Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ion Luca Caragiale

Eros

E primăvară... Sus pe Atlas,
între pământ și luna plină,
Fug nouri străvezii la vale
cernând ușor o bură fină...
Un leopard adult simțește
deodată-n sânu-i o văpaie!
Din creștet până-n vârful coadii,
în creiere și-n măruntaie,
Îl furnică un neastâmpăr
nesuferit și nențeles...
Din nările lui dilatate,
suflări adânci și grele ies;
Din ochii-i injectați de sânge,
îi pică lacrime fierbinți:
El ghearele-și înfige-n carne,
scrâșnește crunt ieșit din minți,
Se zvârcolește-n salturi stranii...
răcnește covârșit de chin –
Îi crapă pieptul sub lucrarea
nemilostivului venin...
Ridică botu-n sus să soarbă
răcoarea nopții cuputere
Și vede-n călătorii nouri
un cârd de tinere pantere.

*

S-au dus și nourii și luna -
- pe Atlas soarele e sus -
Acu... bolnavul de az-noapte
lâng-o panteră doarme dus.
Da! da! in cauda venenum -
ilustrul Darwin bine-a spus!

poezie clasică de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Lantul slabiciunilor. Lecturi scolare" de Ion Luca Caragiale este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 11.99 lei.

Citate similare

Muribundul

Soarele nu mai e sus,
Luna și ea s-a ascuns.
Din cer cade câte-o stea,
Semn că moare cineva.

Dansul celorlalte stele,
Încheind un ritual
Se aduna-ntr-un altar
Ca apară mâine iar.

Am o vedere de smoală
Totu-i negru... peste tot
E și o liniște nebună
Dar și o negură păgână.

Adio și m-am dus,
Mă așteaptă cel de sus.
Am de dat o socoteală,
De jos, din viața reală.

Și să spun sub jurământ
Tot ce am făcut pe pământ.
Se lasă negura pe sat,
Îmi pare rău că am plecat.

Soarele nu mai e sus,
Chiar și luna s-a ascuns,
Din cer cade câte-o stea,
Cred că s-a dus cineva.

epitaf de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Luca Caragiale

Temelia

Atâta muncă fără preget!
Încet-încet, de-atâția ani,
De jos, din temelia stâncii,
casmaua smulge bolovani,
Și macaraua suie-n muche,
și dalta-n feluri îi cioplește,
La rând ciocanul îi așează,
frumos mistria-i rostuiește;
Și — lucru vrednic de mirare
din răsărit până-n apus! —
Un grandios castel, d-asupra,
spre nori se-nalță și tot crește:
Pe cât jos se scobește stânca,
pe-atât se-mpodobește sus...
... Mai trebuie frontonul splendid,
alegoria triumfală,
Și-i opera desăvârșit㠗
e gat-a unui secol fală!...
Un ultim bloc enorm, acuma,
trosnind, e smuls din grop-adâncă
Și ridicat din greu pe scripet...
Dar blocul ultim nu-i sus încă,
Și, din afund, din măruntaie,
răcnește stânca: "Nu mai pot"
"Proptele iute! Merg de râpă!
Mă surp cu fala-vă cu tot!"

poezie de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Singuraticul cioban

În amurg soarele pleacă
Să se culce după dealuri.
Ramuri sălciile-apleacă,
Apa curge printre maluri.
Sus, în muntele cu stână,
Duios cântă un caval.
Printre brazi, luna-i stăpână
Peste munte, peste deal.
Cocoțat în vârf de stâncă,
Singuraticul cioban,
Lângă-un foc ce arde încă
Își cântă al său alean.
Jos în vale, el privește
O fereastră luminată,
Unde stă și ghindosește
Dulce și frumoasă fată.
Ciobănia îl lipsește
De ce este mai frumos,
De fata care-l iubește
Și-l așteaptă-acolo, jos.
Gândul la iubită-i zboară.
Și din cântat se oprește.
De pe stâncă se coboară
În gând, singur, își vorbește.
El în taină, roagă luna
Cu glasul șoptit și moale,
Să-i păzească puțin stâna
Până dă o fugă-n vale.
Fata să o-îmbrățișeze
Și să-i fure un sărut,
Lângă ea se așeze
În călduțul așternut.
Până-n zori se iubească,
Să uite de ciobănie,
De sus luna să-i privească,
Cum se duc la cununie.
Tot vorbind încet cu luna
Ciobanul a adormit.
Dorm oile, doarme stâna,
Cavalul a amuțit.
Doarme muntele și dealul,
Luna totul poleiește,
El rămâne cu aleanul
După fata ce-o iubește.

poezie de (noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mihai Eminescu

Un farmec trist și nențeles

Un farmec trist și nențeles
Puterea mea o leagă,
Și cu nimic nu m-am ales
Din viața mea întreagă.

