Călătorie în primordial

Am găsit odată o barcă ancorată la mal şi eram singură
În jurul meu musteau dorinţele vii ale unor larve
Cu fiecare minut care trecea nu le mai deosebeam de ale mele
Nisipul tăcea,
Iar lemnul bărcii începuse să putrezească de plictiseală
Hai să mă pierd, mi-am zis
Cu barca asta.

M-am îmbarcat şi am plecat,
Supusă unei oarecare condiţii
Eu însămi o condiţie ca barca să plutească doar ca să se scufunde
Călătorul condiţionat, purtat de vânt şi fără legendă.
Şi-atunci am gândit că am nevoie de legi pentru un drum parcurs înapoi
Un set gata făcut,
Din care să pierd câte o bucată
Respectând cronologia inversă a apariţiei lor
Să pedepsesc în lanţuri toţi scribii care le-au multiplicat cu avânt
Să celebrez mici victorii fumând pipa păcii cu bătrâni care n-au avut şansa să moară ca Che Guevara.
Ştiu Decalogul, mi s-a transmis civilizat şi metodic
Dar ce păcat că ascult doar ordine răstite,
În pruncia tribală am fost mereu învăţată să răspund
La sunete de tobă, talangă, clopot, piatră.
Între blănuri de animal,
Încă plină de rămăşiţele facerii
Am ţipat si tribul meu m-a ascultat.
După primul răcnet ştiam că o să-mi facă plăcere să ascult la urletul din altul.
A fost prima mea apariţie,
Pe vremea când mama şi tatăl suntem de fapt tot noi,
Iar strămoşii nişte copii care ne-au scos în joacă ochii cu băţul pe maidanul junglei
Ne loveam şi carnea creştea la loc mai fragedă şi mai frumoasă,
Ne jupuiam pielea până la sânge,
Fără să ne pese că ne expunem vulnerabil.
Focul neinventat nu se stingea niciodată şi nu te rănea
Ţopăiam printre flăcări şi ele ne învăţau gemetele şi cuvintele lumii
Limbile noastre au rămas roşii de când văpaia le-a alintat in armonia sunetului
În nopţile curate, care durau ani nemăsurabili,
Bărbaţii tratau totul în spirit de glumă
Iar femeile se luptau să scape de povara intuiţiei,
Care plana asupra vieţii lor
Ca o transă premenstruala fără ieşire.
Am devenit în scurt timp una dintre acele femei
Ea este cea care îmi produce visele
Şi căreia i-am închinat cândva un ritual.
Desigur, nu in viaţa asta,
Acum nu am datele necesare şi nici inspiraţia de a le căuta unde trebuie,
Troglodita nu s-a îndurat să mi le insufle.
Era ritualul ei preferat şi o suspectez
Că mi-a creat scenariile vieţilor doar ca să se salveze
Să creeze o conjunctură disperantă
Şi să îmi explice apoi cu un rânjet triumfător
De ce era ea mai bună decât mine.

Am lăsat barca la mal
Întotdeauna o călătorie ca asta
Mă face să alerg desculţă pe plajă câteva ore
Vreau să depăşesc viteza cu care soarele se naşte şi apune
Tălpile mele sunt foarte rezistente
Ca şi voinţa supravieţuitorilor.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!