+a +privi +cerul

Binecuvântat este omul care poate privi, în fiecare zi, ceva atât de pur şi de senin cum este cerul la apus, în timp ce lumea se frământă fără rost.

citat clasic din Henry David Thoreau
Adăugat de Ionut
Comentează! | Votează! | Copiază!

****

am luat în braţe marea
valurile m-au aruncat în sus
de bucurie plâng şi-nmulţesc apa şi sarea
iubite, nu mă privi...
aruncă-te-n ea!

o plută vie trasă de curenţi spre larg
ploile ne taie respiraţia
ne şterg strâmbăturile triste
nu suntem zei
dar putem fi o zi

întinderea apei oglindă-i
norii se prefac în conduri
pescăruşii fac cercuri pe aceeaşi rază
în ce piesă suntem acum?

marea şi cerul decoruri
poate fi viaţa din mare un vis
sau poate

[...] Citeşte tot

poezie de Zeciu Anca Cristina
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vei afla nicicând...

Nu vei afla nicicând
Ce haos adunat în chin
A fost în gând răsunet
Eliberat de zâmbet,
Ascuns de vorba sinceră şi simplă,
Tu ai văzut faţada îndelung clădită.
Curaj să fi avut să intri
În încăperi.
Jos, la parter, e-o cameră roz,
Pe-alocuri cenuşie.
Mai sus culorile-s mai clare
Şi încăperile mai pline
De amintiri, trăiri.
Iar unele sunt goale, întunecate
Te copleşesc.
Sus, la mansardă
Evident fără acoperiş
E-un pat
Să pot privi la cerul înstelat
Cu sufletu-mpăcat.

poezie de Mihaela Manole
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toate că universul pare aproximativ la fel pretutindeni în spaţiu, cu siguranţă se schimbă în timp. Acest fapt a fost înţeles abia la începutul secolului XX. Până atunci se considera că universul e în esenţă constant în timp. El ar fi putut exista de un timp infinit, dar aceasta părea să conducă la concluzii absurde. Dacă stelele ar fi radiat de un timp infinit, ele ar fi încălzit universul până la temperatura lor. Chiar şi noaptea, întreg cerul ar străluci ca Soarele – în orice direcţie am privi, am întâlni fie o stea, fie un nor de praf, care ar fi devenit, prin încălzire, la fel de fierbinte ca stelele.

Stephen Hawking în Universul într-o coajă de nucă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am ştiut

Iubito, jur că, până-a te cunoaşte
Eu n-am ştiut că-mi poate fi şi frig,
Că liliacul va-nflori de Paşte,
Iar de nu vii, prin pieţe-am să te strig;

Eu n-am ştiut că ziua e lumină,
Iar cerul nu e de închiriat,
Până-am simţit privirea ta senină
Cum, cu lumină, m-a înfăşurat;

Eu n-am ştiut că sfera e rotundă,
Şi nu credeam că pot să fiu păgân,
Că veşnicia-ncape-ntr-o secundă,
Cât ai privi, în decolteu, un sân.

Eu n-am ştiut, iubito, că răcoarea
Din vinul ăsta ce-mi părea vetust,
În gură îşi va înmii savoarea,
Alăturea cu tine când îl gust;

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Coge din Vis şi armonie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu câtă strălucire, ce adânc şi albastru se dezvelea cerul! Şi ce minune! Cu ochişorii lui mărunţi, cât nişte fire de colb, îl cuprindea întreg. Şi ce întunecime, câtă umezeală sub frunzişoara lui! Ce căutase dansul acolo? Iar din mijlocul tăriei albastre, un bulgăre de aur aprins arunca văpăi. Tresări. Era el altul? Picioruşele nu mai erau ale lui de scânteiau aşa? Şi mai era îmbrăcat în aur! Căci şi trupuşorul lui, pe care şi-l vedea pentru întâia oară, scânteia. Nu cumva era o fărâmiţă căzută de acolo, de sus, o fărâmiţă de lumină închegată, rătăcită pe pământ? Şi, ca o adeverire, pe ţărâna neagră trupul arunca o lumină dulce. Ce se mai întreba! Fără îndoială, de acolo căzuse, acolo trebuia să se întoarcă. Dar ce depărtare! Şi cum să ajungă? Privi în sus; şi atunci, deasupra căpuşorului, zări lujerul unui crin ce se ridica aşa de înalt, că parcă floarea din vârf îşi deschidea paharul chiar dedesubtul bulgărului de aur, să-i culeagă razele.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Gândăcelul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apostrofe la lună

"Per amica silentia lunae..."

Glob rătăcitor de stâncă rece, tristă ca mormântul,
Fiică stearpă a-ntâmplării, lună, soră cu pământul,
În zadar de mii de veacuri, tu cu raze-mprumutate
Fermecat-ai paraziţii uriaşului tău frate!
Arc văpsit pe bolta rece de-un penel muiat în aur,
Solz zvârlit din coada unui legendar ihtiozaur, -
Câţi săraci din lumea asta, când luceşti în noaptea tristă,
N-ar voi să fii monedă, să te lege-ntr-o batistă?
Sloi de-argint ce se topeşte în azurul dimineţii!
Veşnic te-au iubit amanţii, veşnic te-or cânta poeţii
Lăudând în osanale mincinoasa ta splendoare,
Dar tu vei rămâne veşnic rece şi nesimţitoare.
Apariţie banală ca un fund de farfurie!
Talere cu două feţe! Cap de monstru fără trup!
Orologiu fără ace! Nastur de manta! Chelie!
Felinar! Conrupătoare de minore! Cantalup!
Cum poţi tu privi de veacuri globul nostru de argilă
Şi atâta suferinţă, - fără să te stingi de milă?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii din cer

Stau cu ochii la cer
Si-mi privesc gândurile:
Poezia este acel gând al meu
Care m-a parasit
Ca sa locuiasca în cuvinte.
Alte gânduri se desprind de mine
Si se ascund în culori.
Pe altele nu pot decât
Sa le las chiar eu libere,
Sa alerge prin paduri
Sau pe pajisti cu flori.
Unele gânduri sunt
Atât de legate de cifre
Ca numai între cifre se simt bine
Si au sens doar înghesuite
Intre hârtii, în dosarul cu sine.
Am si o multime de gânduri
Care se nasc si ramân în carti,
Se încolacesc pe gândurile autorilor
Si stau cuminti între coperti,

[...] Citeşte tot

poezie de Marina Samoilă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind masca mortuară a lui Eminescu

Să trec uşor cu palma pe masca mortuară
(eu nu credeam vreodată s-ajung a o privi)
prin fagii Bucovinei să fie primăvară
un recviem să curgă din corn în zori de zi

Ţărăncilor din Putna le înflorească iia
să-i iasă dinainte ca unui voievod
căci pentru noi, românii, acesta e Mesia
cu tălpile în cuie şi sîngele pe rod

Aşa cum stă de singur ca într-un metru antic
e ca o stea căzută în iarba altui veac
iar fruntea îşi frămîntă portalul ei gigantic
şi buzele a milă supremă se desfac

L-a ferecat durerea pe stînca zînei Dochii
în raza lumînării pomeţii bat în mov
ca două pîini bătrîne i se afundă ochii
în somn îi supurează fîntînile lui Iov

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Saturnalii (1982)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă am privi toată lumea cerul, am sfârşi prin a avea aripi.

citat celebru din Gustave Flaubert
Adăugat de dani
Comentează! | Votează! | Copiază!