O cursă nedreaptă

Diferenţele dintre noi par a fi atât de evidente, doar pentru că ne limităm la a percepe doar câteva elemente: potenţă financiară, popularitate, aspect fizic. Atât timp cât vom folosi aceste elemente drept repere în cursa pentru ‘viaţa ideală', vor exista învingători şi învinşi. O cursă nedreaptă, în care marea majoritate a concurenţilor pleacă deja cu minim un handicap.

Furaţi de ritmul mereu alert al acestei curse nebune după ‘succes', pierdem din vedere un lucru esenţial: faptul că viaţa se întâmplă acum.

Poate ai auzit deja despre ‘Conştiinţă', ‘Sine' şi multe alte nume ce au fost date acestei părţi fundamentale din noi. Dar ce legătură are asta cu momentul prezent, şi de ce este promovat ca fiind cel mai important lucru de către cei ce au servit de-a lungul vremii drept învăţători?

Motivul este surprinzător de simplu, putând să-l intuieşti de unul singur dacă pui pauză alergăturii pentru câteva secunde. O poţi face chiar acum, parcurgând aceste rânduri - ascultă foşnetul din jur, mulţimea de sunete ce se îmbină surprinzător de armonios, având în vedere cât sunt de diferite; priveşte cât de multe culori împodobesc ceea ce tu numeşti ‘realitate', unele reci, altele calde, unele pronunţate, altele fade, pierzându-se unele-n altele, pentru a da naştere unui tablou nepreţuit, al cărui autor nu poate fi numit; simte cum aerul îţi mângâie nările cu o atingere ca de caşmir, insuflând viaţă plămânilor şi astfel animându-ţi corpul.

Acum revino aici, la tine.

Poţi spune oare tu, cu siguranţă, că cel ce parcurge aceste rânduri, s-a născut, şi va muri?
Poţi spune oare tu, cu siguranţă, că cel ce îşi reflectă chipul în râul cu apă clară al acestor cuvinte, e condamnat la judecată?

Şi în final, priveşte-l pe acesta direct în faţă.

Oare pe chipul său, nu se-mpletesc aceleaşi culori ca cele pe care le-ai privit şi mai devreme?
Oare în corpul său, nu se joacă aceleaşi sunete pe care le-ai ascultat şi mai devreme?
Oare acei curenţi uşori de aer pe care i-ai simţit, pun vreo condiţie? Nu se dăruiesc ei oare, oricui are nevoie, indiferent de nume, limbă sau trecut? Şi dacă ei fac asta, tu de ce nu le-ai urma exemplul?

Vezi tu, prieten drag, alergătura aceea nebună, ce acum pare a fi departe, de parc-ar fi pe Lună, e doar imaginaţie - propria noastră creaţie. Ea nu există aici, unde nu ne putem întrece, pentru că paşii noştri merg la unison; unde nu putem ţipa mai tare unii decât alţii, pentru că împărtăşim cu toţii acelaşi glas; şi unde, nu mai există învingători şi învinşi, ci doar obiective îndeplinite, sau încă nu.

Privită prin ochii unui înţelept, lumea întreagă e harta unui joc, o aventură misterioasă ce nu se sfârşeşte niciodată; un instrument atât de dulce încât muzica lui s-a-ndrăgostit de sine însăşi.

Acel înţelept eşti tu, atunci când nu te mai gândeşti la tine.
Acel înţelept sunt eu, atunci când nu mă gândesc la mine.
Acei înţelepţi suntem noi, atunci când dăm laoparte ce ne separă, şi ne iubim până târziu în seară, până când unul de celălalt, nu ne mai putem deosebi.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa are culoarea care vrei tu să i-o dai. E ca şi cum ai avea ochelari. Modul cum vezi, cum tratezi şi cum faci unele acţiuni depinde de modul tău de a gândi. Mai mult de atât, e vorba de alegerile tale care îţi influenţează viaţa. Ce-i drept, uneori nu poţi controla chiar tot ce ţi se întâmplă, dar poţi controla modul cum reacţionezi la asta. Şi atunci, de ce am alege să trăim o viaţă în alb-negru când avem la dispoziţie atâtea culori? De ce am alege să ne gândim la tot ce nu avem şi nu putem, când putem să ne gândim total invers şi să ne simţim bine? Oare nu ţine tot de noi asta? Şi atunci ce mai aştepţi? Ia zâmbeşte că doar poţi!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

