gang

Cină la spital

Poftiţi la macaroane-n apă chioară
Cu bucăţele mici de "Poftă bună!"
Papilele-mi se smiorcăie-n tribună,
La masa unde vorbele-s pe seară.

Aşa delicatesă se răzbună
(zicea cu furculiţa o fugară)
Că am cinstit cafea şi o ţigară
Întâi de-această culinară strună.

Acolo-n colţ de răni cântau stomacuri
Şi minţile ne atârnau în ştreang
Pe când în clipă parcă ne trec veacuri.

Pilulele cu vise-aşteaptă-n gang,
La Farmacie, unde în hamacuri
Dorm îngeri somnul de paiang.

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Piromanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testamentul unei iubiri violate

cu râsul tău aspru de şmirghel
mi-ai jupuit pielea
să-ţi scrii pe ea testamentul unei iubiri violate
într-un gang al adolescenţei

mi-ai muşcat buzele
cu sângele curs ai scris
fetele cuminţi să îşi asculte mamele
fetele rele
purtând la gât crucea Mariei Magdalena
să îşi călărească demonii
până când zăbala va tăia
în carne
şi vor uita să fie demoni

poezie de Relu Cazacu (24 aprilie 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai muzica

Numai muzica e perfectă, îmi spunea
un prieten, şi moartea aş adăuga eu,
numai muzica şi moartea sunt perfecte.
sunt două femei fără cusururi
au părul buclat şi talia fină, au
gleznele subţiri şi mâinile mici, ştiu
să facă conversaţie şi să cânte la
clavecin, avere n-au, asta e adevărat.

Numai muzica e perfectă, îmi dpunea
un prieten, eu am adăugat şi moartea
în această paradigmă, uitaţi-vă la ea,
seara în special, când tocurile înalte
i se aud bătând în adâncul sufletului,
acest gang fărp sfârşit, fără lumină,
fără răspunsuri, fără iertare...

Numai muzica şi moartea.

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apel

Mă umple sila până-n oase
când văd cât de vulgar se scrie,
dejecţiile ruşinoase
le-aşează unii pe hârtie.
Instinct primar, neruşinat,
obsesii din copilărie,
din mintea unui zdruncinat,
le zice mândru: "poezie"!!!...???
Un stil de gang, chiar infantil,
idei groteşti şi triviale;
încerc să-l pun la punct subtil,
dar e închisă-această cale.
Mă simt aproape vinovat
că am bun simţ şi caracter
şi că ai mei m-au educat.
O vrea chiar scuze să îi cer
că n-am vocabular vulgar,
picant şi cu obscenităţi?
Şi-mi spun părerea tot mai rar
despre aceste nulităţi?

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casele domneşti din Bucureşti se-nălţau pe povârnişul malului stâng al Dâmboviţei, printre bătrâne tulpini de sălcii, închise într-un larg pătrat de-nalte şi ţepene ziduri, care pe de o parte se afundau în apă, proptite cu largi căprioreli de piatră, iar de celelalte trei părţi, înconjurate cu şanţuri adânci, îşi arătau pe dinafară numai întinsa lor faţă netencuită şi clădită cu straturi de cărămizi şi de bolovani de piatră; la mijlocul peretelui din faţa casei se afla poarta cu gang boltit, pe d-asupra căreia se înălţa un turn pătrat, cu ferestrui de meterez; iar dinaintea porţii era o podişcă care, prin mijlocul unui scripete, se lăsa pe d-asupra şanţului şi se ridica la vremi de primejdie; alte patru foişoare cu temelii întărite apărau colţurile întinsei împrejmuiri.

Alexandru Odobescu în Doamna Chiajna, Nunta (1860)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţă sau eres

Mi-am creat cortexul în timpi
-'n volete adânci de canion-
C-exprim pe foaie c-un creion;
Să am răspunsu-n vârf de ghimpi.

Din exerciţiu-n cult de carte
Sunt un traseu d-hipotalamus...
Sunt un dicsipol de Erasmus;
Am zbor "feed back" şi cuget, parte.

Sunt mulţi ca mine, meteori
În percepte date-n custodie
Cu har de-a şti ce-i bun să fie...
Dar n-avem toţi nimburi de sori.

