+luna +lui +mai

Căpitanul optimist

Căpitanul de pe Mary Ann, un tip îndrăzneţ şi de gaşcă,
Glumeţ şi fercheş, străbate oceanul de parcă-ar fi o ceaşcă.
Habar n-are de navigaţie şi se-abate de la curs câte o milă,
Dar spune," Nu contează, cât timp pot zâmbi şi-i apă sub chilă."

Distrat, se-apropie de-o insulă şi nava aproape eşuează –
Dar el, fericit, " Well, bun voiaj, micile necazuri nu contează."
Nu vede norii negri de furtună şi lălăie un cântec plin de voie bună.
"Cântând, matrozi, noi scurtăm drumul, luminaţi de soare şi de lună!"

Vijelia l-a aruncat spre răsărit şi vijelia l-a aruncat spre-apus;
Dar, în orice direcţie ar fi călătorit, el era vesel şi fericit nespus.
A pierdut drumul, dar nu şi-a pierdut voioşia lui copilărească;
Spunea, " În coajă de râsete îi place navei să călătorească!"

Undeva pe oceanul larg, de necuprins, între poli şi tropice
Şi-astăzi mai lovesc acel suflet optimist furtunile feroce.
Habar n-are de navigaţie, "Cum n-am şanse şi mă zbat degeaba?
Atât cât navighez pe partea cea de sus a mării, care-i treaba?"

poezie de Amos Russel Welles, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om care caută căsătoria doar pentru a-şi spori averea nu se va căsători niciodată cu o fată bună. Ştie asta, dar rareori îi pasă pentru că nu are alt scop decât să-şi ducă la îndeplinire planurile ambiţioase. După luna de miere, casa lor se transformă într-o cafenea unde toată lumea se distrează. Soţia lui devine Messalina, şi Dumnezeu ştie cum se nasc copiii lor, iar când au atins cele mai înalte culmi ale corupţiei, sunt trimişi la Londra să studieze Literatura şi Arta.
Copiii lor, lipsiţi de învăţătură morală şi neîntăriţi prin virtuţi şi exemple de cinste dobândite în casa părintească, când ajung la porţile Occidentului, cad în mâinile femeilor şi junilor nesăbuiţi, care îi corup şi mai rău; iar când se întorc în patrie, în loc să aducă cu ei focul culturii şi strălucirea Europei civilizate, nu aduc decât decât vicii şi atrocităţi, sau, dacă vreunul dintre ei reuşeşte să înveţe câte ceva, această cultură intelectuală, care se instituie fără morală, produce mai mult rău decât bine pentru ţara care hrăneşte aceste fiinţe la sânul ei.

Camelia Opriţa în Poştaşul păpuşilor (decembrie 2012)
Adăugat de Jimmy Somerville - Citatepedia.Ro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă poeţilor

BALADĂ POEŢILOR

Scriitorii nu mor,
ci se afundă-n somn
pe un tărâm de dor,
la Zeu şi Mare Domn.

Mai cade câte-o stea,
iar alta răsare,
ducând lumină-n ea,
pe-a ochilor zare.

De dor lăcrimează
Soarele în apus,
suflet luminează
în veşnicie dus.

Plâng îngerii-n cerul
funebru, înnorat,
privind mesagerul

[...] Citeşte tot

cântec, versuri de MariaFilipoiu (12 mai 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

într-o noapte
un străin ne-a bătut la poartă
eram copil
era toamnă abia împlinisem patru ani
ai mei i-au dat să mănânce ceva
pâine cu brânză şi ceapă
apoi l-au culcat cu mine în pat
în camera mea
o cameră mică cu tavanul jos
fără lampă
doar o candelă aprinsă mereu
privită de afară ţi se părea că
fereastra era în flăcări
umbre alungite bântuiau dudul
din faţa casei lângă fântână
câinele a început să urle
sfâşietor la lună
şi toată noaptea nu am putut să dorm
i-am privit somnul
cum zgâlţâia patul şi casa

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Horoscop zodiacal

Ca să vezi de-ţi merge bine,
Sau, din contră, dai de dracul,
Trebuie să porţi la tine
Totdeauna... Zodiacul.

Că, degeaba mai trăieşti,
Nu-ţi atingi în viaţă scopul,
Dacă nu îţi urmăreşti,
Zi şi noapte,... Horoscopul.

După ce, cu toată verva,
Printre stele umblă creanga,
Ne prezice azi Minerva
Mai ceva ca... Baba Vanga.

Unui soţ, de-i pune,, cornul"
Soaţa lui, aşa a vrut-o,
Fi'ndcă intră Capricornul
În conjuncţie cu Pluto.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada morţii

Cobora pe Topolog
Dintre munţi, la vale...
Şi la umbra unui stog
A căzut din cale.

În ce vară? În ce an?
Anii trec ca apa...
El era drumeţ sărman
Muncitor cu sapa.

