Baladă poeților
BALADĂ POEȚILOR
Scriitorii nu mor,
ci se afundă-n somn
pe un tărâm de dor,
la Zeu și Mare Domn.
Mai cade câte-o stea,
iar alta răsare,
ducând lumină-n ea,
pe-a ochilor zare.
De dor lăcrimează
Soarele în apus,
suflet luminează
în veșnicie dus.
Plâng îngerii-n cerul
funebru, înnorat,
privind mesagerul
de viață detașat.
Plâng prieteni și frați
în condeiul stingher,
la priveghi adunați,
când duh urcă spre cer.
Cu lacrimi amare
roagă pe Dumnezeu
ca să-i dea iertare
și pacea Lui, mereu.
Ca un Tată ceresc
îi luminează har
din destin pământesc,
pe al morții hotar.
Suspină și Luna
în raze de argint,
împletind cununa
pe astrul răsărit.
Speranța nu moare
în ploaia de tristeți,
ci în zori răsare
cu har în alți poeți.
Ei duc făclia-n gând
la comemorare
și rescriu, lăcrimând,
vers de neuitare.
Curcubeu brăzdează
zarea-nlăcrimată,
pe poeți așează
în Rai laolaltă.
*In memoria poeților uciși de pandemia COVID-19
Dumnezeu să-i așeze la masa creatorilor!
Maria Filipoiu
cântec, versuri de MariaFilipoiu (12 mai 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Bădiță Mihai, mai stai (sonet)
BĂDIȚĂ MIHAI, MAI STAI
(sonet omagial)
Te-aștept să vii în vis, Bădiță Mihai,
Ca Luceafărul pe lac împodobit
Cu nuferi și stele, de nu ești grăbit,
Să-mi asculți dorința, când îți spun: Mai stai!
Plutind pe valul apei, îndrăgostit,
Te adun în stropii de smarald, să-mi dai
Din Universul astral, un colț de Rai,
Pentru amorul în vers pecetluit.
În zori te privesc pe roua ochilor
Și te închid în altarul sufletesc,
Să te îmbrățișez cu lacrimi de dor.
Rămâi în suflet și am să-ți dăruiesc
Omagii de dragostea poeților,
Când te comemorează și te cinstesc!
15 iunie - comemorare eminesciană
Maria Filipoiu
sonet de Maria Filipoiu din Luceafărul Eminescu
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privește-ți, omule, frumosul din suflet...
Când printre brazi brumați de timp,
Răsare în împărăția ei ochioasă luna
Și întregul vieții luminează pe pământ,
Dezmiardă în ploaia ei de raze argintii
Frumosul lumii adormit în noapte
Și-i dă culori feerice naturii și iubirii,
Cum nu s-au mai văzut,
Decât în raiul pământesc, bine privit.
Privește-ți, omule, frumosul din suflet
Privește-i lumina transparentă,
Ca limpezimea apei de izvor
Și vezi ce simți cu adevărat,
În sufletul de viață frământat, în timp;
Prin vene îți va curge poezia,
Inima își va deschide trandafirul roșu al iubirii,
Ca altruismul dărnicia
Și Venus va cânta divin,
Pe-a timpului nemuritoare harfe vechi
Și pe al tău destin.
O viață, miracol dăruit cu bucurie
Și binecuvântat pe altare sfinte,
Deșteaptă mintea omului cu spiritul sărac,
Așa cum soarele trezește sfânta dimineață,
Să vadă adevărata frumusețe,
Adevărata bogăție, iubirea, pacea, dărnicia,
Că timpul enigmatic măsurat
Răsplătește omului faptele bune,
Dar nu uită ce greșește, niciodată.
poezie de Valeria Mahok (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privește-ți omule, frumosul din suflet
Când printre brazi brumați de timp,
Răsare în împărăția ei ochioasă luna
Și întregul vieții luminează pe pământ,
Dezmiardă în ploaia ei de raze argintii
Frumosul lumii adormit în noapte
Și-i dă culori feerice naturii și iubirii,
Cum nu s-au mai văzut,
Decât în raiul pământesc, bine privit.