Oare suntem asteroizi
Din norul Ort; desprinşi, cometă
Cum Helly-n vizită-n Planetă
Ce-o locuieşti, gata s-o vinzi?...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 octombrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre tata, niciodată

Cât de greu îi era să nu imite,
uneori nu-ţi permiţi nici măcar luxul de a fi cel mai grozav nimeni dintr-o rază de la becul unui gang!
Să reuşeşti să stai într-un picior
cu ochii închişi, fără să te clatini.
durerea resemnării să atârne pe taler tot atât cât un kilogram de aur!
La un asemenea preţ scăzut al vieţii nu-i mai rămăsese decât laţul îngrădirii,
adoraţia oarbă pentru câmpurile cu maci pe care le înrăma în fiecare vară pentru mama,
l-a alungat pe tata sub capacul oraşului.
Voia să depună o coroană la mormântul singurei lui iubiri
aşa că i-a îmmpletit una din străzile cele mai frumoase.
Spre bătrâneţe şi-a îndreptat atenţia spre singura lui vocaţie,
se aşeza la fereastră şi picta nebunia,
n-a reuşit niciodată să combine două nuanţe
nici să se strecoare în labirintul vieţii cu adevărat.
Mama l-a aşteptat până şi la intrarea în veşnicie,
ar fi trebuit s-o ajute să-şi ridice speranţele colbuite,
cum se ridicau şi făceau câţiva paşi,
se împleticeau şi cădeau într-un scâncet de nou născut.

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, ce fericit ar fi păsărarul!

Ştiu numai ce se cade,
bunăoară despre timp ştiu lucrurile cunoscute,
ori mai degrabă despre cuvintele compuse sau derivate:
estimp, răstimp, anotimp
pe ăsta din urma zice-se că l-au născocit nemţii
şi bineînţeles că sună ca dracu', asemenea unui bolovan rostogolit
mă maimuţăresc uneori în oglindă rostindu-l:
"jahreszeit, jahreszeit..."
habar n-am însă despre dumnezeul timpului ori despre diavolul său
şchiop, berc sau miop, cum s-o afla
aud spunându-se "e timpul pentru cină,
pentru plimbarea călare la şosea ori pentru somn",
dar nimeni, absolut numeni nu zice "e timpul pentru moarte"
asta înseamnă că moartea nu are timp
nu ştiu nimic de măsura lui
(la ce mi-ar mai folosi măsurile celorlalte lucruri?)
oare ce ucide, lipsa ori, dimpotrivă, preamultul său
şi cum arată timpul pietrei, sunetului, al umbrei
al apei, al efemeridelor
dacă secundele sunt totuna cu ciocănitul sacadat al pantofarului

[...] Citeşte tot

poezie de Mihail Soare din Eu, Nietzscheanul (2012)
Adăugat de Augustin Nicolae
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rai

Am bătut deunăzi la porţile Raiului,
bang, bang...
şi n-a răspuns Sfântul Petru.
Era un bodyguard,
un angajat ce nici nu făcea parte din personalul
alaiului
-ce l-am zărit- trecând printr-un fel de gang,
la capătul căruia ţinea în mână, cineva, un sceptru,
cu chipul indefinibil de atât fard...
Se părea că toţi participau la ce mi se organizase... Balul...

... într-o mare nefericire,
a tuturor
-căci aşa se manifestă dincolo bucuria-
se alegea regina;
o bătrână castă, desfigurată de nesfârşit,
ce se apucase să-şi introducă, ca printr-un fermoar, până la pieire,
o mulţime de inşi, cât un popor,
tot, toţi roşii, din nefericire, îmbătaţi de un fel de sânge de taur, Sangria,
ce se pare pe-acolo-i rutina...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pompei

mă plimb printre ruinele tale, femeie.
fireşte, cerul este albastru, ca lângă mediterana,
dar cum este posibilă atâtă distrugere?
aleile şerpuiesc pavate cu pietre albe printre statuile decapitate şi
zidurile rămase-n picioare,
pinii răsar de unde nu te aştepţi, vizibili prin câte o fereastră, o boltă
o curte interioară cu un ciot de havuz.
sunt fresce, chipuri de animale desenate cu ce dermatograf pe
tencuiala slinoasă?
menadele sunt roşu-cărămizii - cu ce ruj au fost mâzgălite?
ce amintire, din ce oraş, din ce seară, le umflă sânii rotunzi?
norii trec pe deasupra ca nişte furouri mototolite
furtunile trec şfichiuind bucăţile de cornişă
ca nişte cearceafuri ude de transpiraţie.
fireşte, au mai rămas schiţe vagi de tricliniu,
graminee foşnind lânga pulpa satirului -
dar unde este ruina unei guri râzând cu necaz şi dispreţ,
unde sunt vestigiile ochelarilor de soare, brichetei pall mall, unde
sunt termele
de faianţă şi fard ale snobismului tău?

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!