accelerat

Aerul gândului

Nu ştiu dacă-i urare, blestem sau binecuvântare
ce caută aerul să cuprindă între respiraţii
când bate câmpia coaptă de perdeaua anilor
cu lancea pregătită de spintecări,
ca trenul în tunel, deraiat, avariat, accelerat,
năpustindu-se pe dealuri, pe văi,
piston peste timpuri.
Strigă în piatra timpanului din toate clipele:
Taci ca noaptea şi totuşi mă inunzi,
lacrimă de izvorât devenirea la masa cerului întru voioşia crestei.
Ia voalul cântului,
să se umple rotunjimea saltului de chemarea sâmburilor
să calci aerul precum apa,
să-ţi desfac aripile pentru zbor! (15.04.2020-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (15 aprilie 2020)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina Timpului (sonet)

TAINA TIMPULUI
(sonet temporal)

M-am străduit să ţin ritm accelerat
Cu timpul fugar, către neuitare,
Din vremea când lustruiam bănci şcolare
Cu antebraţe de elev premiat.

Zadarnică îmi este încercare,
Chiar dacă sunt campion la alergat
Şi multe competiţii am câştigat
În lupta cu viaţa prin destin ciudat.

El n-are somn, nici vreme de mâncare,
Cât străbate Pământul în lung şi-n lat,
Pentru recolte-n toamne roditoare.

În taină, spre infinit a fost setat,
De zeitate a tot creatoare,
Să fie ca un rebel însingurat.

[...] Citeşte tot

sonet de Maria Filipoiu (13 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea ca un joc de loterie

ştiu că uneori viaţa este foarte nedreaptă
produce mari dureri în ritm accelerat
am îmbătrânit dar urc treaptă cu treaptă
spre înţelepciunea universului curat.

ştiu că fericirea este ca un joc de loterie
cu puţin noroc mai dobândesc un extaz
am descătuşat speranţa zburdă în feerie
înnodată în lumina cu reflex de topaz.

amintiri ciobite, chiştoace de viaţă
le duc la gunoi, e un nou început
mai simt ca Dumnezeu chiar mă răsfaţă
îmi alungă tristeţea, regrete le-am pierdut.

am steaua mea, mă mângâie pe faţă
mă introduce-n universul minunat revolut.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-adună anii

Ah, cum se-adună anii peste noi,
venind cu amintiri necenzurate!...
Privesc prin ceaţa vremii înapoi,
mă pierd în umbra clipelor ratate.

Adesea mă întreb: de ce-am ratat? –
poate ajung să înţeleg mai bine...
Mureau în toamnă zilele senine,
plecai târziu c-un tren accelerat!

Eu am rămas privind de pe peron
un ultim gest cu mâna de pe buze,
sărutul tău trimis din ultimul vagon
purtând cu el regretele confuze.

Parcă îl simt şi azi deasupra mea,
plutind prin cameră, în prag de seară...
Stau la fereastră si privesc afară,
pe cer dispare-n haos încă-o stea...!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zero drama

Hainele
împrăştiate prin cameră
la orice oră
în vârtejul tehnicolor al nebuniilor noastre,
şi noi apoi, aproape cadaverici, în semiobscuritatea camerei,
respirând accelerat, cu ochii în tavan,
rememorând
extazul, teleportându-ne
în mica noastră iubire, orbitoare
ca o cameră de azil,

într-un final toate piesele
din puzzle-ul acesta imposibil
şi-au găsit ordinea, cine ar fi crezut,
tocmai noi, care am tras atâta timp
de dragostea asta din spatele ecranelor,
ca de o păpuşă cu corzi,
avem acum curajul
să traversăm
cele mai negre închipuiri

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctor D

Doctor D îţi intră sub piele,
Te ţine pe ace, dacă nu dai lovele.
Ţintuit la pat, simţi cum pulsul vieţii oscilează,
Nu poţî schiţa nicio reacţie,
Ochii pătrunzători a lui D, atent te fixează.
Îţi monitorizează pulsul,
Te hrăneşte cu iluzii prin perfuzii,
Îţi schimbă sângele curat,
Într-unul viciat,
Cu VSH accelerat.
Îţi prescrie şi reţeta, parafată cu ştampila,
Doctorii, medicamente cu mila,
Mai că vezi, cum se rupe câte-o filă,
Ţi se vinde optimism într-o capsulă,
Calendarul vieţii o ia pe arătură.
Radiografia unui sistem bolnav,
Încheie lista de aşteptare pentru un transplant.
Bandaje pe rană, dar rămâne încă deschisă,
Plătesc sănătatea în valută,
Căderea banilor, stetoscopul ascultă.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dream on

Ne trezim,

lumina ce ne loveşte e unda de şoc

care şterge

toate călătoriile nocturne din memorie,

rămân doar senzaţii,

vânătăi inexplicabile,

un tremur subtil.

Ne recunoaştem şi începem

să ne iubim din nou acum.

Să imprimăm pe casetele stereo

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Involuntară irosire

Am adesea sentimentul că pierd din mine
ce-i sunt,
nu fac nimic important
şi ştiu şi-mi vine
să urlu de necaz, mă-ncrunt,
dar sunt aşa de ezitant
de neputinţă,
că niciun ajutor nu intervine,
iar rugăminţile, cu sau fără de credinţă,
nu aduc niciun bine...
şi se repetă, sau mai grav persistă
alunecarea-ntr-un abis
şi nu spun nimănui, de prea multă ruşine,
c-aşa sunt educat;
fără tupeu, modest pe calităţile din listă,
să nu fac compromis
chiar dac-alerg în paralel pe şine
în mers accelerat
ştiind că nicio gară nu există,
sau nu-s primit... la mine e rasistă!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tren primordial

Venea un tren aşa cu zel,
Noi îl priveam din caldarâm
Un univers ducea în el
Pe ritm acut de tâgâdâm

Dintr-un timp primordial
Trecea cu vuiet ca furtuna
În ritm alert şi bestial
Trecea şi huruia întruna

A apărut ca din neant
Şi a crescut accelerat
Devine tot mai relevant
Şi mai ales aglomerat

Căra cu sine în vagoane
Un univers fenomenal
În taină provocă frisoane
Creşte la orişice semnal

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (3 mai 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este rândul meu

am uitat să zbor, aripile mi-au fost lipite
pe-o uşă
scria mare şi neciteţ, intrare interzisă
cuvinte mâzgălite, neglijent
ultima literă însă, zâmbea cu buzele vopsite-n roşu

dincolo se zbiera, eşti o târfă
eu am trei doctorate şi un masterat
o bufnitură
un idivid gâfăind ieşi din lift
ducea din greu două sacoşe, burduşite

asteptaţi aici vă rog, la domnul ministru?
ochi îi erau umflaţi
Nu, ascult doar... Eu sunt nevasta!
atunci vă pot da dumneavoastră nişte bani
nu mult, două milioane?

uşa se dechise şi brusc, un trup, jumătate gol
trecu cu viteză de accelerat

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!