Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Nu "Ce?", ci "De ce?"

(Romani 13,14)

Ne spune apostolul Pavel că tot ce citim în Scriptură
Din ce-a pătimit Israel ni-e scris nouă spre-nvățătură.
Deci, haideți acuma prin Duhul, spărgând barierele vremii,
Să facem un salt în Egiptul ce zace-ngropat sub milenii.
Nu vrem să vorbim despre glie - un petic de țarină-ngropat
Sub lespezi de veacuri și oameni, de intemperii frământat,
Ci vrem să vorbim despre Iosif a cărui viață de sfânt
Rămâne-va pururi exemplu a tot ce e om pe pământ.

Scriptura arată pe Iosif, vândut sclav la un demnitar
Al țării Egiptului antic, pe numele de Potifar.
Acesta se pare-a fi fost cu grad de ministru-n armată,
Un om ce iubea să mănânce, să bea și să tot chefuiască.
Cu vremea văzând el că Iosif era priceput și cinstit,
Îi dete în grija lui totul, iar el sta tot pe chefuit.
Și dacă era după dânsul, atât cât gândea Potifar,
Nu mai pleca Iosif de-acolo, căci era un bun gospodar.

Dar vezi, în culise din umbră, Satan spumega ca turbat,
Că-n loc să distrugă pe Iosif, îl vede în rang elevat.
Văzându-se-nfrânt iar mișelul, își scoate acum la atac
O armă prin care e sigur lui Iosif că-i vine de hac.
Avea mari speranțe-n femeie, căci n-a fost o Evă de fapt
Prin care-a târât el tot neamul de oameni în greul păcat?
Și astfel la sfatul de taină se duce mișelul să ceară
Asupra lui Iosif să facă acuma o altă-nvoială.
Căci mare și tare cât e, s-o știe azi bine tot omul:
Îi e interzis lui Satan s-atingă-n creștin chiar și-atomul.
Cu oricâte planuri ar face, el merge la Domnul întâi,
Căci nu mișcă-un deget când nu e întâi cunoscut Domnului.
Se duce în audiență și-l zice: "Înalte Stăpân,
Și eu Te-aș sluji de-aș fi Iosif, când Tu Te arăți așa bun!
În loc de mizeria sclaviei, îl porți prin trăiri ca de vis.
Păi cum ar putea să mai aibă ceva împotriva-Ți de zis?
Dar ia dă-mi-l mie pe mână, și-atunci ai să vezi imediat
Cum pentru un ceas de plăcere, el uită de tot ce i-ai dat".

Se-așterne o clipă tăcerea. Stăpânul Preabun și-ndurat
Marchează o limită fixă și-apoi, după ce a semnat,
Atrage atenția Satanei la semnul acesta al Său,
Să nu îndrăznească să treacă de limita lui Dumnezeu.
Satana se-nclină și pleacă. Avea de-acum ce și-a dorit,
Să-l tragă pe Iosif în cursa păcatului cărnii, curvit.
Avea șanse bune vicleanul și n-ar fi crezut niciodată
Să scape pe Iosif din mână atât de ușor și-astă dată.
Nici nu-și dorea el mai multe: un Iosif frumos și distins;
Madam Potifar, o femeie cu dor de curvie nestins.
Cât despre a lor întâlnire, nici umbră de îngrijorare,
Era Iosif zilnic prin casă, căci slujba-i da însărcinare.
Madam Potifar nu-i da grijuri, căci ea se-aprindea imediat,
De cum presimțea că prin juru-i foșnea pantalon de bărbat.
Doar Iosif îi dete o umbră cam slabă de îngrijorare...
Dar oricum, își zise Satana, ispita e mult, mult prea mare.
Doar și el era tot din carne și-oricât se ferea de păcat,
O damă ca doamna ministru era greu să fi refuzat.
Ba încă, își zise Satana, când însăși madoana propune,
Nu poate să fie vreo forță să îi mai reziste în lume.

Așa se gândea și cucoana, cea foarte obișnuită
De oameni cu ranguri și nume să fie ades curtenită.
Și vai, ce-o să zică acuma un sclav către care se pleacă
O doamnă ministru de țară, să-i spună că vrea să îl placă?
De altfel, își zise cucoana, el tot o să-mi cadă-ntr-un fel,
Căci chiar de n-o face din poftă, mai este atunci un alt țel.
Nu-i el prostănac într-atâta încât să-și dorească mai bine
Să fie-alungat între sclavi, decât să trăiască cu mine.
Aici nu-i lipsește nimic, nu dă nimănui socoteală.
Ca sclav ar răbda chin, bătăi, arșiță și frig, oboseală...
Era bucuros foc Satana și-așa sigur de reușită,
Încât nici nu-i da lui prin minte rușinea ce-i sta pregătită.

Și-acum să-l privim iar pe Iosif. Ca tânăr frumos, ca bărbat,
El n-avea nevoie să caute femei să trăiască-n păcat,
Căci ele-l rugau cu tot focul, el doar trebuia să primească.
N-avea de ce-a se mai teme, de casa lui părintească;
Și nici frați, surori, adunare, nimic din acestea n-avea.
Chiar Domnul din cer amuțise, nici El parcă nu mai era.
Cu toate acestea, priviți-l, în mod uimitor biruind
Pe leul curviei ce-n spasme îi dă rotocoale răcnind.

Lăsându-l acuma pe Iosif, zburăm peste ani vreo cinci sute
Tocmai în palatul lui David. Și-acolo, tiptil, pe tăcute,
Pândim suveranul ne'nvins de zeci de armate vrăjmașe,
Cum cade răpus de-o privire, din cele firești pătimașe.
E foarte ciudată-ntâmplarea, căci David, fiind împărat
Nu era un simplu burlac, el avea țiitoare-n iatac.
Cu-atât e mai mare mirarea, cu cât constatăm că, de fapt,

Aici nu păgâna, ci David e cel ce instigă păcat.
Și dacă de Iosif se roagă madam Potifar vreme lungă
Și-ajunge să cadă învinsă tot ea până-n cele din urmă,
În cazul lui David se vede că n-a fost nevoie deloc
Din partea Bat-Șebei să-l roage, ci el o dorește cu foc.
Aici socotesc că e locul, când pot să enunț răspicat
Un mare principiu de viață, în cazul de față probat.
E mare Satan și puternic, nu-i altul ca el pe pământ;
Nu-i forță s-o știe de frică, afară de Domnul Cel Sfânt.
Și Domnul Cel Sfânt sus din ceruri, Acela ce doar poruncește
Și totul se schimbă în clipa în care porunca-Și rostește,
Sunt forțele care-și dispută al inimii omului tron:
Satana prin forță și silă; Isus, gentlemen, ca un domn.
Și iată-le cum operează: Satana oricât e de tare,
Nu poate să miște un deget în inima omului care
Nu vrea să-i primească momeala. Iar Domnul Cel Sfânt, Dumnezeu,
El poate ce vrea, cu-o excepție: El nu vrea să vrea-n locul meu.
Reiese de-aici, așadar, că nu poți să învinuiești
Pe nimeni, zicând că ai vrea, dar nu poți altfel să trăiești.
Nu poți să îți scuzi nici un fel trăirea ta în vreun păcat,
Și nu poți nici să te mândrești, atunci când ești sfânt și curat.
Păcatul care te robește nu poate nimic fără tine.
Puterea prin care te-apasă din faptul că vrei tu îi vine.

Acum, ascultând încheierea, vrem taina să o dezlegăm,
Căci neapărat trebuiește o lecție să învățăm.
Să afli secretul acesta, nu-ți trebuie școli, seminare,
Ci doar să petreci multă vreme în rugă și în meditare.
Iosif își făcea datoria, atunci când în casă-a intrat,
Aflându-se astfel sub paza de îngeri, din cer apărat.
David nu se-afla-n loc păzit, căci îngerii lui îl păzeau
Pe câmpul de luptă, nu-n pat, când alții luptau și mureau.
Dacă ar fi fost el la Raba, putea și-Afrodita să vină,
El n-ar fi căzut c-ar fi fost protejat de o strajă divină.

Acum vom extrage de-aici și pentru noi o-nvățătură:
Atunci când ne-aflăm în vreun loc ce-l știm apărat de Scriptură,
Să stăm liniștiți lângă Domnul, că El ne va da biruința,
Așa după cum ne-a lăsat în Biblie făgăduința.
Iar alta, apoi, e aceasta: dacă David cel supranumit
După inima lui Dumnezeu și totuși s-a prăbușit,
Ce nădejde putem s-avem noi ca umblând după gustul firesc,
Să mai fim protejați de Isus, să avem ajutorul ceresc?
Căci dacă umblarea lui Iosif, plăcută lui Dumnezeu,
L-a păzit chiar și atunci când femeia îl trăgea după sine mereu,
Umblarea după pofte-a lui David l-a târât într-atâta de jos,
Că văzând de departe-o femeie, a căzut într-un mod rușinos.

