Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Baladă poeților

BALADĂ POEȚILOR

Scriitorii nu mor,
ci se afundă-n somn
pe un tărâm de dor,
la Zeu și Mare Domn.

Mai cade câte-o stea,
iar alta răsare,
ducând lumină-n ea,
pe-a ochilor zare.

De dor lăcrimează
Soarele în apus,
suflet luminează
în veșnicie dus.

Plâng îngerii-n cerul
funebru, înnorat,
privind mesagerul
de viață detașat.

Plâng prieteni și frați
în condeiul stingher,
la priveghi adunați,
când duh urcă spre cer.

Cu lacrimi amare
roagă pe Dumnezeu
ca să-i dea iertare
și pacea Lui, mereu.

Ca un Tată ceresc
îi luminează har
din destin pământesc,
pe al morții hotar.

Suspină și Luna
în raze de argint,
împletind cununa
pe astrul răsărit.

Speranța nu moare
în ploaia de tristeți,
ci în zori răsare
cu har în alți poeți.

Ei duc făclia-n gând
la comemorare
și rescriu, lăcrimând,
vers de neuitare.

Curcubeu brăzdează
zarea-nlăcrimată,
pe poeți așează
în Rai laolaltă.

*In memoria poeților uciși de pandemia COVID-19
Dumnezeu să-i așeze la masa creatorilor!

Maria Filipoiu

cântec, versuri de (12 mai 2021)
Adăugat de maria.filipoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Bădiță Mihai, mai stai (sonet)

BĂDIȚĂ MIHAI, MAI STAI
(sonet omagial)

Te-aștept vii în vis, Bădiță Mihai,
Ca Luceafărul pe lac împodobit
Cu nuferi și stele, de nu ești grăbit,
Să-mi asculți dorința, când îți spun: Mai stai!

Plutind pe valul apei, îndrăgostit,
Te adun în stropii de smarald, -mi dai
Din Universul astral, un colț de Rai,
Pentru amorul în vers pecetluit.

În zori te privesc pe roua ochilor
Și te închid în altarul sufletesc,
Să te îmbrățișez cu lacrimi de dor.

Rămâi în suflet și am -ți dăruiesc
Omagii de dragostea poeților,
Când te comemorează și te cinstesc!

15 iunie - comemorare eminesciană

Maria Filipoiu

sonet de din Luceafărul Eminescu
Adăugat de maria.filipoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Luceafărul înamorat (odă lui Eminescu)

LUCEAFĂRUL ÎNAMORAT
(odă poetului Mihai Eminescu)

În amurg, pe Lună plină,
Luceafărul din zenit
curge-n rază de lumină
prin "pădurea de argint".

Peste crâng, amoru-și lasă
dintr-un vis demult apus,
când, culcat pe iarbă deasă,
de doruri era răpus.

Dar pe-a Timpului cărare,
numai un dor a rămas,
ce-n suflet îi toarnă jale,
prin codru făcând popas.

Dorul se scurge-n iubire
de jună și luceafăr,
dar se pierde-n amintire,
că numai el e teafăr.

Peste veac, el o privește
într-un funebru veșmânt
și ca-n vis își amintește
iubirea de pe Pământ.

Pe rază-n codru coboară
cu-al nebuniei amor,
ce-l trăia odinioară
în destin de muritor.

De a iubirii candoare,
din steaua lui cerească
lasă dorul pe cărare,
să nu-l mai chinuiască.

În cerdac, pe prispă veche,
o jună mlădioasă
cheamă astrul nepereche,
ce-l vrea ca mire-n casă.

De cum răsare, îl vede
în fereastra din iatac
și-ndată, firea își pierde,
raza lui să-i fie leac.

Din raze își face brațe,
Luceafărul iubitor,
de ele să se agațe
pământeanca în amor.

Se coboară pe-a lui rază,
cu iubire de fecior,
copila îmbrățișează
într-un foc mistuitor.

Iar cu patimă nebună,
de iubire însetat,
fetei așează cunună,
pe păr bălai inelat.

Fața palidă-i sărută
cu ai razei fiori reci,
dar, când inima-i ascultă,
amuțită e în veci.

Cununița de mireasă,
Luceafărul sărută,
de soartă nemiloasă,
iubirea e pierdută.

Mireasa încoronată
n-a gustat fericire.
Când a fost îmbrățișată,
a căzut în neștire.

Fetei dragi, cu plete dalbe,
să-i sărute chip a vrut.
Dar răsare în nopți albe,
pe mormânt să-i dea sărut.