Privește-ți omule, frumosul din suflet
Privește-i lumina transparentă,
Ca limpezimea apei de izvor
Și vezi ce simți cu adevărat,
În sufletul de viață frământat, în timp;
Prin vene îți va curge poezia,
Inima își va deschide trandafirul roșu al iubirii,
Ca altruismul dărnicia
Și Venus va cânta divin,
Pe-a timpului nemuritoare harfe vechi
Și pe al tău destin.
O viață, miracol dăruit cu bucurie
Și binecuvântat pe altare sfinte,
Deșteaptă mintea omului cu spiritul sărac,
Așa cum soarele trezește sfânta dimineață,
Să vadă adevărata frumusețe,
Adevărata bogăție, iubirea, pacea, dărnicia,
Că timpul enigmatic măsurat
Răsplătește omului faptele bune,
Dar nu uită ce greșește, niciodată.
poezie de Valeria Mahok (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Luceafărul înamorat (odă lui Eminescu)
LUCEAFĂRUL ÎNAMORAT
(odă poetului Mihai Eminescu)
În amurg, pe Lună plină,
Luceafărul din zenit
curge-n rază de lumină
prin "pădurea de argint".
Peste crâng, amoru-și lasă
dintr-un vis demult apus,
când, culcat pe iarbă deasă,
de doruri era răpus.
Dar pe-a Timpului cărare,
numai un dor a rămas,
ce-n suflet îi toarnă jale,
prin codru făcând popas.
Dorul se scurge-n iubire
de jună și luceafăr,
dar se pierde-n amintire,
că numai el e teafăr.
Peste veac, el o privește
într-un funebru veșmânt
și ca-n vis își amintește
iubirea de pe Pământ.
Pe rază-n codru coboară
cu-al nebuniei amor,
ce-l trăia odinioară
în destin de muritor.
De a iubirii candoare,
din steaua lui cerească
lasă dorul pe cărare,
să nu-l mai chinuiască.
În cerdac, pe prispă veche,
o jună mlădioasă
cheamă astrul nepereche,
ce-l vrea ca mire-n casă.
De cum răsare, îl vede
în fereastra din iatac
și-ndată, firea își pierde,
raza lui să-i fie leac.
Din raze își face brațe,
Luceafărul iubitor,
de ele să se agațe
pământeanca în amor.
Se coboară pe-a lui rază,
cu iubire de fecior,
copila îmbrățișează
într-un foc mistuitor.
Iar cu patimă nebună,
de iubire însetat,
fetei așează cunună,
pe păr bălai inelat.
Fața palidă-i sărută
cu ai razei fiori reci,
dar, când inima-i ascultă,
amuțită e în veci.
Cununița de mireasă,
Luceafărul sărută,
că de soartă nemiloasă,
iubirea e pierdută.
Mireasa încoronată
n-a gustat fericire.
Când a fost îmbrățișată,
a căzut în neștire.
Fetei dragi, cu plete dalbe,
să-i sărute chip a vrut.
Dar răsare în nopți albe,
pe mormânt să-i dea sărut.
Ochii ei, spuma de ape,
nu-i va mai vedea nicicând.
Veșnicia de sub pleoape,
îi ascunde în pământ.
Lucefărul s-a întristat
și-n cer înalt stă ascuns,
iar când este înamorat,
privește-n iatac de sus.
Ar vrea să vină în pridvor,
chipul să-și încălzească
la sânul ei, prin nopți de dor,
iubirea să renască.
Tristețeți își ascunde sub nor,
ce cu lacrimi reci se scurg
de sentimente care dor
și năvălesc în amurg.
Ploaia nopților îi stinge
flacăra din iubire,
iar dorul-n lacrimi se frânge,
de-a junei amintire.
Raze se scurg în genune
și lacrimile-n izvor,
că răsare și apune
singur și rătăcitor.
Dar în cerească menire,
iubirea pământească
este o închipuire
cu față omenească.
