Piaţa Nemuririi Sufletelor

Sunt mii de ferestre deschise în fiecare dimineaţă
în Piaţa Nemuririi Sufletelor, acolo unde neajunsul se întâlneşte cu răbdarea
şi cumpătarea cu infinita nemărginire a cerului.

În timpul zilei kilometrice care se lăfăie în albastrul cerului,
zâne în care alegorice se bălăngăne în sus şi în jos
militând pentru drepturile celor simbolici şi neimportanţi.

În zadar timpul se zbate asemenea unui şoarece prins într-o capcană.
Spre seară, umbre obosite îşi târăsc picioarele spre apus, ferestrele se închid
şi în fundul cel mai întunecos al lumii, totul se opreşte în loc.

Cei uitaţi de zânele bune îşi ascut colţii şi săbiile de fier
şi pornesc la luptă asemenea nemuritorilor din poveşti.
Însă nimeni nu moare şi nimeni nu învie după apus.

Noaptea îşi pictează neajunsurile într-o cană cu stele
şi e dulce şi sălbatică în acelaşi timp, măreaţă şi destrăbălată.
Noaptea nu e în visele nimănui, dar visele tuturor se desfată în noapte.

Sunt mii de ferestre deschise în fiecare dimineaţă
în Piaţa Nemuririi Sufletelor, acolo unde învinsul se întâlneşte cu învingătorul,
mortul cu călăul, ziua cu noaptea, curatul cu Necuratul.

poezie de Livia Mihalachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre spre marginea lumii

Fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul şi din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo

în fiecare dimineaţă
scormonesc prin memorie
am senzaţia că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuţinat trupul
şi de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
şi-mi zgâlţâie privirea
sunt înghesuit într-un colţ
de întuneric şi lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea îşi leagănă tăcută umbra
şi din când în când
îmi ciuguleşte din suflet
trupul mi- a devenit un loc
de perelinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalţă ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese

la singura poartă din zid
mi s-a aşezat umbra şi cerşeşte
puţină libertate
doar atâta cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre capătul lumii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre spre marginea lumii

Fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul şi din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo
în fiecare dimineaţă
scormonesc prin memorie
am senzaţia că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuţinat trupul
şi de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
şi-mi zgâlţâie privirea
sunt înghesuit într-un colţ
de întuneric şi lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea îşi leagănă tăcută umbra
şi din când în când
îmi ciuguleşte din suflet
trupul mi-a devenit un loc
de pelerinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalţă ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese
la singura poartă din zid
mi s-a aşezat umbra şi cerşeşte
puţină libertate
doar atât cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de Teodor Dume din Volum: Ferestre spre marginea lumii. Editura: Pim/Iaşi, (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre spre marginea lumii

fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul şi din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo

în fiecare dimineaţă
scormonesc prin memorie
am senzaţia că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuţinat trupul
şi de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
şi-mi zgâlţâie privirea
sunt înghesuit într-un colţ
de întuneric şi lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea îşi leagănă tăcută umbra
şi din când în când
îmi ciuguleşte din suflet
trupul mi-a devenit un loc
de perelinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalţă ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese

la singura poartă din zid
mi s-a aşezat umbra şi cerşeşte
puţină libertate
doar atâta cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea ca lumea

ne îndepărtăm de colţuri
unul în unghi drept
celălalt într-o direcţie opusă
nu ne-au luat în seamă
şi fiecare îşi caută drumul său

m-ai întrebat dacă ştiu unde plec
nu ţi-am spus şi dus am fost
ceilalţi ne-au crezut vorbiţi

seara ne opreşte pe fiecare obosit
la câte un loc de popas
noaptea nu poate fi altfel
decât un acoperiş de ploaie

stele nopţii se mişcă-n desfrâu
aşa cum pornesc apele după furtună
aproape nu mai înţeleg
de ce ploaia şi vântul îşi dau mâna la distrugeri

la noi asemenea lucruri erau rare

suntem despărţiţi atât de mult
încât vorbim ore întregi la telefon
dar totul se mută
într-un timp care aşteaptă-n oglindă
să-şi vadă la un loc aşteptările

lumea mi se pare întoarsă pe dos
nimeni n-ascultă de nimeni
tot ce se ştie-i pus la îndoială
apar şi dispar fenomene inexplicabile
şi se răspândesc tot mai multe falsuri

dacă nu ştii să alegi
obişnuinţa te face să nu ştii
otrăvită se naşte spaima de viitor
ca o viitură ce împinge totul la vale
de se cutremură sângele-n trup
şi altă credinţă nu mai are

