Privind masca mortuară a lui Eminescu
Să trec ușor cu palma pe masca mortuară
(eu nu credeam vreodată s-ajung a o privi)
prin fagii Bucovinei să fie primăvară
un recviem să curgă din corn în zori de zi
Țărăncilor din Putna le înflorească iia
să-i iasă dinainte ca unui voievod
căci pentru noi, românii, acesta e Mesia
cu tălpile în cuie și sîngele pe rod
Așa cum stă de singur ca într-un metru antic
e ca o stea căzută în iarba altui veac
iar fruntea își frămîntă portalul ei gigantic
și buzele a milă supremă se desfac
L-a ferecat durerea pe stînca zînei Dochii
în raza lumînării pomeții bat în mov
ca două pîini bătrîne i se afundă ochii
în somn îi supurează fîntînile lui Iov
Efigie în aur și diamanticale
profil ca munții Lunii purificați prin foc
plîng spasmele genezei în cearcănele sale
îi mușcă lupii steaua cea fără de noroc
Și telegrama Havas întîrzie cu anii
peste Scrisoarea III-a sigiliul s-a răcit
de-un secol strigă Eli, oh, lama sabachtani
pe el uitarea noastră de azi l-a-nnebunit
Ei îi dezmierd cu palma acest vulcan de cretă
un tei afumă cerul pe dealul din Copou
păziți-i bine masca, e arma lui secretă
răzbunător și rece, el va veni din nou!
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Saturnalii (1982)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre țărani
- poezii despre vulcani
- poezii despre uitare
- poezii despre telegraf
- poezii despre tei
- poezii despre somn
- poezii despre scrisori
- poezii despre sat
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Citate similare
În noaptea albă de Crăciun
... În seara sfântă de Ajun,
Ne așezam, tăcuți, la masă...
Era plăcut și cald acasă,
În noaptea albă de Crăciun.
Și mama,-n vatra cu tăciuni,
Trăgea sub pirostie focul,
Scânteile duceau norocul
Pe coșul casei plin de lumi.
C-o stea din el, plecam și eu,
Cum pleacă-n cer o rugăciune,
Sperând la clipa de minune,
Ce-înseamnă-n viață Dumnezeu...
În zori de zi, o luam, de zor,
Cu steaua mea din jar culeasă,
S-ajung, prin sat, din nou, acasă,
Precum un mag pe-un drum de dor.
Credeam că vin din cer, de sus,
Să spun că steaua-n zori răsare,
Să duc prin case-o veste mare
Că s-a născut în noi Isus...
Mergeam prin zori ca un cuvânt
Ce se năștea din casă-n casă,
Cu steaua magică culeasă
Din cer, cu focul din pământ.
... Priveam în jar, cu ochi de gând,
Mă minunam la ce-o să fie,
Când vom ieși din pribegie
Și ne-om întoarce pe pământ...
... Dar steaua mea era doar semn,
Cules din vatra cu corlată,
Din lumea noastră, așezată
În case vechi, cu porți de lemn...
... Însă-a venit de-atunci un nor
Iar cerul nu mai arde-n stele,
Azi, sunt cu toate-ntre zăbrele
Și tot pământ-i orb de zbor...
... În noaptea sfântă de Crăciun,
Ajung din nou la noi acasă,
M-așez, târziu, pe-un strop de masă,
Prin ce-a fost ieri, cu ce-i acum...
.........................................
... Era tot ziua de Crăciun...,
Dar mama mea, demult murise,
Iar coșul casei, plin de vise,
Era acum morman de fum...
... Am să pornesc din nou la drum,
Dar casa noastră din răscruce,
S-a dus și numai poate duce
La ce-a fost ieri, prin ce-i acum...
... Mă pregătesc să plec din sat,
Când voi zări, în ochi, lumină,
Și când cocoșul, din grădină,
Va fi la primul lui mimat.
Am doar pe gând, din cer, o stea,
Cu mări de foc și flori de gheață,
Și-am s-o aștept, ca-n dimineață,
Să-apară iar în viața mea...
