Poezii despre stăpânire de sine
Rezultatele următoare se referă la oricare dintre termenii căutați. Pentru rezultate care includ toți termenii, se poate efectua o căutare strictă.
Rezultate pentru stăpânire de sine în creații poetice, în ordinea relevanței și a calității:
Mirosul copt
Spiritul nebănuit
al pietrei cioplite
în trupul femeii
se-nfășoară-n lumină.
Din harul pe care-l respiră
cu stăpânire de sine
împarte la toți.
Caută-n fructul tomnatic
culoarea dulce, ruginită
și-i împrumută savoarea.
Își risipește mirosul copt,
se lasă răcoroasă, molatică
peste suflete împietrite.
Spiritul irumpe și se înalță
din forme migălos șlefuite
fără de unghiuri.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre trupul femeii
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre toamnă
- poezii despre suflet
- poezii despre lumină
- poezii despre fructe
- poezii despre femei
- poezii despre culori
În zăcământul de platină
cine se zidește-n piatra înțelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume
timpul se curbează și el apoteotic
în zăcământul de platină
ce nu se scoate la mezat
se ridică prin suflet puterea neștiută
și strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce
departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior și deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
și ies apele din care bem infinitul
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre înțelepciune, poezii despre întuneric, poezii despre timp, poezii despre sânge, poezii despre lut sau poezii despre inimă
Lumina fulgerată prin întuneric
cine se zidește cu piatra înțelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume
timpul se curbează și el apoteotic
zăcământul de platină
nu se scoate la mezat
se ridică prin suflet puterea neștiută
și strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce
departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior și deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
și ies apele din care bem infinitul
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În orașul meu
în orașul meu străzile sunt mov
la fiecare intersecție
un baobab
din care atârnă semafoare
clădirile sunt îmbrăcate în iederă
pe cutiile poștale se cuibăresc ratoni
e ca și cum natura ar fi pus stăpânire pe așezările omenești
copiii se joacă desculți
pe malul râului
schimbă pietricele scoici și cochilii
adună apusuri în ghiozdane
unul mai colorat decât altul
în orașul meu cărțile se citesc de plăcere
oamenii au timp să asculte
să iubească
fără frică
fără grabă
e ca și cum natura ar fi pus stăpânire pe simțirile omenești
ar fi instaurat o altă lege
[...] Citește tot
poezie de Cătălina Marincaș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre semafor
- poezii despre schimbare
- poezii despre râuri
- poezii despre religie
- poezii despre poștă
- poezii despre plăcere
- poezii despre oraș
- poezii despre natură
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Iubirea de sine face
Semenului nedreptate
Dar la urmă se întoarce
Peste sine cu dreptate.
catren de Ioan Hapca din Sfaturi simple împletite simplu-n rime potrivite...
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre iubire sau poezii despre dreptate
Mi-am regăsit
Mi-am regăsit liniștea în cuvinte,
Când haosul punea stăpânire între virgulă și spațiul dinainte.
Mi-am regăsit culoarea în imagini,
Când non-culorile scrijeleau zgârieturi în cretacic.
Mi-am regăsit timpul sau doar o parte
Pierdut printre rânduri sau devieri din aproape-n aproape.
Mi-am regăsit zâmbetul în fotografii,
Acum rămas pierdut printre amintiri.
Mi-am regăsit dorul de mine,
Pe treptele abandonării de sine.
Mi-am regăsit pasiunea pentru cunoaștere,
Abilitate dezvoltată din naștere.
Mi-am regăsit chemările,
Am lăsat în urmă uitările.
Mi-am regăsit ceea ce declarăm pierdut,
Însă, tot a rămas ceva în necunoscut.
Mi-am regăsit adăpost
Când sufletul se zbătea între tăcere și zgomot.
poezie de Diana Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre tăcere, poezii despre spațiu și timp, poezii despre naștere, poezii despre imagine, poezii despre fotografie sau poezii despre dor
Stăpânire
Stăpâna mea, mai vreau să-ți dau de știre
Că inima-mi, de-a ta, nici o furtună
N-o s-o despartă. Dă-mi, la fel, vestire.
Și pentru asta suntem împreună!
poezie de Francois Villon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre știri
* * *
în cer se miră îngerul pe pământ nici aripile
nu zboară fără înger
în clipa aceea
o pasăre de pradă își părăsea cuibul
zbura către punctul
din centrul nopții să-l ia în stăpânire
și să-i dea cuvântul în nemărginire
eu căutam în locuința mea o Biblie
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre zbor, poezii despre păsări, poezii despre noapte, poezii despre cuvinte, poezii despre creștinism, poezii despre aripi sau poezii despre Biblie
Împiedicându-se, Ahile
Ea nu te mai așteaptă demult, răpită în sine
de o dragoste mare,
ca o biserică goală, în care lumina se subțiază,
prinsă în cârlige de aer,
ca o carte care se citește pe sine, ca un sărut sărutându-se,
ca o mână pe sine ținându-se strâns.
Tu mai faci câțiva pași, cum făcea Zenon, eleatul,
zăpăcit de acest adevăr uriaș: fericit nu-i cel care aleargă,
ci acela pierdut dinainte de alergare,
acela care se știe fără de mâini și picioare.
Nu-i nimic de făcut, e toamnă.
Și toamna, nimic altceva decât o nouă și dulce femeie,
îngrijorată puțin de-a sa frumusețe,
ca o biserică goală, în care lumina se subțiază,
ca o carte care se citește pe sine, ca un sărut sărutându-se,
ca o mână pe sine ținându-se strâns.
poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre picioare, poezii despre lectură, poezii despre frumusețe sau poezii despre fericire
Fel de sfârșit
Adevărata mână n-o întind.
Nu ating cu ea decât cuvintele.
Altfel
copacul atins, de mirare s-ar trage în sine însuși,
cum se trage în sine însuși cornul de melc
și ar deveni un punct.
Nu ating scaunul.
S-ar trage în sine însuși
și ar deveni un punct.
Nici prietenii nu mi-i ating.
Nici soarele, nici stelele, nici luna.
Nu ating nimic.
Deși urăsc punctul, Doamne,
locuiesc într-un punct.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre sfârșit, poezii despre prietenie, poezii despre devenire, poezii despre copaci sau poezii despre Soare
<< < Pagina 1 >