E un luceafăr răsărit
Din negura uitării,
Dând orizon nemărginit
Singurătății mării.

Îngălbenit rămâne-n veci
Și-i e aproape stinsul,
Când ale apei valuri reci
Călătoresc cu dânsul.

Cu-atâtea tainici rugăminți,
Cu-atâtea calde șoapte,
Cu-atâtea lacrime fierbinți,
Vărsate zi și noapte,

I te-ai rugat: dorul nespus
Din suflet -ți alunge,
Dar el se-nalță tot mai sus
Ca nu-l poți ajunge.

Va rămânea necunoscut
Și va luci departe
Căci luminează din trecut
Iubirii celei moarte

Și se aprinde pe-orizon
Pustiu de mări și stepe
Și a lui farmec monoton
M-a-nvins făr-a-l pricepe.

poezie clasică de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Ion Minulescu

Nocturnă

În noaptea-aceea luna părea un cap de mort
Tăiat de ghilotină și aruncat in Mare -
Un cap purtat de valuri și-n marșuri funerare
Rostogolit spre farul ce scânteia in port.

În noaptea-aceea luna părea un ghem de sfoară
Scăpat din mâna dreaptă a celui care-n viață
Te leagă, te dezleagă, te iartă și te-nvață
Cum poți ieși din iarnă, intrând în primăvară.

Și-n noaptea-aceea luna părea un chihlibar
Desprins din cingătoarea lui Crist, care murise
Ca -nvieze iarăși din somnul fără vise,
Sanctificându-și crucea rămasă pe Calvar!...

poezie clasică de din Viața literară, I, nr. 39 (24 septembrie 1906)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 18 noiembrie 2017.
Distribuie
cumpărăturiCartea "Versuri" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 5.99 lei.

Ah, Luna! (se dedică lui Michael Collins)

Ah, Luna! Atât de aproape
Și totuși atât de departe...
Din cuibul rotitor Vulturul zboară
Ușor se-așeze în Marea Liniștii.
Singurătate, acolo sus...
Pământul suspendat privește spre voi.
Mai e puțin și "micul pas"
Va deveni istorie.

poezie de (26 decembrie 2008)
Adăugat de Mihail MataringaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Topîrceanu

Plouă

Pe-aici când plouă, plouă îndesat,
Nu ține ca la noi un ceas ori două.
Că ziua plouă, plouă pe-nserat,
Și când se crapă iar de ziuă, – plouă.

În faptul zilei, streșinile plâng.
Pădurea stă plouată ca o curcă.
Natura calcă cu piciorul stâng:
Pe-aici când plouă, – plouă, nu se-ncurcă!

Iar când s-arată soarele sărac.
De după nouri, ca -ți facă-n ciudă,
N-apuci a scoate nasul din cerdac,
până la întoarcere, – te udă.

Există și răstimpuri când se moaie,
Când parcă nu mai toarnă-așa, de sus,
Și cerul câte-oleacă, spre apus,
Se luminează puțintel – a ploaie.

Atunci se cheamă că e timp frumos
(Măcar că tot mai cade-un pic de bură),
Dar fumul din ogeac se lasă-n jos,
Și porcul umblă tot cu paiu-n gură...

poezie de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade vesele si triste. Parodii originale. Migdale amare" de George Topîrceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.99- 9.99 lei.

Cântecul nimicului

Din nimic - zidesc nimicul…
Soarele, pe boltă sus,
S-a urcat, săltând buricul…
Noaptea-n fund de iad s-a dus.

Vrăbii, vânt și disperare…
Zac - de doruri părăsit;
Din nimic - nimic răsare…
Unde-i tot ce-am îndrăgit?

Frica tot mai des mă paște
Zi de zi și ceas de ceas…
Din nimic – nimicul naște…
Șovăie stingheru-mi pas.

Gânduri negre-mi sunt stăpâne
Nu mai am nimic de-ascuns…
Din nimic – nimic rămâne…
Zile am trăit de ajuns.

