conditie

Şi vine o zi

când fiecare dintre cunoscuţi are un prieten
convins că poveştile unesc oamenii
cu o singură condiţie
să fie
adevărate
când se înmulţesc bogăţiile se înmulţesc şi cei care
le mănâncă

iubirea zdrobeşte cireşe în pavilionul urechii
sunetele ating înălţimi anormale
nu că mi-ar fi teamă de ceea ce ar putea să-mi facă
îmi este totuna dacă pică din cer sau din turla bisericii
după un timp oricum voi alege să plec

stelele îmi arată direcţia opusă mereu
din copilărie
mă înspăimânta acel sfert de veac
pe care simţeam că nu-l voi mai trăi niciodată
singur

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nobilul Viciu

Cetatea peste mine se răstoarnă,
În carnea mea îi simt într-una biciul,
De este vară sau de este iarnă,
Femeia este singurul meu viciu.

Nici nu mi-e teamă, nici nu-mi este silă
De tot ce împotrivă mi se-ntâmplă,
Orgolioasă, dreaptă sau umilă
Femeia-mi şade veşnic lângă tâmplă.

O simt ca vulpe, ori ca pe-o tanagră,
Dar cel mai drag îmi e acest exemplu,
Iubirea pentru-o tristă capră neagră
Din care am facut răsfăţ şi templu.

Ştiu că mi-e viaţa scurtă, ştiu că moartea
În fiece femeie stă la pândă,
Dar fie de femei umplută cartea
De care viaţa lumii e flămândă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nobilul viciu

Cetatea peste mine se rastoarna,
In carnea mea ii simt intr-una biciul,
De este vara sau de este iarna,
Femeia este singurul meu viciu.

Nici nu mi-e teama, nici nu-mi este sila
De tot ce impotriva mi se-ntampla,
Orgolioasa, dreapta sau umila
Femeia-mi sade vesnic langa tampla.

O simt ca vulpe, ori ca pe-o tanagra,
Dar cel mai drag imi e acest exemplu,
Iubirea pentru-o trista capra neagra
Din care am facut rasfat si templu.

Stiu ca mi-e viata scurta, stiu ca moartea
In fiece femeie sta la panda,
Dar fie de femei umpluta cartea
De care viata lumii e flamanda.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu (1984)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiul transfiguraţiei

Ne-am întâlnit sub lumina felinarului
A cărei strălucire o speranţă mi-a dat,
Te înfăţişa-i cu părul radiant
Luna, o culoare estompată pe un cer dezolant;
Deşi tu o atingeai numai cu privirea-ţi
Invidia o rodea de radierea ta
Pleacă cu umilinţă într-un peisaj aproape uitat
Pe care încă mi-l amintesc
Atât de viu, atât de neimaginat
Pentru că eu, tu, am trăit defapt într-o iluzie fantasmagorică
Două jocuri de lumini pe un pământ urgisit.

Boltă cerească ne priveşte în valsul nostru ritmic,
Iar pământul vibrează la tandre atingeri,
Din păduri sepropagă un ecou de romanţă,
Marea-i lînă în lung suspin:
Lacrimile a ceea ce se va întâmpla
În ea se vor răvăşi
Acum lanţurile-ţi de fier captiv mă ţîn
În acest ocean al disperării

[...] Citeşte tot

poezie de Răzvan Duluman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară

Vară

Seara tace tânguirea
Cucului în pădure.
Mai adânc se înclină grâul,
Macul cel roşu.

Neagră furtună ameninţă
Peste colină.
Vechiul cântec al greierului
Se stinge pe câmp.

Nu se mai mişcă frunza
Castanilor.
Pe scara în spirală
Îţi foşneşte rochia.

Liniştită străluceşte lumânarea
În odaia-ntunecată;
O mână argintie

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie în primordial

Am găsit odată o barcă ancorată la mal şi eram singură
În jurul meu musteau dorinţele vii ale unor larve
Cu fiecare minut care trecea nu le mai deosebeam de ale mele
Nisipul tăcea,
Iar lemnul bărcii începuse să putrezească de plictiseală
Hai să mă pierd, mi-am zis
Cu barca asta.

M-am îmbarcat şi am plecat,
Supusă unei oarecare condiţii
Eu însămi o condiţie ca barca să plutească doar ca să se scufunde
Călătorul condiţionat, purtat de vânt şi fără legendă.
Şi-atunci am gândit că am nevoie de legi pentru un drum parcurs înapoi
Un set gata făcut,
Din care să pierd câte o bucată
Respectând cronologia inversă a apariţiei lor
Să pedepsesc în lanţuri toţi scribii care le-au multiplicat cu avânt
Să celebrez mici victorii fumând pipa păcii cu bătrâni care n-au avut şansa să moară ca Che Guevara.
Ştiu Decalogul, mi s-a transmis civilizat şi metodic
Dar ce păcat că ascult doar ordine răstite,

[...] Citeşte tot

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O cursă nedreaptă

Diferenţele dintre noi par a fi atât de evidente, doar pentru că ne limităm la a percepe doar câteva elemente: potenţă financiară, popularitate, aspect fizic. Atât timp cât vom folosi aceste elemente drept repere în cursa pentru ‘viaţa ideală', vor exista învingători şi învinşi. O cursă nedreaptă, în care marea majoritate a concurenţilor pleacă deja cu minim un handicap.