Când Domnul te mână pe-un drum pe care-ntâlnești pașii Săi,
Nu te va-nvinge Satana cu toți aliații lui răi.
Când însă vreo poftă de-a ta te mână pe-un drum unde nu-s
Deloc urme sfinte de pași lăsate de Domnul Isus,
Să nu îți îndrepți nici o clipă nici gându-n direcția lui,
Chiar dacă pe drumul acela e chemat Numele Domnului.

Ne-alegem deci cu-nvățătura: în mersul vieții de-acum
Să nu ne-ntrebăm dacă-un lucru ce-l facem e rău sau e bun,
Ci grija de căpetenie să fie nu "Ce?", ci "De ce?"
De ce fac un lucru sau altul? îl vrea Domnul, sau că îmi place?
De rămânem acasă ca David, adică-n plăcerile noastre
În loc să ne-aflăm împreună, cu Duhul - căpitanul de oaste,
Vom culege aceeași rușine și durere cu care-a plătit.
Facă Domnul Isus Cel din ceruri ca de azi, după ce-am auzit,
Să-nvățăm ca în orișice facem, oriunde ne ducem sau stăm,
Să fim în voia deplină a Domnului pe care-L urmăm.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Să se fi "stricat" Busola?

Cuvântul scris e-a Tatălui din cer scrisoare, trimisă nouă celor jos de pe pământ,
Busola pelerinilor care-au pornit pe drumul ce duce-n patria de sus, în cerul sfânt.
Dar cât de curioasă e de-atâtea ori busola, că-ți vine tot să crezi că-i eronată,
Căci tocmai când te-aștepți cel mai puțin, atunci primești un fel de pedepsire drept răsplată.
Păi să vedeți: din doisprezece fii ai lui Israel, Iosif a fost și fiu, și frate cel mai bun din toți.
Ceilalți ai lui s-au dovedit a fi până la urmă răi și ca fii, răi și ca frați - și pe deasupra hoți și mincinoși.
Și într-o zi, îl cheamă Israel pe Iosif și îl roagă: "Te du în câmp la frații tăi și-mi adu vești;
Ei sunt plecați cu turma la păscut de multă vreme; mergi dar, te rog, și vezi cum îi găsești".
Iosif n-a stat la gânduri, nici să-și facă socoteala la drumul lung și soarele fierbinte din pustie.
Căci el iubindu-și deopotrivă tatăl lui și frații, tot ce făcea legat de ei făcea cu bucurie.
Și-acum priviți: răsplata Domnului pentru-altruismul lui e-o groapă cu noroi. Apoi, urgie,
Vândut ca sclav la niște trecători călări pe drum, o ceată de ismaeliți, de negustori.
Dar bine, Doamne, nu Te supăra că-Ți facem întrebare: așa cinstești Tu pe copiii Tăi ascultători?
Și în sfârșit, ajunge sclav la domnul Potifar. Aici din nou, se dovedește credincios în ascultare.
Anii-au trecut și Iosif e de-acum un tânăr chipeș, căruia doamna Potifar îi da mereu târcoale.
A încercat tot ce i-a stat ei și în gând, și-n minte, dar nu i-a reușit deloc să-l tragă la curvie,
Căci chiar de nu erau evrei să-l urmărească-acolo, sfințenia-i era lui Iosif totuși vie.
Și într-o zi, cucoana Potifar, pândind prilejul, îl prinde pe evreu să-l tragă iară;
Dar ce credeți că face-atunci tânărul Iosif? Își lasă haina-n mâna ei și fuge-afară
Plin de nădejdea sfântă și îndreptățită a unei răsplătiri, dar mai ales o-ncurajare.
Știți ce-i trimite Dumnezeul lui din cer și-acum? Rușine, suferință pe nedrept și închisoare.
Acum, uitați-vă voi singuri și gândiți: ce-ar fi putut să facă Iosif mai frumos și mai dumnezeiesc
Și cum altfel ar fi putut mai bine să cinstească Cuvântul Sfânt al Tatălui de sus, ceresc?
Desigur, nici chiar Tatăl cel ceresc veghind din ceruri n-ar fi pretins o biruință mai încununată.
Și totuși, pentru ce atuncea, Doamne, Tu-i dai rușine, durere și închisoare drept răsplată?
Cu întrebare-aceasta și nedumerirea-n gând, să-l urmărim pe Iosif și o să vedem că nu Scriptura
E eronată și ne-apare-atât de curioasă, ci noi, că nu-i citim până la capăt toată-nvățătura.
În închisoare, Iosif și aici o duce bine, căci Domnul poate să îți facă prieteni chiar și pe vrăjmași
Dacă atunci când orișicât de curios S-ar comporta cu tine, nu te revolți, ci tot ce vrea, aceea tu îl lași.
Și iată, o speranță de eliberare se ivește, dar vai, ce trist! Și-aceasta, ca și celelalte, l-a-nșelat.
Paharnicul, când s-a văzut din nou afară-n libertate, de Iosif și de rugămintea lui fierbinte a uitat.
Acum, vă rog, fiți cu multă luare-aminte, căci cele ce urmează s-auzim pe mai departe,
Va fi lumina care unora din cititorii-acestor versuri de-un mare ajutor și har le face parte.
Vedeți? De-a lungul celor treisprezece ani de nedreptăți, tânărul Iosif le-a-ndurat pe toate
fără-mpotrivire. Dar în străfund, acolo unde numai Domnul vede și cunoaște, ca o speranță, ca un fel de licărire
Mocnea nestins, dar totdeauna gata învie, nu răzbunare, ci să-și scape viața căuta,
Necunoscând secretul tainic al păstrării vieții, numai cei ce știu s-o dea o pot păstra.
Și-acum, când experimentează ultimul eșec în închisoare, întâia oară în cei treisprezece ani de încercare
Domnului nu doar voința vieții, ci însăși viața, lăsând ca Domnul să-i aducă El când vrea eliberare.
Abandonându-și Iosif planuri, acțiuni și scheme de-ale sale, iată că intervine Domnul cu-ale Lui,
Și ce n-a putut Iosif demonstra în treisprezece ani, arată Domnul într-o clipă prin lumina cerului.
Iar Domnul face mult mai mult, nespus mai mult acuma, căci El nu-l dovedește numai că-i curat,
Și-apoi nici nu Se-oprește după-aceea numai la simplul fapt că de-nchisoare și sclavie l-a scăpat,
Ci-l face domn, stăpânilor peste imperiul mondial, salvând prin el pe lumea de atunci de la pieire.
Iar toți ce care până-atuncea l-au nedreptățit, și dâra carului care-i purta i-o sărutau cu umilire.
Dar toate-acestea, orișicât de minunate ni s-ar prezenta, când ne gândim la ce-a putut să-l folosească Dumnezeu apoi,
Muți de uimire, vom striga și noi cuprinși de adorare: "O Doamne, ia-ne-n școala asta și pe noi, da, și pe noi!"
Iosif ajunge să salveze viața-ntregului Israel din foametea ce bântuia atuncea pe pământ cumplit,
Simbolizând pe-Acela care-aduce lumii viața, din sfânta viață care la Golgota S-a jertfit.
Ajuns ca cel mai mare demnitar în fruntea țării, după cei treisprezece ani de încercări,
Se dumirește răbdarea nedreptăților e calea a tot ce este har divin și binecuvântări.
Abia acum, făcând retrospectiv o analiză, el vede cât de înțelept Domnu-a lucrat,
Când îl trimite rob la Faraonul care, altfel, evrei la curte n-ar fi acceptat.
Și-apoi, când vede că nu frații lui, ci Domnul, i-a rânduit tot drumul ne'nțeles la început și greu,
Le spune: "Domnul m-a trimis ca să vă scap de moarte. El m-a făcut fiu aici ca Dumnezeu".
O, Doamne! Vrem să învățăm și noi de astăzi pierdem propria noastră viață, ca apoi,
Reînviind-o Tu, s-o reproduci prin înmulțire-n alții, făcându-ne un Iosif pentru cei de lângă noi.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iar nașterea lui Iisus Hristos așa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind și nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Și cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosif, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naște Fiu și vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: Iată, "Fecioara va avea în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui: Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu". Și deșteptându-se din somn, Iosif a făcut așa precum i-a poruncit îngerul Domnului și a luat pe logodnica sa. Și fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.