Dar, acea stea din timp s-a dus
Și-n zori de zi n-o să apară,
Să ducă-n lume-o veste rară...,
Căci a murit, în noi, Isus.
poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre viață
- poezii despre religie
- poezii despre foc
- poezii despre dimineață
- poezii despre visare
- poezii despre tăcere
- poezii despre trecut
Văduva din Nain
O văduvă era o dată
și ea un singur fiu avea
în viața asta ce-i fu dată
să-i fie drag aici de ea
pe nimeni ea n-a mai avut
ci fiul ei ce-i rămăsese
un sprijin dulce și un scut
de parcă ea însăși l-alese
dar vai veni o vreme când
o boală crudă l-a lovit
și apoi băiatul în curând
s-a stins sărmanul și-a murit
rămase văduva acum
doar singură fără sprijin
lovită crud pe-l vieții drum
gustând al morții crud venin
a ei speranță s-a topit
în viața crudă pe pământ
când fiu-i iată a murit
aproape fiind de mormânt
s-a rupt și cerul și pământul
pe palma zilei fără milă
când în sucriu îi e copilul
cu ultim-a vieții filă
și l-au luat să-l ducă la mormânt
cu trupu-i firav în sicriu
să împlinească al Domnului Cuvânt
căci nu era băiatul viu
din Nain iată din cetate
pe când pe poartă ei ieșeau
mulțimile îndurerate
ce adesea iată lăcrimau
pe văduvă văzând cum plânge
și cum se zbate-n chinul ei
cum mâinle amar își frânge
pierzându-și singurul temei
căci el i-a fost reazim și rost
băiatu acesta ce-a murit
dar azi e singură la post
cu sufletul prea greu rănit
și atunci o iată pe la poartă
Hristos Domnul se afla
și El mulțimea adunată
prin ochii Lui o sesiza
vedea cum văduva se zbate
în plânsul ei atât de amar
și lacrimi calde-ndurerate
din ochi îi cad parcă-n zadar
cu ochii Lui de Creator
văzu durerea și necazul
cum a izbit necruțător
cumplit în ființa ei talazul
și mila iată îi străpunse
și Lui Ființa și Făptura
căci pentru acesta El venise
ca să trăiască viu Scriptura
di mila văduvei cuprins
o iată Domnul i-a vorbit
cu-o vorbă caldă ca în vis
văduvei cu chip rănit
nu plânge și El s-apropiat
atunci îndată de sicriu
și așa ușor El a strigat
tinerelule scoală-te îți spun
și glasul Lui s-a împletit
cu ochii ficși ai tuturor
iar tănărul vai s-a trezit
părând tărâmul basmelor
și mortul iată apoi a stat
în capul oaselor cuminte
băiatul chiar a înviat
l-a Domnului sfinte cuvinte
mărie Tatălui Cel Sfânt
glorie și Lui Hristos
căci Domnul slavei prin Cuvânt
își puse amprenta aici jos
căci morții iată îi ridică
să umble astăzi pe picoare
puterea Lui e veșnic sfântă
căci doar Hristos ne e salvare
și Domnul Isus văduvei i-a dat
băiatul iarăși în viață
fie Tatăl lăudat
căci El spre ceru-i ne înalță
mărire Mielului Cel Sfânt
să- cânte-ntreagă omenirea
căci El și morții din mormânt
i-nvie căci este iubirea
glorie Lui Dumnezeu
slavă cinste și onoare
Lui Hristos El Fiul Său
ce ne oferă azi salvare
poezie de Ioan Daniel Bălan (22 ianuarie 2019, Mănăștur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre văduvie, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre moarte, poezii despre creștinism, poezii despre prezent, poezii despre plâns, poezii despre cuvinte sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Șuvoi de clipe distilate
Se apropie Crăciunul
Și vremea s-a răcit
Afară bate vântul
Dinspre asfințit
E noapte mai devreme
Și ziua s-a scurtat
O auzi parcă cum geme
Din timp i s-a furat
Iar vântu-și taie umbra
Prin cerngile azi goale
Strângându-și lung penumbra
