toba

Închipuieşte-ţi un suflet care ar suna ca toba mare! Sunt şi harfe minunate ca sufletul tău, Alina...! Al meu are două instrumente, fireşte două. Am statornicit că trăiesc dublu: un fluier duios, care cântă în mijlocul naturii, cântă o doină simplă, molcomă, armonitoare... şi când sunt între oameni, o orchestră complicată, dureroasă, tumultoasă. Să porţi mereu, sau aproape mereu o orchestră în tine, e obositor...

Hortensia Papadat-Bengescu în Femeia în faţa oglinzei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

În sticlă nu-i, în ceasul cu nisip
Ce curge lin şi sec aceeaşi oră.
Nu-i în apus şi nici în auroră,
Şi urma-i pe pământ nu are chip.

Dar îl aud târziu, la foc de sobă,
Cum pasu-i apăsat îşi face drum
Venind din ţara umbrelor şi cum
În inimă îmi bate ca-ntr-o tobă.

Recheamă tot ce-a fost şi o să fie.
Toţi anii mei cu clipa lor învie
Dintotdeauna, fără ieri şi azi.

Simt mâna-i cum m-atinge ca o moarte,
Şi în oglindă stă un alt obraz,
Îngălbenind ca fila dintr-o carte.

poezie clasică de Ion Pillat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se întâmplă că tot ce există pe planeta asta este iraţional. Nu este şi nici nu poate fi vreo conexiune cauzală între lucruri. Cunoaşterea este de fapt limitată la experienţă. Legile naturii sunt, după cum spunea Kant, legile minţii noastre şi, după cum spunea Huxley, generalizări ale faptelor observate. Nu există niciun argument în defavoarea magiei ceremoniale, nu poţi să spui că este absurd să provoci o furtună bătând într-o tobă, nici chiar dacă faci experimentul şi constaţi că nu a funcţionat. Este ca şi cum, având la dispoziţie pânze şi vopsea, te-ai plânge că nu ai produs un Rembrandt.

citat clasic din Aleister Crowley
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonie

Plouă agonic în noaptea de Paşte,
şi eu mă simt mai necredincios
decât Toma.
Prin zidurile casei ploaia-şi croieşte
o cale aidoma.

Tencuiala clădirii se sparge
în stropii acizi
de ploaie fierbinte,
şi apa în mine se scurge
din ceruri morminte.

Fulgerul aspru pe cer făureşte
lumină din lumina
nesperatelor credinţe.
Natura întreagă amorţeşte
pierdută-n dorinţe.

Şi tunetul bate ca toba
spărgându-mi timpanele

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa din Valuri (21 mai 2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am simţit o Înmormântare în Creier

Am simţit o Înmormântare în Creier,
Bocitoare se jeleau neîncetat
Umblând - de colo colo - până când
Şi Judecata mi-au întunecat

Iar când s-au potolit cu toate,
O Slujbă ca o Tobă s-a pornit -
Bătând într-una până ce
Şi Cugetul mi-a amorţit -

Am auzit apoi săltând o Lacră
Pe suflet parcă-mi scârţâiau anume
Cu-aceleaşi Încălţări de Plumb
Spaţiul întreg - a început să sune,

Şi parcă Cerul tot era un Clopot,
O singură Ureche, tot ce era Suflare
Eu şi Tăcerea, ciudată Pereche
Naufragiate aici, solitare

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Ileana Mihai-Ştefănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul votantului veşnic păcălit (în amfibrah)

Nu-i tobă de carte, dar bun e de plisc
Şi fără ca lumea să-i simtă hoţia
Profită că-n ţară e mare prostia
Şi-ajunge alesul pe-naltul său pisc.

Votantul credul, stimulat şi de fisc
Îşi pune ştampila, făcând nebunia
Să-i dea iar puterea, şi-astfel România
Devine o ţară cu-nalt grad de risc.