în Sfânta Evanghelie după Matei, 1:18-25
Adăugat de Girel BarbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Legea și Viața veșnică

Domnul Isus ne-nvățat cum viața s-o trăim
Fii ai Tatălui din ceruri noi astăzi cu toți să fim
Și ne-a dat ca Îndreptar Evanghelia cea Sfântă
Să putem intra o dată chiar în ceruri sus la nuntă
Prin Cuvântul Lui cel viu Domnul Isus ne-a-nvățat
trăim neprihănirea să avem un duh curat
El ne-a spus că prin credință viața nouă o primim
Fii ai Tatălui din ceruri prin El doar aici să fim

Cine-n Mine se încrede Viața veșnică o are
Eu îi sunt dar pe vecie și viață și salvare
Prin credința în Hristos noi primim făgăduința
Nu prin Legea din Sinai avem aici biruința
Nu prin Legea ce s-a dat lui Israel în pustie
Ci prin harul vieții noi vom intra în veșnicie
Căci Pavel așa ne spune eu sunt mort față de Lege
Și trăiesc pentru Hristos viața sfântă se-nțelege
Căci porunca din Sinai până la Ioan a fost

De atunci credința sfântă pentru noi dar are rost
Nici Avraam n-a avut Lege ci-a trăit doar prin credință
Și-a fost gata ucidă a fiului lui ființă
Dar Dumnezeu l-a oprit și i-a spus că a văzut
Cât de tare dar în Sine Avraam s-a încrezut
Credința neprihănire Dumnezeu i-a scocotit
Și Avraam în sfințenie a fost iată mântuit
Nu prin Legea din Sinai ce-a fost dată mai târziu
Ci doar prin credința sfântă în Dumnezeu Sfânt și viu
Tot așa și noi acum prin credință avem viață
Prin credința în Hristos Duhul Sfânt azi ne înalță
Legea și porunca a fost până a venit credința
Iar de atunci încoace pentru noi doar Hristos e biruința

Prin credința în Hristos primim dar neprihănirea
Nu prin Lege nu prin fapte ni se dă dar mântuirea
Însă după ce-am primit viața de Hristos toți ascultăm
Și ființa noastră-ntreagă pe vecie Lui i-o dăm
Trăind dar viața sfântă fără umbră de păcat
Evanghelia cea Sfântă cum pe noi ne-a învățat
Iar când totuși se întâmplă în greșeli să mai cădem
Domnului Isus chiar totul în rugă noi îi spunem
Și îi cerem dar iertare ființa noastră să o spele
Căci avem viața sfântă cu toți astăzi în vedere
În lumina mântuirii pentru veci noi vrem să fim
Dându-i cinste și oanoare Mirelui ce îl iubim
11-02-2020 mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Istoria lui Iosif

Cunoașteți voi, copii, povestea
Cu băiețelul cel cuminte,
Cu frații lui mânjiți de sânge,
Invidioși și fără minte?
Ați auzit cumva de-un tată
Albit de griji în cortul său?
Un tată bun cu toți copiii
Ce seamănă cu Dumnezeu?

Ați învățat despre vânzare
Despre cămile și arginți?
De Ruben, Simeon și Iuda
De Iosif, floare între sfinnți?

Icoană vie a fost Iosif,
A lui Isus, smeritul Miel.
Acestea s-au numit, în Carte,
Istoria lui Israel.

Iosif, favoritul tatei,
Nu era, vai, și al gloatei
,, Frații" l-au privit ciudos,
Pentru că era frumos.

Ei n-au înțeles decât
Că el trebuie-omorât,
Pentru , din cer, un vis,
Măreție i-a promis.

Providența l-a salvat
Și pe aripi l-a purtat
Spre-mplinirea visului,
Căci nimic în lume nu-i

oprească un plan divin.
Lanțuri, umilință, chin
Toate-acestea l-au condus
Către patria de sus!
............
Plecând, supus, din cortul părintesc,
Pe câmpul plin de ierburi și primejdii,
Ajuns apoi la groapa de gunoi,
Îngenunchiat, în umbra deznădejdii.

Apoi, cu nepăsaare aruncat
În groapa mai adâncă a sclaviei,
De-acolo și mai jos a fost împins,
În ghierlă, și mânjit de calomnie.

Dar să nu crezi că Domnul l-a uitat,
Căci toate au fost doar trepte către tron.
Cu darul său de prinț și de profet,
Ajunse Iosif domn, ca Faraon.

După mulți ani de griji și de uitări,
Mânați de lipsă mare și de foame,
Cei zece frați pornesc către Egipt
S-aducă pâine la copii și mame.

Ajunși la domnitor i se închină
Ca stelele din visul dus cu anii,
Iar el cu gânduri bune îi încearcă
Le merinde dar le dă și banii.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Domnia Lui Hristos

Când în slava Lui cerească Domnul Isus va veni
El își va întinde mâna și totul va înnoi
curăța-va tot pământul de păcat nelegiuire
și toți oamenii cei răi vor fi dați doar la pieire
Domnul va-nnoi pământul și fața-i va transforma
căci doar El crease totul și a Lui este puterea
și toți oamenii-or să fie de Hristos dar îmbrăcați
prin a Lui lumină sfântă o să fie transformați
vor trăi aici viața cum copacii din pădure
căci nu va fi aici nimeni mintea lor ca să o fure
doar Satan va fi legat și în temniță închis
astfel că pământu-ntreg va fi atunci un Paradis

nici un rău nu se va face pe tot muntele cel sfânt
căci Isus își va impune omenirii al Lui Cuvânt
și va fi o nouă eră omul cum n-a mai văzut
căci viața va fi-ntreagă sub al Domnului Sfânt scut
împreună atunci cu mielul lupul blând va locui
și cu vitele-ngrășate leul se va zbengui
cu ursoaica la pășune vaca se va desfăta
pe pământ chiar nici un rău loc aici nu va avea
o pace fără hotar va fi iarăși peste tot
împlinindu-se Cuvântul Celui Sfânt și Savaot

copilașul cel micuț cu năpârci se va juca
nici un rău nu se va face și nimic nu va avea
tot pământul va fi plin de lumina Lui Hristos
și rău nu va exista pe pământ aicea jos
iată Domnul dar ce zice al vieții Creator
Eu fac ceruri noi pentru omul muritor
și-atunci vă veți bucura tresăltând de bucurie
căci trăi-veți dar viața iată până-n veșnicie
și întreg Ierusalimul piatră scumpă atunci va fi
căci peste întreg pământul Hristos doar va stăpâni

oamenii vor înflori ca și cedrii din Liban
îndreptându-și dar viața înspre-al fericirii lan
a lor muncă pe pământ în zadar nu va mai fi
vor avea atunci de toate sute de ani vor trăi
iată Domnul ce vorbește și El Însuși azi ne spune
atunci va fi o nouă viață și va fi o nouă lume
oamenii nu vor avea copii ca să îi înmormânteze
ci ca plini de bucurie pe brațe să îi așeze
Hristos le va fi lumina și de toate le va da
să trăiască-n bună stare fericită având viața
iată dar ce se va face oamenii cum vor trăi
când peste întreg pământul Hristos Însuși va domni
îmbrăcată-n fericire planeta va fi lumină
omenirea atunci întreagă va trăi fără de vină

prea puțini înspre păcat ochii își vor îndrepta
și vor fi toți pedepsiți doar stăpân va fi Mesia
astfel că-n neprihănire omu viața-și va trăi
ce-a râvnit atâta vreme iată el va dobândi
Raiul Raiul cel pierdut îi va fi iar locuința
numai pentru că Hristos îi oferă biruința
glorie dar Lui Hristos slavă Celui Prea Înalt
Raiul cel plin de miresme iarăși omului l-a dat
Tată scump și Sfânt din cer noi o iată-ți mulțumim
pentru Noul Paradis în care ne-ai dat să fim
slavă cinste și onoare acum iată ți-am adus
te slăvim o scumpe Tată și-l cinstim azi pe Isus

poezie de (30 noiembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubirea ne-a salvat

nu prin studii și învățătură
se nasc oameni pe pământ
ci se nasc după Scriptură
prin al Vieții Sfânt Cuvânt

nu știința oameni face
nici măcar filozofia
ci Adevăru dacă-ți place
îți dă viața — veșnicia

a lumii învățătură
uneori monștri crează
căutând altă alură
ea direcția-și gripează

nu știința e menirea
omului de pe pământ
ci sfințenia — iubirea
voia sacră a Celui Sfânt

Evanghelia e drumul
și astăzi spre fericire
de trăiești aici Cuvântul
și prin har și prin iubire

omul doar este iubire
pentru bine și frumos
și nu pentru răzvlătire
împotriva Lui Hristos

căci Hristos e Creatorul
Meșterul Lui Dumnezeu
e Lumina — directorul
omului spre Tatăl Său

numai El ne dă viață
numai El ne dă lumină
El spre Tatăl ne înalță
trăim fără de vină

în Hristos și pentru El
ferice cine trăiește
căci al vieții sfinte Miel
chiar pe brațe îl primește

doar Hristos astăzi ne cere
să fim toți aici curați
nu numai doar la vedere
căci prin El am fost spălați


căutați înțelepciunea
care vine azi de sus
și nu fiți precum e lumea
trăiți voia Lui Isus

nu vedeți cum se-mplinește
Cuvântul Acelui Sfânt
din rău lumea-n rău țâșnește
căci puterea i s-a frânt

puterea de curăție
de-a trăi fără de vină
de Hristos nu vrea să știe
nici nu vrea a Lui lumină

și Hristos este izvorul
de lumină și viață
numai El îți prinde dorul
și spre Tatăl te înalță

voi încredeți-vă-n El
în Isus Hristos Mesia
al iubirii sfinte Miel
ce dăruie veșnicia

căci numai Hristos a supus
Eu sunt Calea și Viața
celui blând celui supus
Eu îi spăl de lacrimi fața

nimeni altul n-a-ndrăznit
despre sine să susțină
căci din cer el a venit
și-i viaț㠗 și-i lumină


n-a fost nimeni pe pământ
vorbească ca Hristos
despre Tatăl Lui Cel Sfânt
sau de oamenii de jos