Din piept până la poale
Orașu-ntreg e un șuvoi
De clipe distilate
Ce apleacă aerul spre noi
Pe degete-l împarte
Și în pahare mari de vis
Ca din copilărie
Ne toarnă-n drum ce e admis
Din floare lui cea vie
Și blocuri "nalte se-mpletesc
Cu norii din priviri
Ca florile azi trebuiesc
Tu însuți să le admiri
Sub cupele de vis fugar
Țâșnesc acum tramvaie
În palma vântului bizar
Cu ochii de văpaie
poezie de Ioan Daniel Bălan (14 noiembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre vânt, poezii despre flori, poezii despre tramvaie, poezii despre ochi, poezii despre nori sau poezii despre noapte
Lui Eminescu
Voi nu mă știți, firește, luminăția voastră
pe-atunci eram sămânță, sau nici măcar atât
umblam prin labirintul trupesc al unor oameni
din care unii, poate, vă vor fi și văzut
știu doar că-n ziua-n care voi v-ați născut pe lume
trei magi cu guri de aur, călăuziți de-o stea
s-au pogorât din munții Moldovei să vestească
un prunc domnesc cu fruntea heraldică și grea
O super-novă, parcă, a explodat în iarnă
a fost și un cutremur de tei în univers
(aceste semne, toate, le-au scris de fapt bătrânii
prin pravili și cazanii, cu seve de neșters)
și ați crescut ca feții-frumoși, și erați geamăn
cu candela de miere a limbii românești
aud că ființa voastră lăsa prin aer urme
de forma unui clopot oceanic tras de pești
Ați păstorit o țară, apoi, cu sceptrul minții
bătut tot în luceferi, argint și-onihinos
și astfel cum Danubiul ne străjuiește sudul
la nord stă duhul vostru cel sfînt și mânios
luminăția voastră, voi nu mă știți, firește,
îngăduiți-mi, însă, a mă-nchina la voi
să vă ating cu buze evlavioase dreapta
picioarele bolnave în mirt să vi le-nmoi
Și orice vas de sânge din trupul meu nevrednic
în clipa când se lasă la chei, în zori de zi
să îl botez cu vinul cel vechi al slovei voastre
fără de care, doamne, nici c-aș putea trăi
îngăduiți-mi, dară, să vă urez din suflet
somn lin, și raiul dulce, și cugetu-mpăcat
încolo, neamul vostru e bine și v-ascultă
așa cum se cuvine s-asculți de-un împărat!...
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Epistole Vieneze (1979)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vin, poezii despre urări, poezii despre trup și suflet, poezii despre sânge sau poezii despre suflet
Leru-i ler
Sus pe cerul înstelat
Mândră stea s-a arătat
Și cu flori de măr în mână
Se coboară peste stână
Leru-i ler
Într-un grajd sărac de lemn
Din cetatea Betleem
Într-o iesle-n rece scut
omnul lumii s-a născut
Leru-i ler
Celui care-adus lumină
Și peste acest pământ
Pace de la Domnul Sfânt
Laudând pe cel din cer
Leru-i ler
Iar de către răsărit
Trei regi, trei magi au pornit
Lui Mesia de se-nchină,
Steaua Domnului lumină
Leru-i ler
folclor românesc
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie, poezii despre pace, poezii despre naștere, poezii despre mândrie, poezii despre monarhie, poezii despre mere sau poezii despre lumină
Să dăm!
Să dăm cu-adevărul piept
Și cu piciorul în minciună
Să ne "nălțăm sufletul drept
Neîmpovărat de ranchiună,
Să frângem tot ce trebuie frânt
Și să zidim din nou altare
Pe care trupul nostru, sfânt,
Să ardă-n evanghelizare
Și fericirea noastră fie,
Făcând pe alții fericiți,
Un rod sădit pentru vecie
Și-udat cu lacrime fierbinți.
Să fim ce Domnul vrea să fim
Și strălucind de puritate,
Murind în sine, să trăim
A Evangheliei realitate.