Nu mai vrea nemărginirea
singurătății pusti,
de când lipsește iubirea
și căldura inimii.
Ar da toată veșnicia
pe-o clipă de iubire,
de-a fi vremelnicia,
un vis pentru jertfire.
Pe Luceafăr îl apucă
al Soarelui răsărit,
când caută o nălucă
dusă-n dorul adormit.
Dorul de juna suavă,
Luceafăru-n cer duce.
Dar ce folos de-a lui slavă,
când ea zace sub cruce?!
Cui servește măreție
în eternul necuprins,
când pe cer arde făclie
de spirit pe pământ stins?
El poartă cruce divină
pe calea veșniciei,
cât poeții îi închină
misterul poeziei.
Astrul nopților albastre
arde-n seri, înamorat,
și coboară dintre astre
pentru vis de neuitat.
Ale Timpului ferestre
le-am deschis cu dor și drag
de a iubirii povește
păstrată-n suflet pribeag.
Pictat cu aripă de gând
pe trecutul adumbrit,
duc dor din suflet fremătând,
din amurg în răsărit.
Lăsându-mi vis între coperți,
cu viața-mi de împrumut,
te rog, Emine, să mă ierți,
de n-am scris cum ai fi vrut!
Maria Filipoiu
Poem premiat la Concursul "Dor de Dor" / 2015
*Revista "Dor de Dor"- nr. 106, pag. 2, 2015 / Medalion literar.
Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu din Luceafărului Eminescu (2015)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sufletul prin iarna eternității
Suferința mă apasă
pe firea-mi neputincioasă,
iar doru-n suflet fremătând
se-ncheagă pe lacrimi de gând.
Cu singurătatea-n noapte,
se scurg lacrimile-n șoapte,
la sfinți ducând rugăminte,
când pun sufletu-n cuvinte.
Năzuind la vremuri bune,
de la Domnul cer minune
în sperațe ruinate,
de-a fi binecuvântate.
Iarna vieții greu mă ninge
și lumina în ochi stinge,
din ramuri să rămână scrum
pe al vremelniciei drum.
Din foc recuperez scântei
și-n razele ochilor mei
le pun cu viața stinsă-n glas,
pe ele, rod de gând să-mi las.
Dar vânt rece îmi îngheață
viața-n ultima speranță,
spulberând cenușa sorții
prin eternitatea morții.
Suflet pe cărări albite
se-nalță la cete sfinte,
ducând făclie de ceară
pe a veșniciei scară.
Visul de odinioară
îl închid într-o cămară
din sufletu-mi neliniștit,
să-l scot în alt destin menit.
Din flori de soartă umbrite
strâng petale ofilite
în covoraș multicolor,
să-l duc pe Drumul Robilor.
Cu lacrimi de gând le stropesc
și-n suflet le adăpostesc,
prin a veșniciei ceață
să-mi amintească de viață.
Din speranțe ne-mplinite
zugrăvesc muză-n cuvinte
pentru poeții Cetății,
la Poarta Divinității.
Pe covor va îngenunchea
sufletul meu, Domnul să-i dea
viață și destin pe Pământ,
să-mi leg menirea de cuvânt.
2 Februarie, 2022
© Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu (2 februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În urma ta
ÎN URMA TA
În urma ta plouă cu lacrimi amare,
De dor și iubire, ce-n suflet mi-ai lăsat,
Și se revarsă pe-a speranței cărare,
Când te privesc venind în visul adorat.
Te cheamă inima, de tristețe ninsă,
Să-i fii oaspetele de odinioară,
Cât mai este mir în candelă aprinsă,
Pentru iubirea trăită prima oară.
Ca ieri te mai aștept, înaripat de dor,
Să mă-ncălzesc la soarele din privire,
Iubirii mele caste să-i fii protector,
În tainele ei să nu vină alt mire.
În urma ta suspină vechea lăută,
Ca jalea jurămintelor rătăcite
În iubire de sufletul tău cusută
Cu fire de sentimente aurite.
