Poezii despre sceptru, pagina 2
Jertfi-vom vremea în duet
Duios, îmi picuri cald în suflet, ca un alint de armonie,
Letopisețe strâng în file, istorii vechi ce-au curs cu noi.
Ne-am dăruit izvoare scrise și ne-am scăldat, cu ironie,
Prin lacuri sfinte de agheazmă, fără de teama de apoi.
*
Duios, îmi picuri astă ploaie, din ceru-n taine primenit,
Hrisoave vechi ne-nnobilează cu titluri dalbe de iubire.
Din timpul veșnic muritor, primesc un sceptru cuvenit,
Ca-ntr-un regat al dragostei... unde reginei îi sunt mire.
*
Duios, îmi picuri vise-n vene... din sânge nobil și-azuriu,
Epistole păstrează-n rânduri păcate-ascunse de priviri.
Nectarul zeiței, din trupu-ți, sfințește trupu-mi prăfuriu,
Pe-altare galbene de toamnă... pocale-s pline cu iubiri.
*
Duios, îmi picuri rouă-n palme, din ochii tăi nemuritori,
Răvașe lungi se nasc sub pana... destinului numit... poet.
Poveștile-ncepute-n seară, încep romanță nouă-n zori,
Pe-altarul cald al dragostei, jertfi-vom vremea în duet.
poezie de Ion Apostu (27 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre monarhie
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre seară
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Jertfi-vom vremea în duet
Duios, îmi picuri cald în suflet, ca un alint de armonie,
Letopisețe strâng în file, istorii vechi ce-au curs cu noi.
Ne-am dăruit izvoare scrise și ne-am scăldat, cu ironie,
Prin lacuri sfinte de agheazmă, fără de teama de apoi.
Duios, îmi picuri astă ploaie, din ceru-n taine primenit,
Hrisoave vechi ne-nnobilează cu titluri dalbe de iubire.
Din timpul veșnic muritor, primesc un sceptru cuvenit,
Ca-ntr-un regat al dragostei... unde reginei îi sunt mire.
Duios, îmi picuri vise-n vene... din sânge nobil și-azuriu,
Epistole păstrează-n rânduri păcate-ascunse de priviri.
Nectarul zeiței, din trupu-ți, sfințește trupu-mi prăfuriu,
Pe-altare galbene de toamnă... pocale-s pline cu iubiri.
Duios, îmi picuri rouă-n palme, din ochii tăi nemuritori,
Răvașe lungi se nasc sub pana... destinului numit... poet.
Poveștile-ncepute-n seară, încep romanță nouă-n zori,
Pe-altarul cald al dragostei, jertfi-vom vremea în duet
poezie de Ion Apostu (27 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Credendo vides
cu un piron furat din praful Golgotei
în aripă ni se bate ordonanță în pietrele cerului
sub nici o formă și speță
să nu ne zidim trupul
precum Socrate
noi tocăm între dinți semințele zborului
scuipând sudalme cu pumnii strânși izbim o pleoapă de plumb
într-o horă de șchiopi ne prinde destinul și nu ne dă drumul
dacă voluntari în morga luminii cu piepturi deschise
bisturiului nu-i vom săruta tăișul
nu vom putea renega fără tribut sângeros această noapte
atât de greu așezată pe umerii tuturor
o armată de îngeri s-ar putea Rubiconul decimați
să ne treacă
între oase și carne
sufletul va bătea pene de aștri
cu mirare ne vom spăla pe față cu aproapele nostru
[...] Citește tot
poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre îngeri
- poezii despre zbor
- poezii despre zaruri
- poezii despre voluntariat
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre sărut
- poezii despre spaimă
- poezii despre smerenie
Destin împlinit
Un cer senin, o inimă ce bate îmi poartă dorul spre zări îndepărtate,
Acolo unde vulturii își fac casă, iar îngerii din ceruri ne veghează.
Aud chemarea unui zeu păgân, cu glas de tunet și sceptru de Neptun
Și îmi pare că acesta mi-e străbun.
Poți fi și pasăre, și om, cu sufletul arzându-ți în altar,
Prin brațe te ridici de la pământ și prin efortul tău de muritor.
Sclipești precum o stea lăsând în urmă adevăruri,
În gândurile tale se zămislesc idei,
Iar prin a tale visuri te apropii mult de zei.
Dacă privești în urmă vezi secole de-a rândul,
Ce au trecut îndată, uitând să povestești
Că ai fost cândva acolo, un personaj din lume,
Ducând o viață simplă sau bătălii regești.
Oricare zi lumină este o zi regală,
Iar noaptea e stăpâna cu stele mii lucind,
În zi sclipește raza prin ani călătorind,
Iar noaptea este sfetnic al multor galaxii.
