Cu braţele durerii mele

Cu braţele durerii mele
Cuprind frenetic Universul
Şi le deschid lăsând din ele,
Să se prelingă liber versul...

Tăcerea în adânc dezgroapă
Cu zor relicva amintirii,
Torcând în linişte sub pleoapă
Un cristalin fir al zdrobirii...

Trăiesc un ceas al prăbuşirii
Cu întregul univers al meu
Dar nu mă las în voia firii,
O caut pe a lui Dumnezeu...

De-a fi mai bine sau mai greu,
Nu ştiu, dar nu voi da 'napoi,
Fiindcă Stăpânu-I Dumnezeu
Şi peste Ziua de apoi...

Cu o nădejde neclintită,
Aspir din lutu întunecos,
La veşnicia fericită,
În slavă cu Isus Hristos

Şi strâng în inimă durerea
Acestei crunte despărţiri
Înviorat de mângâierea
Făgăduite-i reîntâlniri...

E drept că n-o să-ţi mai văd faţa
Şi nu-mi vei mai vorbi cu drag,
N-o să mai vină dimineaţa
În care să te văd în prag

Cu acel zâmbet minunat
Şi cu privirea luminoasă,
Cu care m-ai îmbrăţişat
Atunci când am venit acasă...

Dar am o mângâiere sfântă
Că eşti în Cerul minunat
Cu cei ce slavă veşnic cântă
Slăvitului nostru Împărat!

Cu braţele durerii mele
Cuprind absenţa ta prezentă
În suflet, dar mai sus de stele,
Orice durere e absentă

Şi nu-i vreo umbră de necaz,
Nici lacrimi, nici suspine
Fiindcă le-a şters de pe obraz
Hristos cu mâinile-I divine.

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!