Se stinge făclie în candela vieții
Și-al inimii ecou, ce n-a fost auzit
De așteptări înghețate în nămeții
Veșniciei, cu sufletu-mi înzăpezit.
Iunie 2014
Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu din De dragoste și dor (iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unire în cuvânt (baladă)
UNIRE ÎN CUVÂNT
(baladă)
Între Cer și Pământ,
glasul duce-n grai sfânt,
al gândurilor cânt,
de unire-n cuvânt.
Glas de poezie
ca o ciocârlie
răsună-n câmpie,
sufletul să-mbie.
Străbună chemare
strigă la hotare,
spre unificare:
România Mare!
Prutul învolburat
în maluri a săpat
și-n val a legănat
neamu-n lacrimi scăldat.
Uniți pe vecie,
frați din Românie
și Basarabie,
să-și apere glie.
Unirea să fie
pentru veșnicie,
las în poezie,
dorul de frăție.
Gânduri legănate
pun ca semn de carte,
de-a nu fi uitate,
nici înstrăinate.
Dor de plai pitoresc
voi duce-n Rai ceresc,
în stih să-l ntâlnesc
pe plai dumnezeiesc.
Inimi înfrățite
de neamul părinte,
vor cânta unite
și nedespărțite.
În destin înfrățiți
și în suflet smeriți,
veșnic să fim uniti
și-n Paradis cu sfinți.
21 Martie, Ziua Mondială a Poeziei
Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu din Omagii Poeziei (21 martie 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O stea
Uitarea din mine
Dă târcoale suferinței,
Poate doar însă să o aline,
Dar mă îndoiesc de puterea ei.
Privirea întunecată
Din umbra ochilor mei
Se destramă deodată
Rămâmând cenușă în urma ei...
Ce vagă-i amintirea
Ce pâlpâie ușor,
Și cântecul e jalea,
Aprinsă, tremurândă îl fredonez cu dor.
De unde răsare o stea bălaie
Și cade spre pamant agale?
Se topește arzând în văpaie
Stinsă, goală și moale...
Cer nemilos astrele-și alungă
Din pânza-i neagră și eternă
Doar soarele-i pătrunde în inimă
Și-i luminează fața superbă.
Privind cu ochii goi în infinit
Ce singur e, ce pustiit,
O lacrimă pe obrazu-mi apare
Uscată de-ale soarelui raze ocrotitoare.
Dacă stelele au suflet nemuritor,
Închin un imn celei care a pierit
Păstrând taina zilelor
În care ea pe ceru-i tată a dăinuit.
Si aievea să exiști
Tu, suflet rătăcitor,
De mult ai murit, dar încă trăiești
În amintirea noastră, a tuturor.
poezie de Ioana Balea
Adăugat de Ana Muresan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dumnezeu toate le-așează
Când verdele planetei dispare,
Dispare și viața pe pământ.
Soarele nu mai răsare,
Nu mai e ploaie, nici vânt.
Când apocalipsa vine,
Pământul se face scrum.
Din el nimic nu mai rămâne.
Totul e negru și fum.
Universul nu ne reciclează.
Clonă, nu ne poate face.
Dumnezeu toate le-așează,
În fața lui, lumea tace.
Nimic nu ne luminează,
Moartea viață, nu se face.
Chiar dacă pământul moare,
Galaxia nu dispare.
Altă stea pe cer apare,
Cu timpul și ea dispare
Fiindcă e tot căzătoare.
poezie de Dumitru Delcă (15 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Mică Unire, să crești Mare
Pe-a vremii nemărginire,
În strai de sărbătoare
Întâmpin Mica Unire;
Dorindu-i: Să crești Mare!
Din dragoste de patrie
Îi rog pe românii frați
Să-și cinstească istorie
Cu cei mai viteji bărbați.
Pentru iubirea de glie
Primită de la străbuni,
Împart flori, cu bucurie,
La patrioții români.
Iar pe-a Unirii Câmpie
Las roua ochilor mei,
Spre frățească rodnicie
În sămânța dragostei.
Pe drapel îngenuncheată,
Mă închin la Dumnezeu,
Să nu uite niciodată,
Țara mea și neamul meu!