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia ta, cale spre desăvârşire spirituală

Te voi cuprinde în mintea mea
În care numai vocea ta şi poezia ta există
Nu pot exista fără această creaţie... poezia
Fără acest dar pe care mi-l oferi în fiecare dimineaţă
La fiecare răsărit de soare, la fiecare apus
Suntem un ulcior de apă pentru însetaţi de dragoste
Suntem nişte frunze peste grădina bunicii
Sau poate nişte imagini de vis, ancorate de pânze dese
Suntem corăbiile mării ce portul îl inundă
Nu aşteptăm salvarea din nemurirea trupului
Dar suntem conştienţi de salvarea sufletului
De iubirea ce ne salvază, ne ridică, ne venerează.
Amintiri suave pentru iubitori, copii ai sufletelor pereche
Ferestre deschise spre suflete
Căi spre călăuzitoare timpuri...
Cunună în cer şi pe pământ.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea şi somnul

Dorm oraşele lumii... satele lumii dorm...
Dorm
cu nările-n somn dilatate
de-nnebunitoarea duhoare-a cadavrelor,
cu coastele frânte de bombardamente,
cu chipul sfâşiat de reflectoare...

Se-ntorc gemând în somn
şi căutând un adăpost mai bun
decât sub casca infernală-a cerului
se-ntorc gemând şi dorm
înnăbuşindu-se
cu capetele-n grote de beton,
asupra cărora se prăbuşesc,
ca pe capacele
a mii şi mii de mari sicrie-ncălecate
munţi grohăind.

Au mai rămas pe străzi
doar felinarele,
îndoliate ca nişte văduve
fără nădejde.
Însinguraţi,
copacii
înnebunesc de spaimă
în sfâşiatele cămăşi
ale frunzişurilor...
Nimeni,
vai, nimeni
nu-i ia cu ei în adăposturi...
ar vrea să se smulgă din loc,
îşi scutură capetele...
îşi blestemă vitriolaţi
rădăcinile.

Oh, noapte bună!
Fie măcar această noapte
O noapte bună...

Dorm oraşele lumii... satele lumii dorm...

Pe cine va izbi în noaptea asta
sabia?
Oh, Doamne Dumnezeule!
pe nimeni...
sigur că pe nimeni... Războiul
e sătul...
Dorm oraşele lumii... satele lumii dorm...

Văzduhul îşi caută chipul,
îşi pipăie rănile.
Încearcă tremurând să se tămăduiască.
Electricieni transparenţi
se-nalţă pe stâlpi nevăzuţi,
acordă sârmele-albastre
legând între ele stelele,
le-ascultă oftatul,
le şterg de parful de puşcă.

Noaptea cu mască de cloroform
răsuflă tăcută.
Dorm oraşele
şi satele lumii.

Pe-o rogojină de culoarea lunii
adoarme Hiroshima...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub pleoapa cerului iernatic

Sub pleoapa cerului iernatic,
,, Crai Nou" trece singuratic
Vrăjind totul prin ferestre,
Căutând vise maiestre.
Stele mândre în jurul lui
Umplu câmpul cerului,
Întrecându-se în sclipiri,
Ca zăpada în străluciri,
Când soarele se răsfaţă
Ca–n roua de dimineaţă,
Unde doina şi cu dorul,
Fericesc veşnic izvorul,
Potolind setea cea grea,
Iubirea şi dragostea,
Care-mi hrănesc inima,
Înflorind în calea mea
Şi ziua, dar şi noaptea,
Şi iarna, dar şi vara,
Cu,, Crai Nou" sub pleoapa grea.

poezie de Valeria Mahok (27 ianuarie 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

unde te-ai dus
femeie sau duh
doar un cuvânt am spus
şi totul a apus
nu a rămas nimic de spus
în soaptă m-am rugat
la cer, la stele
să asculte visele, dorurile mele
unde ai plecat când eu rosteam
o vorbă lină
o chemare
o şoaptă pură de iubire
valul te-a luat
şi ai plecat, acolo sus
departe, la apus
să luminezi în noapte calea
îndrăgostiţilor ce vin
dar fără tine noaptea e pustie
şi viaţa asta, nu e vie
acum doar ţip
oftez în tăcere
lacrimi, durere
delir pustiu sau doar un chin
în mine plânge durerea unui om
ce a iubit odată, doar odată, o fată
ce viaţă, ce destin
să plâng din zori în noapte, zi de zi
să mor puţin câte puţin,
în fiecare zi
în aşteptări ce nu mai vin...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânziana

Luna îşi imbracă mantia de stele
În văzduh se-ncinge dans nebun de iele
Peste câmpuri crude mii de zâne bune
Florile de aur le-mpletesc cunune

Umbre fermecate în cămăşi de lapte
Cântă şi descântă binele în şoapte
Ape cristaline şi pământul moale
Dulce se-nfioară sub tălpile goale

Este noaptea sfântă, crânguri şi poiene
Sunt altar de magic cor de Sânziene
Dansul lor în noapte-l roagă pe ursit
Flori de aur galben poartă spre iubit

Nu privi spre ele de le-auzi chemarea
Sunt nepământene, ceată din visarea
Zărilor străine, zâne fără moarte
Orb tu vei rămâne, mut pe jumătate.

Iar spre dimineaţă, magică lumină
Zori de zi pe buze, inima mi-e plină
Zâna mea de suflet, mama nu ştia
C-am venit pe lume chiar de ziua ta

Versul meu de suflet, Sânziană-l ia
Darul pentru tine, azi de ziua mea
Fă ca Sânziana lumea să mă ştie
Astăzi de Drăgaică-n tainică magie!

poezie de Cristina Iuliana Ciurlan
Adăugat de Cristina Iuliana Ciurlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cuvintele mele,
adesea fără noimă
nu se fac auzite
decât în vis
când tăcerea absurdă
cuprinde tot trupul,
iar gândurile zboară
plutind spre infinit.
Peisaj feeric
cuprins de amorţeala
unui somn adânc...
şi totul străbate printre pleoape
dincolo de realitate
când noaptea ne-mbie
pe tărâmul viselor
unde totul este uitat
în tăcerea cuvintelor nerostite
de glasuri necunoscute...
e noaptea adâncă
a sufletelor noastre
şi plină de stele
ce timid sclipesc
în bezna uitării
şi a nemuririi.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţia de pe nume

când m-am uitat în oglindă
l-am văzut pe Dumnezeu plângând
împrejur nimeni
nici chiar eu
cel care mă priveam
în partea cealaltă timpul
croşeta şosete pentru un drum lung
unde visele îşi au timpul lor

poate nu o să mă înţelegeţi
dar în fiecare bătaie de inimă
există un timp şi o durere
fără de care
nu ai fi existat nici tu nici eu
şi nici chiar
Dumnezeul tuturor lucrurilor

în rest aceeaşi imagine plictisită
o cruce de lemn o lumânare stinsă
şi o urmă de lacrimă...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare dimineaţă

Soarele răsărise şi se înălţa încetişor pentru a admira
sutele şi miile de grădini şi de ferestre, de curţi şi de pridvoare –
şi chiar pentru a privi oamenii care dormeau în paturile lor.

El se uita de asemenea în cuiburile păsărilor,
unde, bineînţeles, nu era o atmosferă de duminică,
iar asta pentru că-n ele fiecare dimineaţă,
mai ales cele însorite, este la fel de sfântă.

poezie de Frans Emil Sillanpää din O soartă zbuciumată, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea sufletelor

Am întors oglinda timpului
În urmă ai rămas tinereţe
Mă priveşte chipul încremenit
Sunt eu recunosc cu tandreţe

Privirea îmi era senină
Şi chipul luminat de vise
Nici rid nici urmă de-ndoială
Nici gânduri nici inima închise

Credeam că viaţa e usoară
Să te iubesc la nesfârsit
Nu ştiam ce repede ea zboară
Într-o zi ce-am iubit s-a năruit

Tu din oglindă îmi vorbeaţi
Nu te plânge şi acum iubeşti
Chip brăzdat printe firele cărunţi
Mereu să zâmbeşti tu reuşeşti

M-am uitat repede spre apus
Un cer roşu culoarea iubirii
Răsăritul la apus a ajuns
Noaptea sufletelor a unirii

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o dimineaţă de floare

Noaptea se umple cu trăirea bucuriei
de o lumină care nu arde
venită din cerurile deschise.

iertare îmi cer

şi totul mi se pare divin
într-o dimineaţă de floare
în care pacea lăuntrică se respiră.