TU EŞTI CHIAR ŞI ATUNCI CÂND NU ŞTII CĂ EŞTI pentru că eşti dincolo de conştientă şi inconştientă. I: În starea de leşin nu mai eşti conştient de tine, cum mai poţi fi conştient atunci când mori? A. M: Oare nu e la fel şi în somnul profund sau comă? Tu EXIŞTI chiar şi atunci când mintea ta nu e conştientă de asta. Iar acest lucru îţi spune 3 elemente extrem de profunde: 1. Tu eşti dincolo de gluma conştientă-inconştientă. 2. Înainte ca mintea ta să existe şi să devii conştientă - adică prizoniera ei - tu erai. 3. După ce mintea nu va mai fi tu vei rămâne. În final tu întrebi: "Cum mai poţi fi conştient atunci când mori?" E foarte simplu, e foarte simplu, mori chiar Acum înainte de a muri şi vei vedea ce erai tu înainte de a fi prizoniera maşinii de făcut rahat. După ce WC-ul ambulant nu va mai fi TU VEI RĂMÂNE! EXISTĂ O STARE ÎN NOI CARE NU POATE FI ATINSĂ DE NAŞTERE ŞI MOARTE, ACELA CARE O RECUNOAŞTE ESTE LIBER PE VECIE.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Viaţa e făcută din gânduri, fericirea din alegeri." Oare cum e făcută "viaţa" din gânduri pentru un fluture sau o rândunică şi ce alegeri face ea? Nu vedem că doar omul poartă din greu această povară atât de iluzorie... Tocmai de aceea omul nefericit trăieşte gânduri crezând că trăieşte "viaţa". Tu eşti Viaţa, care nu poate fi făcută de nimeni şi de nimic. Dacă părinţii tăi ar fi avut doar gânduri despre tine, corpul tău nu ar mai fi acum aici, nu-i aşa? Gândul nu poate cunoaşte viaţa, ci doar alte gânduri care pretind că sunt despre "viaţă"; după cum Adevărata viaţă nu are deloc gânduri. Gândul=frica=separare, dar Viaţa fiinţează ca prea-fericire a fericirii, doar în absenţa gândirii. Orice alegere e doar un gând ce te trimite în sclavie. De ce, pentru că orice alegere e despre devenire, nu e despre această clipă. A spune că "aleg să fiu aici şi acum" e un complet non-sens, pentru că sunt deja aici şi acum, Sunt Viaţa din aceasta clipă şi nu gândul care apare în ea şi pretinde că o poate alege, dar nu ca gând, ca alegere, ci ca Viaţă liberă de devenirea gândirii înlănţuitoare. Contemplă asta!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În secunda în care nu ne mai putem folosi de celălalt pentru a ne satisface cele mai profunde, intime şi egoiste nevoi, reacţia noastră ne va spune câtă iubire, respect, grijă am purtat celuilalt de-a lungul timpului iar la despărţiri se vede cel mai limpede unde ne găsim şi cine suntem şi mai mult, cine am fost de-a lungul întregii relaţionări. Când nu poţi avea iubire, preţuire şi respect pentru o persoană când ea nu te mai serveşte, nu le-ai avut niciodată şi meriţi cu siguranţă un Oscar pentru cât de bine ţi-ai jucat rolul şi ce bine ai intrat în pielea personajului iubitor şi respectuos până la cer. Noroc cu despărţirile care ne mai arată cine suntem defapt. Cum ar fi dacă am rămâne ceea ce suntem şi am lucra cu adevărat la asta şi nu doar ne-am perfecţiona şi mai bine rolul şi mască?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-te iubită

Nu încerca să pui sechestru pe iubire,
Vrând să o ţii doar pentru tine.
Nu arunca nimic deoparte, cotorul joacă un rol esenţial în felul cum e prinsă o carte.
Nu sta deoparte, hora e jucată atât de-un grup la unison, cât şi de fiecare-n parte.

Lasă-te iubită, asta îţi e menirea,
La fel cum lumânarea prin foc atinge împlinirea.
Nu încerca să controlezi, cu cât te vei forţa mai mult, cu atât mai puţine o să vezi.

Relaxează-te iubito, întinde-te pe spate, urmează calea desenată de ale mele şoapte.
Finalul nu e departe, însă există multe sfârşituri, şi toate sunt la fel de colorate.

Ai încercat mult timp să îmblânzeşti iubirea, s-o forţezi să facă tumbe atunci când pocneşti din bici.
Nu şi aici, unde gloanţele voinţei sunt oarbe, unde singura cale este să te predai curenţilor de aer, precum un marinar ce s-a pierdut pe mare.