24 Ianuarie, Unirea Principatelor Române - Mica Unire
Maria FILIPOIU
poezie de Maria Filipoiu
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Marea
Eu cred că marea, care stăpânește zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescărușii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindește,(când lumea odihnește,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Își schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Și s-ascult cum marea își plânge culoarea.
Așa aș vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Și-apoi, să nu mai plec.
poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Renașterea dorului (sonet)
RENAȘTEREA DORULUI
(sonet de restriște)
Se plimbă dor pe-a speranței câmpie,
Când cărări de vis prin amintiri parcurg,
Să-l adăpostesc în al inimii burg,
De-a răsări cu timp de reverie.
Din boabe de rouă, ce din ochi se scurg,
Se-ncheagă nostalgii în mărturie
Și lăcrimează suflet pe hârtie,
Cerând dezrobire de la demiurg.
Dar spiritul dorului renaște iar
Din apusul toamnelor desfrunzite,
Unui destin nou să-i fie temerar.
Va crește-n speranțe înmugurite
Și regăsindu-și iubirea în florar,
Vor lăsa rod pe flori de mărgărite.
Maria Maria Filipoiu
sonet de Maria Filipoiu din Sonete dedicate (20 mai 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aur și argint
Ești singură-n apus, în prag de toamnă,
când gândurile-ți toate, purpurii,
îți urcă pân' la nori și te îndeamnă
să le urmezi, ca ele să devii.
Obrajii-ți ard, iar inima pulsează
în ritm ce-ți face sângele torent
ce îți inundă trupul și cutează
să-ți fie, al dorinței, stimulent.
Te lași în voia cerului o vreme,
și îți alinți un dor neîmplinit,
plutești în rubiniul cu poeme
al zilei ce se-ndreaptă spre sfârșit.
În liniștea apusului, îți pare
că Soarele, pe drumul său de foc,
e timpul ce se scurge într-o mare
în care anii nu-s decât un joc.
Îți cauți gândurile - se-nserează -
le-aduni sub raze care nu te mint
din Luna ce, acum, îți luminează
cărarea cu șuvițe de argint.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Curcubeul albastru
Desprins din codrul secular
Un curcubeu se regăsește,
Ascuns în cioata de stejar
Unde tăcerea întâlnește,
Apoi urcat pe cerul trist
Alungă norii cei zburdalnici
Și cu pretenții de artist
Răsare printre brazii falnici,
Se scaldă-n mare până-n zori
Creând un peisaj măiastru,
Pe cerul părăsit de nori
Devine-un curcubeu albastru,
Iar după ploaia cea trecut
Se-nalță-n zare peste lume
Trecând pe podul cel de lut
Spre marea nopților postume.
poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cenușă de dor
CENUȘĂ DE DOR
Prin vise, cu brațe de gând adunate
Într-un castel al dragostei promise,
Se aud și acum timidele șoapte
Ce-și duc ecou în poeme nescrise.
Suspină dorul în clepsidră de nisip,
Când împletesc speranța cu iubirea
Să-mi învăluie tristeți lipite pe chip,
La târg de vise să-i vând amintirea.
Dar dorul e cuprins de magma iubirii
Zdrobindu-mi inima ca un tăvălug.
Îmbrăcată în giulgiul nefericirii,
Plânge când ard sentimentele pe rug.
În maramă adun cenușa dorului,
La rădăcina iubirii să o las,
Să-l regăsesc pe aripile timpului,
Prin altă viață de-ar fi să fac popas.
Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu din De dragoste și dor (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Requiem...
Nesfârșite șiruri de Suflete albe ca neaua
Urcă pe acea invizibilă scară
Pe care chiar la Poartă
Sfântul Petru le așteaptă,
La loc de verdeață le așează,
Aripi de îngeri pe când Cerul luminează,
Sufletele le îmbrățișează, Raiul intreg le arată,
Apoi cu Iubirea Domnului le îmbracă
Ca si ele să strălucească
Și, de acolo deznădejdea noastră
departe s-o gonească!!!