Oamenii l-au îngropat
Într-un loc aiurea,
Unde drumul către sat
Taie-n lung pădurea.

Şi de-atunci, lângă mormânt,
Plopi cu frunză rară
S-au zbătut uşor în vânt,
Zile lungi de vară.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi

O voce dulce mi-a spus:
« Te-ai întrebat, adeseori
Cine sunt eu, cine eşti tu?!
Eu sunt soarele ce luceşte vesel,
Eu sunt spiritul ce întreţine viaţa,
Eu sunt curcubeul-arc peste zări,
Eu sunt Tu, Tu eşti EU,
Eu şi Tu suntem Noi.
Eu sunt adierea vântului,
Şi strălucirea stelei, eu sunt...
Sunt şoapta izvorului sub clar de lună.
Eu sunt iubirea Mamei Pământ,
Şi dragostea Tatălui ceresc, eu sunt...
Eu sunt Tu, Tu eşti Eu...
Eu şi Tu suntem Noi.
Sunt ploaia ce hrăneşte Pământul,
Şi focul ce-aprinde inima rece...
Focul dragostei, eu sunt.
Dragul meu copil,
De-atâtea ori te-ai întrebat...

[...] Citeşte tot

poezie de Floarea Carbune (22 noiembrie 1948)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul făcuse o vânătoare mare şi, fiindcă scăpase de o mare primejdie, ridică un chioşc în pădurea aceea, şi chemase, ca să serbeze mântuirea sa, pre toţi boierii şi slujitorii curţei la o masă înfricoşată ce pregătise acolo. Toţi curtenii se duseră la chemarea împăratului, numai fiica sa rămase. Făt-Frumos, văzându-se iară singur, chemă calul şi voind să se veselească şi dânsul, îmbrăcă hainele: cu soarele în piept, luna în spate şi doi luceferi în umeri, îşi lăsă părul de aur pe spate, încălecă calul şi-l încurcă prin grădină. Atât se stricase grădina, încât nu mai era chip de a o drege. Iar daca văzu aceasta el, începu a se tângui, se îmbrăcă iute cu hainele lui cele de argat, şi nu ştia de unde să înceapă meremetul. Mânia grădinarului trecu orice hotare, când veni şi văzu acea mare prăpădenie. Dară când voi să-i dea pe foi pentru că nu îngrijise de grădină, fiica împăratului îi ceru flori, de la fereastră. Grădinarul da din colţ în colţ şi nu ştia ce să facă; în cele mai de pe urmă, cătă şi mai găsi vreo două floricele care abia scăpase de copitele calului cu aripi, i le trimise, şi fata de împărat îi porunci să ierte pe bietul argat, pentru care îi şi dădu trei pumni de galbeni.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sara pe deal

Sara pe deal buciumul sună cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine.

Luna pe cer trece-aţa sfântă şi clară,
Ochii tăi mari cată-n frunza cea rară,
Stelele nasc umezi pe bolta senină,
Pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină.

Nourii curg, raze-a lor şiruri despică,
Streşine vechi casele-n lună ridică,
Scârţiie-n vânt cumpăna de la fântână,
Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.

Şi osteniti oameni cu coasa-n spinare
Vin de la câmp; toaca răsună mai tare,
Clopotul vechi împle cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul îl crezu, văzându-i şi paloşul, şi începuseră a pune la cale cele spre cununie. Pe când se pregătea la curte, pentru nuntirea fiicei împăratului cu voinicul cel mincinos ce zicea că a scos soarele şi luna de la zmei, vine şi fratele Greuceanului cu vestea că Greuceanu are să sosească în curând. Sfetnicul cel palavatic, cum auzi de una ca aceasta, merse la împăratul şi zise că acela este un amăgitor şi trebuie pus la închisoare. Împăratul îl ascultă. Iară sfetnicul umbla d-a-ncâtelea, zorind să se facă mai curând nunta, cu gând că, dacă se va cununa odată cu fata împăratului, apoi poate să vină o sută de Greuceni, că n-are ce-i mai face, lucru fiind sfârşit. Împăratului însă nu-i prea plăcu zorul ce da sfetnicul pentru nuntă, şi mai tărăgăi lucrurile. Nu trecu mult şi iată că soseşte şi Greuceanu şi, înfăţişându-se la împăratul, acesta nu ştia între care să aleagă. Credea că acesta să fie Greuceanu, dară nu-şi putea da seamă de cum paloşul lui Greuceanu se află în mâna sfetnicului. Atunci băgă de seamă şi Greuceanu că-i lipseşte paloşul şi tocmai acum îi veni în minte pentru ce nu văzuse el stana de piatră decât după ce-şi găsise cuiul de la osie şi se întorcea la căruţă cu dânsul. Pricepu el că nu e lucru curat.

Petre Ispirescu în Greuceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!