Să-aruncăm în foc grăunții
De îndoieli și deznădejde,
Neclintiți să fim ca Munții
În credință și nădejde.
Dragostea noastră să-astupe
Groapa "orbilor" din cale,
Într-un suflet ce se rupe
Ca să lege răni în Vale.
Pentru slava lui Hristos
Să dăm tot cu bucurie
Ca oricare păcătos
Mântuit prin Har să fie.
Somn să nu lăsăm pe pleoape
Cât timp încă mai e Har
Căci nespus e de aproape
Vremea plânsului amar!
Să dăm și celui ce nu cere
Din ce Dumnezeu ne-A dat;
Nemărginita Lui Putere
Ce din morți L-a înviat,
S-o dăm și celor în nevoi
Și celor ce au prea puțin;
Căci de nu dăm, rămânem goi,
Iar dacă dăm, avem deplin.
poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Cătălin Dunca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fericire sau poezii despre văi
Corneliu și Vadim... Tudor
E neamul iar în depieire și-i crunt de irecuperabil,
Căci pierderea îi e de sine, cum pânza întinsă de-un miceliu
De elite, tot pierzându-și leac, din creierul de-un imuabil
Peste câmpii, păduri, pâraie... lăsate orfane de-un Corneliu.
Colos, precum doar Zeus, unic, nestrămutat, înalt de stâncă
În crezul său în vechi popor, în țară mare... îl intuim
Presus de noi, în ce-i grandoare, răbdare, ascuns atât de adâncă,
Că nu-i aveam egal de cult, cultură, gând... ce-a fost Vadim.
Un creuzet de inedit, vijelios pân' la pedeapsă,
În mojarare c-un fragil, atent la tot ce-a fost amor,
Nețărmurit la necuvânt domesticit, cum floare în glastră...
S-a răspândit, ceva, prin semeni, mai mult prin suflete... un Tudor.
Parcă sub talpă îmi piere sprijin, ce-aveam Corneliu Vadim Tudor.
In memoriam pentru poet, filozof, istoric, teolog, politician... PATRIOT.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 septembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre stânci, poezii despre păduri, poezii despre politică, poezii despre poezie, poezii despre patriotism, poezii despre istorie sau poezii despre intuiție
Stampă de primăvară
E un ajun de Paște, cu mierle în copaci
când stăruie în casă miros de cozonaci
Tu zugrăvești cu ceară încondeiate ouă
în flori și arabescuri ce strălucesc de rouă
În roșu, mov și galben, în verde crud de ierbi
ceva nu iese bine, vopseaua iar o fierbi
Un crâng de iasomie în păr ți s-a-mpletit
în calendar scrii iarăși câte-un verset sfințit
Era un timp de slavă, aprilie vestea
arhanghelii dreptății cum saltă iar în șa
Te văd din nou în stampa copilăriei mele
un pescăruș pe pânza străvechii caravele
La streșini se-nfiripă un cuib de rândunici
zorelele pe garduri cu mâna le ridici
Copii desculți ai străzii aleargă înspre denii
pe cerul mahalalei trec nori de mirodenii
Și tu frămânți aluatul, tot somnul ți s-a dus
ne spui din nou povestea cămășii lui Iisus
Oh, cât ești de frumoasă, ce palide ninsori
îți joacă-n ochi ca focul albastru pe comori!
Au înflorit salcâmii și vișinii din nou
tălăzuiește marea sub coaja unui ou
Cât de înaltă-i bolta în noaptea de Prier
oprește clipa, Doamne, numai atât Îți cer
În casa noastră scundă, când totul renăștea
minunea vieții mele, rămâi pe veci așa
Și să-mi apari de-a pururi precum te văd acum
într-un ajun de Paște, prin clopote de fum...
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vișine, poezii despre verde, poezii despre roșu, poezii despre rouă, poezii despre păr sau poezii despre primăvară
Îmbătrânesc, încep să se închege
Îmbătrânesc, încep să se închege
inele noi pe trunchiul meu bogat
tu, tinerețea mea fără de lege
voi apucă să te mai văd vreodat'?