Dumnezeu, pe toți cei căzuți
in războiul cu Coroana cea neagră a morții
Cu mila Sa să îi primească și în Lumina Veșniciei
pe veci să-i odihnească....
poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plânge Dumnezeu
Plânge Dumnezeu, (a câta oară?)
Îngerii în ceruri poartă doliu,
Viața a ajuns un promontoriu
Într-o mare de dureri... E seară...
Plânge Dumnezeu privind rebuturi,
Oameni doar la trup, la suflet draci,
Plâng părinți și nu ai ce să faci,
Răstigniți în lacrimă plâng fluturi.
Cenușii, cad stelele din ceruri,
Luna poartă trenă sângerie,
Fericirea-i oază-ntr-o pustie
Înspre care nu mai umblă trenuri.
Morții știrbe aducând obolul
Spre Șeol nebunii vând bilete,
Mame nu mai vor să nască fete
De când troc e socotit violul.
Plânge Dumnezeu... Sunt șanse slabe
Să zâmbească-n următorul veac
Când privește un popor sărac
Puși de-ai săi aleși în patru labe.
pamflet de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să-i rugăm să ningă, pe poeți
Iubesc zăpada de sub talpa ta,
când îți ia forma pasului grăbit,
iubesc sărutul nostru-n asfințit,
chiar dacă este doar în mintea mea...
În mintea mea aleargă cai la trap,
eu la galop, în urma lor tânjesc,
ca-n herghelia lor și eu, cândva,
să-ncap și lângă armăsar să călăresc,
Să călăresc troiene de zăpezi
și să-mi îmbrac copitele-n argint,
când iernile să ningă mai au trac
și că ne ninge pe-amândoi, mă mint.
Mă mint că va mai ninge peste noi
și că vom colinda de Sărbători
dar cerul e-mbrăcat în nori de ploi
și noi, prin ploaie, singuri călători...
Ce singuri călători fără de drum
spre destinații scrise de destin!
rătăcitori pe la răscruci precum
un gând de viață gri și clandestin.
Și clandestine-s toate câte sunt,
iubirea-i interzisă-ntre nămeți,
de-aceea nu mai ninge pe pământ...
să ningem noi iubire-n alte vieți!
Sau să-i rugăm să ningă, pe poeți...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trezit de răsărit
Dintr -un gălbenuș de soare
Raze ale astrului trezit de răsărit
Dimineața -n zori răsare
Mii de suflete cerul e acoperit
Zborul aripilor în inocență
Prind în pene aerul auriu
Soarele se naște cu blândețe
Sărutând pământul negru arămiu
Prinsă -n geana de lumină
Marea unduiește ca-ntr-un vals
Norii se împrăștie suspină
Păsările cerului cântă într-un glas
Prin nisipurile mișcătoare
Vietăți ce ies să -și ceară
Înfruptîndu-se din soare
Dulcea viață dintr-o primăvară
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ave Maria
Nimic din tot nu ne mai place
Și ne-a cuprins melancolia
Războaiele nu ne dau pace
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?
Semnăm tratate pentru moarte
Și mii de morți sunt mărturia
Când însăși viața ne desparte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?
Și nu mai punem preț pe carte
Și am ucis copilăria
Privim în gol tot mai departe
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?
Nu mai visăm în miez de noapte
Căci prea ni-e slută omenia
Ne pleacă îngerii din șoapte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?
Tristețea la tot pasul zace
Omul își uită bucuria
Când însuși Dumnezeu azi tace
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?
Și Lumea toată își împarte
În mii de lacrimi tragedia
Dar când speranțele-s deșarte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?
De circ avem mai zilnic parte
Dar tragică ni-e comedia
Când clipele sunt visuri sparte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?
Nu-i strop de liniște în lume
Și păcălim democrația
Iubirea nu mai are nume
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?
În mersul lumii crud, rapace
E sfântă numai liturghia
Din ea se naște-un gând de pace
Spre cerul pur. Ave Maria!
poezie de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!