adanci

Lucrurile n-ar trebui să fie atât de grele

O viaţă trebuie să lase
semne adânci:
urmele pe unde ea
s-a dus şi de unde s-a întors
ridicându-şi corespondenţa
sau mutând furtunul
în grădină;
unde stătea
în faţa chiuvetei,
un loc uzat, bătătorit;
sub mâna ei, clanţa uşii
de-atâta frecat
a devenit albicioasă;
tivul pe care ea
obişnuia să-l pipăie
în întuneric
aproape a dispărut.
Lucrurile trebuie
să-i păstreze amintirea.
Drumul

[...] Citeşte tot

poezie de Kay Ryan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

ecoul înfundat din… rădăcini! (de răstălmăcit)

mă-ntreb cât
mai suntem în noi daci
spiritul pământului acesta ţine în miezul lui
mister – azi mai mult vedeţi
paradoxuri, firi îmbolnăvite
mixturi orientale, mofturi apusene, creme
noi, mă întreb
prin care vene
care parte de os
în ce înveliş al sufletului mai am
dacul strămoş?!
…straturi, straturi de lut nou au adus
vânturile, vremurile însă înnobilare
este doar memoria ta şi a mea…
ecoul acelui mister pur carpatic
pur în seve adânci
nu de alta dar să fim şi noi
«întregi»
în hora naţiilor Europei pe care
tocmai am integrat-o

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casele domneşti din Bucureşti se-nălţau pe povârnişul malului stâng al Dâmboviţei, printre bătrâne tulpini de sălcii, închise într-un larg pătrat de-nalte şi ţepene ziduri, care pe de o parte se afundau în apă, proptite cu largi căprioreli de piatră, iar de celelalte trei părţi, înconjurate cu şanţuri adânci, îşi arătau pe dinafară numai întinsa lor faţă netencuită şi clădită cu straturi de cărămizi şi de bolovani de piatră; la mijlocul peretelui din faţa casei se afla poarta cu gang boltit, pe d-asupra căreia se înălţa un turn pătrat, cu ferestrui de meterez; iar dinaintea porţii era o podişcă care, prin mijlocul unui scripete, se lăsa pe d-asupra şanţului şi se ridica la vremi de primejdie; alte patru foişoare cu temelii întărite apărau colţurile întinsei împrejmuiri.

Alexandru Odobescu în Doamna Chiajna, Nunta (1860)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eros

E primăvară... Sus pe Atlas,
între pământ şi luna plină,
Fug nouri străvezii la vale
cernând uşor o bură fină...
Un leopard adult simţeşte
deodată-n sânu-i o văpaie!
Din creştet până-n vârful coadii,
în creiere şi-n măruntaie,
Îl furnică un neastâmpăr
nesuferit şi nenţeles...
Din nările lui dilatate,
suflări adânci şi grele ies;
Din ochii-i injectaţi de sânge,
îi pică lacrime fierbinţi:
El ghearele-şi înfige-n carne,
scrâşneşte crunt ieşit din minţi,
Se zvârcoleşte-n salturi stranii...
răcneşte covârşit de chin –
Îi crapă pieptul sub lucrarea
nemilostivului venin...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chitanţa

Despre domnişoara Tanţa
Nu mai e niciun mister,
Ştim cu toţii că nurlia,
Stând lângă calorifer,
Îşi usca, mă rog, chitanţa,
Într-o zi de iarnă grea,
După ce-a plătit chiria,
Goală, cu nimic pe ea...

Şi cum, George o descrie,
"Cap superb, ochi mari, adânci,
Picioruşe lungi şi pline"...
Mi-ar fi dat inima brânci,
Numai că, săracu', mie,
Gând nu mi-e la nebunii,
Când, la noi în bloc, vecine
Am doar babe naşparlii!

