Cântecul păsărilor

Fereastra-i deschisă
dar cerul e gri
deşi a sosit vara promisă
un gând stă la pândă şi-ncearcă a cerşi
întoarcerea la vechea abscisă.
În dezolanta tăcere a străzii
cântecul păsărilor se scurge voios,
sufletul savurează delicioase ambrozii,
nici un picior de om n-atinge caldarâmul bolovănos.
Reci şi-ntunecoase coridoare de spital
îmi revin în memoria scânteioară
din zilele de primăvară pierdute-n aval,
în urma paşilor de căprioară.
Cântul păsărilor s-a oprit...
Personaje în halate albe aleargă,
stare de rău, timpul poprit,
lacrimi obrazuri brăzdează,
paturi precum închisori, suflet băjenărit.
Degete sapă şi inima-mi prind
în bolul cu gheaţă cu grijă o pun,
sunt viu încă şi temeri mă cuprind
cu disperare m-agăţ de cozi de păun.
Deodat' un cânt de păsări iar se-aude
presimt că de primejdie sunt ferit...
Pare perfect şi pacea mă cuprinde
pot înţelege însă că totu-i diferit.
În stradă cobor căci soarele acum străluceşte,
toţi cei ce binele îmi vor mă aşteaptă
renaşterea mea să sărbătorim eroiceşte...
Cu pioşenie îmi zic în şoaptă,
"cineva acolo sus mă iubeşte!"

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!