El a fost în trup de om
însă ca oamenii n-a trăit
ci a fost aici erou
căci totul a biruit

întâi a fost Dumnezeu
fără pată fără vină
legat fiind — de Tatăl Său
căci Însuși era Lumină

Dumnezeul Creator
coborât aicea jos
în toate învingător
a fost Domnul meu Hristos

la Caiafa când a fost
El știa atât de bine
ce n-avea și avea rost
vorbească despre Sine

și ce îi înfuria
dacă El mărturisește
Domnul toate le știa
tăria — ce-o stăpânește

și El a primit putere
chiar acolo-n Ghetsimani
căci se avea iată-n vedere
dat să fie la dușmani


nu ostașii l-au ucis
pe Golgota răstignit
ci iubirea l-a împins
tot păcatul să fie plătit

a plătit nelegiuirea
omului de pe pământ
căci Isus era iubirea
și Cuvântul Celui Sfânt

și nu cuiele pe cruce
moartea iată i-au adus
ci iubirea Lui cea dulce
l-a dat morții pe Isus

Cel ce soarele-a creat
și atâtea mii de stele
Universu-n lung și-n lat
și planetele-ntre ele

nu putea doar un cuvânt
de pe cruce rostească
și ostașii în mormânt
la picioare să-i trântească

ce ușor îns-ar fi fost
de pe cruce dispară
părăsind pământul nost"
într-o clipă planetară

însă noi eram pierduți
nu mai era mântuire
pentru oamenii cei mulți
cu nădejde la răpire


asta l-a ținut pe cruce
mântuirea omenirii
voia Tatălui ne aduce
pe cărările iubirii

Domnul nostru a pătit
plata pentru fiecare
și omul e mântuit
e salvat de la pierzare

însă numai prin credință
dacă crede în Hristos
are-n sine biruință
din pierzare este scos

prețul este infinit
e viața Lui Isus
Mielul Sfânt și răstignit
după cum Tatăl a spus

poezie de (10 iulie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Familia lui Iacov se duce în Egipt

" cred, sau să nu cred?", gândea bătrânul.
Să mai trăiască Iosif cel pierdut?
E-adevărat, Neftali, Ruben, Iuda?
E-adevărat voi mi l-ați vândut?
Ce minunată dragoste divină
A transformat necazul în lumină
Și-a pregătit o zi de revedere,
Care șteargă doruri și durere!

Ce veste pentru amărâtul Iacov!
Tot mai trăiește Iosif, fiul meu?
Ba încă el a fost unealta sfântă
Prin care ne-a dat pâine Dumnezeu.

Înțelegând conducerea divină
Își strânge, patriarhul, tot poporul
Și intră în Egipt, cu toată turma,
Privind trecutul său și viitorul.

Bătrânul Iacov, șef de caravană,
Întinerea gândind la fiul său.
Atunci a cunoscut înțelepciunea
Și planul tainic al lui Dumnezeu.

Priviți apoi pe Iacov rezemat
Cu mâna pe toiag, și-apoi pe moarte,
Culcat în pat, cu ultima suflare
Ce binecuvântări la fii împarte...

Și cercetați în Biblie, la rând,
Căci profeția lui s-a împlinit,
Și încă mai rămâne vedem
Cum ȘILO va veni, de toți slăvit.

Apoi muri și Iosif, ca tot omul.
La moarte, credincios, cu-același țel,
Rugă pe-ai lui să-l ducă în pământul
Lui Avraam Isaac și Israel.

Căci au voit, în toate, patriarhii,
împlinească-a cerului sentință:
Chiar ultimul lor drum să dea pe față
O ascultare plină de credință...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe Calvar a trebuit

Cât de scump este Isus
Și cât e de minunat
Căci păcatul nost" a dus
Și El s-a lăsat răpus
Plătind vai — greul păcat

A fost prins și judecat
De preoți și farisei
Dat la moarte — a fost dat
Noi s-avem duhul curat
Și în ochi — lumină-n ei

Și Isus a fost bătut
Și scuipat și biciuit
Deși-un greș El n-a făcut
El a fost necunoscut
Pe pământ când a trăit

Fără pat㠗 fără vină
Domnul Isus a umblat
A trăit într-o lumină
Cum nu-i nimeni să o țină
Fără urmă de păcat

Și-a fost prins în Ghetsimani
Domnul după rugăciune
Căci preoții a Lui dușmani
Iudei i-au dat însăși bani
Taina Domnului a spune

Și vândut a fost Isus
El păcatul să ni-l poarte
A fost ca un miel supus
De aprozi când fu adus
Vina noastră să o poarte

Pentru că a vindecat
Multora fiind salvare
Iată a fost condamnat
Socotit ca vinovat
Pentru a omului iertare

Trebuia în veșnicie
Noi ca să fim condamnați
Și doar El putea să fie
Rob plătind pedeapsa vie
Ca noi toți să fim iertați

Nimeni altul nu era
Așa Sfânt ca să plătească
Vina omului cea grea
Doar în Isus se găsea
Natura Dumnezeiască

Și astfel a trebuit
El să sufere amar
Ca păcatul nost" plătit
Să fie desăvârșit
Prin Isus chiar pe Calvar

Și Hristos a suferit
Cea mai groaznică ocară
Pe Calvar când a pășit
Omul Cel neprihănit
Pentru noi dat ca să moară

Singurul ce-a fost în stare
Să ne poarte suferința
Prin El să primim iertare
Prin a Lui chinuri amare
În El de avem credința

Glorie dar Lui Hristos
Slavă cinste și onoare
C-a venit aicea jos
Și-a trăit așa frumos
Nouă să ne dea iertare

Noi Isus îți mulțumim
Pentru tot ce ai răbdat
Când dat morții și în chin
Ai sorbit al nost" venin
Fii în veci glorificat

Ție dar ne închinăm
Și-ți slăvim Isus Ființa
Ne-ai dat ce nu merităm
De aceea te urmăm
Și în Tine avem credința
16 aprilie 2020 mănăștur Cluj

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iosif devine sclav

Pentru vina de-a visa
Celor ce nu convenea,
Iosif sclav a fost făcut
Și la Egipteni vândut.
Dar l-a ocrotit mereu
Bunul nostru Dumnezeu,
Astfel stăpânul chiar,
Dregătorul Potifar,

L-a-nălțat peste averi
Și i-a-ncredințat puteri
Peste toată casa lui...
Fost-a voia Domnului,

Mai presus de gândul rău
Al oricărui frate-al său.
Tu, băiete, fii curat,
Și vei fi, la fel, 'nălțat.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Isus vindecă în Israel

Isus iar cu ucenicii înspre mare s-a-ndreptat
Și atâția din Israel acolo s-au adunat
Cuvântu să i-l asculte căci vorbea de Dumnezeu
Cum Tatăl purta de grijă atunci la poporul Său
S-a strâns o mare mulțime și din Siria vecină
Căci Isus Domnul vieții era soare și lumină
Din Ierusalim Idumea și dincolo de Iordan
Au venit atâția oameni poposind în Canaan
asculte de Cuvântul Solului ce-a fost trimis
deschidă iarăși calea pentru om în Paradis

La Isus veniră atâția să le ofere vindecare
Să scape de atâtea chinuri primescă dar salvare
Și Isus a poruncit ucenicilor să-i țină
La-ndemână o corabie până când El o să vină
Îmbulzit de atât norod Domnul Isus să nu fie
poată vorbi atuncia de veșnica-mpărăție
Căci atâți se-nghesuiau vindecare să primească
Doar Isus avea putere tuturor dăruiască
Vindecare sănătate pentru orice boală grea
Înaintea Lui Isus nimic nu putea să stea

Duhurile necurate pe Isus când îl vedeau
La pământ în Fața Lui cu toate ele cădeau
Cu putere dar strigau Tu ești Fiul Lui Dumnezeu
Însă Domnu atunci degrabă poruncea cu glasul Său
păstreze dar tăcerea să nu-l facă cunoscut
Căci lucrarea Lui Divină iată abia a început

Glorie dar Lui Mesia căci bolnavii a vindecat
Chiar și orbilor vedere — atâtora El le-a dat
Și-a scos duhurile rele din atâția pe pământ
Căci doar El era din ceruri Fiul Tatălui cel Sfânt

Pe leproși i-a curățat pe ologi El i-a făcut
Ca să umble alerge — El fiindu-le doar scut
Orbii și-au primit vederea muții iarăși au vorbit
Căci Isus avea putere pentru cel nenorocit
Chiar și morții au înviat la porunca Lui Isus
Căci Hristosul Sfânt în toate Tatălui era supus
Glorie dar Lui Mesia pentru marea Lui lucrare
Căci în toate omenirii a fost și ne e salvare

poezie de (29 martie 2019, Mănăștur)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Petru pe ape