Eram așa nebun! un sclav și-un rege
în carne deslușeam cum mi se bat
plutea un gust de fragi și ploi pribege
prin universul meu predestinat
Și parcă veacuri lungi de frumusețe
se așterneau în fața mea, solemn
învăluite-n lauri și ospețe
E timpul, dar, să caut, să-mi însemn
o odă-n metru antic, să mă-nvețe
prin vama morții cum să trec mai demn.
sonet de Corneliu Vadim Tudor din Epistole Vieneze, II (1979)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vamă, poezii despre tinerețe, poezii despre sclavie, poezii despre ploaie, poezii despre metrologie sau poezii despre lungime
Geneză
la început a fost Cuvîntul și Cuvîntul era Copil
și Copilul ținea în palma stîngă Calea Lactee
cu nori de stele și crîng de comete...
crescînd, l-au momit potop de libelule vii
și pajiști cu fluturi, iar peștii și păsările erau cusuți
pe fusta plină de culori a mamei
plăpîndă era lumea și mare lumina care
îl urma pas cu pas în jocul spre ființare și stră-ființare
și palma lui creștea, dezvăluind, rupte din colnic de cer,
munții și rîurile, cîmpiile și mările
în zilele Facerii sale,
cît timp copilul mișca aerul cu palmele lui, rîzînd
și Bătrînul din ziua a șaptea-a e tot Copil
chiar dacă palma lui e mare cît tot pămîntul
ce-i scris, cu crăpături, în ea -
el abia își ține umbra firavă, proptită cu umerii
și în curînd ultima stea, străvezie parcă,
va luneca departe, din palma lui,
în cristelnița unui izvor
poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre început, poezii despre zile, poezii despre păsări, poezii despre pești sau poezii despre munți
Sinopsis
Partea proastă e că murim încet,
nu dintr-odată, fără tribulații,
fără spasmele descoperirii unui alt sine.
Prin fața noastră
trec mașini și tancuri, și avioane, și morți;
caii bat din copite,
cabrați se întorc cu spatele spre nicăieri.
Și noi aici am rămas
să ne uităm la ceas
cum mâine se transformă azi în ieri.
poezie de Ionuț Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre prostie, poezii despre descoperiri, poezii despre ceas, poezii despre cai sau poezii despre aviație
îngerii nu au noțiunea timpului
așa că după ce-mi voi săruta marea
iar urmele mi se vor agăța argintiu
pe cărarea care duce în lună
vreau să dezleg poetul de fiecare trăire
să-i desenez menuetul pas cu pas
prin mozaicul asurzitor de sub tălpile inimii
dar îmi ninge mov prin ochii
așa că o să vă povestesc doar
cum cresc fulgii dinspre stele
................................
un păianjen de cristal țese lacrimi
nu din lut nici din cer
nici măcar din durerea aceasta
parcă din ce în ce mai limpede
diamante pentru o fereastră rotundă
mai întotdeauna cu vedere spre un imposibil rai
................................
nu din vise se cern galaxiile
caut în zadar constelațiile prin oamenii de nea
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre sărut, poezii despre stele, poezii despre rai sau poezii despre păianjeni
Picuri de lumină
De-a păcatului arsură
Doar Isus azi ne dezleagă
Dacă noi după Scriptură
Trăim viața noastră-ntreagă
Doar Isus e Cel ce poate
De păcat să te dezlege
Căci El a trecut prin moarte
Și-a trăit a vieții lege
Numai Mesia-i izvorul
De milă și îndurare
El este Mântuitorul
Ce ne oferă-n veci salvare
Doar prin El suntem spălați
Prin sângele care-a curs
Chiar din El să fim iertați
Și curați azi prin Isus
El e jertfa ce s-a dat
Ca noi în neprihănire
S-avem sufletul furat
Numai doar de-a Lui iubire
Domnul este Dumnezeu
Și este iubirea noastră
El ne-mbracă aici mereu
În lumina cea albastră
Doar acum suntem aleși
Puși deoparte și sfințiți
De iubirea Lui culeși
Sus în cer să fim primiți
Hristos ne e biruința
Noi prin El aici trăim
Și îi dăruim ființa
Ca ai Săi pe veci să fim
Prin El doar aici umblăm
Privind spre desăvârșire
Cununa ca s-o luăm
De har plini și de iubire
Ne vrem picuri de lumină
Dar pe palma Lui Hristos
S-avem viața fără vină
Înspre cerul glorios
Din lumina Lui lumină
Pentru veci cu toți să fim
În cântarea Lui Divină
Pe Isus să-l proslăvim
poezie de Ioan Daniel Bălan (12 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Iisus Hristos, poezii despre iubire, poezii despre vinovăție sau poezii despre salvare
În palma ta, într-un poem de jale...
