+vorbeste +cu +mine

Duhul Vinului

A cântat în paharul meu, iar eu m-am împlinit,
Tot numai iubire, în parfumul acelei muzici,
În cântecul lui îmbujorat şi magnific.

"Eu sunt sănătatea, eu sunt viaţa!
Pentru că eu ofer, celor care cer,
Focul tatălui meu, Soarele,
Şi puterea mamei mele, Ţărâna.
Esenţa în marea ei inspiraţie,
Sunt învăţătură şi spirit pentru cei înţelepţi,
Muză vizibilă pentru poeţi,
Sufletul înflăcărat al celor îndrăgostiţi,
Geniul veseliei şi-al râsului.

Veniţi, sprijiniţi-vă de mine, voi, cei obosiţi!
Ridicaţi-vă, voi, cei suferinzi şi plini de îndoieli!
Grăbiţi-vă, voi, cei întârziaţi pe drumuri!
Eu sunt Mândria, mângâietorul;
Valoarea şi Nădejdea sunt scutierii mei;
Eu sunt Îngerul Tihnei.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de William Ernest Henley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbare de seară

Intru adânc în noapte
Iar vântul fuge cu mine:
Şi fermecat de raze în şoapte
Simţi ce se luptă cu tine!

O voce moartă, iubită, sunetul
Vorbeşte: săracă-i a inimii tăcere
Uită, uită ce-ţi tulbură sufletul
Viitorul fie-ţi durere!

Comentarii

Textele adunate de Trakl în 1909 conţin un număr extrem de mare de poezii, cu două strofe de câte patru versuri fiecare. Din moment ce Trakl nu intenţionase ca aceste texte să fie publicate, iar forma lor nu mai apare în lucrările ulterioare, acestea pot fi clasificate drept opere mai puţin semnificative ale tânărului poet. Cu toate acestea, "Plimbare de seară" este considerată ca fiind un exemplu succint al poeziilor sale.
Printre altele, textul se distinge prin faptul că aici găsim un indiciu important cu privire la modul în care poate fi înţeles liricul "Tu" la Trakl. Ambele strofe ale poemului de faţă arată o juxtapunere caracteristică: "Eu" şi "Tu".
De ambele dăţi "tu" este vorbitorul însuşi, adresat de o a treia persoană, în prima strofă "vânt", în a doua strofă "o voce moartă". Acest lucru devine explicit prin introducerea celor două puncte anunţând vorbirea directă.
"Cum totul pare a fi atât de bolnav", este versul pe care-l citim în poemul lui Trakl "Primăvară veselă". Aici, în "Plimbare de seară", este vocea unei iubite moarte care îi evocă vorbitorului ("sunetul... care... vorbeşte") un mesaj analogic. Legătura dintre "fie-ţi" şi "durere" găseşte în prima strofă un complement conceptual cu salutul vântului către ego: "Săracă-i a inimii tăcere". Aceasta evocă imaginile ocultismului, în special teosofia bine-cunoscută de Trakl, doctrina "vălului iluziei" existenţei lumeşti (în hinduismul "Maya") şi conceptul creştin de "a deveni", ca un proces dureros de dezvoltare.
Poetul expresionist August Stramm a publicat un poem în 1914 intitulat de asemeni "Plimbare de seară". O referinţă la textul lui Trakl nu se poate recunoaşte.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

Unde eşti astăzi nu ştiu.
Vulturi treceau prin Dumnezeu deasupra noastră.
Alunec în amintire, e-aşa de mult de-atunci.
Pe culmile vechi unde soarele iese din pământ
privirile tale erau albastre şi-nalte de tot.
Zvon legendar se ridica din brazi.
Ochi atot înţelegător era iezerul sfânt.
În mine se mai vorbeşte şi astăzi despre tine.
Din gene, ape moarte mi se preling.
Ar trebui să tai iarba,
ar trebui să tai iarba pe unde-ai trecut.
Cu coasa tăgăduirei pe umăr
în cea din urmă tristeţe mă-ncing.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul codrilor

La poalele pădurii, Arnulf pe lângă foc
Stă singur. E întuneric şi plin de spaime locul,
Arnulf e însă tare, şi vesel arde focul.
El şi-a încercat departe prin alte ţări norocul
Cu regii, cari porniră războiul la Sfântul loc.
Aşa dori Hatursa: bărbatul ei să fie
Un braţ vestit în taberi şi mare-n vitejie.
Şi Arnulf de dragul fetei, când fata i-a jurat,
Vândutu-şi-a palatul şi-n taberi a plecat –
Sărac acum se-ntoarce, ci-n fapte mari bogat.
E frânt de multe drumuri, dar somnul azi îi piere;
Şi focul arde vesel, e noapte şi tăcere.

Dar galbenele flăcări prin codru străbătând
Ajung pe la culcuşul de iederă uscată
A negrei Nopţi. Şi Noaptea de zare deşteptată
Încet ridică ochii, se uită-nspăimântată,
S-apropie de flăcări şi aproape-n urmă stând
Viteazului în faţă, ea lung la el priveşte,
Domol, apoi cu glasul abia-nţeles, vorbeşte:

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea lui Gelu

Răzleţ din oştirea bătută,
Fugind pe câmpia tăcută,
Căzu de pe cal, de durere,
Pe marginea apei. Şi piere.
Din rană şi-ar smulge săgeata
Şi n-are putere.