Oare, nu simţi ce simt şi eu?
Oare nu-ţi simţi corpul atât de greu?

Oase şi carne ce par certate, gânduri veşnic alienate, mintea şi inima privind fiecare într-o parte.
Promisiuni deşarte, legăminte încălcate, ai trecut prin toate.
Ai fugit departe, în căutarea unui regat, al cărui împărat, să-ţi aşeze o coroană cu diamante pe cap.

Ai încercat, să te prefaci că nu îţi pasă,
Că atât timp cât ai o casă frumoasă şi tot ce-ţi trebuie pe masă, de nimic nu îţi mai pasă.
Ai fost proastă, ai îndurat nopţi reci, ce păreau a nu se mai termina vreodată, sacrificând pentru o noapte de amor nebun, tot ce te ştiai a fi odată.

Măcar de-ar fi fost dulce, acest amor ce ia mai mult decât aduce.

Te rog, nu te minţii, încetează să mai pleci, şi învaţă sa fii.

Să fii în iubire, înseamnă să mori şi să renaşti cu fiecare tresărire, cu fiecare smucire, cu fiecare bătaie de ritm a unui cântec pe care-l ştii atât de bine.
E scris special pentru tine, indiferent dacă îţi pare că nu-l vrei sau nu-ţi convine.

Poţi recunoaşte, iubirea adevărată, prin faptul că nu te lasă nicicând baltă, nu te lasă deşartă, ci dimpotrivă, din ce în ce mai plină de fiecare dată.

Aceea e iubire curată, cea care dă sens vieţii şi ţine totul laolaltă, aşa cum împinge o cauză nobilă spre victorie o întreagă armată.

O artificie, atunci când explodează şi cerul îl luminează, sclipeşte cel mai puternic atunci când e pe terminate.
Aşa că relaxează-te iubito, întinde-te pe spate, lasă totul în seama mea, pune orice grijă deoparte.

Aici nu-ţi foloseşte,
Aici viaţa nu se gândeşte, ci se trăieşte.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii ce zic?

aici nu-i vorba de mine, sau despre cum ar trebui să ne mişcăm ca să fim plauzibili
acel zid pe care ţi-ai imprimat urmele palmelor tale, acel zid care ţi-a îngrădit existenţa
acum nu mai există, ştiu că nu crezi, ai rămas cu impresia asta
sufletul tău mutilat, inima ta rănită de moarte
un trup vlăguit nu mai are ce pierde
când priveşti o pasăre în colivie, spune ce vezi
pentru cine să cânte şi de ce, mă rog, ar trebui să o facă
când nu mai ai aer scoţi capul pe geam
nu te mai interesează cum e timpul afară
dacă a nins ori dacă rândunelele încă îşi mai fac cuib
cred că aşa a simţit frate-meu când şi-a tăiat venele
când l-am întrebat de ce a făcut-o, a dat din umeri şi atât. uneori
ţi se pare prea mult, chiar dacă, pentru a fi pe val
trebuie să te trezeşti un pic mai devreme
din ce în ce mai devreme, până când observi că nu mai poţi să observi diferenţa dintre noapte şi zi
e patru dimineaţa şi vezi soarele cu mustăţile lui ţâşnind înspre cer
noaptea, luna ţi se pare o meduză albastră
nu-i simţi veninul
pentru că el deja este în tine de când te-ai născut
cum am spus, aici nu-i vorba de mine. cine sunt eu ca să judec
aici e vorba de altceva, despre iarbă
despre nisipul pe care îl ţin în pumni
şi nu pentru a lăsa vreo cine ştie ce dâră. tu
poate crezi că mi-e frică
nici pe departe
am văzut atâtea, am mâncat destulă pâine uscată
am iubit am plâns şi am râs suficient de mult
încât să nu mă mai doară nimic
dar tu?

eu atâta te întreb, ce argumente ai
vino cu ceva credibil, cerul va fi acelaşi în orice condiţie

