Aerul gândului
Nu știu dacă-i urare, blestem sau binecuvântare
ce caută aerul să cuprindă între respirații
când bate câmpia coaptă de perdeaua anilor
cu lancea pregătită de spintecări,
ca trenul în tunel, deraiat, avariat, accelerat,
năpustindu-se pe dealuri, pe văi,
piston peste timpuri.
Strigă în piatra timpanului din toate clipele:
Taci ca noaptea și totuși mă inunzi,
lacrimă de izvorât devenirea la masa cerului întru voioșia crestei.
Ia voalul cântului,
să se umple rotunjimea saltului de chemarea sâmburilor
să calci aerul precum apa,
să-ți desfac aripile pentru zbor! (15.04.2020-Iulia Dragomir)
poezie de Iulia Dragomir (15 aprilie 2020)
Adăugat de Iulia Dragomir
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre văi
- poezii despre viteză
- poezii despre urări
- poezii despre tăcere
- poezii despre trenuri
- poezii despre timp
- poezii despre noapte
- poezii despre gânduri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.