Ochii ei, spuma de ape,
nu-i va mai vedea nicicând.
Veșnicia de sub pleoape,
îi ascunde în pământ.

Lucefărul s-a întristat
și-n cer înalt stă ascuns,
iar când este înamorat,
privește-n iatac de sus.

Ar vrea vină în pridvor,
chipul să-și încălzească
la sânul ei, prin nopți de dor,
iubirea renască.

Tristețeți își ascunde sub nor,
ce cu lacrimi reci se scurg
de sentimente care dor
și năvălesc în amurg.

Ploaia nopților îi stinge
flacăra din iubire,
iar dorul-n lacrimi se frânge,
de-a junei amintire.

Raze se scurg în genune
și lacrimile-n izvor,
răsare și apune
singur și rătăcitor.

Dar în cerească menire,
iubirea pământească
este o închipuire
cu față omenească.

Nu mai vrea nemărginirea
singurătății pusti,
de când lipsește iubirea
și căldura inimii.

Ar da toată veșnicia
pe-o clipă de iubire,
de-a fi vremelnicia,
un vis pentru jertfire.

Pe Luceafăr îl apucă
al Soarelui răsărit,
când caută o nălucă
dusă-n dorul adormit.

Dorul de juna suavă,
Luceafăru-n cer duce.
Dar ce folos de-a lui slavă,
când ea zace sub cruce?!

Cui servește măreție
în eternul necuprins,
când pe cer arde făclie
de spirit pe pământ stins?

El poartă cruce divină
pe calea veșniciei,
cât poeții îi închină
misterul poeziei.

Astrul nopților albastre
arde-n seri, înamorat,
și coboară dintre astre
pentru vis de neuitat.

Ale Timpului ferestre
le-am deschis cu dor și drag
de a iubirii povește
păstrată-n suflet pribeag.

Pictat cu aripă de gând
pe trecutul adumbrit,
duc dor din suflet fremătând,
din amurg în răsărit.

Lăsându-mi vis între coperți,
cu viața-mi de împrumut,
te rog, Emine, mă ierți,
de n-am scris cum ai fi vrut!

Maria Filipoiu

Poem premiat la Concursul "Dor de Dor" / 2015
*Revista "Dor de Dor"- nr. 106, pag. 2, 2015 / Medalion literar.

Maria Filipoiu

poezie de din Luceafărului Eminescu (2015)
Adăugat de maria.filipoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unire în cuvânt (baladă)

UNIRE ÎN CUVÂNT
(baladă)

Între Cer și Pământ,
glasul duce-n grai sfânt,
al gândurilor cânt,
de unire-n cuvânt.

Glas de poezie
ca o ciocârlie
răsună-n câmpie,
sufletul -mbie.

Străbună chemare
strigă la hotare,
spre unificare:
România Mare!

Prutul învolburat
în maluri a săpat
și-n val a legănat
neamu-n lacrimi scăldat.

Uniți pe vecie,
frați din Românie
și Basarabie,
să-și apere glie.

Unirea fie
pentru veșnicie,
las în poezie,
dorul de frăție.

Gânduri legănate
pun ca semn de carte,
de-a nu fi uitate,
nici înstrăinate.

Dor de plai pitoresc
voi duce-n Rai ceresc,
în stih -l ntâlnesc
pe plai dumnezeiesc.

Inimi înfrățite
de neamul părinte,
vor cânta unite
și nedespărțite.

În destin înfrățiți
și în suflet smeriți,
veșnic fim uniti
și-n Paradis cu sfinți.

21 Martie, Ziua Mondială a Poeziei
Maria Filipoiu

poezie de din Omagii Poeziei (21 martie 2021)
Adăugat de maria.filipoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În urma ta

ÎN URMA TA

În urma ta plouă cu lacrimi amare,
De dor și iubire, ce-n suflet mi-ai lăsat,
Și se revarsă pe-a speranței cărare,
Când te privesc venind în visul adorat.

Te cheamă inima, de tristețe ninsă,
Să-i fii oaspetele de odinioară,
Cât mai este mir în candelă aprinsă,
Pentru iubirea trăită prima oară.

Ca ieri te mai aștept, înaripat de dor,
Să mă-ncălzesc la soarele din privire,
Iubirii mele caste să-i fii protector,
În tainele ei să nu vină alt mire.

În urma ta suspină vechea lăută,
Ca jalea jurămintelor rătăcite
În iubire de sufletul tău cusută
Cu fire de sentimente aurite.

