Dupamiezi liceene

Nu se topea asfaltul, doar balţile vibrau
Aveam în spate şcoala şi geanta cu caiete
În dupamiezi de toamnă în suflet leneveam
Sub mângâieri de raze pe băncile cochete.

Lăsam atunci ca norii să treacă peste mine
Ca nişte oglindiri a sufletului meu
Bucăţile de ceasuri goneau un tren pe şine
Ce mă purta spre casă în anii de liceu.

Gara’nsemna o poartă iar parcul o alee
Ce şerpuia întinsă prin flori de giuvaier
Sclipirea de ochi negrii trecând pe lângă mine
Se revărsa prin picuri precum un curcubeu.

Pe trunchiul tăiat proaspăt
Cu sevă încă-n vine
Se învârteau în cercuri
Şapteşpe coli atunci
Puneam cartea sub ceafă
Purtam în ochi suspine,
Visând să cresc năvalnic
Ca pomul printre lunci.

Şi m-aşezam pe iarbă luând în spate banca
Fizând cu ochii minţii coroana unui pom
Sau mâzgăleam pe foaie frânturi din psalmul unu
Cercând cum poate pomul a fi precum un om.

De-aş fi putut atuncea să decupez în forme
Tocitul lemn de bancă ca jilţ împărătesc
A vremii trainic sceptru sau iarba prea înaltă
Şi-a pomilor coroană deplin s-o însuşesc.
Să fiu ca lui asemeni indiferent de vreme
Lăuntrice mlădiţe ascunse în adânc
Să le-nrădăcineze a trecerilor vreme
Amiază de licee în suflet şi în gând.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!