[...] Citește tot
poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre gânduri, poezii despre înălțime, poezii despre vulturi, poezii despre visare sau poezii despre război
Dupamiezi liceene
Nu se topea asfaltul, doar balțile vibrau
Aveam în spate școala și geanta cu caiete
În dupamiezi de toamnă în suflet leneveam
Sub mângâieri de raze pe băncile cochete.
Lăsam atunci ca norii să treacă peste mine
Ca niște oglindiri a sufletului meu
Bucățile de ceasuri goneau un tren pe șine
Ce mă purta spre casă în anii de liceu.
Garansemna o poartă iar parcul o alee
Ce șerpuia întinsă prin flori de giuvaier
Sclipirea de ochi negrii trecând pe lângă mine
Se revărsa prin picuri precum un curcubeu.
Pe trunchiul tăiat proaspăt
Cu sevă încă-n vine
Se învârteau în cercuri
Șapteșpe coli atunci
Puneam cartea sub ceafă
[...] Citește tot
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre liceu, poezii despre copaci, poezii despre coroană, poezii despre școală sau poezii despre trenuri
Rai
Am bătut deunăzi la porțile Raiului,
bang, bang...
și n-a răspuns Sfântul Petru.
Era un bodyguard,
un angajat ce nici nu făcea parte din personalul
alaiului
-ce l-am zărit- trecând printr-un fel de gang,
la capătul căruia ținea în mână, cineva, un sceptru,
cu chipul indefinibil de atât fard...
Se părea că toți participau la ce mi se organizase... Balul...
... într-o mare nefericire,
a tuturor
-căci așa se manifestă dincolo bucuria-
se alegea regina;
o bătrână castă, desfigurată de nesfârșit,
ce se apucase să-și introducă, ca printr-un fermoar, până la pieire,
o mulțime de inși, cât un popor,
tot, toți roșii, din nefericire, îmbătați de un fel de sânge de taur, Sangria,
ce se pare pe-acolo-i rutina...
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre rai, poezii despre cerere în căsătorie, poezii despre Petru, poezii despre tauri sau poezii despre roșu
Specific românesc
Ce românești sunt astăzi căsuțele din Șchei!...
Sunt vesele și albe și curate -
Și totuși, altădată, ce triste și-ncruntate
Te-ntâmpinau aceste căsuțe strămoșești,
Prin care țărăncuțele minore,
De teama slujitorilor domnești,
Își ascundeau panglicele lor tricolore,
Căci zbirii stăpânirii din cetate,
Când năvăleau în Șchei să-și încaseze birul,
Le despuiau de salbe,
Inele
Și cercei;
Și le-aruncau pe toate, aproape goale,-n ploaie,
Ca să-nmulțească crucile din cimitirul
Bisericuței Sfântul Niculaie...
Așa era pe vremea-aceea-n Șchei
Când zbirii stăpânirii din cetate
Vânau doar pungi de aur
Și... femei...
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Cuvântul liber, nr. 22 (27 aprilie 1934)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre România, poezii despre urechi, poezii despre umor, poezii despre tristețe sau poezii despre tinerețe
Lacustră
Stăteam de vorbă sub ape, într-o liniște desăvârșită.
Domneam, pe fundul lacului, ca un rege și o regină
într-un palat acoperit cu o cupolă de sticlă, prin care
pătrundeau, până la noi, razele de lumină, jucând,
în dreptul chipurilor noastre, un dans feeric de brocarturi
scumpe, înșelătoare. Așezați pe buturugi, la masa
scoasă din vechiul barcaz scufundat, ne sprijineam
de coloanele de trestie și papură; mâna ta se odihnea
pe capul unui sceptru împletit din stuf.
Verzi deveniseră ochii noștri și nu mai aveau pupile.
Se lăsase peste lumina lor semnul eternității și al împăcării,
deschiși, acolo jos, într-o lume stranie, în care
toate dimensiunile sublimau într-una singură, uniformă.
Beam esențe de alge și mușchi, îndulcite cu miez de trestie,
din căni scobite în lemn. Mâinile noastre se mișcau încet
prin densitatea fluidă, degetele ne erau albe și reci, lunecoase,
cu pielea ridată cumplit, ca a unor bătrâni.
Vorbeam sub ape, și vorbele noastre se înălțau
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre mâini, poezii despre vânt, poezii despre verde, poezii despre sunet, poezii despre pești sau poezii despre pescuit
Elijah Browning
Eram în mulțimea copiilor
Care dansau la poalele muntelui.
A suflat o briză dinspre est și i-a măturat ca pe niște frunze
Dincolo de versanți...
Totul s-a schimbat.
Aici erau lumini zburătoare și luni magice, și se auzeau muzici nepământeane.
A căzut peste noi un nor.
Când s-a ridicat, totul era schimbat.
Acum eram printre mulțimi aflate în conflict.
Apoi o figură din aur strălucitor, și cineva cu o trompetă,
Și încă cineva purtând sceptru au stat în fața mea,
M-au luat în râs, au dansat rigadoon și pe urmă au dispărut...
Iarăși s-a schimbat totul.
Ieșind dintr-un lan de maci,
O femeie și-a dezgolit sânii și și-a ridicat gura întredeschisă spre mine.
Am sărutat-o.
Gustul buzelor ei era sărat.
M-am prăbușit extenuat.
M-am ridicat și m-am înălțat mai sus, dar o ceață ca aceea însoțind un iceberg
Mi-a acoperit pașii.
[...] Citește tot
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre munți, poezii despre țurțuri, poezii despre zăpadă, poezii despre trompetă, poezii despre sâni, poezii despre stânci sau poezii despre singurătate
Mirajul "victimei"
Cu siguranță că există cel puțin un moment în viața ta în care ai adoptat, în mod conștient sau mai puțin conștient, poziția de victimă. Și nu, nu te cred dacă spui că nu ai făcut-o niciodată.
E firesc, e natural, e omenesc.
Poziția de victimă e ca mierea de albine: dulce, îmbietoare... dar al naibii de lipicioasă. Odată ce te atingi de ea, cu greu te mai dezlipește cineva. Dacă o consumi în cantități îndeajuns de mari, ajunge să provoace chiar și dependență. O guști o dată, o guști de două ori, și înainte să-ți dai seama, nu îți mai poți imagina viața fără ea.
Poziția de victimă, adoptată de mai multe ori, devine precum cutia automată a unei mașini: intri în viteza ei de la sine, fără nici un efort. Dacă cineva te-ar opri în loc și te-ar întreba: "De ce te comporți așa?", "Ce te face să crezi că toată lumea complotează împotriva ta?", "Ce te face să persiști în adoptarea ei, cu toate că te doare?"; probabil că i-ai răspunde, cu o privire ce aparent denotă inocență: "Dar ce, cu ce am greșit?".
Ei bine, cu nimic, cu nimic nu ai greșit. Nimic înafară de faptul că te-ai lăsat dus/ă din nou de nas, te-ai prins din nou în dans, uitând de ceea ce e cu adevărat aici, acolo, peste tot, la orice ceas.
Doar în moment, doar în Prezent, ți se relevă cu claritate, că tu ești atât personajul principal, cât și scriitorul pentru propria carte. Iar asta, înainte de toate, înseamnă responsabilitate. Asumarea a tot ceea ce faci, indiferent daca îți stau pe umăr îngeri sau draci.
Să revenim însă puțin la început, acolo de unde am plecat nu de demult. Știu prea bine cum se simte, să crezi că ești victima unei conspirații, a unui complot. Părinții par că nu te înțeleg, indiferent de vârstă, partenerul de viață pare că nu se gândește de loc la tine, mașinile din trafic par să ți se-așeze dinadins în cale, cafeaua pare să îți sară cu afurisenie direct în poală, greierii par să chiuie special ca să îți fure ție somnul, mă rog, ai prins ideea. Totul și toți pare că îți sunt împotrivă. Și e atât de dulce-acrișor. E ca o plapumă în care te cocoloșești, e micul tău colțisor de lume. Pentru că dacă nimeni nu te înțelege, și toți îți vor răul, atunci înseamnă că ești singur/ă. Iar când crezi că ești singur/ă, soarele radiant al prezenței tale, se reduce la o lumânare, și o ușoară somnolență atunci apare.
Cunoști momentul? Exact atunci când ești pe cale să adormi, și rămâi parcă suspendat/ă în aer, agățat/ă de un fir invizibil, poziție ce îți dă senzația că plutești. Îl știi, nu-i așa? Pare că nu se va termina, că vei putea rămâne așa pentru totdeauna, făcând pace cu minciuna.
Însă un asemenea lucru nu e posibil, nu în cele din urmă. Și ah, ce veste minunată! Ce moment frumos este acela, când durerea apare, și îți inundă mintea. Ce moment frumos atunci când realizezi că ai rănit, că te-ai îndepărtat, că plapuma propriilor nemulțumiri a intrat la apă, iar frigul îți face degetele să tresară.
Atunci, îți pare rău. Regreți minciuna. Tu și victima încetați a mai fi una. Ce prostie, a vieții ironie, să îți lași calmul furat de frenezie și să uiți de poezie.
[...] Citește tot
poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre responsabilitate, poezii despre greșeli, poezii despre devenire, poezii despre apicultură, poezii despre adevăr, poezii despre bine și rău sau poezii despre adevăr și minciună