M-așez în palma ta să-mi caut drumul
Spre primăvara care întârzie,
Pe linia iubirii stă nebunul
În brațe c-un buchet de iasomie.
Într-un hățiș de riduri stă norocul,
Un caprifoi cu patru foi mă strigă,
Că i-a venit prea timpuriu sorocul
Și lacrima neșansei mă irigă.
În palma ta sunt linii paralele,
Nu se-ntâlnesc nici în afara lumii,
Cum nu se întâlnesc visele mele
În nicio stea și nici în palma lunii.
M-așez în palma ta s-aud cum viața,
Mă cheamă să-i deschid ferestre-albastre,
Când de sub gene-mi cântă dimineața
Într-un poem cu versurile noastre.
Îți scriu, iubite,-n fiecare seară,
Să nu mă uite noaptea printre stele,
Cu picături din lacrima amară
Proptită de eșecul vieții mele.
Și de-o găsești pe-o linie-anonimă,
Adun-o în căușul palmei tale!
Pe linia iubirii, într-o rimă,
Să-i faci alcov într-un poem de jale!
Un fluture cu aripile frânte,
Într-un extaz de-o clipă efemeră,
De vine moartea să ne înspăimânte,
Să ne nuntim pe-a vieții emisferă.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre spaimă sau poezii despre seară
Bat clopote
E ceasul două din noapte
Stelele pâlpâie, mor
Cad lângă fructele coapte
Raze de lună ușor.
Plânge prin somn tremurată
Ruga-ntr-o poartă de vis -
Mâna spre cer ridicată
Ceru-i de-acuma deschis.
Bat clopote
Bat înnoptări
Cuie și spini
În depărtări
Bat clopote
Cerul e sus
Stai să te-nchini
Vine Isus.
Pace, e liniște, pace
Doarme și vântu-ntre crini
Noaptea pe boltă-și desface
Pânza de foc și lumini.
Apele picură, multă
Caldă tăcere de vis
Îngerii tac și ascultă
Ceru-i de-acuma deschis.
Bat clopote
Bat liniștit
Bat legănat
Spre răsărit
Bat clopote
Cerul e sus
Clopote bat
Vine Isus.
E ceasul două din noapte
Ruga mi-e plină de dor
Cad lângă fructele coapte
Raze de lună și mor.
Valul se-aruncă din mare
Somnul din stele s-a dus
Fulgeră noaptea în zare
Vine-ntre îngeri Isus.
Bat clopote
Bat apăsat
Vântul din flori
A tremurat
Bat clopote
Cerul e sus
Fulger în zori
Vine Isus....
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu câtă strălucire, ce adânc și albastru se dezvelea cerul! Și ce minune! Cu ochișorii lui mărunți, cât niște fire de colb, îl cuprindea întreg. Și ce întunecime, câtă umezeală sub frunzișoara lui! Ce căutase dansul acolo? Iar din mijlocul tăriei albastre, un bulgăre de aur aprins arunca văpăi. Tresări. Era el altul? Piciorușele nu mai erau ale lui de scânteiau așa? Și mai era îmbrăcat în aur! Căci și trupușorul lui, pe care și-l vedea pentru întâia oară, scânteia. Nu cumva era o fărâmiță căzută de acolo, de sus, o fărâmiță de lumină închegată, rătăcită pe pământ? Și, ca o adeverire, pe țărâna neagră trupul arunca o lumină dulce. Ce se mai întreba! Fără îndoială, de acolo căzuse, acolo trebuia să se întoarcă. Dar ce depărtare! Și cum să ajungă? Privi în sus; și atunci, deasupra căpușorului, zări lujerul unui crin ce se ridica așa de înalt, că parcă floarea din vârf își deschidea paharul chiar dedesubtul bulgărului de aur, să-i culeagă razele.
Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Gândăcelul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre albastru, citate despre înălțime, citate despre picioare, citate despre ochi, citate despre negru, citate despre lumină, citate despre flori, citate despre dans sau citate despre crini
În țara lui Ciocu-mic
În țara lui Ciocu' mic
S-a pus bir și pe nimic
Și se minte, și se fură
Iar românul mult îndură.
Vlad Țepeș, Măria Ta,
Ieși din groapă, nu mai sta
Și trage-i pe hoți în țeapă
Trece-i prin foc și prin apă
Fiindcă prea s-au îmbuibat
Și-au scos țara la mezat.
Ni se sinucid bătrînii
Mamelor le seacă sînii
Mor copiii prin spitale
Peste tot e numai jale.
Arză-i-ar focul de hoți,
De bandiți și mafioți,
Să-i ferească Dumnezeu
Să mai stea în drumul meu
Le dau vilă-n Periprava
Și piscină la Jilava.
Le confisc averea toată
Jos cu tagma lor spurcată
Bată-i Dumnezeu să-i bată!
poezie clasică de Corneliu Vadim Tudor din Opere incomplete
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre minciună, poezii despre medicină, poezii despre mamă sau poezii despre mafie
A venit din înălțime
Doar Isus ne-a pregătit
Și lumina și speranța
Și El doar ne-a limpezit
Sufletul azi înnoit
Și ne-a dat pe veci viața
El e Cel ce s-a născut
Ca un prunc în Betleem
Să ne fie-un veșnic scut
Dumnezeul nevăzut
Și al vieții sfinte semn
A venit din înălțime
Ceru-ntreg El l-a lăsat
Pentru a omului mulțime
Prin a Lui înțelepciune
Omul să fie curat
Și-a venit ca un copil
Să ne aducă mântuirea
Coborî la noi subtil
Cu un chip așa umil
Să ne ofere fericirea
Și lumina Lui curată
A umplut tot Israelul
Oamenii ca fără pată
Să își dea inima toată
Celui Sfânt ce este Mielul
Domnul a venit la noi
Să ne fie o lumină
Să nu fim de Sine goi
Ci a slavei Sale ploi
Ca pe fii dar să ne țină
S-a născut Isus Mesia
Și a fost de trebuință
Să ne aducă veșnicia
Viața sfântă bucuria
Să trăim toți prin credință
El Isus lumina noastră
A venit să ne învețe
Viața sfântă cea mai castă
Să-i dăm inima dar toată
Dup-a Domnului povețe
Și-n lumina mântuirii
Toți acei ce au crezut
Să lăsăm povoara firii
Și pe brațele iubirii
Hristos să ne fie scut
22-12-2019 Emanuel
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mântuire sau poezii despre curățenie
Ieșirea din iarnă
Începe astrul iernii măreț să se topească
treptat îl simți cum arde pe-al primăverii rug
și-n urma lui rămâne o țară românească
mai pură și mai plină de semne de belșug
această iarnă aspră a fost un dar al firii
urcând pe cai de jertfă dintr-un trecut ocult
prin gura ei, pesemne, pelasgii și ilirii
ne-au spus ce ierni domniră la Dunăre, demult.
Azi, suflă băltărețul ca soarele prin lupă
surpând împărăția zăpezii pe pământ
un singur colț al ierbii e de ajuns să rupă
cu răsuflarea-i caldă armuri de neînfrânt
în staule jilave nasc alte generații
de vietăți și ierburi cu trup îmbălsămat
și-n nopți de ovidenii simți cum tânjesc Carpații
de aurul și vlaga care le-au fost furat.