În mine pătrunde lumina
cu raze subţiri, multicolore
care-mi pun pe faţă
strălucirea învierii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de Înviere

În vârf de deal, la margine de ţintirim,
Acolo unde sunt cei dragi, care-au plecat,
Cu ochii-n lacrimi, plini de dor, noi ne oprim
Ca să le spunem că nicicum nu i-am uitat.

Deasupra noastră mii de stele licăresc
Cerul înalt este senin şi grandios
Şi îngerii acolo sus se pregătesc,
Căci este noaptea învierii lui Hristos.

Mai facem câţiva paşi şi iată c-am ajuns
Bisericuţa este plină de mister
Intrăm în ea, deşi nu-i loc îndeajuns
Şi înăuntru totul este auster.

Slujba-i frumoasă, lumânările se-aprind
Privim emoţionaţi în flăcările lor
Dumnezeieşti avânturi simt că mă cuprind,
Ştiind că omul poate fi nemuritor.

Plecăm spre casă, bunica ne aşteaptă
Cu ouă roşii, pască dulce, cozonac
Şi ne primeşte cu vorba înţeleaptă,
Hristos a înviat şi va fi viu în veac.

poezie de Octavian Cocoş (31 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se puseră cu toţii, sfărâmară fereastra şi fugiră. Merseră, merseră, toată noaptea. Când se lumina de ziuă, ajunseră la un loc unde se deschidea trei drumuri. Aci stete să se odihnească. Se hotărâră să apuce fiecare pe câte un drum şi să se ducă unde i-o lumina Dumnezeu. Se îmbrăţişară, se sărutară, îşi luară ziua bună unul de la altul cu lacrămile în ochi şi se despărţiră. Merseră ei toată ziua, când înde seară fraţii cei mari se întâlniră iară. Pasămite drumurile pe care apucaseră ei se întruneau acolo.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi dau seama că noaptea nu este acelaşi lucru ca şi ziua, că toate lucrurile sunt diferite, că acelea din noapte nu pot fi explicate în timpul zilei, întrucât atunci ele nu mai există, iar noaptea poate fi un timp înfiorător pentru oamenii singuri, a căror solitudine abia a început.

citat clasic din Ernest Hemingway
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce apus

Trilul cald al rândunicii
Ofileşte fiorul fricii...
Ce-i in inimă ascuns
După dulcele apus.

Apusul cald de primăvară
Nu-i deloc, deloc, povară...
Soarele ascuns sub stele
Creionează visele mele.

Şi mă-ntreb stăruitor
Oare visele chiar mor?
Oare nu sunt ele vii
Şi după ce ne-om trezi?

Visele-s poveşti nespuse
Doar de inimă conduse
Pe tărâmul care....
Mai mereu prinde culoare.

Unde iarba-i mereu verde,
Unde toată lumea crede
În puterea îmbrăţişării
Ce aduce seninul zării!

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa nemuririi

Aştept să treacă ziua, să vii tu.
Nu-mi mai trimite-n locu-ţi nişte stele
Şi nu mai zăbovi pe cale, nu,
Răsari la timp din visurile mele!

Aştept să treacă noaptea, să apari
În locul soarelui strălucitor
Nu-l mai trimite iară, ci răsari
La timp, căci vreau să fiu nemuritor!

Nemurirea nu e timpul nesfărşit,
Clipa nemuririi cel mai grabnic trece,
Nemurirea-i numai timpul potrivit,
Nicidecum această veşnicie rece.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare dimineaţă de purpură

Într-o întindere de ierburi
pe poteci cu dorurile inimii de foc
alergi spre pădurile de smarald
unde păsările îşi caută cu veselie norocul,
cântecul lor înghiţind cu totul tăcerea,

din arbori verdele se vărsa-n lumină.

Tu pluteşti prin gânduri la zmei
pe când nu se zăreşte niciun prinţ
şi magic salcâmii şi teii se îmbrătişează
în cuvintele pe care le nasc.

Visând la sfârşitul singurătăţii,
împreună să-i măcinăm calcarul
şi să respirăm verdele poeziei,

în fiecare dimineaţă de purpură.

Se ridică aburii pământului,
norii îşi lasă ploaia la timpul dorit
cum iubirea îţi cade pe ochi cu foame
încât te ucide aşteptarea, iubind,

Limba te seacă-n cuvinte nespuse
şi absoarbe lumina din ele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!