iosif, vândut sclav la un demnitar
Al ţării Egiptului antic, pe numele de Potifar.
Acesta se pare-a fi fost cu grad de ministru-n armată,
Un om ce iubea să mănânce, să bea şi să tot chefuiască.
Cu vremea văzând el că Iosif era priceput şi cinstit,
Îi dete în grija lui totul, iar el sta tot pe chefuit.
Şi dacă era după dânsul, atât cât gândea Potifar,
Nu mai pleca Iosif de-acolo, căci era un bun gospodar.

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!