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dawson (în scrisoarea lui pentru Gretchen): Dragă Gretchen, mi-a plăcut să vobesc cu tine astăzi în camera ta. Încearcă să nu ai emoţii în legătură cu începerea liceului. Ştiu că o să întâlneşti oameni care să te înţeleagă. E ceva ce nu am apucat să-ţi spun. Este cineva cu adevărat special în viaţa mea la care mă gândesc mereu. Nu seamănă cu nicio fată pe care am întâlnit-o până acum. Este inteligentă şi amuzantă şi frumoasă şi simplul fapt că face parte din viaţa mea mă nelinişteşte şi nu mă lasă să dorm noaptea. Şi când mă gândesc la o persoană căreia aş putea să-i vorbesc despre asta, care va înţelege, singura care îmi vine în minte eşti tu. Şi asta e o problemă pentru că tu eşti cea pentru care nutresc aceste sentimente. Mă gândesc mereu la tine, la orice lucru mărunt pe care îl faci. Abtibildul cu Elvis Costello de pe caietul tău cu spirală, modul în care ţi-a crescut bretonul timp de şase luni până când luni ai reuşit să-l prinzi pe tot în coadă. Astăzi, când mi-ai spus să rămân şi să vorbim după ce a plecat Pacey, mi-a trecut prin cap că e posibil ca şi tu să te gândeşti la mine. Dacă aş încerca să spun asta altcuiva, ar spune că nu va exista niciodată un noi, că vieţile noastre sunt mult prea diferite, că nu vom fi niciodată potriviţi unul pentru celălalt. Dar noi ne înţelegem unul pe altul şi ne pasă şi cred că aşa va fi şi peste ani. Cel mai bun prieten al tău pentru totdeauna, Dawson.

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când privesc din/ca ubicuitate divină noi toţi suntem Casa lui Acasă. Când privesc în/ca şi gând nici cea mai smerită dintre minţi nu poate găsi calea către Acasă. Căci toate minţile acestei lumi puse la un loc nu valorează mai mult decât un gram de deşertăciune. Cât priveşte Calea care ne-ar aduce Aici, Preaiubitul spune: "Necunoscute sunt căile Domnului!" şi aşa vor rămâne în veci pentru că nu contează ce minte umană. Inima noastră este deja Acasă, doar gândul speră să găsească o cale pentru a ajunge la ea. Dar după ani de căutări de frământări de urmat o cale sau alta, abandonăm gândul şi odată cu el şi căutarea şi atunci descoperim că dintotdeauna suntem Isihia, nu putem găsi Pacea Necreată a Inimii după cum nu o putem pierde, putem doar să nu o mai tulburăm cu gândul. E atât de simplu!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred că există momente în care regreţi un lucru pe care l-ai fi putut face şi totuşi nu l-ai făcut. - "Oare cum ar fi fost dacă aş fi făcut...?" Mai sunt alte momente în care poate îţi pare rău pentru ceea ce ai făcut deja. - "Oare cum ar fi fost dacă nu aş fi făcut..." Oare care dintre acestea două poate fi mai supărătoare pentru noi?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi cei naivi care credeţi aberaţiile astea ar trebui să vedeţi oare la intrarea în somn - pentru că marele Osho de România nu doarme, nu visează şi nu se duce niciodată la budă că stă cu ochii în pirostii - deci pentru voi găgăuzilor care dormiţi, oare cum vă dizolvaţi în somn, pe bucăţi? Întâi adoarme "eu"-l şi apoi "sunt-ul"? Doamne, că mare ţi-e grădina ta! Aşadar la moartea domnului Targa sau Tanga că e acelaşi lucru la cum gândeşte, dar asta numai din cauză că nu mai are gânduri, bă fraierilor, mai întâi îi va muri o mână, apoi un picior, apoi părul din barbă, dar ochii care sunt de fapt "Sunt-ul", adică "sinele etern" nu vor muri, ci vor rămâne nemişcaţi. Cât de multe aberaţii în numele aceluia care nu poartă nici un nume şi nu poate fi descris în veci de capcana cuvintelor a conceptelor! Oare de ce insistă acest guru fals pe practică? Pentru că doar aşa puteţi fi controlaţi. La MISA sunt oameni care fac practică de 30 de ani, şi fireşte care nu înţeleg indicaţiile "clare" ale "ghidului"! De aceea, vor mai trebui să practice încă 30 milioane de încarnări. Dar voi ca şi ei aţi practicat DEJA de milioane de miliarde de vieţi, cât mai vreţi să practicaţi pentru a ajunge Aici? Acum unde sunteţi? Plecaţi cu mintea după practicile voastre interminabile, nu?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea

Te trezeşti în fiecare dimineaţă, şi chiar acolo, în momentul dinainte de a deschide ochii şi a ţi se porni mintea, este pace şi linişte. E acea moţăială plăcută, o stare pe muchia dintre vis şi realitate.