Însă, de proprietar...
Că-şi primea natur chiria

[...] Citeşte tot

parodie de Valeriu Cercel, după Ion Pribeagu
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam (se plimbă prin încăpere; vorbeşte încet): Spiritul nu mai valorează nimic. Năruirea este totală. Egalitatea a devenit noua lor religie. Absurdul nivelator vine ca un tăvălug. Şi munţii sunt prăvăliţi peste văi adânci... Şi apele se pierd în nisipuri sterpe... Şi cerul cade peste pământ... Iar ţara se transformă treptat într-o pustietate roşie... În această implacabilă ecuaţie totul este redus la zero... (Oftează adânc). Ce nu poate reteza secera, sfarmă ciocanul... Se calcă în picioare tot ce nu miroase a transpiraţie... Pentru ei, cultură înseamnă lene! Estetica artei este redusă la batoze şi furnale... Dumnezeu a dispărut şi odată cu el a pierit şi conştiinţa naţională... Ultimii intelectuali rămaşi în libertate îşi vând sufletele, pentru un apartament la bloc şi o butelie de aragaz... Aşadar, cercul de imbecili e complet... Iar eu sunt o rază vectoare a acestuia... Mătur totul în jur! (Oftează răsfoind "Caietul negru"). Şi, totuşi, conştiinţe mai există...

replică din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visându-l pe Li Bo

Când mă despart de morţi, îmi stăpânesc suspinul,
dar despărţirea de cei în viaţă mă scufundă într-o durere permanentă.
La sud de Yangze se află un teritoriu al febrei şi al molimei;
nici un cuvânt nu vine din exil.
Totuşi, vechiul meu prieten mi-a pătruns în vise,
dovadă a cât de apropiaţi am fost.
El nu mai arată aşa cum îl ştiam,
Iar drumul e atât de lung – mai lung decât mi-aş fi putut închipui.
Spiritul lui a venit de acolo unde crângurile de arţari sunt verzi,
apoi s-a întors înapoi de unde venise, abandonând-mă în ţinutul întunericului.
Acum când tu eşti prins în păienjenişul legilor –
cum de mai porţi aripi pentru zbor?
Luna în scădere îmi luminează grinzile camerei,
dar mie mi se pare că acolo se vede strălucind chipul tău.
Acolo unde te duci apele sunt adânci, valurile învolburate –
Ai grijă, nu lăsa dragonii – dragonii cu coarne – să te rănească!

poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată intrat în muzeu, Giuleaşcă ajunge în dreptul portretului lui Bălcescu, convins că se află în faţa unui mare domnitor. Mintea lui încearcă febril să-şi amintească cu cine o fi luptat Bălcescu: cu romanii sau cu turcii? Mut de admiraţie, cu pălăria în mână, priveşte tabloul şi îl închipuie pe Bălcescu călare pe un roib, cu o sabie în mână şi îndemnându-şi oastea: "Pe ei, ma!" "Da, da... îşi confirmă Giuleasca sieşi, mare domnitor". Are însă o tresărire. Şi-a adus aminte de altceva. Din buzunarul interior al hainei scoase o bancnotă pe care o purta cu el mereu. Este de pe vremea când era ginerică şi a primit-o de la naşul lui, astăzi un prosper om de afaceri, proprietarul a cinci carmangerii. Este o bancnotă de 100 de lei vechi. Iar pe ea, efigia lui Bălcescu! Giuleaşcă e din ce în ce mai încurcat. Priveşte chipul revoluţionarului imprimat pe bancnotă. Ridurile de pe faţa sa devin din nou adânci. Se scarpină în creştetul capului. Apoi, după urechea stângă. Fluieră scurt, semn că are o revelaţie: "Da, zise el într-un târziu. A fost ministru de finanţe!"

Corneliu Sofronie în revista "Urzica" (1988)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar fi bine să uiţi

- Ar fi bine s-o uiţi! îi spuneam inimii,
uit-o, îţi spun! Îi strigam furios,
aşază lespezi înalte de linişte în urma ei,
uit-o!, suflând încet, dă zbor păpădiei străine...
- Uşor de zis! Mi-a răspuns – nicicând
n-a fost dat nimănui a uita
focul în care piere arzând.

- Uitaţi-o! le strig ochilor – pentru Dumnezeu,
alungaţi-o din lacrimă şi din lumină,
uitaţi-o, vă spun!
- Eram nişte cratere stinse, mi-au spus, lumina
nu mai găsea drumul spre noi.
Ca nişte afumate răni de glonţ,
spre lume aţinteam
sticloase întrebări încremenite. Doar ea,
buzele ei, aburind uşor geamul subţire, uscat,
lumini reaprinse în ferestrele reci. Doar ea –
lumini fierbinţi, în mijlocul cărora
tolănită, domneşte.

[...] Citeşte tot

poezie de Geo Dumitrescu din Nevoia de cercuri (1966)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!