Se stinge făclie în candela vieții
Și-al inimii ecou, ce n-a fost auzit
De așteptări înghețate în nămeții
Veșniciei, cu sufletu-mi înzăpezit.

Iunie 2014
Maria Filipoiu

poezie de din De dragoste și dor (iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sufletul prin iarna eternității

Suferința mă apasă
pe firea-mi neputincioasă,
iar doru-n suflet fremătând
se-ncheagă pe lacrimi de gând.

Cu singurătatea-n noapte,
se scurg lacrimile-n șoapte,
la sfinți ducând rugăminte,
când pun sufletu-n cuvinte.

Năzuind la vremuri bune,
de la Domnul cer minune
în sperațe ruinate,
de-a fi binecuvântate.

Iarna vieții greu mă ninge
și lumina în ochi stinge,
din ramuri rămână scrum
pe al vremelniciei drum.

Din foc recuperez scântei
și-n razele ochilor mei
le pun cu viața stinsă-n glas,
pe ele, rod de gând să-mi las.

Dar vânt rece îmi îngheață
viața-n ultima speranță,
spulberând cenușa sorții
prin eternitatea morții.

Suflet pe cărări albite
se-nalță la cete sfinte,
ducând făclie de ceară
pe a veșniciei scară.

Visul de odinioară
îl închid într-o cămară
din sufletu-mi neliniștit,
-l scot în alt destin menit.

Din flori de soartă umbrite
strâng petale ofilite
în covoraș multicolor,
-l duc pe Drumul Robilor.

Cu lacrimi de gând le stropesc
și-n suflet le adăpostesc,
prin a veșniciei ceață
-mi amintească de viață.

Din speranțe ne-mplinite
zugrăvesc muză-n cuvinte
pentru poeții Cetății,
la Poarta Divinității.

Pe covor va îngenunchea
sufletul meu, Domnul să-i dea
viață și destin pe Pământ,
-mi leg menirea de cuvânt.

2 Februarie, 2022
© Maria Filipoiu

poezie de (2 februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cenușă de dor

CENUȘĂ DE DOR

Prin vise, cu brațe de gând adunate
Într-un castel al dragostei promise,
Se aud și acum timidele șoapte
Ce-și duc ecou în poeme nescrise.

Suspină dorul în clepsidră de nisip,
Când împletesc speranța cu iubirea
Să-mi învăluie tristeți lipite pe chip,
La târg de vise să-i vând amintirea.

Dar dorul e cuprins de magma iubirii
Zdrobindu-mi inima ca un tăvălug.
Îmbrăcată în giulgiul nefericirii,
Plânge când ard sentimentele pe rug.

În maramă adun cenușa dorului,
La rădăcina iubirii să o las,
Să-l regăsesc pe aripile timpului,
Prin altă viață de-ar fi fac popas.

Maria Filipoiu

poezie de din De dragoste și dor (2022)
Adăugat de maria.filipoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O stea

Uitarea din mine
Dă târcoale suferinței,
Poate doar însă să o aline,
Dar mă îndoiesc de puterea ei.

Privirea întunecată
Din umbra ochilor mei
Se destramă deodată
Rămâmând cenușă în urma ei...

Ce vagă-i amintirea
Ce pâlpâie ușor,
Și cântecul e jalea,
Aprinsă, tremurândă îl fredonez cu dor.

De unde răsare o stea bălaie
Și cade spre pamant agale?
Se topește arzând în văpaie
Stinsă, goală și moale...

Cer nemilos astrele-și alungă
Din pânza-i neagră și eternă
Doar soarele-i pătrunde în inimă
Și-i luminează fața superbă.

Privind cu ochii goi în infinit
Ce singur e, ce pustiit,
O lacrimă pe obrazu-mi apare
Uscată de-ale soarelui raze ocrotitoare.

Dacă stelele au suflet nemuritor,
Închin un imn celei care a pierit
Păstrând taina zilelor
În care ea pe ceru-i tată a dăinuit.

Si aievea exiști
Tu, suflet rătăcitor,
De mult ai murit, dar încă trăiești
În amintirea noastră, a tuturor.

poezie de
Adăugat de Ana MuresanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Renașterea dorului (sonet)

RENAȘTEREA DORULUI
(sonet de restriște)

Se plimbă dor pe-a speranței câmpie,
Când cărări de vis prin amintiri parcurg,
Să-l adăpostesc în al inimii burg,
De-a răsări cu timp de reverie.