Unii ar putea numi-o lene, dar e ceva mai mult de atât - o stare de o potenţă incredibilă; o stare în care totul pare realizabil, în care greşelile sunt doar reuşite deghizate. Poate că de asta ne place atât de mult să stăm acolo - e cald şi bine, ca în braţele bunicii sau ale mamei, genul acela de invincibilitate şi vulnerabilitate deopotrivă.

Cum ar fi oare ca totul să ia naştere din acea stare? Să luăm decizii şi să creăm din acea stare. Cum ar fi?

Ştim amândoi însă, că oricât ne-am strădui, nu o putem convinge să rămână - ca o persoană iubită pe care ai rănit-o, şi căreia orice i-ai spune, tot nu te va ierta.

Pe măsură ce mintea se trezeşte la viaţă, această stare începe să dispară. Cu primul gând apare prima dorinţă. Ceva ne acaparează încetul cu încetul lumea - un fel de nemulţumire, o încordare ce ne menţine într-un antrenament continuu, dar care în loc de muşchi, ne dezvoltă mai degrabă confuzia, neliniştea şi neîncrederea în propriile forţe.

Ne ridicăm din pat, şi înainte de a ne aşeza tălpile pe pământ, ne amintim brusc de toate planurile pentru ziua respectivă. O mulţime de obiective, principale şi secundare, oameni de întâlnit şi lucruri de pus la punct, toate încep să ne bâzâie din ce în ce mai zgomotos în minte, ca albinele unei colonii ce se trezeşte la viaţă. Din acel punct, deşi fizic ne-am trezit, ne prelungim în continuare somnul. Doar că ăsta nu e un somn obişnuit, nu e deloc ca locul din care am venit. În somnul ăsta durerea pare să ne ajungă până la oase, care ne dor; ne trecem mâinile prin foc, în joacă, dar focul de data aceasta nu ne mai iartă. În somnul ăsta singurătatea nu mai e deloc melancolică, poetică şi dulce, ci mai degrabă ne-nfioară; parcă nici iubirea nu mai e aşa uşoară, ne uităm în jur şi aflăm că în acest somn putem răni cu "iubirea" noastră. Mergem pe stradă, iar în vitrinele librăriilor vedem cărţi întregi despre această "iubire". Manuale groase de instrucţiuni - ce să faci, ce să nu faci, cum să-l atragi pe cel pe care-l placi.

Ah, ce iubire complicată; cine ar fi crezut că mierea poate fi amară?

Nu înţelegi nimic din toate astea şi sincer, nu te pot învinovăţi. Ce te-nfioară însă şi mai tare, este că îţi dai seama că poţi trăi aşa o viaţă-ntreagă - mulţi din jurul tău încă o fac. Pentru că nimeni nu e dispus să-i ia locul altcuiva în poveste, toţi sunt prea ocupaţi să îşi rezolve propria dilemă. Aceeaşi dilemă, de fapt: Unde este iubirea? Nu "iubirea", ci Iubirea.

Unde este simţul acela al siguranţei dincolo de siguranţă, al zborului neîntrerupt, al dansului în care ştii deja muzica şi paşii? De ce nu este aici?

Ce rost mai are viaţa, dacă nu poţi cânta chiar dacă nu ai voce?

Îţi cauţi calea, şi e frustrant pentru o vreme. Devine cu atât mai dificil cu cât acel zumzet neîntrerupt, care pălăvrăgeşte constant despre câte ai de făcut, îţi stă de atâta vreme alături, încât ai ajuns să îl consideri o parte din tine. Simţi că în această căutare nu te poţi încrede decât în tine, iar când te încrezi în altcineva, o faci tot pentru că tu ai acceptat acea persoană şi acele cuvinte pentru a-ţi fi lumină. Nu mă asculta pe mine, nu sunt aici să te învăţ nimic - oricât de mult mi-aş dori, nu ţi-aş putea oferi nimic din ce nu ai deja. Tot ce pot face e să mă bucur alături de tine, să sufăr alături de tine, să te ţin de mână în timp ce trecem împreună prin tunelul întunecat şi rece al propriei suferinţe.

Lumina soarelui nu apare decât atunci când tunelul se sfârşeşte, până atunci trăieşte orbeşte. Însă nu viteza te ajută aici, ci repausul; nu dorinţa din a ieşi, de a scăpa, ci renunţarea la a mai încerca. Atât timp cât vei căuta concluzia celor ce te-nconjoară, vei rata toată această frumuseţe, privită de pe fereastra unui tren fără destinaţie - un tren ce se poate opri, dar asta doar ca să pornească din nou la drum cu şi mai mult avânt.