După ce-a dat drumul la noroade Domnul Isus a urcat
Sus pe munte să se roage Tatălui Adevărat
Pe când iată ucenicii în corabie vâsleau
Căci trimiși atrunci de Domnul dioncolo ei se duceau
Dar Isus urcă pe munte să se afunde-n rugăciune
Tatălui Cel Sfânt din cer tot din inimă a-i supune
Și pierdut în rugăcine iată noaptea cum îl prinse
Numai singur sus pe munte căci iubirea îl ajunse
Pentru Tatăl Sfânt din ceruri și Părintele iubit
Care jos îl trimisese pentru omul cel pierdut

Dar în vremea aceasta iată ucenicii toți pe mare
Nu-și găseau atunci liniștea căci treceau prin încercare
S-a strârnit un vânt puternic marea era agitată
Și veneau în șiruri valuri peste marea tulburată
Încă mai mari se făceau și talazuri atunci grele
Se nălțau în nopatea neagră azvârlindu-se spre stele
Nu mai contenea furtuna și nici vântul nicidecum
Ci-și tăia prin apa mării atunci groaznicul ei drum
Pe când iată în furtună ucenicii greu luptau
Și cu vântul și cu marea — valurile îi loveau

Atunci iată deodată o nălucă au zărit
Cum aluneca pe valuri cu un chip abia zărit
Un om umblă acum pe valuri iată marea îl susține
Deși valurile-s mari înspre noi iată cum vine
Plini de frică ucenicii atunci iată au țipat
Dar Isus atunci deodată înspre ei El a strigat
Îndrăzniți și nu vă temeți căci Eu iată aici sânt
Doamne i-a zis Petru atunci vreau s-aud al Tău cuvânt
Dacă Tu ești o Isuse poruncește-mi ca să vin
Pân" la Tine peste ape să-ți văd chipul Tău Divin
Vino Petre atunci i-a zis al nostru Mântuitor
Valurile când veneau și talazu-ngrozitor
Însă Petru fără frică a pășit atunci pe mare
Căci privise spre Hristos și-avea fermă-ncredințare
Căci Domnul cel Sfânt din ceruri chiar pe valuri îl susține
Și deplin încredințat nicio teamă n-avea-n sine
A pășit plin de credință peste ape peste valuri
Și-a fost primul om pe ape — dincolo de idealuri
Petru a umblat pe ape așa ca și Domnul său
Când privi doar spre Hristos — Fiu Unic de Dumnezeu

Primul om de pe planetă apa ce l-a susținut
Când deplin atunci în Isus ucenicu s-a-ncrezut
Dar așa puțină vreme căci deodată și-a luat
Privirea de la Hristos și spre valul tulburat
A părivit Petru atunci și groaza l-a năpădit
C-a-nceput să se scufunde și de moarte îngrozit
A strigat atunci la Domnul — scapă-mă te rog Isus
Căci de ape Doamne iată sunt din nou acuma dus
Domnu-ndată și-a-ntins mâna pe Petru l-a apucat
Până când ambii pe punte în corabie-au intrat

Astfel Petru cu Isus au umblat atunci pe ape
Ucenicului cel sfânt credința i-a fost aproape
Câtă vreme a crezut — peste valuri a pășit
A fost primul om de aici care mare-a biruit
Țintă vie pe Hristos câtă vreme l-a avut
Apa mării ca uscatul pe Petru l-a susținut
Și Petru cu Domnul Isus în corabie-au pășit
Pe când iată chiar și vântul de tot el s-a linișțtit
Și furtuna a dispărut parcă nici n-ar mai fi fost
Căci Isus era din nou soare sfânt și adăpost
Și văzând schimbarea vie și și în ceruri și pe mare
Au venit toți la Isus să-i aducă închinare

Cu adevărat Fiul Lui Dumnezeu Tu ești
Și furtunii și chiar mării de poți Tu să poruncești
Glorie dar Lui Isus — cinste slavă și onoare
C-aduse dar tuturora dintre valuri mari salvare
Fie-i Numle slăvit și de-a pururi lăudat
Căci El doar spre mântuirea omului dar a lucrat
Pentru Isus Tată Sfânt noi acum îți mulțumim
Căci prin El ne-ai dat viața pururi fii Tăi să fim
22-10-2019 mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lumina din Infinit

cinste slavă și mărire
Lui Isus Cel răstignit
care iată din iubire
pentru noi El a murit

pentru noi și-a dat viața
sus pe cruce la Calvar
și scuipată i-a fost fața
să ne dea viața-n dar

cinste slavă și onoare
îi aducem Lui Mesia
și-i cântăm cu-nflăcărare
căci ne oferă veșnicia

pentru noi Isus și-a dat
și viața și Ființa
când la moarte condamnat
i s-a dat atunci sentința

fără pată fără vină
El viața și-a trăit
a fost unica Lumină
ce nouă s-a dăruit

doar Isus cel acuzat
de preoți și farisei
a trăit fără păcat
printre oamenii cei răi

căci doar El era iubirea
al vieții Creator
ce-a trăit neprihănirea
chiar sub ochii tuturor

numai El a îndrăznit
susțină că-i Viața
Lumina din Infinit
ce străluce dimineața

n-a fost nimeni pe pământ
ca și El ca să susțină
că e Fiul Celui Sfânt
și trăiește fără vină

doar Isus Hristos Mesia
pe Tatăl ni l-a descris
căci El este bucuria
de-a intra în Paradis

Tatăl vrea ca omenirea
mântuirea s-o primească
și să guste fericirea
sus în Slava Lui cerească

și Hristos l-a înălțat
pe Tatăl dându-i onoare
Isus doar l-a lăudat
cinstind Numele Lui Mare

altul nimeni n-a vorbit
de Tatăl ca și Isus
nimenea nu l-a slăvit
ca și Fiul Lui supus

nici David nici Moise chiar
n-au vorbit de Dumnezeu
ca și Mielul din Calvar
căci El este Tatăl Său

doar Isus în mod real
pe Tatăl l-a cunoscut
când pe-al vieții veșnic val
ambii omul l-au făcut

din pământ și din lumină
și din apă și din vis
să trăiască fără vină
omul chiar în Paradis

Isus doar ne e menirea
și Iubirea din Cuvânt
prin El noi neprihănirea
o avem jos pe pământ

El pe brațe ne-a luat
când murise sus pe cruce
pentru al meu și-al tău păcat
în rai să ne poată duce

El păcatu-a ispășit
și pedeapsa ne-a iertat
când pe Golgot-a murit
și noi inima i-am dat

Tatăl Sfânt a hotărât
ispășirea și iertarea
omul iarăși mântuit
să trăiască îndurarea

glorie Lui Dumnezeu
slavă-i fie Lui Mesia
căci acum prin planul Său
ni se oferă mântuirea

mulțumesc o Tată Sfânt
mulțumesc Isus iubit
căci eu astăzi prin Cuvânt
sunt pe veci dar mântuit

poezie de (4 ianuarie 2019, Mănăștur)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Găleata... părăsită

(Ioan 4,28)

Pe când mă hrăneam odată cu Cuvântul din Scriptură,
M-am ales - cum e normalul - cu bogată-nvățătură.
Și pentru că nu se cade să țin numai pentru mine,
Am păstrat, iubite suflet, din belșug și pentru tine.
Așadar, citeam cum Domnul, fiind în călătorie,
Ostenit de-atâta soare și nisipul din pustie,
S-a oprit lângă-o fântână, ca să Se mai odihnească,
Și găsind puțină umbră dorea să Se răcorească.
Dar să nu uităm un lucru când citim Sfânta Scriptură:
Nu e scris nimic într-însa ca vorbe de umplutură.
Și de-asemeni să se știe că în viața lui Hristos,
Când trăia și El în carne la un fel cu noi de jos,
Chiar foamea și oboseala îi erau subordonate
Tatălui slăvit din ceruri, care-i dirija pe toate.
Iată-L deci acum pe Domnul, obosit lângă fântână,
Cum privește o femeie venind cu-o găleată-n mână.
Oare-I este și Lui sete și-o așteaptă pe femeie,
Ca să scoată cu găleata și să-i dea și Lui beie?
El, prin care-au fost făcute cer, pământ și mări și ape,
Așteaptă la o femeie? El singur să bea nu poate?
Nu, așa ceva nici vorbă. Ci-n această-mprejurare
Ni se dă o-nvățătură și o mare-ncurajare.

Iată care este taina: ori de câte ori ne cere
Vreun serviciu sau vreun lucru, Domnul are în vedere
Să ne binecuvânteze cu un dar din cele care
Nu sunt cunoscute-n lumea celor ce trăiesc sub soare.
Așadar, femeia vine cu găleata ei în mână,
Pregătindu-se să scoată apă rece din fântână.
Domnu-i zise-atunci: "Femeie, -Mi, te rog, beau și Eu!"
Femeia-L privi mirată și-i zise: "Cum, Tu, iudeu,
Ceri unei samaritence să-Ți dea apă de băut?"
"O femeie, zise Domnul, dacă ai fi cunoscut
Pe Cel care-ți cere-acuma, ai fi vrut să-ți dea El ție,
Căci El e izvorul apei celei vii din veșnicie."
În sfârșit, când mai la urmă Domnu-o-ntreabă de bărbat,
Ea mărturisește sincer, trăia destrăbălat.
Aici Domnul îi răspunse: "Ai vorbit adevărat,
Că din șase, nici acesta nu ți-e legitim bărbat".
Când și-a dat seama femeia că Acel iudeu cunoaște
Taina vieții ei trecute, imediat în ea se naște
Gândul că Acesta este Mesia, Cel așteptat
elibereze lumea din pierzare și păcat.

Acum să luăm aminte, că aici e punctul care
M-a stârnit la poezie și adâncă cercetare.
Femeia, în clipa-n care a-nțeles -acel iudeu
E Hristosul sfânt din ceruri, e Fiul lui Dumnezeu,
A uitat de tot și toate, și de apă și găleată,
Și s-a dus în sat să spună la toți vestea minunată.
Ce dovadă grăitoare ne aduce acest act,
A ce-nseamnă o-ntâlnire cu Isus adevărat!
Nu veniseși tu femeie, cu găleata ta în mână,
Toată calea ceea lungă să scoți apă din fântână?
Unde-i setea și nevoia care te-au făcut ieși
Pe-o arșiță așa mare, de să crezi că te topești?
N-ai vrea să ne spui și nouă marea ta descoperire
Prin care devii stăpână chiar pe legile din fire?

Cu-astfel de-ntrebări în minte, cercetând Sfânta Scriptură,
Am găsit înscris acolo următoarea-nvățătură:
Cine s-a-ntâlnit cu Domnul, nu doar simplu cu un nume,
Trăiește din clipa-aceea după legi din altă lume.
Cine L-a-ntâlnit pe Domnul, care nu S-a dat-napoi
Să își părăsească cerul din dragoste pentru noi,
Își uită ca și femeia chiar setea chinuitoare,
Căci îl arde-acuma setea ca să ducă vestea mare
Celor din cetatea lumii, care, ca și el cândva,
Ar pieri în iad de n-ar fi să-i prevină cineva.

O, ce trist să vezi atâția care spun că L-au găsit
Pe Mesia, Cel de veacuri prin Scripturi prorocit,
Care însă-n loc să ardă de dorința de-a împarte
Vestea mântuirii-n lume, și-n aproape, și-n departe,
Dimpotrivă, umblă-n lume nu să-i dea, ci să-i apuce
Bogăție cât mai multă, un trai bun și viață dulce.
Femeia samariteancă avea o găleată-n mână
Înainte să-i vorbească Domnul Isus la fântână.
Însă după întâlnirea cu Hristos nu doar cu-n nume,
Și-a uitat și de găleată, și de setea ei de lume;
Căci Hristos este izvorul apei vii, iar cine-L are
În veci nu mai însetează după cele pieritoare.
Cine scormonește-n lume: bani și pofte trecătoare,
În timp ce totuși vorbește despre viața viitoare,
E un ipocrit fățarnic și un mare mincinos,
Care s-a-ntâlnit cu-n nume, dar nu cu Domnul Hristos.
Ăștia-s fariseii care și-azi dau pe Isus la moarte,
Căci Îl pomenesc pe nume, dar tăgăduiesc prin fapte.

Și acum, în încheiere, o-ntrebare mi se pune:
Mi-am lăsat și eu găleata care-adună ce e-n lume?
Dacă nu, acum degrabă mă-ndrept către Hristos,
Până când, ca și femeia, uit plăcerile de jos.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Împletiți doar în lumină

harul Sfânt al Lui Hristos
iată și azi ne învață
trăim aici frumos
chiar din zori de dimineață

curați sfinți și în lumină
viața nouă s-o trăim
cu toți să fim fără vină
pe Tatăl să îl cinstim

asta-i noua-nvățătură
omenirii ce s-a dat
prin lumina din Scriptură
omul să fie curat

nu păcat — nelegiuire
nu minciun㠗 ci-Adevăr
străpunși toți azi de iubire
Hristos să ne fie țel

în lumina mântuirii
toți să fim astăzi zidiți
nu în plasa rea a firii
ci fiind cu toții sfinți

harul Tău Isus îl vrem
și lumina Ta cea Sfântă
pe veci doar să te urmăm
intrăm în cer la nuntă

Evanghelia iubirii
noi o vrem ca îndreptar
pe cărarea mântuirii
cu Hristos Mire și dar

îndurarea Lui Hristos
o vrem pârghie în veșnicie
ce-i curat și e frumos
pururi țintă să ne fie

nu ce nouă azi ne place
ci ce-i place Lui Hristos
căci El e doar viaț㠗 pace
Domnul vieții — venit jos

nu păcat — nelegiuire
ci sfințenie — lumină
și nu vrem a nostră fire
ci Hristos ca să ne țină

cum viața ne-a trasat
Creatorul nostru Sfânt
nu vrem fire și păcat
ci Isus și-al Lui Cuvânt

împletiți doar în lumină
noi lumină doar să fim
o viața fără vină
ca noi toți să ne sfințim

cum Hristos a hotărât
noi să ne trăim viața
ca zăpada azi încât
să ne lumineze fața

pe Hristos îl vrem drept lege
și aici să-mpărățească
de Adevăr ca să ne lege
până-n patria cerească

Lui ne vrem pe veci supuși
-mplinim tot ce ne spune
căci de El am fost aduși
chiar și în această lume

în Hristos și pentru El
vrem viața s-o trăim
în al Domnului sfânt fel
ca pe veci ai Lui să fim

glorie dar Lui Mesia
slavă-i fie Lui Hristos
căci El este veșnicia
și viața cu folos

poezie de (22 septembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În Isus Hristos Mesia

În Isus Hristos Mesia noi de aici ne-am ancorat
Și Lui i-am predat ființa căci viață El ne-a dat
Lui i-aducem osanale și Numele-i preamărim
Căci ni-e Domn în veșnicie și pe El noi îl iubim
De păcat nelegiuire numai Isus ne-a spălat
Și în marea Lui iubire cu Duh Sfânt ne-a botezat
În Isus ni se oferă tot ce-i bun și e frumos
El ne e pe veci salvarea — Mirele cel glorios
În lumina mântuirii prin credință ne-a zidit
Să-i cântăm dar azi Ființa căci Domnul ne-a mântuit
În Isus Hristos Mesia ni s-a dat aici menirea
El e viața nostră vie ne e stânca și iubirea
Evanghelia Lui Sfântă ne e astăzi căpătâi
Și noi ne luptăm aici s-avem dragostea dintâi
Domnul este Dumnezeu și prin El noi biruim
Fii ai Tatălui cel Sfânt pentru veci de veci să fim
Îl rugăm dar pe Mesia să ne fie-n veci salvare
Vrem prin El în veșnicie s-avem parte de-ndurare
În lumina mântuirii Isus dar să ne zidească
Și pe toți ce îl iubim Domnul să ne mântuiască
Glorie dar Lui Hristos slavă cinste și onoare
Căci doar El ne este stânca prin care avem salvare
29 octombrie 2021 mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cultele păgâne

La templu un fariseu
Și un vameș au sosit
Se rugau Lui Dumnezeu
Cum de bine-au socotit

Fariseul ce știa
Legea care i-a fost dată
Lui Dumnezeu îi mulțumea
Căci e singurul lui Tată

Tată scump îți mulțumesc
De-a Ta Sfântă îndurare
Căci viața mi-o trăiesc
Și umblu pe-a Ta cărare

Eu dau din izmă și din toate
Cele ce Tu mi le dai
Cuvintele-ți toate adevărate
La mine-n inim㠗 le ai

Eu postesc de două ori
Chiar Doamne pe săptămână
Și îți dărui multe flori
Căci viața-mi e lumină

Nu-s ca alții pe pământ
Hărăpăreți nedrepți și preacurvari
Căci eu țin al Tău Cuvânt
Nu-s ca cei răi și avari

Nu-s din cultele păgâne
Evanghelia ce n-o trăiesc
Ci eu Doamne penru Tine
Cultele azi le urăsc

Doamne eu trăiesc Cuvântul
Și Scriptura o-mplinesc
Cultele fac doar pe sfântul
Eu o Doamne azi trăiesc

Iată fug de sărbători
Și de atâtea lucruri rele
Eu Cuvântul Tău din zori
Îl înalț azi printre stele

Toate cultele-s pierdute
Noi o Doamne împlinim
Ale Tale vii cuvinte
Și mereu iată postim

Ei o Doamne s-au vândut
Noi suntem acuma sfinți
Căci nu ținem nici un cult
Cum ne-au spus vechii părinți

Dar Scriptura ce vorbește
fii mândru și-ngâmfat
Unde Domnul azi privește
La cel trufaș și curat

Fariseul a trăit
Mult Cuvântul Celui Sfânt
Însă el nu s-a smerit
Trăind tot al Domnului Cuvânt

Vameșul însă stătea
Plin de groază și de frică
Și Domnului îi spunea
De-a lui viață rătăcită