Din boabe de rouă, ce din ochi se scurg,
Se-ncheagă nostalgii în mărturie
Și lăcrimează suflet pe hârtie,
Cerând dezrobire de la demiurg.

Dar spiritul dorului renaște iar
Din apusul toamnelor desfrunzite,
Unui destin nou să-i fie temerar.

Va crește-n speranțe înmugurite
Și regăsindu-și iubirea în florar,
Vor lăsa rod pe flori de mărgărite.

Maria Maria Filipoiu

sonet de din Sonete dedicate (20 mai 2021)
Adăugat de maria.filipoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dumnezeu toate le-așează

Când verdele planetei dispare,
Dispare și viața pe pământ.
Soarele nu mai răsare,
Nu mai e ploaie, nici vânt.

Când apocalipsa vine,
Pământul se face scrum.
Din el nimic nu mai rămâne.
Totul e negru și fum.

Universul nu ne reciclează.
Clonă, nu ne poate face.
Dumnezeu toate le-așează,
În fața lui, lumea tace.
Nimic nu ne luminează,
Moartea viață, nu se face.

Chiar dacă pământul moare,
Galaxia nu dispare.
Altă stea pe cer apare,
Cu timpul și ea dispare
Fiindcă e tot căzătoare.

poezie de (15 mai 2012)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Privește-ți omule, frumosul din suflet

Când printre brazi brumați de timp,
Răsare în împărăția ei ochioasă luna
Și întregul vieții luminează pe pământ,
Dezmiardă în ploaia ei de raze argintii
Frumosul lumii adormit în noapte
Și-i dă culori feerice naturii și iubirii,
Cum nu s-au mai văzut,
Decât în raiul pământesc, bine privit.

Privește-ți omule, frumosul din suflet
Privește-i lumina transparentă,
Ca limpezimea apei de izvor
Și vezi ce simți cu adevărat,
În sufletul de viață frământat, în timp;
Prin vene îți va curge poezia,
Inima își va deschide trandafirul roșu al iubirii,
Ca altruismul dărnicia
Și Venus va cânta divin,
Pe-a timpului nemuritoare harfe vechi
Și pe al tău destin.

O viață, miracol dăruit cu bucurie
Și binecuvântat pe altare sfinte,
Deșteaptă mintea omului cu spiritul sărac,
Așa cum soarele trezește sfânta dimineață,
Să vadă adevărata frumusețe,
Adevărata bogăție, iubirea, pacea, dărnicia,
Că timpul enigmatic măsurat
Răsplătește omului faptele bune,
Dar nu uită ce greșește, niciodată.

poezie de (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Privește-ți, omule, frumosul din suflet...

Când printre brazi brumați de timp,
Răsare în împărăția ei ochioasă luna
Și întregul vieții luminează pe pământ,
Dezmiardă în ploaia ei de raze argintii
Frumosul lumii adormit în noapte
Și-i dă culori feerice naturii și iubirii,
Cum nu s-au mai văzut,
Decât în raiul pământesc, bine privit.

Privește-ți, omule, frumosul din suflet
Privește-i lumina transparentă,
Ca limpezimea apei de izvor
Și vezi ce simți cu adevărat,
În sufletul de viață frământat, în timp;
Prin vene îți va curge poezia,
Inima își va deschide trandafirul roșu al iubirii,
Ca altruismul dărnicia
Și Venus va cânta divin,
Pe-a timpului nemuritoare harfe vechi
Și pe al tău destin.

O viață, miracol dăruit cu bucurie
Și binecuvântat pe altare sfinte,
Deșteaptă mintea omului cu spiritul sărac,
Așa cum soarele trezește sfânta dimineață,
Să vadă adevărata frumusețe,
Adevărata bogăție, iubirea, pacea, dărnicia,
Că timpul enigmatic măsurat
Răsplătește omului faptele bune,
Dar nu uită ce greșește, niciodată.

poezie de (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Costel Zăgan

Cenaclul din cer

Lui Ion Lazăr da Coza IN MEMORIAM

Lui Dumnezeu îi plac poeți
și îi cheamă sus în cer
crăpa-mi-ar de dor pereții
cerului să-i pun zăvor

poezie de din Axiomele lui Don Quijote (februarie 2020)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Zâna Primăvară (baladă primăverii)

ZÂNA PRIMĂVARĂ
(baladă primăverii)

Zâna Primăvară vine
Cu veșminte de petale.
Peste munți, văi și coline,
Așternând covor de floare.