Furaţi de ritmul mereu alert al acestei curse nebune după ‘succes', pierdem din vedere un lucru esenţial: faptul că viaţa se întâmplă acum.

Poate ai auzit deja despre ‘Conştiinţă', ‘Sine' şi multe alte nume ce au fost date acestei părţi fundamentale din noi. Dar ce legătură are asta cu momentul prezent, şi de ce este promovat ca fiind cel mai important lucru de către cei ce au servit de-a lungul vremii drept învăţători?

Motivul este surprinzător de simplu, putând să-l intuieşti de unul singur dacă pui pauză alergăturii pentru câteva secunde. O poţi face chiar acum, parcurgând aceste rânduri - ascultă foşnetul din jur, mulţimea de sunete ce se îmbină surprinzător de armonios, având în vedere cât sunt de diferite; priveşte cât de multe culori împodobesc ceea ce tu numeşti ‘realitate', unele reci, altele calde, unele pronunţate, altele fade, pierzându-se unele-n altele, pentru a da naştere unui tablou nepreţuit, al cărui autor nu poate fi numit; simte cum aerul îţi mângâie nările cu o atingere ca de caşmir, insuflând viaţă plămânilor şi astfel animându-ţi corpul.

Acum revino aici, la tine.

Poţi spune oare tu, cu siguranţă, că cel ce parcurge aceste rânduri, s-a născut, şi va muri?
Poţi spune oare tu, cu siguranţă, că cel ce îşi reflectă chipul în râul cu apă clară al acestor cuvinte, e condamnat la judecată?

Şi în final, priveşte-l pe acesta direct în faţă.

Oare pe chipul său, nu se-mpletesc aceleaşi culori ca cele pe care le-ai privit şi mai devreme?
Oare în corpul său, nu se joacă aceleaşi sunete pe care le-ai ascultat şi mai devreme?
Oare acei curenţi uşori de aer pe care i-ai simţit, pun vreo condiţie? Nu se dăruiesc ei oare, oricui are nevoie, indiferent de nume, limbă sau trecut? Şi dacă ei fac asta, tu de ce nu le-ai urma exemplul?

Vezi tu, prieten drag, alergătura aceea nebună, ce acum pare a fi departe, de parc-ar fi pe Lună, e doar imaginaţie - propria noastră creaţie. Ea nu există aici, unde nu ne putem întrece, pentru că paşii noştri merg la unison; unde nu putem ţipa mai tare unii decât alţii, pentru că împărtăşim cu toţii acelaşi glas; şi unde, nu mai există învingători şi învinşi, ci doar obiective îndeplinite, sau încă nu.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna singuraticului

Prea-sumbra toamnă-i plină de fructe şi prinos,
Îngălbenita strălucire a zilelor de vară.
Albastru pur din coji trecute cade jos;
Al păsărilor zbor răsună din legende-n seară.
In prese-i vinul, tăcerea lină a vinului gustos
Umple-n tăceri răspunsuri la-ntrebări de-odinioară.

Pe ici şi colo cruci pe dealuri goale;
În roşia pădure se pierde-o turmă.
Un nor pluteşte peste iazuri rotocoale;
Se odihneşte-a ţăranului muncii urmă.
Încet albastra aripă se mişcă moale
Acoperiş de paie negrului pământ de gurmă.

Curând se cuibăresc stele obosite-n gene;
În răcoroase case liniştea-i smerită
Iar îngerii ies din albastre tusigene
Perechi de ochi de-ndrăgostiţi dorită.
Papura şuieră; osoasă groaza intră-n pene
Când roua neagră picură zorită.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reîntâlnirea cu herder

(veche stampă nordică)

textul despre borges insuficient ca impresie generală
despre buna vedere a lucrurilor şi cuvintelor
în joaca lor divină
datorită lui herder
am putut înţelege & face toate lucrurile
declanşând adevărate războaie ale strămoşilor cu sinele general
uneori freudian
alteori conform definiţiei geniului
deşi timpul meu mereu limitat nu-mi permisese să particip la un seminar
pe o asemenea - în fond lecţia despre neasemănare a fiinţelor
-în plenitudinea lor - consecinţă a războaielor despre care mi s-a relatat foarte rar
că le-ar fi pierdut vikingii - trecând prin sufletul meu
ca prin sinele de general al neamului meu
de după ştefan cel mare
umili plăieşi ieşiţi la cosit în zi de duminică

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea care depinde de noi...

.. iată două lumi finale, raiul şi iadul...! Cu toţii, spre ele ne îndreptăm trecând vieţii
vadul, trăind, cei mai mulţi neştiind de ce s-au născut, pentru ce, şi, cum de sunt vii, ei
neânţelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conştienţi ai Marii Creaţii lăsaţi s-o influienţăm să existe cu gândul minţii
gândind atâta cât existăm, chiar şi speriaţi de viaţa în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toţi bulversându-ne, că de ce e aşa şi nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, aşa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea şi l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
şi-nvrednicindu-l cu slava şi sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalţă urcând cer după cer dar şi destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l ştim căzuţi în abisele de-ntuneric pierduţi în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieţii trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiţi să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câţi oare n-ar huli blestemând ştiind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în ţărână, mulţi tociţi, uzaţi şi chinuiţi, mâncaţi ca de-o
văpaie nebună, în care, cerşeşti urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinşi, că, şi bogatul, ca şi săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veşnicie rostogoliţi... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliţi în iad prăvăliţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!