Sari nebuneşte în acest tren al lipsei de identitate şi fii în sfârşit tu, cel dincolo de nume şi de ţel. Fă asta şi-ţi promit că vei regăsi, fară să vrei sau să ştii, lumina soarelui. Abia atunci poate începe cu adevărat călătoria vieţii tale - cea la care ai visat în tot acest timp; cea care-ţi va potoli setea de întregire şi-ţi va aprinde artificii în privire.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă bucur că ştii atât de multe lucruri despre familia noastră dar oare nu te oboseşte atâta cunoaştere, nu simţi că te sufocă chiar acum această deşertăciune. Şi asta o spune tocmai nevoia ta de a vorbi despre ea? Este inevitabil, nu ai observat asta? Cu cât ai mai multă cunoaştere cu atât depresia care o tragi după tine este mai mare. Dacă am ştii cu adevărat ceva despre "familia noastră" care este de fapt întreaga lume am renunţa la deşertăciunea cunoaşterii şi ni l-am dori cu adevărat pe Dumnezeu. Oare cum de nu putem vedea că umbră şi vis este lumea aceasta? Doar dă-i lui Dumnezeu primul loc şi atunci întreaga deşertăciune va dispărea.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezii discontinue

Poezii discontinue

Realitatea înfricoşătoare a lucrurilor
Constituie descoperirea mea de zi cu zi.
Fiecare lucru este ceea ce este.
Cum aş putea să explic cuiva cât de mult
Mă bucură asta – şi că asta-i de ajuns?

Să fii întreg, e de ajuns pentru a exista.

Am scris destul de multe poezii
Şi poate voi mai scrie încă multe.
Deşi-s atât de diferite unele de altele,
Fiecare poezie a mea demonstrează ceea ce-am spus,
Deoarece fiecare lucru care există-şi proclamă-întotdeauna existenţa.

Uneori eu însumi sunt ocupat să privesc o piatră,
Nu încep prin a medita dacă ea simte sau nu simte,
Nu încerc să mă conving că mi-e soră,

Dar mă bucur pentru existenţa ei ca piatră,
Mă bucur că nu simte nimic,
Mă bucur că nu-i deloc înrudită cu mine.

Câteodată aud cum bate vântul
Şi realizez: chiar numai pentru a auzi cum suflă vântul
merită să te fi născut.

Nu ştiu ce vor crede cei care citesc ce-am scris eu:
Dar ştiu că trebuie să fie ceva bun,
pentru că gândesc aceste lucruri fără niciun efort –
Şi fără ideea că alţii aud ce gândesc,
Pentru că gândesc fără gânduri,
Pentru că spun doar ceea ce spun cuvintele mele.

Odată m-au catalogat drept un poet materialist
Şi m-am admirat pe mine însumi pentru că niciodată
Nu mi-a trecut prin cap c-aş fi putut primi un nume, orice nume.
Nici măcar nu sunt poet: Eu văd.
Dacă ceea ce scriu are o anume valoare, nu eu sunt cel
valoros.
Valoarea este acolo, în versurile mele.
Toate acestea n-au legătură cu vreo intenţie
de-a mea.

poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De aceea spun că rolul unui maestru nu e de a-ţi pune în cârcă noi bagaje, de data asta despre Advaita Vedanta: "Vai, am auzit că eu sunt Viaţa veşnică, sunt Acela care îngrop moartea în inima Vieţii veşnice." Nu, nu este despre asta. Este de a scăpa de orice fel de bagaj, dă totul jos din spinare, pentru că aşa este, cum am mai spus, nu eşti cum e Sisif. Eşti ca şi cum duci în spate întregul munte Himalaya. Frumos e TOTUL; ce Prezenţă, nu e frumoasă?! Are ea nevoie de constructe psihologice? Toate constructele psihologice pe care le-ai acumulat de la vârsta de un an - când ai început să ai acest sentiment al separării, că până atunci el nu exista - şi până în acest moment, când auzi aceste cuvinte, toate pot să fie date jos chiar Acum, chiar Aici. Nu te poţi adresa minţii într-un Satsang, eu vorbesc direct Conştiinţei/Sinelui, de aceea tot ceea ce rămâne este Prezenţa sacră, TĂCEREA.