Apoi cu belciugul ce-l are în nas,
Dar mândru de faptul că e suveran
Zadarnic încearcă să prindă iar glas

Strigându-i că ţara o duce-n Infern:
Doar el l-a votat să devină etern
Pe omul politic mereu mitoman.

sonet de Mihai Haivas
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bietul tat' său şi biată mă-sa de multe ori se culcau nemâncaţi. Li se rupea inima de milă dară n-aveau încotro. Şi ca să-şi liniştească copiii, el le făgăduia că a doua zi are să le aducă mai mult. Astfel, mai cu şoşele, mai cu momele, adormeau şi bieţii copii, cu nădejde că a doua zi are să fie mai bine. Dintre toţi copiii, fata cea mai mare era mai tăcută şi mai cu judecată. Ea rămânea cu surorile şi fraţii cei mai mici când se duceau părinţii la muncă, vedea de dânşii, îi muştruluia şi îi povăţuia să fie mai cu răbdare, mai îngăduitori, ca să nu se amărască până într-atât părinţii. Dară, bate toba la urechea surdului. Adecă, de! Ce să zici? Ar fi fost şi ei, poate, mai îngăduitori, şi mai cu răbdare, dară burta le da ghies şi îi făcea de multe ori să fie neînţelegători. Într-acestea, boierului pe moşia căruia se afla aceşti oameni urgisiţi de Dumnezeu, i se făcu milă de ei.

citat celebru din povestea Fata săracului cea isteaţă de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe pentru vânt

Nu te cunoaştem nimeni!...
Şi totuşi, te simţim cum mergi cu noi alături, pe câmp şi prin oraşe, şi cum îţi schimbi fiinţa - proteic anonim - cu suflet de duhovnic şi gesturi de cravaşe...

Nu te cunoaştem nimeni!...
Dar ştim că tu respiri prin noi şi-n orchestrarea naturii, când s-agită, tu eşti când piculina cu scurte ciripiri, când toba unisonă cu răcnete de vită...

Nu te cunoaştem nimeni!...
Dar ştim că ne eşti frate, deşi, mergând alături, rămânem tot străini, şi când ne mângâi fruntea şi holdele bogate, şi când ne smulgi copacii din câmp şi din grădini...

Când negrele corăbii cu pântecele pline te simt în pânze, gata cu ele să porneşti, noi ştim că-ndestularea soseşte, şi cu tine sosesc şi mateloţii, şi noile poveşti...

Şi tot aşa, pe dealuri, când morile-şi iau zborul, şi aripile-ţi cântă un imn de preamărire, noi ştim că Don Quijote e-nvins, şi-nvingătorul eşti tu, ce ne-aduci pâine, belşug şi fericire.

poezie celebră de Ion Minulescu din Rampa, nr. 379 (1 ianuarie 1919)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărm

Îndepărtându-mă de ritmul prietenosului tom-tom,
De râsul mulţimii şi de ochii scumpilor mei tovarăşi,
M-afund în noapte; trebuie să mă-ntorc iarăşi
Acolo pe şuviţa necălcată de paşii altui om,

Acolo unde sclipeşte curbându-se în necunoscut
Bătrânul ocean cu neliniştile lui. Umbrele-s
Pline de magie şi mişcare. Rătăcesc pierdut,
Aici la limita tăcerii, temător, căutând un înţeles,

Aşteptând un semn. În adâncul inimii mele,
Mareele îmbufnate se înalţă-nspre lună
Şi toate apele din mine curg spre mare. De la uscat
Curge-un crâmpei de melodie persiflantă spre lagună,

Care zuruie, râde şi se pierde plajă c-un oftat,
Şi moare între dig şi mare, sub un câmp de stele.

[...] Citeşte tot

poezie de Rupert Brooke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este nevoie de formă

Într-o noapte pe când mergi pe stradă,
dinspre magazinul tău şi casa ta
către cimitir,

mă vei auzi strigându-te din interiorul
gropii deschise şi vei realiza
că noi am fost mereu împreună.

Eu sunt esenţa clară a conştiinţei
din fiinţa ta, aceeaşi în extaz,
ca şi în oboseala pricinuită de ura pentru propriul sine.

În acea noapte când, eliberat de frica şerpilor
şi de întreaga tracasare pricinuită de furnicile sâcâitoare, vei auzi
vocea mea familiară, priveşte candela deja aprinsă,

miroase parfumul, surpriza cinei pregătită
de iubită în lăuntrul tuturor celorlalte iubite.

Acest tumult al inimii este semnalul meu

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!