Împung orbește puii prin bulbii de răchită
în cruciada hranei pornesc în zori de zi
sub craniul ca de fosfor al soarelui se-agită
un univers ce fierbe în seve porfyrii
e-atât de bine, Doamne, din beciurile gheții
pâraie de-alabastru și muguri se desfac
privighetori de geniu primesc botezul vieții
vestind o primăvară cum n-a mai fost de-un veac.
Prelingeți focuri roșii și verzi din giuvaere
și bateți toaca veche în cuib de mânăstiri
la temelia țării noi cărămizi de miere
încep să scânteieze ca galbenii-n chimir
primiți deci primăvara cu pâine și cu sare
cu vin de prospețimea granatei s-o cinstiți
din Dunăre la Tisa, din Olt și pân' la Mare
să fim cu toți, de-a pururi, sub sceptrul ei uniți.
Fii azi binevenită pe plaiuri carpatine
tu, vietate sacră și plină de noroc
îngăduie-ne iarăși a ne-nchina la tine
tu, ce purifici lumea fără s-o treci prin foc
cu duhul tău de-un verde fluorescent să bucuri
pământul țării mele cel scuturat de jug
revarsă chipul slavei pe ființe și pe lucruri
și-nalță România în pace și belșug.
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Carte Românească de Învățătură
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre iarnă, poezii despre animale, poezii despre Soare, poezii despre România sau poezii despre zăpadă
Paște Fericit!
E Paștele, prieteni, pe-o cruce de lumină
Mântuitorul nostru la noapte o să vină
Va da deoparte piatra cu brațul Lui cel sfânt
Soldații or să cadă netrebnici la pământ
Nu are chip de înger, nici voce de copil
E aburul psaltirii pe fluviul lui April
De veți vedea în iarbă icoana unui miel
Împărățind o lume - să știți că este El
Cutreieră prin haos de două mii de ani
Azi îl trimite Tatăl din nou la Ghetsimani
E semn înalt că vine și nu va mai pleca
Ticăloșită-i lumea și epoca e grea
Ucide fiu pe tată și maica pruncul său
E foamete, și spaimă, și-o ducem tot mai rău
E vremea de pe urmă, Sodoma stă să cadă
Catapeteasma lumii pleznește ca o spadă
Azi nu mai e rușine, nici frică de păcat
Devine tâlhăria politică de stat
În numele iubirii de oameni și dreptate
Se minte și se fură, se spulberă tratate
Parcă întreaga spumă de drojdie și sânge
A veacului acesta pe frunte ni se strânge
Ce-i de făcut? Și cine mai știe calea bună?
Popoarele par turme pe vreme de furtună
Biserica, ea însăși, și-a pângărit amvonul
În trâmbițe tuna-va curând Armaghedonul
Și-n larma asta surdă de arme funerare
Într-un halou de flăcări stă Îngerul călare
Aduce din înalturi o veste tuturora:
Nădejdea e în Domnul! Nu disperați! E ora!
Cu cât mai grea-i zăbala la gura unui veac
Din crucea răstignirii noi muguri se desfac
Azi înflorește lemnul pe care-a stat Iisus
Cununi de lauri verde pe frunte I s-au pus
Îngenunchiați a rugă, smeriți-vă trufia
E Paștele! E noaptea când a-nviat Mesia!
Încondeiate ouă cu picurări de ceară
În roșu, mov, albastru și coajă gălbioară
Ispite ne trimite rubinul stins în vin
Împărtășit cu frunze sfințite de pelin
Bat clopote de aur spre slava lui Hristos
Azi nu mai moare nimeni, tot omu-i mai frumos
Îngenunchiați pe brazda izvorului creștin
Arsura să vi-o stingeți la râul cristalin
E vreme pentru toate: și pentru milostenii
Și pentru liturghia acestei nopți de Denii
Jur împrejurul nostru-i un câmp de lumânări
Dumnezeiască pace va fi în patru zări
Biruitor cu moartea pre moarte a călcat
Nu plângeți! Aleluia! Hristos a Înviat!
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (14 aprilie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre cruce sau poezii despre Paște