Atmaji Maharaj în EL este Aici de la începutul veacurilor şi găzduieşte în EL toate veşniciile, Partea 3
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu îţi urmezi vocaţia, atunci te vei dezamăgi pe tine şi nimeni nu îţi va da o medalie pentru asta. Încercând să nu superi oamenii din jur, nu faci decât să le hrăneşti propriile slăbiciuni. Nu îi trădezi, de fapt, neurmând cu curaj propria ta cale în viaţă? Crezi că cei din jur au nevoie să fie menajati în zona lor de confort sau au nevoie de exemple de oameni care au îndrăznit să îşi urmeze vocea interioară indiferent de vocea societăţii? Pe nimeni nu trădăm mai puternic decât pe noi înşine. E o iluzie că poţi dezamăgi pe cei din jur. Fiecare dintre noi se poate dezamăgi doar pe sine, ceilalţi nu au puterea asta asupra noastră. Fii un exemplu, nu încă o persoană fricoasă. E plin de fricoşi şi de învinşi, lumea nu mai are nevoie de încă unul. Investeşte în tine şi în evoluţia ta (care vin prin autoeducaţie). Creşte şi depăşeşte-ţi condiţia de victimă. Poţi de 100 de ori mai bine de atât. Fă-ţi treaba cu 100% dedicaţie şi profesionalism, autodepăşeşte-te indiferent de sarcină. Astfel vei fi remarcat rapid şi vei urca în orice ierarhie. Caută să fii indispensabil şi valoros. Caută să oferi valoare celor din jur, permanent să te întrebi "Cum pot să îi fac viaţa mai bună/uşoară celui de lângă mine? Care sunt obiectivele celor din jur şi cum îi pot sprijini să şi le atingă?" Care e planul tău pentru a-ţi trăi viaţa pe care o doreşti? Cum arată viaţa pe care ţi-o doreşti?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gerry Kennedy: Dragă Holly, nu mai am mult timp. Nu mă refer la faptul că nu mai am mult de trăit, ci la faptul că tu tocmai ai ieşit să cumperi îngheţată şi te vei întoarce în curând acasă. Dar am sentimentul că asta va fi ultima mea scrisoare, pentru că nu mai am decât un singur lucru să-ţi spun. Nu va trebui să te întorci în trecut, sau să cumperi o lampă, poţi foarte bine să-ţi porţi de grijă şi fără ajutorul meu. Vreau doar să-ţi spun cât de mult m-ai schimbat. Iubirea ta m-a transformat într-un bărbat puternic, Holly. Şi pentru asta îţi voi mereu recunoscător... la propriu. Dacă ar fi să-mi promiţi ceva, promite-mi că ori de câte ori eşti tristă, sau nesigură, sau îţi pierzi încrederea, vei încerca să te priveşti prin ochii mei. Îţi mulţumesc pentru onoarea de a fi soţia mea. Sunt un bărbat lipsit de regrete. Cât sunt de norocos. Tu ai fost viaţa mea, Holly. Dar eu nu sunt decât un capitol din viaţa ta. Vor urma şi altele. Îţi promit. Şi acum, lucrul cel mai important. Nu-ţi fie teamă să te îndrăgosteşti din nou. Fii atentă la acel semn care va însemna că viaţa ta de până acum va lua sfârşit. P. S. Te voi iubi mereu.

replică din filmul artistic P.S. Te iubesc, după Cecelia Ahern
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Ce este viaţa pentru cel sărac?
Ce este viaţa pentru cel bogat?
Oare, împreunându-le credinţa,
Aflăm cu certitudine biruinţa?

Ce este viaţa pentru cel aflat în suferinţă?
Dar pentru cel lipsit de credinţă?
Oare, privindu-i cu miluinţă,
Aflăm că provin din aceeaşi credinţă?

Ce este viaţa pentru cel nepăsător?
Dar pentru cel ce speranţa îşi pierdu?
Oare, gândindu-ne la amândoi,
Aflăm cu certitudine ce scop avem noi?

Când vezi, că oamenii împraştie ură,
Este pentru că, iubirea e impură.
Când vezi că, sărăcia creşte,
E pentru că, dragostea lipseşte.

Când vezi o frunză zburând,
E pentru că, se lasă împinsă de vânt.
Când vezi o floare cum înfloreşte,
E pentru că, de sus primeşte, ceea ce toţi primim.

Când poţi să mişti, să vezi, să auzi,
Când poţi să simţi, să rabzi, să crezi,
Când poţi să duci, pâna în mormânt,
Al tău ţel, în timp parcurs;Asta e viaţa!

poezie de Ovidiu Kerekes (12 noiembrie 2007)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simţit azi
ce trăiri
sau ce vise prosteşti de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
şi curg lacrimi...
şi-s sărate...