Pierdut-a şi oaste şi ţară.
E noapte-n văzduhuri; şi rară
E zbaterea apei, când valul
Atinge cu aripa-i malul
Iar Gelu, prin noapte stând singur,
Vorbeşte cu calul:

Vai, murgule, jalea mă curmă!
Mă lupt cu durerea din urmă,
Căci rănile-mi sapă mormântul,
Degeaba împrăştii tu vântul
Din coamă, piciorul tău scurmă
Degeaba pământul.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când crivăţul cu iarna...

Când crivăţul cu iarna din nord vine în spate
Şi mătură cu-aripa-i câmpii întinse late,
Când lanuri de-argint luciu pe ţară se aştern,
Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern...

Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,
S-aud cânii sub garduri că scheaună şi latră,
Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge cleşti,
Să cuget basme mândre, poetice poveşti.

Pe jos să şadă fete pe ţolul aşternut,
Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume,
Iar eu s-ascult pe gânduri şi să mă uit de lume,
Cu mintea s-umblu drumul poveştilor ce-aud.

Orlogiul să sune ­ un greier amorţit ­
Şi cald să treacă focul prin vinele-mi distinse,
Să văd roze de aur şi sărutări aprinse
În vreascuri, ce-n foc puse trăsnesc des risipit,
Ca vorba unei babe măruntă, ţănduroasă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbul [The raven]

Într-o noapte tristă tare, cugetam fără-ncetare
La învăţături uitate ce mă năpădeau de zor –
Moţăind culcat pe-o parte, o bătaie sună-n noapte,
Cineva părea că bate, bate-n uşa mea uşor.
Zic, "Vreun călător, pesemne, bate-n uşa mea uşor –
Doar atât, un călător".

Amintirea mea e bună, era iarnă, prima lună;
Jarul muribund fantoma şi-o plimba jos pe covor.
Ah, doream o dimineaţă; – în zadar ceream povaţă
De la cărţi triste la faţă, c-am pierdut-o pe Lenore –
O mândreţe de fecioară, îngerii îi spun Lenore –
Nume-aicea pieritor.

Şi foşnea ca o hârtie draperia purpurie,
Îmi dădea fiori fantastici, mă speria îngrozitor;
Să nu stea inima-n mine, îmi tot repetam, vezi bine,
"E vreun călător ce vine şi acum e în pridvor,
Şi-a venit în noaptea asta şi acum e în pridvor –
Poate doar întâmplător".

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când crivăţul cu iarna...

Când crivăţul cu iarna din nord vine în spate
Şi mătură cu-aripa-i câmpii întinse late,
Când lanuri de-argint luciu pe ţară se aştern,
Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern...

Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,
S-aud cânii sub garduri că scheaună şi latră,
Jăraticul să-1 potol, să-l sfarm cu lunge cleşti,
Să cuget basme mândre, poetice poveşti.

Pe jos să şadă fete pe ţolul aşternut,
Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume,
Iar eu s-ascult pe gânduri şi să mă uit de lume,
Ca mintea s-umble drumul poveştilor ce-aud.
Orlogiul să sune - un greier amorţit
Şi cald să treacă focul prin vinele-mi distinse,
Să văd roze de aur şi sărutări aprinse
În vreascuri, ce-n foc puse trosnesc des risipit,
Ca vorba unei babe măruntă, ţănduroasă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

La casa de nebuni

Tăcând, c-un, semn opresc trăsura:
Tăcut mă sui. Alt semn mai fac,
Plecăm făr-a deschide gura.
Birjarul, eu şi caii tac.

Căci dobitoacelor cu minte
Degeaba le mai ţii un spici,
Când ele fără de cuvinte
Pricep mai repede un bici.

Vreau să vorbesc, dar cu nebunii
În falansteru-n care unii
Sunt mari poeţi şi mari tribuni.
Deci: hai la casa de nebuni!

Îmi iese doftorul.—Dă-mi pace!
Cu cei mintoşi eu n-am ce face,
Ş-aş vrea pe toţi să-i pot uita:
Venit-am nu la dumneata...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existăm, atât

o cută se zbate, sălbatecă
sapă cu lumină
brazde de timp în jăratec de trup
se aprind şi-n flăcări mă dor
beţe de chibrit prinse-n irişi
ard clipe
te gândesc prin dor
există scântei şi-n frunzele mele
toamna arde-n pământ spre primăvară
uitarea mă păcăleşte-n suspine târzii
copacul există şi îşi plânge fericirea
uitată în amintirea unei priviri
de colţ
umbra ta parcă doarme
braţul rezemat arcuit în alb, dezgolit
suspină şi lacrimi se preling
într-o firindă de vis când tu citeşti plutind
atâtea litere nescrise
din pădurea vieţii, prin tine un necuprins
sunt trist

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (septembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!