Lăcrămioare de iubire
Așează-n mărgăritare,
Iar a cerului privire
Toarnă în flori de cicoare.

Cu privirea-i de smaralde
Umple câmpul cu verdeață,
Când dorul Soarelui arde
Păpădia-n dimineață.

Presară înmiresmare
Peste câmpul cu narcise,
Iar de-a iubirii chemare
Leagănă dorul în vise.

Fluturii își desfac în zori
Aripioarele de mire
Și se întrec sărutând flori,
Când plutesc de fericire.

Astrul nopții când răsare,
Cu baghetă fermecată
Pe Zeița Primăvară
O sărută de îndată.

În raze dalbe cuprinde
A primăverii iubire
Și din stele îi aprinde
Candelă de fericire.

Apoi o duce cu vise
În Universul Galactic,
Iar prin porți de Rai deschise
Îi strecoară dor romantic.

Din stele în toiul nopții
Îi împletește cunună
Și-i brodează voalul nunții,
Din raze, Crăiasa Lună.

De Soare se-ndrăgostește
Cu trandafiri în obrăjori,
Primăvara, când primește
Iubirea în flori de bujori.

De iubire fermecată
Se scaldă în balsam de flori,
Când prin vise e purtată,
Din amurguri până în zori.

Atunci, vraja se sfârșește
Și bagheta îi dispare
În legendară poveste,
Pe-aripi de odinioară.

Dragostea înmugurește
La sărbătoarea iubirii
Și în inimi înflorește
Cu balsamul fericirii.

Vin la concertul de seară,
Zgomotoase păsărele.
Greierii își iau vioară
se-ntreacă-n cânt cu ele.

Primăvara lasă-n zare
Rochia multicoloră,
Iar rodul iubirii sale
Îl oferă Verii-soră.

Maria Filipoiu
Din "Legendele Primăverii"

poezie de (24 februarie 2021)
Adăugat de maria.filipoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Muribundul

Soarele nu mai e sus,
Luna și ea s-a ascuns.
Din cer cade câte-o stea,
Semn că moare cineva.

Dansul celorlalte stele,
Încheind un ritual
Se aduna-ntr-un altar
Ca să apară mâine iar.

Am o vedere de smoală
Totu-i negru... peste tot
E și o liniște nebună
Dar și o negură păgână.

Adio și m-am dus,
Mă așteaptă cel de sus.
Am de dat o socoteală,
De jos, din viața reală.

Și spun sub jurământ
Tot ce am făcut pe pământ.
Se lasă negura pe sat,
Îmi pare rău că am plecat.

Soarele nu mai e sus,
Chiar și luna s-a ascuns,
Din cer cade câte-o stea,
Cred că s-a dus cineva.

epitaf de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mamei, de 8 Martie

Mamei, de 8 Martie

Pe pat de gânduri îmi aștern dorință,
Ce nu-mi mai poate fi îndeplinită.
Să-mi sărut măicuța, nu-i cu putință,
de moartea vicleană e răpită.

În brațe de dor, din amintiri o strâng
La pieptul cald, cum o făceam odată.
De dor mă doare sufletul și o plâng
La crucea de mormânt, îngenuncheată!

De Ziua Mamei sărut icoana sa,
Cu flori din grădină o împodobesc
Și cu dragoste o voi îmbrățișa,
Când fruntea ce-o săruta de ea-mi lipesc.

La capăt de mormânt aprind făclie
Mamei mele de pe Calea Lactee,
În visul meu spre a vedea vină,
Când arde gândul pe-a slovei scânteie.

Opt Martie era o zi frumoasă
Și mare sărbătoare-n sufletul meu,
Chiar pe vreme cețoasă ori ploioasă,
Că măicuța mă iubea ca Dumnezeu.

Azi de iubirea mamei sunt flămândă
Și însetată de chipul iubitor.
La opt Martie, privirea-mi inundă
Izvorul de dor, ca ploaia norilor.

Dorul de mamă stârnește furtună
În inima de tristeți inundată,
Că nici vremea însorită nu-i bună,
De când n-o mai văd pe mama la poartă.

Autor Maria Filipoiu
7.03.2016

poezie de (8 martie 2016)
Adăugat de maria.filipoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Aur și argint

Ești singură-n apus, în prag de toamnă,
când gândurile-ți toate, purpurii,
îți urcă pân' la nori și te îndeamnă
le urmezi, ca ele devii.

Obrajii-ți ard, iar inima pulsează
în ritm ce-ți face sângele torent
ce îți inundă trupul și cutează
-ți fie, al dorinței, stimulent.