Socotelile de-acasă
Nu s-au potrivit în târg…
Cum nimicu-mi este casă
Din nimic – nimic dă pârg.

Amăgiri și vise nu-s…
Bun tovarăș mi-e nimicul!
Soarele, pe boltă sus
S-a urcat săltând buricul.

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Personajul (ieșind din groapă, în ținută de muncă, cu găleata plină pe umăr, deșartă din ea pietriș): Sap. Acu' treizeci de ani am întâlnit-o și i-am spus "Madam, vă iubesc!" "Fă-mi un tunel spre lună și-am fiu a ta, soață legiuită cu tot dichisul." "Luna-i sus, cum amarul meu sap către ea?" "Ziua-i jos," zice, "pe partea cealaltă. Dacă sfârșești lucrarea în miezul zilei, o prinzi acolo." De-atunci sap.

replica de început din piesa de teatru Tunelul spre lună, scenariu de (2008)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Miezul nopții

Temerile ies din ascunzișuri
Dorm bărbații în orașul mort
S-au spânzurat catargele în port
Ca niște spade pline de tăișuri

Un țipăt scurt de buhă plânge
Spintecând văzduhurile-n două
Prin hornuri coșcovite luna nouă
Toarnă raze cu miros de sânge

poezie de din Domnul Liszt (1994)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
detalii despre carteEmil Gârleanu

S-a desfăcut din mugur, într-o dimineață caldă a începutului de primăvară. Cea dintâi rază de soare s-a împletit pe dânsa ca o sârmă de aur, făcând-o să tremure de fericirea unei asemenea atingeri. Ziua întâi i s-a părut scurtă, și apropierea nopții o mâhni. Lumina se stinse, răcoarea o făcu se zgribulească, se vâre între celelalte și să aștepte, ațipind, până a doua zi, venirea soarelui. Cu ce revărsare de strălucire se ridică stăpânitorul lumii până sus, pe cer! Raza se coborî din nou, și toată ziua, încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului. În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârf. De deasupra îi cădea lumina, dedesubt se ridica, până la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor.

în Din lumea celor care nu cuvântă, Frunza
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Din lumea celor care nu cuvântă" de Emil Gârleanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -6.00- 3.99 lei.
Ion Luca Caragiale

Baltag: Sculați! Sculați!
Ciraci, vă deșteptați!
Colo, în zare, iată,
Lumina se arată,
Ne cheamă sus la munte,
în codru-ntunecos,
Mistrețul crunt și cerbul
și ursul fioros.

replica de început din libretul Hatmanul Baltag, Actul I, Scena 1 de (1884)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Lui Darwin

Ne tragem, după cum ne-ai spus,
Din maimuțoi. Slăvit savant,
Chiar și vecinul meu de sus,
Cu mersul lui de elefant?

epigramă de din Culegere de epigrame (1974)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Triplu salt

Cum prinzi într-un asalt
luna nouă din înalt?
Iata-n zori de zi pornesc
și mai sus ca țintesc!

Soarele mă împresoară
și cu inima-vioară
iute aripile-ntind
zările le cuprind.

Cu iubire și speranță,
cu a minții cutezanță,
cu dragostea lui în piept,
săgeata spre-nalt îndrept.

Din zori până-n asfințit
ochii lui m-au însoțit.
Vedeam în lumina lor,
bucuria mea din zbor.

Aveam palmele rănite,
brațele mai ostenite,
pletele mai cărunțite
doar iubirile-oțelite
sub privirile iubite.

Zâmbetul rămas pe față
luminează-ntreaga viață!

poezie de
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Costel Zăgan

Jos pe sus

Steaua mea de buzunar,
Hei, am aruncat-o-n sus;
Însă voi n-aveți habar:
Unde naiba mi s-a dus!?

epigramă de din Epigrame disponibile (septembrie 2008)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Visând la nemurire

"Ajută-mă zbor mai sus de munți,
mai sus de stele... mai sus de Tine!"
scobeai tu în cer
ca milogul în tomberonul din spatele blocului,
sperând ca din adâncurile lui miloase
scoți la suprafață nufărul galben
al lunii...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rondel

Mi-e dor de banca din Grădină,
De visul verde, ce s-a dus...
De ochii tăi plini de lumină
Și... poate de-un sărut în plus!

Mi-e dor de timpul ce s-a scurs
De tot ce-ar fi frumos vină
Mi-e dor de banca din Grădină,
De visul verde, ce s-a dus...

