stăpânire de sine

Pasi

Şi călătorul nepornit
Va fi venit la poarta vieţii,
Va fi stat prea mult aşteptând un pahar
De zbor,
Se va fi ghemuit
Pe sine,
În sine
De prea mult
Nefrig,
Necald…
Se va fi neoprit
De atâtă necăutare
Nelibertate,
Nezbor…
Nu va fi devenit
Covor pentru zei.
Acest privilegiu
E doar al celor porniţi.
În locul său
Va fi crescut

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Ionescu
Adăugat de Sorina Minescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auto-cunoaştere

Eu sunt un teanc de egou-ri, sine peste sine
Prin spirala vremii. Cu o mână metafizică
Ridic ferma ca pe-un dop şi văd ca prin sticlă
Ferma în fermă – şi în centru pe mine.

poezie de Norman MacCaig din Vara la ferma, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crepuscul

Crepuscul,
înserare, apus.
Se apropie
inevitabila pătrundere
în întuneric.
Cine are curajul
s-o înfrunte?
Cine altcineva
decât acela
care s-a negat
pe sine,
trăind toată viaţa
în sine însuşi.

poezie de Vintilă Nicu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre libertate

O putere tainică, un vis frumos,
Personalizarea unor vieţi realmente frumoase,
Oameni liberi, cu o conştiinţă neatinsă
De amintiri sau false preconcepţii.
Libertatea individuală şi colectivă,
Libertatea în veşnica lumină,
Exprimarea ei, în timpuri noi,
Vis, reverie şi magie,
Timpul e oprit la doi,
Două ceasuri şi visul se spulberă aidoma
Unei voci neatinse de El.
Stăpânire de sine, vis şi liberare de expresie facială
E dominator al sentimentelor frumoase,
E dragoste şi tainic vis.
Te pierd în lumina ochilor cu speranţa
Că tăcerea ta mă va face mai blândă.
Nu cunosc timpul şi fără tine visul mi s-ar spulbera,
Sunt prinsă în jocul neatins al inimilor pereche,
A inimilor frumoase şi dulci,
Suferinţa aduce numai minciuna,

[...] Citeşte tot

poezie de Ileana Nana Filip din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentinta

Un arbor când puternic spre domele-nstelate
Înalţă-ale lui ramuri de frunze încărcate,
Făcând la ceilalţi arbori o umbră-omorâtoare,
Pe când, prin rădăcine mereu cuceritoare,
Păstrează-n stăpânire tot locul apucat,
Aşa încât lăstarii de-abia găsesc la soare
Un loc să-şi mai înfigă plăpândele picioare,
A meritat securea şi trebuie tăiat!

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără de sine

Fără de sine mă las în voia frigului secular
fără de sine păşesc pe pământul arid
şi mă strâng cu lanţuri în tăcerea mea şi gerul mă îmbracă
luna mă fierbe domol cu lumina-i îngheţată
mă prinde de mână şi mă urcă pe creste
floarea de colţ îmi mângâie palma
şi se usucă pe linia vieţii mele
am facut ierbar din mânecile mele
vrăjitorul din Oz îmi spune să îmi ciocnesc pantofii
călcâie/ amnar/ cremene -
secretul lui Ahile e descoperit
de focul lui Prometeu
unde să ajung dacă nu acasă
în limita mea

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

A luat cu sine vântul...

A luat cu sine vântul toţi nourii tristeţii.
E verdele grădinii nou nestemat tezaur;
Se-ntorc în stoluri păsări pe urma frumuseţii
Şi asfinţitul naşte livezi-livezi, de aur.

Aprinde-mă, crepuscul! Parfum mă fă! Scrumeşte
Tu sufletu-mi, şi fă-mi-l ca tine: - apus de soare.
Deşteaptă-mi ce am veşnic, ce arde, ce iubeşte...
Şi vântul de uitare să-şi ia ceea ce doare.

poezie celebră de Juan Ramon Jimenez din La soledad sonora, traducere de Ion Frunzetti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine de la sine

Gândirea vine de la sine,
Pe căi ascunse şi străine,
Când n-ai chemat-o, fără ştire
Pe firu-i nevăzut, subţire.

Şi când o ceri nu-ntotdeauna
Şi-arată raza-n flori ca luna,
Să ţeasă cu argint, la vreme
Sufletul greu de crizanteme.

O cauţi şi ai vrea să cânte
În umbra viselor răsfrânte.
Şi-n nici o zare nu tresare
Lumina serii gânditoare.

poezie celebră de Tudor Arghezi (1959)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasei mele absente

După despărţire, visele m-au luat în stăpânire
şi am colindat... ştii tu pe unde;
şi am stat pe verandă
unde tu ai îngânat cântece dragi de altădată.
Apoi, m-am trezit şi nu era nimeni lângă mine,
doar luna lucind ca atunci,
luminând petalele moarte
care ca şi tine s-au trecut păşind încetişor în amintire.

poezie de Zhang Bi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doliu etern

M-ai pierdut şi este inutil
să mă cauţi...
Ploaia curge încet
prin acoperişul inimii tale,
pulsând în ritmul toamnei...
Valurile sparg fortăreaţa
castelului fermecat,
inundând cea mai sigură
ascunzătoare a sufletului
meu...
Moartea şi clipele ei
de maximă dominare
pun stăpânire pe gândurile
mele...
Doliu etern...

poezie de Any Drăgoianu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!