Te lași în voia cerului o vreme,
și îți alinți un dor neîmplinit,
plutești în rubiniul cu poeme
al zilei ce se-ndreaptă spre sfârșit.

În liniștea apusului, îți pare
Soarele, pe drumul său de foc,
e timpul ce se scurge într-o mare
în care anii nu-s decât un joc.

Îți cauți gândurile - se-nserează -
le-aduni sub raze care nu te mint
din Luna ce, acum, îți luminează
cărarea cu șuvițe de argint.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mică Unire, să crești Mare

Pe-a vremii nemărginire,
În strai de sărbătoare
Întâmpin Mica Unire;
Dorindu-i: Să crești Mare!

Din dragoste de patrie
Îi rog pe românii frați
Să-și cinstească istorie
Cu cei mai viteji bărbați.

Pentru iubirea de glie
Primită de la străbuni,
Împart flori, cu bucurie,
La patrioții români.

Iar pe-a Unirii Câmpie
Las roua ochilor mei,
Spre frățească rodnicie
În sămânța dragostei.

Pe drapel îngenuncheată,
Mă închin la Dumnezeu,
nu uite niciodată,
Țara mea și neamul meu!

24 Ianuarie, Unirea Principatelor Române - Mica Unire
Maria FILIPOIU

poezie de
Adăugat de maria.filipoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

De când

de când zdrobim cu pumnii tari țărâna
a mai rămas un punct azi doar lumina
un vers și-n bulgărul amar de tină
topit-am lacrima -nalț la cer, cunună.

de vremea este mai plec prin ploaie
alerg, din nou genunchii se îndoaie
rescriu iar pași sterg din umilințe,
și-n suflet să aștern din nou dorințe.

că uite azi e vreme de-amintiri, copile
și-n calendare-adaug numărul de zile,
întreg mi-e sufletul e chiar rotund
de-i luna plină plâng din nou, răzând

și strâng cu bucurie-n mine fiecare dor
și îl anim de-o coardă de chitară-ncetișor
să-i cânte nopți în cor cu florile de tei
ne-nvelim cu norii și să-i ferim de ploi...

poezie de
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Ultima cruce

se sfarmă lumea
și pietre se frâng
pe treptele vieții
mă așez ca să plâng
n'am nume, n'am frați
regretele sunt bete
eu zac
singurul om dintre cei ultimi damnați
lângă mine
zac sicriele goale
pe pagina ruptă aștern cuvinte și plâng
nici stele nu cad
e liniște în jur
eu scriu cu morții plângând
se sfarmă cuvinte
mi-e dor să plec și să mor într-un gând
între mine și cer nu sunt scări
le vândusem într-o noapte de beție
pe două țigări
nu am timp de plimbare
o viață pierdută și goală
tăcere, visare, ratare
pășesc pe cărare
printre morții încă vii
mă despart, mă împart între cele
m-am născut ca să mor
azi trăiesc ca să plâng
și scara e ruptă și timpul coboară aiurea
mă așteaptă ultima poartă
pașii mă dor
și iar fug
mă așez lângă cruce
între mine și ani
adorm iar în ploaie
stropii mă ard și iar plâng

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-e dor...

Să fiu copil mi-e dor-
-Unul cât o ghindă...
Ca-n joc -nviu, să mor
Și râsul mă prindă...

Mi-e dor să zbor în vis,
Să fug de zmei și mume,
Să râd și să plâng stins,
Să fiu copil prin lume...

Mi-e dor de viața-mi joc,
Să culeg flori o mie,
Să prind pentru noroc
Pufi mari de păpădie...

Mi-e dor să mai surâd
Cu ochii-nfipți în soare,
nu mai văd, râd
Și m-arunc în mare...

Mi-e dor să plâng cu foc
Iubita-mi jucărie,
Să-i pun capul la loc,
Să sar de bucurie...

Mi-e dor s-ating pământul
Cu degetul ușor,
Să mă împingă vântul
Iar eu cred că zbor...

Mi-e dor să nu-nțeleg
Vorbe de oameni mari,
Să mă oftic, plec,
Să-i cred bătrâni și tari...

Mi-e dor să mă-nfior
Când fur un măr de vară
Că... sigur o să mor
Și iadu-o să mă ceară...

Să fiu copil mi-e dor
Mai mult ca niciodată...
Să cânt, uit, zbor
În lumea-mi colorată...

poezie de (7 septembrie 2008)
Adăugat de Gabriela ChișcariSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook