+cine +uita +de +tine

Uitare

Am învăţat să tremur...
Noaptea când fumez o ţigară cu fereastra deschisă
Sau dimineaţa când cobor dintre plapumele calde
Când nu simt căldură-n juru-mi, tremur,
Uitând cine sunt eu şi cine eşti tu,
Doar atunci pot să te uit.
Te scot din mintea mea fără să vreau
Şi mă gândesc cum fac să-mi fie iarăşi cald
De-aş putea...
Aş sta la soare tot anul
Pe plajă... la mare...
Şi-aş înota-n adâncuri să pot uita din nou
Cine sunt eu şi cine eşti tu
De-aş putea...
Aş vrea să-mi crească aripi sub piele
Să pot fi sus mereu
Să nu m-atingi nici tu, suflet rău, ce parcă-mi vrei pieirea
Şi n-aş zbura în jurul tău...
Aş vrea să zbor deasupra casei mele
S-arunc cu praf de zâne...

[...] Citeşte tot

poezie de Roxana Maria Neacsa
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dan, capitan de plai

Frunză verde de mălai;
Cine merge sus la rai?
Merge Dan, şoiman de plai,
C-a ucis el mulţi duşmani,
Un vizir şi patru hani.
Frunză verde lemn de brad,
Cine merge jos în iad?
Merg tătarii lui Murad,
C-au ucis în zi de mai
Pe Dan, căpitan de plai!
(Fragm. de cântec poporal)

I

Bătrânul Dan trăieşte ca şoimul singuratic
În peştera de stâncă, pe-un munte păduratic,
Privind cu veselie cum soarele răsare,
Dând viaţă luminoasă cu-o caldă sărutare,
Privind cu jale lungă cum soarele apune...
Aşa şi el apus-a din zile mari şi bune!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXXII

Să am eu rime aspre-acum şi-amare
cum se cuvin grozavei văgăuni
ce-ntregul Iad pe ea proptit îl are,

al gândului meu scos deplin l-aş pune
în scrisul meu; dar nu le am şi-astfel
nu fără frică-ncep acum a spune.

Căci nu e lucru de-a glumi cu el
s-arăţi ce-ascunde-n centru-i universul,
c-un grai ce-n vorbe-abia e-nvăţăcel.

Ci-acele zâne să-mi ajute versul
cari Tebei zid i-au dat prin voci divine,
să fiu pe-aproape de-adevăr cu mersul.

Din toate,-o! neam, tu cel mai de ruşine
din locul ce-i amar şi-a fi numit,
voi capre de-aţi fi fost şi oi mai bine!

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din Oceanul de Linişte, s-a format un val - un val care călătoreşte atât cât este necesar să călătorească, după care se va reîntoarce în Ocean. Pentru a călători conştient, valul a fost dotat cu conştienţă proprie, însă, văzându-se separat de celelalte valuri, a început să simtă frică - frica de a fi pe cont propriu. Această frică, la fel ca oricare formă de frică, apare în clipa în care priveşti Viaţa ca fiind separată de tine. Această percepţie distructivă a valului a creat numeroase fobii, temeri şi anxietăţi, care nu îi permit valului să conştientizeze Cine Este El Cu Adevărat. Valul îşi priveşte forma, se identifică total cu forma şi uită că, de fapt, el nu este forma valului, ci apa care se manifestă prin respectiva formă. Cu cât va fi mai aproape de mal, cu atât forma valului se va diminua, iar atunci el va deveni mai conştient de Sine - şi suferinţa va lua sfârşit.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Predestinaţii

E dimineaţă din nou
Şi roua stăpâneşte
Al surâsului ecou,
Al culorii ce domneşte,

Iar răsaritul este însoţit
Ca de fiecare dată
De omul răscolit,
De-al gândului pată.

Liniştit bărbatul trece
Spre străduţa cu băncuţe,
Mai ales când ploaia rece,
Aleargă fetele drăguţe

Şi cu acelaşi gest iară
Îşi aprinde o ţigară,
Se uită în spate...
Merge mai departe,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Harhătă (2005)
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea XXL (parodie după "Scrisoarea III" de Mihai Eminescu)

Un osman dintre aceia fără neam şi fără limbă,
Ce mânat de vreri meschine patria ades şi-o schimbă,
Se plimba matol, sărmanul, neţinând cărarea dreaptă,
Scărpinându-şi cu ardoare scăfârlia cea deşteaptă.
Dintr-un bloc fără ferestre o gagică se coboară,
După mutra rutinată nu părea deloc fecioară,
Mirosea a vişinată de-acum două primăveri
Iar surâsu-i (cu proteză) provoca la ochi dureri.
Osmanlâul, tip sensibil la atâta frumuseţe,
A-nceput să facă zâmbre şi pe-alocuri feţe-feţe
Şi chiar dacă peste case, nesimţită, cădea bură
Pofticios privea la tipă, fermecat de-a ei natură.
Pipăindu-şi marafeţii, vru să-ngaime tandre şoapte
Cam ceva de genul: "Fato, unde vrei să dormi la noapte?"
Ea, văzându-i poticneala, gât de struţ pe dată-ntinde,
Din cotlonu-i plin de zoaie, ca zvârluga se desprinde:
- Scoate euroii, nene, iar apoi în braţe-mi vino
Eu să îţi alin hormonii, iară foamea-mi tu alino!
Hai, acuşi se face beznă şi apar la streşini stele,
Vin să-ţi prezantez tariful plus serviciile mele!

[...] Citeşte tot

parodie de Rudy Valentino, după Mihai Eminescu
Adăugat de Rudy Valentino
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trusoul meu de nuntă

Dezbară-te de mine şi intră-n rezonanţă
Cu timpul care uită sau numele nu-mi ştie
Te-aş ajuta, dar nu ştiu cine mi-a dus puterea
De-a mă vedea cu tine, în altă-mpărăţie.

Aş împărţi cu râvnă o ţinere de minte
Cum dai spre pomenire prescură şi colaci,
Tot ar rămâne-n pieptu-mi mai spre deosebire
O rană blând-amară în care plângi şi taci.

Să-nvlăstărească simplu în pieptul tău, o alta
Nu-i spune despre mine, nu vreau să te acuze
C-ai să visezi în noaptea în care vei fi mire
Trusoul meu de nuntă, brodat în alb de muze.

poezie de Loredana Cristea (1 noiembrie 2006)
Adăugat de Loredana Cristea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iurie Osoianu: Dar undeva acolo sus s-a hotărât Să fiu poet...

Vă las pe dumneavoastră, dragă echipă şi dragi consumatori de CITATEPEDIA
să trageţi concluziile, amintindu-vă faptul că pentru aceasă limbă (românească) au murit oameni, că nu e permis aşa ceva pe un site cultural. Nu e permis ca printre numele sonore (deja branduri) ale culturii universale să existe aşa ceva. Nu am nimic personal cu nimeni - parol...
Mulţumesc pentru înţelegere, pentru răbdarea de a citi "creaţiile jeniale şi jenante" semnate de genialul poet al timpurilor noastre, Iurie Osoianu (5871 de voturi la 532 de citate), care – cu atâta nonşalanţă - îşi promovează tâmpeniile. Repet: n-am nimic cu omul menţionat mai sus, dar cred că este infectat cu CoronaPoetika - vorbesc şi eu aşa ca opinia publică.
Scrierea incorectă, agramată, şi excesiv de proastă din toate punctele de vedere, îmi dă dreptul să iau atitudine... Nu sunt un străjer al limbii române, dar respect memoria celor care s-au jertfit în numele neatârnarii neamului.
Mulţumesc şi iertare dacă am pricinuit deranj.

Versuri de citit când ai mort în casă.
Spicuiri, câcâieli şi canonizările limbii în creaţia lui Iurie Osoianu,
în care gramatica este desfiinţată.

Ţara cu popor în begenie...
... eu am venit la tine să mă-mbăt
cu apă rece şi cu chioară taină
să răsturnăm o lume de omăt
cu tine-n doi şi ambii fără haină
... independenţa noastră-i ca o ghicitoare -
eliberarea eliberării de eliberare...
eliberarea eliberării de eliberare
în ochi ce stă pacifică... cătoare (căcătoare cu aspect de ghicitoare)
... şi iată-mă aguns la orizonturi

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mulţumesc, Doamne

Doamne, Când nu ştiam încă, cine, de unde
şi, mai ales, de ce m-a adus pe lume,
Tu, Doamne, mi-ai luat-o la tine, fără să mă-ntrebi,
pe măicuţa mea bună!
Şi, în locul ei, fără ca eu să-ţi fi răspuns,
mi-ai trimis pe cap, Doamne, o coţofană!
Ea, coţofana, avea darul să se transforme în:
vrăjitoare, bufniţă, varză murată.

Aşadar, adio mamă!
Gustul surogatului a substituit, rapid,
un moft copilăresc!
Îmi amintesc, de parcă ar fi colea:
sterpe, slute, lugubre, nişte straie incerte,
difuzau sinistru şi agasant,
refrenul aceleiaşi melodii: biată copilă!
Era de neîndurat...
Cât de nefericită am fost, Doamne!
Şi am crezut că nu exişti...
Sau că nu mă iubeşti...!

[...] Citeşte tot

rugăciune de Iulia Mirancea (2 august 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea bărbatului care a visat foarte mult

A fost odată
o singură dată
un bărbat foarte urât

şi deşi era un om bun şi harnic peste măsură
nicio femeie nu se apropia de el
la mai mult de un pas

după un timp
văzând că nu-şi găseşte jumătatea
bărbatul a plecat din sat şi şi-a făcut un bordei
în pădure

cât era ziua de lungă
tăia lemne
culegea fructe şi plante medicinale
se ocupa cu dulgheritul şi cu creşterea animalelor
iar primăvara altoia tot felul de pomi

din când în când

[...] Citeşte tot

poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!