Şi nu mai ştiu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg şi de la
oricine întâlnesc...
le zic şi eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Şi parcă dacă zic şi îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
şi lacrimi iarăşi se preling...
şi-s sărate...

Nu ştiu cât voi rezista
mi-e dor...
şi te vreau...
acum şi aici

Îţi ascult ticăitul ceasului
şi el plânge după
mâna ta...

Şi totul e trist şi
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranţa,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
şi răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
şi gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viaţă
şi fără nimeni care să ştie...

Poate totuşi voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Şi în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă tot suntem la capitolul exploratori, hai să râdem de una dintre glumele lui Elon Musk. Exceptând partea cu "impactul" din replica lui, ce a spus este o glumă pentru că nu s-a întâmplat încă şi pentru că pentru unii dintre noi, visul lui pare ireal? Aşa s-a întâmplat şi cu alţi "nebuni" care au schimbat cursul omenirii şi au scris istorie. E posibil ca aşa să se întâmple şi cu tine acum. Să ai un vis şi să fii considerat nebun. Să ţi se râdă în faţă atunci când povesteşti despre el. Cât timp ai un vis sau o misiune şi eşti pe zi ce trece mai aproape de îndeplinire, indiferent care e aceea, nu eşti niciodată mai prejos decât oricare alt om din lumea asta. Indiferent dacă e Obama, Steve Jobs, M. L. King, J. F. Kennedy sau alţii. Până la urmă de aici au plecat şi ei.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelaşi pici

Trăieşte ca şi cum nu ai avea nicio posesiune,
Nimic pe care imperiul minţii tale să pună sechestru.
Gol precum vântul, translucid şi efemer precum gândul.

Ce ţi se poate întâmpla rău, atunci când mergi în tandem cu potopul?
Îţi surâde norocul, dacă pe cerul minţii tale stau agăţate întrebări existenţiale,
Ca: "De unde vin?", "Unde mă duc?", "Pentru ce mă aflu aici, pe bucata asta de pământ?".

Ca un pici, pierdut de mama sa în magazinul mare,
Ce năpădit de lacrimi reci şi grele, o caută disperat printre mormanele de haine.
Aşa sunt şi adulţii, care deşi înalţi ca munţii,
Tot îşi mai plâng de milă, dezorientaţi cum e zapada atunci când vede o cămilă.

Salvarea nu stă în următorea pastilă,
Care precum un cântec de leagăn, te mai adoarme pentru înc-un veac.
Ce păcat, că ne adormim copiii din cinci în cinci secunde, în loc să-i lăsăm liberi să zburde.

Copilul interior, la fel ca cel de-afară,
Nu vrea decât să urce-n pomul minţii, să-şi urmărească de-acolo părinţii.
Gândurile nu-l doboară, stolurile de emoţii nici că reuşesc să-l dea afară.
E statornic dar jucăuş, cum găseşti în coaja de ou şi-un albuş, şi-un gălbenuş.

Priveşte cu uimire un cărăbuş, în al său veşnic urcuş, şi se-ntreabă curios:
Oare ce-l împinge de la spate?
Dac-ar fi să punem în balanţă, toate eforturile naturii adunate, oare le-ar întrece pe-ale noastre?

Oare meseria unui pescăruş, de-a zbura cu miile de mile, îl enervează cum m-a enervat şcoala cândva pe mine?
Oare căratul de greutăţi are aceleaşi efecte în cazul furnicii, cum a avut asupra spatelui bunicii?
Oare cântatul neîntrerupt al greierului, îl aduce în pragul depresiei, cum li se-ntâmplă unor artişti?

Acelaşi pici, aceeaşi inimioară ce ţi-a însufleţit corpul pentru prima oară,
Îţi stă şi acum în piept, prinsă ca o insignă de seamă.
Aceeaşi şcoală în care ai simţit pentru prima oară ce înseamnă frica de a nu o da în bară,
Îţi e acum în amintire, menţiinând vii în tine aceleaşi sentimente de ruşine, frică şi umilire.

Lumea pe care acum o numeşti matură,
Nu este decât o umbră ce stă în spatele acelui pici.
Întoarce-te aici, da, aici, de unde te strig.
Fii iar copil, întoarce-te spre soare.
Să ai corp de adult şi suflet de copil, asta înseamnă să fii un Om Mare.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!