De mine o Doamne ai
Milă azi și mă ridică
Numai Tu viață dai
Inimii mele rănită

Fie-ți milă dar de mine
Iartă-mi groaznicul păcat
Căci privesc acum la Tine
Doamne greu sunt vinovat

Iartă-mi vina și păcatul
Căci Doamne sunt rătăcit
O ascultă-mă ca altul
Să nu fac Isus iubit

Cine dar a fost iertat
Vameșul sau fariseul
Ce era mult mai curat
Însă el își văzu eul

Toți ceilați erau pierduți
Numai el era curat
Unde vrei dar să te uiți
Tot la alții — nencetat

Să trăiești ca fariseul
Tot pe alții tu să-i vezi
Că-s pierduți doar tu cu eul
De Domnul dar mai asculți

Vameșul n-a mai văzut
Nici un om de pe pământ
Căci desigur el pierdut
N-avea al Domnului Cuvânt


Însă iată s-a smerit
Pe Domnul l-a implorat
Să-l ierte căci n-a trăit
Cuvântul ce ni s-a dat

Vameșul a fost iertat
Fariseul însă nu
Deși el mult mai curat
Al lui suflet îl avu

Fariseul s-a mândrit
Cu viața lui curată
Însă vameșul smerit
L-a văzut pe Cel ce iartă

Domnul ne vrea azi smeriți
Păcatul să ne vedem
Nu a altora c-atâți
Cuvântu să n-ascultăm

Judecată ce o folosești
Cu ea vei fi judecat
Însă dacă te smerești
Tu vei fi acel iertat

poezie de (12 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Domnul meu!

(Ioan 20,13)

De câte ori citesc la rând Scriptura și-ajung la misterul cel sfânt al învierii,
Un licăr tainic de sclipiri mă-nvăluiește, ca adierea-nmiresmată-a primăverii.
Citeam deunăzi despre Maria, întâmpinată de Isus după-nviere,
Și mi-a sărit în ochi, ca o străfulgerare, un cuvințel micuț, dar unul dintre-acele
Fără de care ai atât folos citind Scriptura, cât are-un pește căruia i-ai dat
Mâncărurile lui cele mai bune, dar nu în apă, ci afară pe uscat.
Spune Ioan că-n zorii neuitați ai învierii, când întunericul își disputa supremația,
Grăbea cu pași precipitați de spaima nopții, dinspre cetate spre mormânt, sfânta Maria.
Colțoase pietre, mici bucăți de stâncă, se-ngrămădeau izbind-o pe cărare;
Iar zgomote sinistre clocoteau văzduhul, ca lava din vulcan în revărsare.
Dar cum nu-i cine-mpiedica lumina zilei spulbere ai beznei reci fiori,
Nici cine oprească alergarea vreunuia din miliardele de sori,
Nu s-a găsit nici cin' stânjenească nestăvilita-naintare a Mariei,
Căci sursa ce-o purta era o rază a dragostei din înălțimile veciei.
Ajunge în sfârșit până la grotă. Dar ce-i văd ochii? Piatra nu mai este!
Și-n spaima disperării-acum aleargă la ucenici ca să le dea și lor de veste.
Și după cum în cursa nopții înspre grotă n-a fost nimic care să-i poată sta-n cărare,
N-a fost obstacol nici de astă dată care s-o poată-mpiedica din alergare.
Cu ochii plânși, cu vorbe-ntretăiate de-adânci sughițuri care-i zguduiau tot corpul,
Le strigă: "Petre, Ioane, L-au luat, pe-Acela care și mort îmi este mie TOTUL!"
Ca trăznetul din nori lovește-această veste pe ucenicii care, fără vreun cuvânt,
Aleargă ca taifunul, căci vrea fiecare să fie cel dintâi ce-ajunge la mormânt.
Ajunși, se pleacă, intră în mormânt și văd. Ce-a spus Maria, da, era adevărat.
Iată fâșiile de pânză și ștergarul. Dar El? Să fie oare-așa că grădinarul L-a luat?
Și-apoi cu o nedumerire și mai mare-n ei decât aceea care pân-aici pe drum i-a ros,
Cei doi, mirați de-atâtea taine ne' nțelese, spre casa lor acuma iau agale drum întors.

Maria însă stă și plânge-afară, lângă mormântul Prințului vieții,
Până când noaptea se topi ca ceara-n soare și-o-nvălui aureola dimineții.
Știa, era adevărat tot ce văzuse, și-n mintea ei Isus rămâne încă mort.
Dar vezi, în tainița sfântă a iubirii se află un magnet acolo ca și un resort....
Trec clipele. Și-n jalea ei crescândă privește iar prin gura de mormânt,
Căci pe Isus, chiar mort ea-L prețuiește mai mult ca pe toți viii pe pământ.

La provocarea-aceasta de acuma, Isus nu poate să reziste mai departe,
Ci îi trimite soli ce-i spun Prințul vieții nu se putea să fie înghițit de moarte.
Aici urmează testul cel mai mare, prin care dragostea cea sfântă a Mariei
Recucerește, după actul învierii, pe scumpul ei, Hristosul, pe Prințul veșniciei.
Priviți acum cât de feeric strălucește această dragoste-a Mariei Magdalina,
Căci nu-L dă pe Isus cel mort nici pe toți viii, nici chiar pe îngerii care-i aduc din cer lumina.
Această dragoste atât de neînduplecată, ce nu admite nici un fel de surogat,
L-a copleșit și pe Isus până-ntr-atâta că, biruit, până la urmă și El a cedat.
Când a văzut Isus că nici pe îngeri ea nu-i preferă-n locul Lui, chiar dacă-L știe mort,
I Se-arătă și-i zise: "O, Marie! M-ai biruit! Mă las acuma cunoscut, căci nu mai pot!"

*

Când am citit împrejurare-aceasta în Scriptură, m-am minunat și am rămas pe gânduri dus...
Cum de-i posibil oare ca un om să poată să-L copleșească, biruindu-L, pe Isus?
Dar când privirea mi-a căzut din nou pe Cartea Sfântă, și-am întâlnit cuvântul "meu" din "Domnul meu";
Am prins atunci adâncul înțeles cum poate omul să-L biruie până chiar și pe Dumnezeu.

Interesant aici e că Maria nu plânge că-i luat Domnul Hristos;
Nu-I spune nici Domnul Isus - deși El este, ci-I spune-n chipul cel mai personal și mai frumos:
"E Domnul meu! E și Hristos, și Isus, dar dacă fără El, nici când Îl știu chiar mort, nu pot,
E pentru că, fiind și Domnul vieții me1e, EI mi-este suflul vieții, El mi-este pulsul inimii în tot."

O, binecuvântată fii și astăzi tu, Marie, căci focul dragostei venit din cer, prin care
L-ai prețuit pe Domnul tău atunci cu-atâta foc, are-nceput, dar n-are terminare.
Iubirea ta, necunoscută pân-atunci pe Terra, a scânteiat întâia oară din Hristos,
Căci El prin cruce a născut iubirea ce poate-mbrățișa pe cel mai păcătos.
Isuse scump, focar etern al veșnicei iubiri, aprinde-ne și pe noi azi ca pe Maria,
Să stăm lângă Cuvânt chiar când se pare sec și mort, iar Tu ne-apari departe cât e veșnicia.
Noi azi avem un har mai mare ca Maria, care Te căuta mort în mormânt,
Că-n timp ce ea nu Te mai socotea printre cei vii, noi Te știm viu, însoțitor al nostru pe pământ.
O, lasă-ne, Isuse, să-nvățăm și noi că dacă vrem să Te cunoaștem înviat și bine,
Nu vom putea decât dacă atunci când Te ascunzi, chiar când pari mort, noi sta-vom totuși lângă Tine.
Și după cum Tu ne-ai iubit când eram morți, ca să ne poți avea în veșnică-nviere,
Noi iubim chipul Tău azi fără să-L vedem, ca să-L putem avea aievea-n veșnicia ce nu piere.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Începutul celor neprihăniți

Psalmul unu ne arată
Omul cel neprihănit
Are inima curată
Și lucrează fără pată
Domnul cum dar i-a vorbit

Ce începe-n viața lui
El duce la bun sfârșit
În suflarea harului
Se dăruie Domnului
Duhul Sfânt cum i-a vorbit

Bun e a lui început
Și viața lui la fel
Căci al Domnului sfânt scut
Îi e pavăză și avut
În Hristos — Emanuel

Omul cel neprihănit
Pe Hristos stăpân îl are
Căci el doar s-a dăruit
Mielului cel răstignit
Ce îi dă pe veci salvare

Începutu-i e o floare
Căci se-mbracă în lumină
În viața trecătoare
Vede a Domnului lucrare
Mâna care o să-l țină

Oamenii neprihăniți
Meșter îl au pe Hristos
Și pe calea celor sfinți
Înfloresc a lor dorinți
În Mielul cel glorios

De aceea începutul
Lor e-o stea pe acest pământ
Căci îl au mereu pe Domnul
Cel ce a creat și omul
Și i-a dat a Lui Cuvânt