Mi-e dor de chipul de regină
De toate câte nu s-au spus
De toți ce n-au avut vreo vină
Că mai adus atât de sus...

Mi-e dor de banca din Grădină!

rondel de (2010)
Adăugat de Dumitru RâpanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Odihna

Mă odihnesc în Tine
ca într-o baie caldă,
iar sufletul mi-e plin
ca un pahar.
Mă scald în rugaciune
ca în mare
și mă înec, nevrednică
în har.
Mă înalți ușor,
pe fir de gând purtată.
Aș vrea urc
mai sus, mereu mai sus
și... mă lași,
acolo sus, uitată
la capăt de drum
ce are, numai dus!

poezie de din De la poezie la rugăciune (august 2008)
Adăugat de Dorina StoicaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Painea lui Bragi" de Dorina Stoica este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 19.00 lei.
Nicolae Martinescu

Slavă întru cei de sus

Vuiește văzduhul, în noapte, de glasuri
Și nori argintii ca și spuma de mare,
Pe umeri plutind îngerașii din ceruri
Pornit-au în mici legănări coboare.

Sub clarul de lună, pe aripi de vânt,
Se lasă cerescul și dulcele cor,
Și lângă-adormitul--în ceață--pământ
Cu glas lin ca unda, el cântă ușor:

Cântați cu toți slavă întru cei de sus,
Voi ceruri, dați slavă cerescului zeu,
Ce-n haos iubire, iubind a adus!
Voi, munți, pietre, râuri, cântați-i mereu!

Sunați și voi cedri cu fruntea semeață
Acelui ce sfarmă blestemul șerbiei,
Și face fie și-n iad dimineață,
Viață-aducându-i din nou veșnicie!

Zâmbește din buza-i de purpură fină
În somnu-i din iesle, copilul Iisus
Iar pacea din ceruri se cerne virgină,
Cu albe petale de neauă, de sus.

poezie clasică de din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de Gabriela Gențiana GrozaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Topîrceanu

Rapsodii de primăvară

I
Sus prin crângul adormit,
A trecut în taină mare,
De cu noapte, risipind
Șiruri de mărgăritare
Din panere de argint,
Stol bălai
De îngerași
Cu alai
De toporași.
Primăvară, cui le dai?
Primăvară, cui le lași?

II
Se-nalță abur moale din grădină.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperișuri veștede-n lumină
Întind spre cer ogeacuri fără fum.
Pe lângă garduri s-a zvântat pământul
Și ies gândacii-Domnului pe zid.
Ferestre amorțite se deschid
Să intre-n casă soarele și vântul.
De prin balcoane
Și coridoare
Albe tulpane
Fâlfâie-n soare.
Ies gospodinele
Iuți ca albinele,
Părul le flutură,
Toate dau zor.
Unele mătură,
Altele scutură
Colbul din pătură
Și din covor.
Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,
Și-a răsfirat crenguțele ca spinii
De frică nu-i cadă la picioare,
Din creștet, vălul subțirel de floare.
Că s-a trezit așa de dimineață
Cu ramuri albe — și se poate spune
Că-i pentru-ntâia oară în viață
Când i se-ntâmplă-asemenea minune.
Un nor sihastru
Și-adună-n poală
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petală
De miozot.

III
Soare crud în liliac,
Zbor subțire de gândac,
Glasuri mici
De rândunici,
Viorele și urzici...
Primăvară, din ce rai
Nevisat de pământeni
Vii cu mândrul tău alai
Peste crânguri și poieni?
Pogorâtă pe pământ
În mătăsuri lungi de vânt,
Lași în urmă, pe câmpii,
Galbeni vii
De păpădii,
Bălți albastre și-nsorite
De omăt topit abia,
Și pe dealuri mucezite
Arături de catifea.
Și pornești departe-n sus
După iarna ce s-a dus,
După trena-i de ninsori
Așternută pe colini...
Drumuri nalte de cocori,
Călăuzii cei străini,
Îți îndreaptă an cu an
Pasul tainic și te mint
Spre ținutul diafan
Al câmpiilor de-argint.
Iar acolo te oprești
Și doar pasul tău ușor,
În omăt strălucitor,
Lasă urme viorii
De conduri împărătești
Peste albele stihii...
Primăvară, unde ești?

poezie de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Vrei să faci o faptă bună? Află cât de importanți pot fi 5 lei!