indignare

Tolstoi n-a dat numai opere artistice care vor fi întotdeauna preţuite şi citite de mase, când acestea îşi vor fi creat mijloacele omeneşti de existenţă, scuturând jugul moşierilor şi al capitaliştilor; el a ştiut să redea cu extraordinară putere aspiraţiile maselor largi asuprite de rânduiala contemporană, a ştiut să descrie situaţia lor, să exprime uriaşul sentiment de protest şi de indignare.

citat clasic din Lenin (1910)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monotonie

Profesorului Gheorghe Blaga

Sigur, ne-om mai revedea
În zorii săgetând alte planete
Poemul meu, strivit de epitete,
La fel de tainic îl vei recita

Plutire-abstractă va fi mersul
Calcând galactice itinerare,
Te-ascult rostind cu indignare
Ce ticălos e însuşi Universul

Şi-Egipte, şi curţi imperiale,
Se strecurau pe uşa din balcon,
Crud ne taxa doar timpul monoton,
Au cât de lungi terestrele escale?

Ireversibil-înşurubată în Destin –
Topirea omenească în Niciunde,
O lacrimă în gene se ascunde

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi poţi da seama de calitatea prietenilor tăi în funcţie de reacţia lor atunci când le spui NU. Cei care sunt ok cu faptul că i-ai refuzat şi înţeleg că este normal să ai spaţiul tău şi deciziile tale, aceia sunt prieteni adevăraţi, care se respectă pe ei înşişi şi pe tine. Cei care reacţionează cu supărare, indignare, respingere sau îţi cer justificări pentru NU-ul tău, aceia nu-ţi sunt prieteni cu adevărat. Poţi să-i laşi să plece, nu vei pierde nimic substanţial, decât aparenţe.

citat din Constantin Florin Minea
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar întrebări

nu ni se mai întâmplă
demult ceva esenţial
doar sufocări de viaţă
prea mărginită,
doar întrebări
şi sfâşieri ancestrale,
opţiuni între supunere
şi indignare,
între dezvăluiri
şi tăceri subsidiare,
promiscuităţi sufocante,
nevoi vitale de singurătate
vreau o cameră separată, Doamne
de nebunia acestei lumi larvare
şi debusolate,
apăsări care-mpiedică avânturi,
şi gânduri în spirală,
mii de gânduri,
doar cuvintele au grijă de mine
să nu mor banal,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar întrebări

nu ni se mai întâmplă
demult ceva esenţial
doar sufocări de viaţă
prea mărginită,
doar întrebări
şi sfâşieri ancestrale,
opţiuni între supunere
şi indignare,
între dezvăluiri
şi tăceri subsidiare,
promiscuităţi sufocante,
nevoi vitale de singurătate
vreau o cameră separată, Doamne
de nebunia acestei lumi larvare
şi debusolate,
apăsări care-mpiedică avânturi,
şi gânduri în spirală,
mii de gânduri,
doar cuvintele au grijă de mine
să nu mor banal,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există două feluri de mânie şi anume: una care este foarte iute şi se manifestă puternic în exterior, dar totuşi are un efect redus şi poate fi uşor potolită;cealaltă, care nu apare atât de clar la început, dar care roade mai mult inima şi are efecte mai primejdioase. Cei înzestraţi cu multă blândeţe şi multă iubire sunt cei mai predispuşi la primul soi de mânie. Căci ea nu provine dintr-o ură adâncă, şi dintr-o repulsie subită, pentru că având multă afecţiune, ei se interesează de cei pe care-i iubesc ca de propria persoană. Astfel că ceea ce pentru un altul nu ar fi decât un motiv de indignare, pentru ei este un motiv de mânie. Dar această tulburare nu este de durată, deoarece forţa surprizei nu se menţine şi, îndată ce îşi dau seama că motivul supărării lor nu ar fi trebuit să-i tulbure atât de mult, ei se căiesc.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mă ridică

Plecarea ta desigur că mă doare,
Fiorul ei mă arde zi de zi
Dar poartă şi puteri vindecătoare
Şi-acel curaj nebun, orice ar fi.

Răbdarea-i o povară inumană
Dar cum ar curge viaţa fără ea?
E plasture la inimă pe rană,
Acolo stă înfipt un colţ de stea.

Iubirea mă ridică sau coboară,
E poarta larg deschisă către rai,
Dar când ea a purtat aripi de ceară,
În iad m-a aruncat un chip bălai.

Ar fi în viaţă tot după dreptate,
Pe cer doar nori din puf de păpădii,
Străjeri nu mi-aş mai pune la cetate,
În inimă mi-ar sta doar bucurii.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scaunul

Stau în noaptea târzie, depănând amintiri
Scaunul îmi e stâlp în lumea mobilă
Uneori mă închid, lăsând loc furtunii... sunt plăpândă
Scriu, salvând din infern sufletu-mi rebel
Mă aranjez spre a lumina
În vibraţia şi acurateţea luminilor albastre
Am obosit să fiu" agreată"... de fapt sunt invidiată
Că ei se simt neputincioşi
În faţa avalanşei de cuvinte pertinente,
Atent alese şi luminate ca un binoclu ascuns al luminii.
Mi-am amintit că încă pot adânci târziul din mine
Dar timpul se prefigurează a fi înşelător... o luminiţă luminează... din capătul tunelului minţii
Cuvintele se aleg ca-ntr-un joc al destinului
Devenind atent-lucrate şi inspirate.
Am numai note de lumină...
Am zeci de mii, de cuvinte de scris...
Am ales să tac... pentru a nu fi blamată acerb
Cuvintele mi se sparg în valurile tulburi...
până formează iceberguri
Lupt cu indignare... o luptă ce nu-mi aparţine

[...] Citeşte tot

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afluxul vorbelor

Cuvintele par tot mai goale de-nţeles
sau poate-ascund mai multe deodată? –
ne adaptăm cu greu la miticul progres
redefinit într-o semantică ciudată.
Afluxul vorbelor, adesea prea abrupt,
cu vechi cârpeli ar vrea să ne convingă
că ce vedem deasupra este dedesubt,
iar aţa de cusut e bună pentru chingă.

Şi dacă vorba spusă pare prea puţin,
redefinim cuvinte oarbe pe lozincă
să-i lămurim pe neîncrezători deplin
că-n lupta vorbelor e-o cauză adâncă.
Venit cutezător din veacul ce-a apus,
speram că vorba poate fi utilizată
ca să rostim cinstit ce am avea de spus
cu sufletul deschis şi inima curată.

Dar în cuvintele strâmbate nefiresc,
cu vorbele-ncâlcite, fără învoială,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin, Ed. MATRIXROM, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indignare bovină

Pentru că boul "s-a ajuns",
Adică-n sat, ca preşedinte uns,
Măgarul, ce-l ştia c-a fost... măgar,
Din vremea când fusese doar primar
Într-o ogradă-n care a putut
Prin furt, să-şi rotunjească-al său avut,
Luând, prin fals în acte, şase case,
Pe care, evident, le-nchiriase,
Măgarul, deci, cu acte-a dovedit
Că boul, preşedinte parvenit,
E un penal cum nu s-a mai aflat
Şi-ar trebui să dea-napoi, la stat,
Toţi banii încasaţi în mod nedrept.
Dar boul operase mai "deştept":
Ales, cum ştim, ca preşedinte-n sat,
O cucuvea juristă-a constatat
Că ar avea mereu imunitate,
Deci, faptele-i n-au cum să fie judecate.
Iar bou-atunci, dorind să îşi arate fala,
A şi mugit, puternic, în satul lui, MORALA:

[...] Citeşte tot

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!