În viața de credință
Începutu-i diferit
Și prin har și-n biruință
Pentru a omului ființă
Domnul a fost răstignit

Cartea Sfântă ne arată
sunt începuturi bune
Și atâtea-s fără pată
În viața ce-a fost dată
Prin sfințenie și rugăciune

Astfel împăratul Saul
Început bun a avut
Când el l-a văzut pe Domnul
Mai presus de cum e omul
Și el iată s-a smerit

Așa mic el s-a văzut
Și pe Domnu așa mare
Și era necunoscut
Deși Domnul l-a văzut
trăia în ascultare

Însă iată că sfârșitul
I-a fost rău și nedorit
Căci n-a ascultat Cuvântul
Parc-a lui era pământul
Și Saul s-a prăpădit

Să privim spre Petru dar
Ucenicul Lui Hristos
El a fost mărgăritar
În al Domnului sfânt har
Căci din lume a fost scos

Petru dar cel credincios
A căzut și el amar
Dar pe Domnul lui Hristos
L-a iubit — și serios
Suferit-a pe Calvar

Și el Petru s-a întors
La credința sa dintâi
Că-l iubea mult pe Hristos
Domnul lui cel glorios
Ce i-a spus Petru rămâi

Rămâi Petru-n fața turmei
Tu dar să o păstorești
Implicat în greul gijei
-ntărești darul credinței
Căci apostol Petru ești

Și sfârșitul i-a fost bun
Pe brațele Lui Hristos
Al vieții sfinte drum
I-a fost soare și parfum
Pentru Mielul glorios

Fie-i slavă Lui Mesia
Pentru orice început
Căci El este veșnicia
Ce-și păstrează armonia
Uniform pân" la sfârșit
01 sept. 2019 Betania

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Maria: Păi, da, după cum tocmai ți-am spus, dacă nu observam că era îndrăgostit lulea de tine, încă de atunci, n-aș fi renunțat așa de ușor la el, sub nici o formă, pentru că și eu eram îndrăgostită de el, îmi plăcea la nebunie... De ce te uiți așa la mine? Ai amuțit? Nu spui nimic?! Ți se pare curios faptul că-mi plăcea de el, eram îndrăgostită de el? De ce crezi că i l-am dat pe Rikky?! Era papagalul meu favorit; nu m-aș fi despărțit pentru nimic în lume de Rikky, dar pentru Luci... N-ai priceput niciodată nimic?! Vai, Lia... Nici acum nu-ți dai seama Luci e un tip deosebit, care atrage imediat atenția asupra lui, trezește oricui interesul? Așa s-a întâmplat și-n cazul meu, de prima oară, de cum l-am văzut, când domnul profesor Manea ne-a condus la bordul navei, să ne cunoaștem colegii; nu-l întâlnisem până atunci, deși auzisem vorbindu-se mult despre el... E de-a dreptul minunat; nu doar că e incredibil de frumos, atrăgător și inteligent, dar are multe alte calități, este tot ceea ce oricine și-ar dori. Dar el, norocoaso, te-a ales pe tine, din mulțimea de admiratoare care-l înconjurau... Și nici după atâția ani n-a renunțat la încercarea de a-ți câștiga încrederea și prietenia, iar tu cum îl tratezi?! Ți se pare corect ceea ce faci?! Mie, nu prea... Nu mă privi așa și nu-ți fie teamă pentru Nick, fratele tău. După cum vezi, nu e deloc surprins de ceea ce aude acum, pentru că știe totul; i-am spus deja, nu i-am ascuns nimic, iar el m-a înțeles. Vezi bine, nu este gelos, de altfel, nici n-ar avea motive, pentru că eu am renunțat de mult la Luci, încă de atunci, de pe Terra, în favoarea ta, deși nu mi-aș fi dorit acest lucru. Am observat însă că el n-avea ochi decât pentru tine; era înnebunit după tine, încă de atunci, de aceea am renunțat, deși aș fi putut foarte bine să nu fi procedat astfel și poate aș fi avut șanse să-l câștig pe parcurs, să-l determin să te uite, să te lase în urmă, să te scoată din viața lui, din mintea lui... Însă n-am procedat astfel și nu regret deloc, mai ales acum, când mi-am găsit fericirea, alături de fratele tău, pe care-l iubesc sincer, fără prefăcătorie; mi s-a oferit o a doua șansă și n-am dat cu piciorul... Cât despre Luci, îl consider un foarte bun prieten, de fapt, chiar îmi este un bun prieten, întotdeauna mi-a fost și cred că nu merită sufere atât de mult din cauza ta, iar tu la fel, din cauza lui, pentru că știu, îmi dau seama că și tu îl iubești pe el, chiar dacă nu vrei să recunoști asta. Nu încerca mă contrazici, pentru că n-ai să poți! N-oi fi eu psihiatru sau psiholog, ca tine, dar știu sigur că nu mă înșel! Așa că mai bine nu spune nimic în acest sens... Cel mai bun lucru pe care l-ai putea face, ar fi să mergi în navă, vorbești cu el; atât așteaptă de la tine, mi-a spus destul de clar, deși nu în mod direct... Nu-i deloc supărat pe tine, nici n-ar putea fi, deci nu-i nevoie să-ți ceri iertare de la el, pentru că n-ai avea de ce. Ar vrea doar ca măcar de data asta, tu să fii cea care să reia legătura, nu tot el; el a cedat destul în fața ta, de prea multe ori, ba chiar de fiecare dată. Măcar acum cedează tu. Te rog, Lia, gândește-te bine.

replică din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Copiii lui Dumnezeu (1 Ioan 3)

Ce dragoste ne-a arătat
Ce dragoste Tatăl ne-a dat
Copii Lui să ne numim
Și suntem după câte știm.
Lumea nu ne știe cum nu L-a știut
Cum și pe Isus nu L-a cunoscut
Preaiubiți suntem copii
Al Celui din veșnicii.
Ce vom fi nu ni s-a dat
Încă nu s-a arătat
Dar când se va arăta
Toate atuncea vom vedea.
Vom fi ca El, vom fi așa
Cum este noi Îl vom vedea
Nădejdea asta dacă o ai
Te pregătești și nu mai stai.
Cel care păcatul face
În fărădelege zace
Isus, El s-a arătat
Pentru ca să fii salvat.
În El nu este păcat
Jertfă știți că El s-a dat
Cine-n Domnul se oprește
El nu mai păcătuiește.
Păcătosul nu L-a știut
Nici văzut, nici cunoscut
Copilași, nu vă-nșelați
Mintea voi vă luminați.
Cine stă-n neprihănire
Nu trăiește după fire
Ci ca Isus ce-a venit
Adecă neprihănit.
Cel care păcătuiește
Pentru diavolul muncește
Este pentru el venit
Și îl are la sfârșit.
Hristos, care ni s-a dat
Cel care s-a arătat
A venit ca să-l oprească
Lucrarea -I nimicească.
Cel din Dumnezeu născut
Omul care a crezut
Sămânță din Domnul are
Nu mai poate face greșale.
Și-i a Lui și pe pământ
Fără de păcat și sfânt
Deci vedeți deosebirea
Unii seamănă cu firea.
Ai diavolului se numesc
Căci pentru el, ei muncesc
Alții au altă trăire
Nu în pofte și în fire.
Vi s-a arătat mai sus
Ei trăiesc pentru Isus
Sunt ai Domnului copii
Trăiesc pentru veșnicii.
Cine pe pământ trăiește
Și pe frate nu iubește
Nu este neprihănit
Ce atâta de vorbit.
Vestea de la început
Ea făcut-a cunoscut
Fraților, vă iubiți
Pentru Domnul să trăiți.
Nu fi Cain la gândire
la fapte cântărire
A lui Cain sunt pieire
La Abel – neprihănire.
Și mai spun nu te mira
Dacă lumea nu te vrea
Și că lumea te urăște
Ci pe Domnul îl slăvește.
Noi frați trebuie știut
Că din moarte am trecut
Da, din moarte la viață
Am primit o nouă față.
Cine fratele-și urăște
Din moarte nu se trezește
Este rău, pierdut și laș
Biblia-i spune ucigaș.
Noi ce dragoste avem
Și în Domnul noi suntem
Care știm că S-a jertfit
Ființa ce și-a pocăit.
Trebuie a-L imita
Pentru frați viața a-și da
Frați, să nu iubiți cu limbă
Și cu vorbe ce se schimbă.
Ci cu fapta, adevărat
Cu sufletul transformat
Astfel știm la ce suntem
Și că adevăr avem.
Inima ne-om liniști
Înaintea Lui de-om fi
Inima ne osândește
În ea Domnul de nu este.
Dacă inima nu-nșală
Ai la Domnul îndrăzneală
Ceri s-atunci vei căpăta
Dacă frate faci așa.
Dacă porunca-I păzim
Atunci ai Domnului fim
Și porunca așa spune
credem în Sfântu-I nume.
S-așa cum ne-a poruncit
Frate să facem iubit
Cine porunca păzește
Crede-n Isus nu greșește.
Isus știm că-n noi a stat
Prin Duhul ce ni s-a dat

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook