+asteapta +binele

Cum se recunoaşte caracterul unui ignorant: nu aşteaptă niciodată de la el binele sau răul, ci le aşteaptă întotdeauna din partea celorlalţi. Cum îl recunoaştem pe filozof: nu aşteaptă decât de la el tot binele sau tot răul.

Epictet în Manualul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie, timpul melancoliei...

Noiembrie eşti luna parfumată de nuci şi castane
care acum îşi scriu dorinţele de la sfârşitul ciclului,
este luna culorilor de tot felul,
înţelegând covorul de frunze uscate.
Aş vrea să rămâi înainte de începutul altei ere,
când ramura se dezbracă complet,
iar bradul cu miros plăcut rămâne neschimbat
şi aşteaptă decoraţiunile de Craciun,
care vin ca o lecţie de speranţă ce încarcă inima.
Se pregăteşte să ne părăsească melancolia frunzelor
şi vine entuziasmul şi magia lucrurilor pe care le aştepţi cu nerăbdare.
Noiembrie este timpul melancoliei şi-a plimbărilor în natură,
dar timpul ne duce în decembrie care aleargă prea repede.
E ca şi cum ar fi adevarata toamnă a sufletului,
sezonul în care te curăţi pe tine,
în timp ce cade frunza şi zboară
şi binele deja se pregăteşte să crească,
iar copacii te vor învăţa lucruri
pe care nici un maestru nu ţi le va spune.

poezie de Eugenia Calancea (13 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

După nuntă, feciorii se duc iarăşi în cărăuşie şi nurorile rămân iar cu soacra acasă. După obicei, ea le dă de lucru cu măsură şi, cum înserează, se culcă, spunând nurorilor să fie harnice şi dându-le de grijă ca nu cumva să adoarmă, că le vede ochiul cel neadormit. Nora cea mai mare tălmăci apoi celeilalte despre ochiul soacră-sa cel atoatevăzător, şi aşa, una pe alta se îndemnau la treabă, şi lucrul ieşea gârlă din mâinile lor. Iară soacra huzurea de bine. Dar binele, câteodată, aşteaptă şi rău. Nu trece tocmai mult, şi vine vremea de însurat şi feciorului cel mic. Baba însă voia cu orice chip să aibă o troiţă nedespărţită de nurori... de aceea şi chitise una de mai înainte. Dar nu-i totdeauna cum se chiteşte, ce-i şi cum se nimereşte. Într-o bună dimineaţă, feciorul mamei îi şi aduce o noră pe cuptor. Baba se scarmănă pe cap, dă la deal, dă la vale, dar n-are ce face, şi, de voie, de nevoie, nunta s-a făcut, şi pace bună! După nuntă, bărbaţii din nou se duc la treaba lor şi nurorile rămân iar cu soacra acasă. Baba iarăşi le dă de lucru cu măsură şi, cum vine seara, se culcă după obicei.

Ion Creangă în Soacra cu trei nurori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum spre eternitate

Deschide-ti inima spre lume,
Fereastra sfanta spre etern.
Acopera cu ea pamantul,
Cu fruntea sus si chipul demn.

Invinge teama si-ndoiala,
Deschide-ti sufletul spre cer
Celestul foc ti-arate drumul,
Din nicaieri spre efemer.

Si intre-aceste doua tarmuri
Invata sa traiesti frumos,
Dinspre neant inspre abisuri
Cu gand curat si cu folos.

Din viata ta sa soarba altii
Ce insetati sunt de iubire,
Le lasa zestre bucuria
De-a te urma spre fericire.

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Comaniciu
Adăugat de Iulia Comaniciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru prietenia ta, omule...

.. în trecerea timpului, cu toţii am observat că pe un drum neumblat cresc repede spinii
şi buruienile, într-o brazdă de pământ bătucită cu talpa întărindu-se o prietenie frumoasă
cum nu mai poţi să ai la fel alta chiar dacă vei lega mereu alte legături, că-ntre semeni un
om nu poate trăi singur nici atunci când ar avea-n curte o fântână să-i curgă-n găleată cu
arginţi încontinuu, pentru că, oamenii, nu vor înceta să aibă mereu nevoie unii de alţii aşa
cum sunt, buni sau răi, cuminţi-necuminţi, amicii adevăraţi valorând mai mult decât fraţii
aşezaţi printre aceia falşi şi prefăcuţi care te-nconjoară ca umbra atât cât în viaţa ta este
soare, aici pe pământ existând o singură cale să poţi avea prieteni buni, căutând tu însuţi
să fii un prieten bun semenilor, ca un sfătuitor de bine, nu ca cei care le laudă nebuniile şi
apoi râd ca netrebnicii pe seama lor, lipsiţi de ruşine... o mână ce-ţi şterge lacrima atunci
când te doare, ochii, care-ţi văd calităţile, ştiindu-ţi toate defectele, un spate care te cară-n
vremi de război rănit în spinare, vocea aprigă ce se ridică spre-a-ţi lua apărarea, căutând
pentru tine dreptăţile, e prietenul tău bun, omule, în toate dăţile... dintr-o prietenie ce nu a
înflorit în margini de drum... că-i mult în viaţă s-ai un prieten, doi, şi mai mult însemnând,
ca să ai trei, aproape imposibil fiind... un prieten, semănând cu o poartă de rai, el văzând
pentru tine ce pentru el vede într-o lume a lumii cu lumea-n vălmăşie, deficitară-n a crede,
toţi întâlnind pe cărări şi hoţi de suflete care muşcă şi fug deznădăjduindu-ne, un cerc de
prieteni, fără să-l poţi trasa cu compasul nici când i-ai alege cu dinadinsul, tu, trebuind să
afli singur că prietenia-i posibilă doar între oamenii buni şi că pe prietenii buni nu-i pierzi
niciodată, dar c-un prieten nărod ajungi să umbli din pod în pod făr-a trece peste niciunul,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serios? Chiar binele e "Dumnezeu"? Cel mai important e să faci bine? I-a să vedem: În 1894 un preot a salvat un băieţel de 4 ani de la înec. Băiatul se numea Adolf Hitler. Oare cum ar fi fost această lume dacă preotul ar fi lăsat băiatul să se înece, iar el l-ar fi căutat pe Dumnezeu şi nu "binele" care îl duce la el, aşa, pe la Sfântul Aşteaptă?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glezna rănită

În umblet pe ţărm
s-a rănit glezna în cioburi de scoici.
Apa se-ndură şi-i alină durerea
în dantelă de spumă.
Ce trup şi ce viaţă se târăşte la marginea mării?
De ce-s mute cuvintele pictate-n nisipurile fine?
Cărarea-i prea strâmtă
să vezi clar între lumi,
e mult prea îngustă.
Îngrozit să te frângi de trădări,
nici nu vrei să priveşti,
prea mult ai fost înşelat.
Naivitatea copilului din tine,
atinsă dureros,
tânjeşte după ce n-a fost să fie.
În fântână adâncă-i căzut
copilul din tine.
De te iubeşti, lasă-l să lupte,
să se salveze
prin rugă spre binele tău.

[...] Citeşte tot

poezie de Silvia Cuzum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Banii care vi se cuvin, domnişoară doctor, pentru medicul echipajului. Ca sumă totală, vă pot spune că sunt aproape cât suma primită de comandant.
Stela: Nu m-aş fi aşteptat să primesc bani astăzi, ba încă o asemenea sumă...
Traian: Pentru consilierul misiunii, domnişoara psiholog Stancu... Aveţi grijă ce sfaturi îi veţi da comandantului misiunii!
Lia: Ar fi de preferat să nu aibă nevoie de sfaturile mele, însă dacă va fi cazul, mă voi strădui ca sfaturile mele să fie în folosul echipajului, spre binele şi reuşita misiunii noastre.
Traian: Exact asta se şi aşteaptă de la dumneavoastră, domnişoară. Pentru geneticianul echipajului, Alex... Ce zici, măi, ţi-ajung până pe 27 iunie?
Alex: Glumiţi, dom' director?
Traian: Iată şi pentru geograful nostru o sumă, sper, pe măsura înălţimii sale. Măi, Nis... Tu chiar eşti aşezat acum şi aşa ai fost pe tot parcursul şedinţei, de când a început ea?!...
Nistor: Da, dom' director...
Traian: Bine, acum e clar. Stai jos!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul păsărilor

Fereastra-i deschisă
dar cerul e gri
deşi a sosit vara promisă
un gând stă la pândă şi-ncearcă a cerşi
întoarcerea la vechea abscisă.
În dezolanta tăcere a străzii
cântecul păsărilor se scurge voios,
sufletul savurează delicioase ambrozii,
nici un picior de om n-atinge caldarâmul bolovănos.
Reci şi-ntunecoase coridoare de spital
îmi revin în memoria scânteioară
din zilele de primăvară pierdute-n aval,
în urma paşilor de căprioară.
Cântul păsărilor s-a oprit...
Personaje în halate albe aleargă,
stare de rău, timpul poprit,
lacrimi obrazuri brăzdează,
paturi precum închisori, suflet băjenărit.
Degete sapă şi inima-mi prind
în bolul cu gheaţă cu grijă o pun,

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritual

Mai trece înc-o noapte, mai trece înc-o zi,
Se scurge ce a fost în ceea ce va fi
Iar cel ce-a fost, în cel ce nu mai este,
Se trece din realitate în poveste,

Trece o noapte iarăşi şi după, înc-o zi,
Existul uită taina de a fi,
Îmbătrâneşte clipa-n albe catedrale,
Minunile luminii adorm în nopţi banale,

Cântul se trece într-un prelung ecou
Cât tot ce este vechi iar se transformă-n nou,
Tot ceea ce privim, ne pare o nălucă,
Ce va veni-l aşteaptă pe "este", să se ducă

Şi tot rotundul se învârte în spirală,
O lume minunată, definitiv ovală
Dispare în cetatea din zidurile firii,
Privind printre creneluri culoarea amintirii,

[...] Citeşte tot

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!